TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Va avea Airbnb aceeași soartă precum Uber? Scurte considerații asupra Concluziilor avocatului general Maciej Szpunar în cauza C-390/18
13.05.2019 | Cristiana PRODESCU


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Cristiana Prodescu

Cristiana Prodescu

Dezvoltarea platformelor digitale, precum Uber și Airbnb, a provocat și continuă să provoace controverse din perspectivă juridică, având în vedere faptul că în prezent cadrul de reglementare european/ normele naționale nu pot adapta întocmai noile modele de business la categoriile juridice existente.

Dacă în ceea ce privește Uber, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE” sau „Curtea”), a statuat în cauzele „Uber Spania” (C-434/15, Asociación Profesional Elite Taxi/Uber Systems Spain SL) și „Uber Franța” (C-320/16, Uber France SAS), faptul că Uber nu este un intermediar care furnizează „servicii ale societății informaționale”[1], ci un furnizor de servicii de transport, rămâne de văzut dacă CJUE va aplica aceeași teză și în cauza C-390/18 Eoin Michael Hession și AIRBNB Ireland UC/Hôtelière Turenne SAS și Association pour un hébergement et un tourisme professionnel (AHTOP) și Valhotel.

Spun că rămâne de văzut dacă statuările vor fi identice din perspectivă juridică, de vreme ce prin Concluziile avocatului general în cauza C-390/18 (concluzii fără caracter obligatoriu) – comunicate public la data de 30 aprilie 2019 („Concluziile”), Avocatul General Maciej Szpunar îi propune Curții să considere Airbnb ca fiind un serviciu al societății informaționale, astfel ca această platformă să beneficieze de avantajele liberei circulații a serviciilor în Uniunea Europeană.

Anterior sumarizării considerentelor și efectelor Concluziilor asupra Hotărârii ce va fi pronunțată în cauza C-390/18, cu titlu preliminar indic faptul că speța cu care CJUE a fost învestită, a fost declanșată pentru motivul că platforma Airbnb a fost considerată ca oferind servicii de agenție imobiliară, ceea ce ar fi expus-o legislației franceze restrictive privind activitatea de agenție imobiliară.

Mai precis, Asociația pour un hébergementet un tourisme professionnel („AHTOP”) a depus o cerere la Tribunalul de Grande Instance din Paris cu privire la practicile comerciale ale Airbnb, susținând că Airbnb încalcă mai multe prevederi din Legea Hoguet[2] care reglementează activitățile brokerilor/ agenților imobiliari.

În apărarea sa, Airbnb a susținut că activitățile sale comerciale nu se califică drept activități de brokeraj imobiliar și că Legea Hoguet nu s-ar aplica întrucât ar fi incompatibilă cu Directiva privind comerțul electronic (2000/31/CE)[3].

AHTOP a susținut în cauza dedusă jurisdicției naționale faptul că activitățile comerciale ale Airbnb nu intră sub incidența Directivei 2000/31/CE[4], deoarece nu se limitează la conectarea a două părți prin intermediul platformei digitale, ci înglobează servicii suplimentare caracteristice afacerilor desfășurate în domeniul imobiliar.

În acest context, Tribunalul de Grande Instance din Paris a sesizat CJUE cu o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, adresând următoarele două întrebări:

i. Serviciile prestate în Franța de societatea Airbnb Ireland UC prin intermediul unei platforme electronice operate din Irlanda, beneficiază de libertatea de prestare a serviciilor prevăzută la articolul 3 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000?

ii. Normele restrictive referitoare la exercitarea profesiei de agent imobiliar în Franța, edictate prin Legea nr. 70-9 din 2 ianuarie 1970 privind intermediarii în materie de tranzacții imobiliare, așa-numita Lege Hoguet, sunt opozabile societății Airbnb Ireland UC?[5]

În contextul acestei sesizări și în contextul în care Airbnb prestează în mai multe state membre servicii on-line prin care pun în contact persoane care oferă spre închiriere locuințe (pentru scurt timp) persoanelor care vor să le închirieze, prin Concluzii, Maciej Szpunar a propus calificarea acestor servicii ale Airbnb ca fiind servicii ale societății informaționale.

Ca atare, față de prima întrebare, acesta a răspuns în sensul că „un serviciu care constă în punerea în legătură, prin intermediul unei platforme electronice, a unor potențiali chiriași cu locatori care propun servicii de cazare de scurtă durată, într-o situație în care prestatorul serviciului menționat nu exercită un control asupra condițiilor de bază ale acestor prestații, constituie un serviciu al societății informaționale[6].

Practic, arată Avocatul General faptul că în situația în care prestatorul menționat propune și alte servicii al căror conținut este material, nu poate fi împiedicată calificarea serviciului prestat prin mijloace electronice (la distanță) drept un serviciu al societății informaționale, cu condiția ca acest din urmă serviciu să nu formeze un întreg indisolubil cu serviciile respective.

Față de a doua întrebare, în esență, Avocatul General a precizat faptul că „în ceea ce privește problema dacă un alt stat membru decât cel de origine poate să impună prestatorilor unei categorii de servicii ale societății informaționale, din oficiu și fără analiza condițiilor de fond, cerințe referitoare la exercitarea profesiei de agent imobiliar, precum cele prevăzute de Legea Hoguet, avocatul general consideră că directiva se opune ca un stat membru să poată restrânge, în astfel de împrejurări și în acest mod, libera circulație a serviciilor societății informaționale care provin dintr-un alt stat membru[7].

Răspunsul Avocatului General poate fi rezumat în sensul că astfel de servicii ale societății informaționale trebuie să beneficieze de avantajele liberei circulații a serviciilor în Uniunea Europeană și că orice limitare adusă prestării serviciilor de un alt stat membru decât cel în care este stabilit prestatorul serviciilor societății informaționale, trebuie justificată de îndeplinirea condițiilor de fond[8] și procedurale[9] prevăzute de Directiva 2000/31/CE.

Este interesant de privit această analiză a Avocatului General Maciej Szpunar mai ales în considerarea opticii CJUE în cauzele privind Uber. Deși, CJUE a opinat că serviciul oferit de Uber întrunește, în principiu, criteriile de clasificare ca serviciu al societății informaționale, cu toate acestea a concluzionat că serviciul lui Uber este „mai mult decât un serviciu intermediar[10] sau – în cuvintele aceluiași Avocat General Szpunar – un serviciu care formează un întreg indisolubil cu serviciile al căror conținut este material, pe care l-a clasificat ca și „serviciu compozit”[11].

Pentru a concluziona ca atare, CJUE a susținut că Uber oferă o platformă digitală pentru conducătorii auto și pasageri, fără de care acești conducători auto nu ar putea să ofere servicii de transport și totodată, fără de care pasagerii care doresc să călătorească în mediul urban nu ar putea utiliza serviciile furnizate de acești conducători auto[12].

CJUE a apreciat că Uber nu este doar un intermediar dată fiind analiza de mai sus, ci un formator de piață[13], sau mai exact un „market maker” – așa cum este cunoscută noțiunea în limbajul „de business”.

Deopotrivă, CJUE subliniază faptul că încadrarea Uber într-o atare categorie a fost efectuată și în considerarea faptului că Uber exercită influența asupra condițiilor în care acest serviciu este asigurat de acești conducători auto[14].

În fine, potrivit CJUE, serviciul furnizat de Uber trebuie considerat „ca parte integrantă a unui serviciu global, a cărui componentă principală este un serviciu de transport și, prin urmare, nu trebuie clasificat ca un serviciu al societății informaționale[15], sens în care în ceea ce privește soarta Airbnb rămâne deschisă discuția dacă această platformă va putea fi clasificată ca fiind mai mult decât un serviciu de intermediere.

Dacă analizăm comparativ cele două platforme digitale, apicând evident raționamentul prin prisma similitudinilor de operare și nu raportându-ne intrinsec la serviciul oferit, vom observa că serviciul oferit de Airbnb întrunește, în principiu, criteriile de clasificare ca serviciu al societății informaționale: platforma digitală deținută de Airbnb este oferită contra cost, prin mijloace electronice, serviciile fiind furnizate la cererea individuală a solicitanților.

Cu toate acestea, opinez că nu poate fi exclusă ipoteza în care Airbnb ar putea să fie considerat un „serviciu compozit”, a cărui componentă principală oferă închirieri pe termen scurt (cu dificultățile de rigoare în catalogarea noțiunii de „termen scurt”) și în final nu poate fi exclusă ipoteza ca Airbnb să fie catalogat ca „market maker”.

Totuși, apreciez că factorul cheie în catalogarea Airbnb într-un sens sau altul va fi dovedirea dacă Airbnb – ca operator al platformei digitale de închirieri pe termen scurt a locuințelor, exercită o influență decisivă asupra furnizării serviciilor.

Spre exemplu, nu trebuie ignorat că, la prima vedere, Airbnb exercită o influență evidentă asupra termenilor și condițiilor în care se oferă serviciul de închiriere pe termen scurt, un exemplu fiind politica de anulare standardizată impusă de Airbnb[16].

În plus, apreciez că un alt aspect ce va fi luat în considerare de către CJUE la analiza influenței Airbnb asupra serviciilor oferite, este și acela că gazdele care închiriază locuințele prin intermediul platformei, însă care nu respectă standardele de ospitalitate acceptate de Airbnb (verificarea standardelor efectuându-se cu ajutorul sistemului de revizuire oferit de platformă[17]), pot fi penalizate de către operatorul platformei – ceea ce imprimă un puternic caracter de control asupra celor care își închiriază locuințele prin intermediul Airbnb.

În consecință, deși în aprecierea Curții, Uber nu beneficiază de clauza privind „piața internă” din art. 3 alineatul (2)[18] din Directiva 2000/31/CE, care împiedică statele membre să restricționeze libertatea de a furniza servicii transfrontaliere ale societății informaționale, fapt ce a generat întreruperea serviciilor Uber în mai multe state membre ale Uniunii Europene, Concluziile propun, la prima vedere, o soluție contrară în privința platformelor de închiriere a locuințelor pe termen scurt, precum Airbnb.

Astfel cum am menționat supra, rămâne de văzut în ce măsură CJUE va îmbrățișa Concluziile cu caracter facultativ ale Avocatului General Maciej Szpunar și în ce măsură va exclude Airbnb din sfera brokerilor/ agenților imobiliari.

Ca o concluzie personală asupra celor de mai sus, opinez faptul că platformele digitale nu pot fi identificate doar ca intermediari între diferite grupuri de utilizatori ai platformei. Acestea sunt, de asemenea, furnizori de mecanisme de administrare/ supervizare, care sunt esențiale pentru funcționarea platformei.

De aceea, o viitoare politică omogenă a Uniunii Europene, de reglementare a acestui tip de afacere, ar trebui să ia în considerare rolurile multiple ale platformelor digitale. Având în vedere varietatea de modele de afaceri on-line deja existente, dar și ritmul accelerat al inovației tehnologice, cred că este esențial ca acest viitor cadru de reglementare să fie suficient de flexibil pentru a se adapta atât evoluției tehnologiei, cât și nevoilor reale ale acestui tip de afacere.

Cred însă cu vehemență și că acest cadru de reglementare european ar trebui construit cu implicarea directă a reprezentanților marilor platforme digitale (începând cu Airbnb sau Uber și terminând cu Amazon Marketplace), tocmai pentru ca rezultatul final să fie unul care să satisfacă atât standardele de ordin legal, cât și pe cele de ordin tehnic.


[1] În sensul reglementat de Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 2015, L 241, p. 1).
[2] Loi n° 709 du 2 janvier 1970 réglementant les conditions d’exercice des activités relatives à certaines opérations portant sur les immeubles et les fonds de commerce (ce poate fi consultată aici).
[3] Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială 13/vol. 29, p. 257).
[4] Conform art. 2 litera (a) din Directiva 2000/31/CE, care face trimitere la art. 1 alineatul (2) din Directiva 98/34/CE referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, „serviciu” este „orice serviciu al societății informaționale, adică orice serviciu prestat în mod normal în scopul obținerii unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului”.
[5] A se vedea Cererea de decizie preliminară introdusă de către Tribunalul de grande instance din Paris (Franța) la 13 iunie 2018 (ce poate fi accesată aici).
[6] Concluziile sumarizate, ca document neoficial destinat presei, pot fi consultate aici. Textul integral al Concluziilor nu este încă publicat pe site-ul CURIA.
[7] Ibidem.
[8] Se reține în Concluzii faptul că revine instanței naționale sarcina să determine dacă, în considerarea tuturor elementelor/ circumstanțelor care au fost aduse la cunoștința sa, măsurile în cauză sunt necesare pentru a asigura protecția consumatorului și nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.
[9] Avocatul general amintește că un stat membru care are în vedere astfel de măsuri care restrâng libera circulație a serviciilor societății informaționale efectuate de un prestator din alt stat membru, trebuie să notifice în prealabil Comisiei intenția sa și să solicite statului membru de origine să adopte măsuri în materia serviciilor societății informaționale.
[10] Pentru detalierea conceptului, a se vedea Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 20 decembrie 2017 pronunțată în cauza C-434/15 , Asociación Profesional Elite Taxi/Uber Systems Spain SL, para. 37.
[11] A se vedea Opinia din 11 mai 2017 a Avocatului General Maciej Szpunar în cauza C-434/15, Asociación Profesional Elite Taxi/Uber Systems Spain SL.
[12] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 20 decembrie 2017 pronunțată în cauza C-434/15, Asociación Profesional Elite Taxi/Uber Systems Spain SL, para. 39.
[13] Ibidem.
[14] Spre exemplu, Uber determină tariful, primește plata de la pasageri, plată care este parțial transferată șoferului și parțial păstrată de Uber ca taxă pentru utilizarea platformei digitale, respectiv Uber exercită control în ceea ce privește calitatea vehiculelor.
[15] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 20 decembrie 2017 pronunțată în cauza C-434/15, Asociación Profesional Elite Taxi/Uber Systems Spain SL, para. 40.
[16] Disponibil aici.
[17] Disponibil aici.
[18]Statele membre nu pot restrânge libera circulație a serviciilor societății informaționale din alte state membre invocând motive relevante pentru domeniul coordonat.


Avocat Cristiana Prodescu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate