Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, în lumina modificărilor aduse (sau nu) de Legea nr. 310/2018

17.05.2019 | Radu ȘOMLEA, Adrian MANOLE
Abonare newsletter
Radu Șomlea

Radu Șomlea

Adrian Manole

Adrian Manole

I. Scopul studiului

1. Despre revizuirea pentru contrarietate de hotărâri s-a tot scris, s-a scris mult și s-a scris diferit, motiv pentru care nu ne-am propus să reluăm in extenso opiniile anterior exprimate. În schimb, vom aduce în discuție câteva argumente noi (zicem noi), ce fie nu au apărut în doctrina juridică până acum, fie nu au fost tratate cu suficientă aplecare și care merită puse în discuție, mai ales dată fiind modificarea adusă de Legea nr. 310/2018 în acest domeniu.

2. Argumentele de mai jos au relevanță mai ales pentru revizuirile din cadrul proceselor începute între data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă (în continuare și „CPC” (15.02.2013) și data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21.12.2018).

II. Opiniile divergente

3. Problema revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este și veche și nouă în același timp, iar multă vreme nu a fost (suficient de) clar ce a vrut să zică legiuitorul prin intermediul art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

4. Este suficient să zicem că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, erau două curente de opinie. Pe de o parte, doamna Adina Nicolae, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținea că, sub imperiul Noului Cod de procedură civilă, prin intermediul motivului de revizuire nr. 8, pot fi revizuite hotărâri chiar dacă autoritatea de lucru judecat este încălcată doar prin prisma efectului pozitiv[1](încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor decizorii), iar pe de altă parte, prof. univ. dr. Traian Cornel Briciu, dar și alți autori de prestigiu, susțineau că revizuirea hotărârilor contradictorii rămâne a fi rezervată doar pentru încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat[2] (caz în care potențiala contrarietate era analizată exclusiv la nivelul dispozitivelor, fiind necesară întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză).

5. Peste acele curente de opinii a venit, cu efect de turnesol, Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, ce a dispus, prin art. I pct. 61, modificarea articolului 513 din Codul de procedură civilă, alineatul (4), după cum urmează:

„(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat„.

6. Ultima teză adăugată, cea prin care instanța de revizuire „după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat”, pe de o parte, a tranșat divergența de opinii, în sensul că s-a recunoscut unanim posibilitatea revizuirii hotărârilor pentru încălcarea efectului pozitiv, în procesele începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

7. Pe de altă parte însă, aceeași ultimă teză a art. 513 alin. (4) CPC pare că a sporit sau cel puțin a menținut divergența de opinii privind chestiunea revizuirii hotărârilor cu considerente potrivnice, în procesele începute după intrarea în vigoare a CPC, dar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

8. Astfel, chiar dacă se admite că prin indicarea soluției pe care instanța de revizuire o va pronunța în situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, legiuitorul a recunoscut indirect posibilitatea revizuirii pentru acest motiv[3], unii dintre autori și practicieni consideră în continuare că revizuirea pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat este prohibită pentru ipoteza proceselor începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018[4].

III. Revizuirea hotărârilor pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în procesele începute între data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă (15.02.2013) și data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21.12.2018). 

9. După cum aminteam la începutul materialului, nu vom relua ce s-a scris anterior în materia revizuirii hotărârilor contradictorii, ci ne vom concentra pe ceea ce numim argumente noi în sprijinul posibilității de revizuire a hotărârilor pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, chiar și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018:

(I) Prin Legea nr. 310/2018, legiuitorul nu a introdus un nou motiv de revizuire și nici nu a modificat vreun motiv de revizuire existent;
(II) Principiul legal al unității terminologice obligă la interpretarea sintagmei „autoritate de lucru judecat” din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC în conformitate cu definiția legală și cuprinsul acestei noțiuni din art. 430 și art. 431 CPC;
(III) Interpretarea conținutului unui motiv de revizuire nu se poate face în principal prin prisma soluției pe care o poate dispune judecătorul, reglementate sau nu de Codul de procedură civilă.

III.1. Prin Legea nr. 310/2018, legiuitorul nu a introdus un nou motiv de revizuire și nici nu a modificat vreun motiv de revizuire existent

10. După cum am arătat, se susține că doar în procesele începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 ar fi posibilă revizuirea pentru contrarietate de considerente. Cu alte cuvinte, se sugerează că, în urma modificării art. 513 alin. (4) CPC, s-ar fi extins și conținutul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC.

11. Cu toate acestea, fiind vorba despre o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, orice intervenție legislativă în privința motivelor de revizuire ar fi trebuit să se facă prin modificarea sau completarea conținutului art. 509 alin. (1) CPC. 

12. Or, legiuitorul nu a intervenit pe textul art. 509 alin. (1) CPC, de unde se extrage concluzia că motivele de revizuire rămân aceleași atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

14. Argumentul este susținut de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ce reglementează modalitatea de modificare și completare a actelor normative. Din ansamblul prevederilor de mai jos, rezultă fără echivoc faptul că modificarea sau completarea unui motiv de revizuire ar fi trebuit să se facă obligatoriu prin intervenția asupra art. 509 alin. (1) CPC:
– art. 59 alin. (1) din Legea nr. 24/2000: „Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi în redarea lor într-o nouă formulare”.
– art. 60 din Legea nr. 24/2000: „Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente (…)”.

14. Prin urmare, nu poate fi primită teza potrivit căreia, prin modificarea soluțiilor de la art. 513 alin. (4) CPC, s-ar fi modificat însăși arhitectura motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) CPC. Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă noi ipoteze pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, ar fi trebuit să modifice/completeze în mod expres acea normă.

15. Or, nefiind modificat textul art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, rezultă că acest motiv de revizuire putea fi exercitat în aceleași condiții atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018. În consecință, dacă admitem că după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat constituie motiv de revizuire, în lipsa modificării art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, trebuie să admitem că aceeași încălcare reprezenta motiv de revizuire și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

16. Împotriva argumentului de mai sus, va fi ridicată necesitatea interpretării sistematice, ce implică lămurirea înțelesului unei norme juridice ținându-se cont de legăturile sale cu alte norme juridice, ajungându-se astfel la interpretarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, prin prisma soluțiilor prevăzute de art. 513 alin. (4) CPC.

17. În cele ce urmează vom trata în ce măsură art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC trebuie interpretat sistematic, prin raportare la art. 513 alin. (4) CPC, dar din capul locului trebuie spus că interpretarea sistematică este secundară interpretării gramaticale, astfel încât o normă juridică ajunge să fie interpretată sistematic, ca regulă, numai dacă aceasta este neclară din punct de vedere gramatical și terminologic.

III.2. Principiul legal al unității terminologice obligă la interpretarea sintagmei „autoritate de lucru judecat” din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC în conformitate cu definiția legală și cuprinsul acestei noțiuni din art. 430 și art. 431 CPC

18. Întreaga dispută asupra motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC a pornit de la o divergență de opinii cu privire la întinderea acestui motiv de revizuire și în ce măsură prin motivul de revizuire respectiv legiuitorul a urmărit să sancționeze încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. 

19. Concluzia argumentelor de mai jos, și anume că sensul autorității de lucru judecat din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC este dat de conținutul art. 430-431 CPC a fost trasată și cu alte ocazii[5], iar în prezentul material vom urmări să întărim concluzia respectivă, în special prin invocarea principiului unității terminologice, pilon de bază al interpretării gramaticale.

20. Principala metodă de interpretare a normelor juridice este cea gramaticală și „constă în lămurirea conținutului unei norme juridice pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiză morfologică și sintactică a textului legal, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați în textul respectiv, de legătura dintre acești termeni, de construcția propoziției sau a frazei, de particulele întrebuințate, precum și de semnele de punctuație”[6].

21. Așadar, interpretarea gramaticală presupune cu întâietate stabilirea înțelesului termenilor utilizați în textul respectiv, iar în acest sens sunt edificatoare dispozițiile art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ce reglementează principiul unității terminologice:

Art. 37 din Legea nr. 24/2000:
(1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni.
(2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.

22. Raportat la acest text de lege și, având în vedere faptul că, atât în cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8, cât și în cadrul art. 430-431 CPC, legiuitorul utilizează aceeași sintagmă de „autoritate de lucru de judecat”, rezultă fără îndoială că interpretarea noțiunii de „autoritate de lucru judecat” din cuprinsul art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC nu se poate face decât prin raportare la dispozițiile din CPC ce definesc autoritatea de lucru judecat (art. 430) și reglementează efectele acesteia (art. 431).

23. Principiul unității terminologice a fost consacrat și de Înalta Curte de Casație și Justiție (în continuare „Î.C.C.J.”), atunci când instanța a trebuit să stabilească semnificația unui termen. Astfel, într-o decizie de dezlegare a unor chestiuni de drept, Î.C.C.J. a reținut că: „Dispoziţiile inserate în titlul VI al Codului penal (…) nu atribuie noţiunii de „persoană juridică” un înţeles de sine stătător în legea penală. Prin urmare, în contextul exigenţelor de unitate terminologică impuse de prevederile art. 37 (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în absenţa unei astfel de consacrări autonome în legea penală, semnificaţia sintagmei analizate se stabileşte în acord cu înţelesul atribuit prin actul normativ care o instituie. În cazul de faţă, acest act normativ este, în prezent, Codul civil (…)”.[7]

24. Într-o altă decizie, instanța supremă a arătat că: „În conformitate cu art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni”, iar „semnificaţia unui concept în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie”, devenind obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie”[8].

25. Într-o altă decizie, Î.C.C.J. a reținut că: „Faptul că semnificaţia termenilor folosiţi în cuprinsul art. 88 alin. (1) este cea din reglementarea dreptului de autor, respectiv din art. 13-15 ale Legii, (…) nu contrazice constatarea anterioară. Interpretarea art. 88 alin. (1) prin coroborare cu normele menţionate este explicabilă prin necesitatea de abordare unitară a terminologiei specifice regăsite în cuprinsul aceleiaşi legi, în temeiul art.37 din Legea nr. 24/2000 (…)”[9].

26. Așadar, în virtutea celor de mai sus, noțiunea autorității de lucru de judecat, ocrotită prin motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, nu poate avea o altă semnificație decât cea reglementată prin art. 430 alin. (1) și (2) CPC, potrivit căruia: (1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată; (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

27. Prin urmare, chiar dacă încercăm să interpretăm sistematic art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, prin raportare la alte norme de drept, interpretarea trebuie să se facă în principal prin raportare la art. 430-431 CPC, ce definesc autoritatea de lucru judecat, nicidecum prin raportare la art. 513 alin. (4) CPC, ce arată doar soluțiile pe care le poate dispune instanța de revizuire.

28. Reglementarea distinctă a autorității de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești, a constituit un element de noutate al Noului Cod de procedură civilă. Noua definiție a autorității de lucru judecat, ce s-a extins și asupra considerentelor, excepțiilor și incidentelor procesuale, a determinat și modificarea configurației motivului de revizuire pentru hotărâri potrivnice.

29. În vechea reglementare, autoritatea de lucru judecat era prevăzută doar ca excepție procesuală în Vechiul Cod de procedură civilă (art. 166) și ca mijloc de probă în cadrul Codului Civil 1865 (art. 1200, art. 1202), astfel că și motivul de revizuire prevăzut la acel moment de art. 322 pct. 7 din Vechiul Cod de procedură civilă („VCPC”) avea o aplicare mult mai îngustă.

30. Astfel, potrivit art. 322 pct. 7 VCPC revizuirea era posibilă numai dacă hotărârile potrivnice erau date „în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Așadar, textul de lege impunea expres condiția triplei identități, ceea ce nu este cazul în prezent, întrucât legiuitorul a renunțat la condiția triplei identități și a optat pentru protejarea întregii instituții a autorității lucrului judecat, astfel cum a fost ea definită prin art. 430-431 CPC.

31. A susține opusul, adică a susține în continuare necesitatea identității de cauză, obiect și părți pentru a revizui o hotărâre în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, înseamnă, pe de o parte, a încălca principiul unității terminologice, dezvoltat anterior, iar pe de altă parte, înseamnă a nega evoluția legislativă.

32. Aceeași concluzie se deduce și prin interpretarea istorico-teleologică a art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC. În forma sa inițială, proiectul Noului Cod de procedură civilă prevedea că revizuirea era posibilă „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”, păstrând practic forma din Vechiul Cod de procedură civilă.[10]

33. Însă lucrurile aveau să se schimbe pe parcursul procesului legislativ în urma căruia a fost aprobată varianta finală a codului. În concret, în urma Amendamentelor propuse în cadrul Comisiei speciale comune, pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil și a Codului de procedură civilă, motivul 8 de revizuire a fost modificat, fiind adoptat în forma sa actuală: „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”[11]. 

34. Or, este evident că un asemenea amendament nu s-ar fi făcut, dacă legiuitorul ar fi intenționat să păstreze același regim pentru revizuirea hotărârilor potrivnice ca în vechiul Cod de procedură civilă.

35. Așadar, dat fiind noul conținut al autorității de lucru judecat, ce viza și considerentele, și excepțiile procesuale, și incidentele procesuale, legiuitorul a modificat și regimul căii de atac a revizuirii, modificare prin care s-a instituit o normă suplimentară de protecție, în lipsa căreia risca să fie lipsită de conținut autoritatea de lucru judecat acordată considerentelor, excepțiilor și incidentelor procesuale. De bună seamă, autoritatea de lucru judecat acordată acestora ar fi fost formală, dacă putea fi încălcată printr-o hotărâre ulterioară, fără a fi posibilă revizuirea acesteia.

36. Modificarea terminologiei din cadrul motivului de revizuire și însemnătatea acestei modificări au fost observate și de către domnul judecător Aurelian-Marian Murgoci-Luca, Președintele Judecătoriei Sectorului 5, ce, cu ocazia moderării unei discuții pe această temă în cadrul Conferinței JURIDICE.ro, „Litigators”[12], a sugerat că nu ar fi întâmplătoare trecerea de la formula art. 322 pct. 7 VCPC „hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”, la formula art. 509 alin. (1) pct. 8 NCPC „hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”. 

37. Concluzionând, principiul unității terminologice ne obligă să interpretăm noțiunea autorității de lucru judecat din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, așa cum aceasta este definită în cadrul art. 430-431 CPC.

III.3. Interpretarea conținutului unui motiv de revizuire nu se poate face în principal prin prisma soluției reglementate sau nu de Codul de procedură civilă

38. După cum am arătat mai sus, interpretarea sistematică este secundară interpretării gramaticale și terminologice, și poate fi aplicată, ca regulă, numai în măsura în care norma juridică în sine este neclară din punct de vedere gramatical și terminologic. În plus, chiar dacă apelăm la interpretarea sistematică a art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, normele la care ar trebui să ne raportăm, trebuie să fie în principal cele cuprinse în art. 430 și art. 431 CPC, ce definesc și explică autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârilor judecătorești.

39. Pe lângă aceste argumente, mai există însă câteva „inconveniente” ale interpretării art. 509 alin. (1) pct. 8 prin prisma soluțiilor oferite de art. 513 alin. (4) CPC.

III.3.1. Destinatarii diferiți ai normelor. Rolul inchizitorial (activ) al judecătorului 

40. Cele 2 norme, art. 509 alin. (1) pct. 8 art. 513 alin. (4) CPC, au destinatari diferiți. Astfel, pe de o parte, reglementarea motivelor de revizuire are ca destinatari principali părțile, sens în care, potrivit art. 509 alin. (1) CPC, „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…)”.

41. Pe de altă parte, art. 513 alin. (4) CPC, trasează reguli de soluționare pentru instanța de revizuire. În forma actuală, art. 513 alin. (4) CPC prevede că „Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat”.

42. Prin urmare, art. 509 alin. (1) CPC îi conferă părții dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri, în timp ce art. 513 alin. (4) CPC indică doar soluțiile pe care le poate aplica instanța de revizuire.

43. Or, soluțiile pe care le poate aplica instanța nu pot restrânge dreptul părții de a exercita o cale de atac din mai multe motive. În primul rând, potrivit art. 457 alin. (1) CPC, căile de atac se exercită doar în condițiile și termenele stabilite de lege, și nu în funcție de soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată.

44. În al doilea rând, soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată în căile de atac în general, și în revizuire în special, nu pot fi limitate la cele prevăzute expres de lege, întrucât o asemenea interpretare contravine specificului procedurii inchizitoriale, ce caracterizează procesul civil românesc, în care persoana centrală este judecătorul, ce are la îndemână o paletă largă de instrumente pentru a soluționa un caz, chiar dacă acestea uneori nu-și găsesc izvorul în dreptul pozitiv și în norme juridice concrete.

„Acest sistem s-a inspirat din ideea că justiția este un serviciu public, al cărui rol este nu numai de a stinge un conflict între particulare, ci și restabilirea legalității, a ordinii de drept în societate”[13].

45. În sfera instrumentelor de care dispune, se regăsesc și îndatoririle instanței privind soluționarea cererilor, îndatoriri reglementate de art. 5 CPC. Potrivit art. 5 alin. (2) CPC niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”, iar potrivit art. 5 alin. (3) CPC „În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii”[14].

46. Astfel, chiar dacă ar trebui să interpretăm sistematic dispozițiile art. 513 alin. (4) CPC, privind soluțiile pe care le aplică instanța de revizuire, acestea ar trebui interpretate prin coroborare cu dispozițiile art. 5 CPC, ce reglementează, cu titlu de principiu fundamental, îndatoririle privind primirea și soluționarea cererilor.

47. Necesitatea aplicării acestui principiu fundamental și în procedura de judecată a revizuirilor hotărârilor potrivnice a fost evocat deja în doctrină, unde s-a punctat că „A susține că nu trebuie respectată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri în forma reglementată de legiuitor doar pentru că textul art. 513 alin. (4) C. pr. civ. nu prevede cum trebuie să procedeze instanța după ce anulează hotărârea care a încălcat autoritatea pozitivă a lucrului judecat ar însemna lipsirea în bună parte de conținut a acestui efect important al hotărârii judecătorești. Ar însemna, totodată, ca judecătorul, deși constată nesocotită autoritatea de lucru judecat, să refuze sancționarea acestei încălcări și să valideze o hotărâre, sub motiv că legea nu prevede cum ar trebui să procedeze după ce ar anula respectiva hotărâre”.[15]

48. Totodată, s-a reținut că „O altfel de abordare, cum este cea care ar pune instanța în situația de a constata nesocotirea autorității de lucru judecat, dar în același timp de a refuza admiterea căii de atac a revizuirii pe motiv că legea nu prevede cum ar trebui să procedeze după anularea hotărârii, ar avea consecințe și sub aspectul dreptului la un proces echitabil din perspectiva art. 6 CEDO, nefiind respectată stabilitatea raporturilor juridice, precum și al accesului la instanță (art. 13) întrucât partea ar fi lipsită de orice remediu procedural pentru înlăturarea acestei neregularități, care afectează în mod esențial efectele hotărârii judecătorești”[16].

III.3.2. Iluzia cognitivă a înțelegerii

49. Pe lângă argumentele juridice prezentate mai sus, vă supunem atenției un alt tip de abordare, de sorginte psihologică, pornind de la un experiment devenit celebru al lui Baruch Fischhoff: acesta a organizat cinci grupe de studenți care au citit un text despre războiul din 1814 dintre britanici și trupele gurka din Nepal. Studenților din patru grupe li s-a spus că războiul s-a încheiat diferit (dar toate variantele erau greșite). A cincea grupă era pentru control. Apoi, toți studenții chestionați au trebuit să răspundă la întrebarea: „Dacă nu v-aș fi dat soluția, judecând doar pe baza textului, cum ați fi crezut că s-a terminat războiul?”. Cei întrebați au răspuns că se așteptau, date fiind evenimentele istorice, la răspunsul oferit ulterior de profesor, deși toate răspunsurile erau greșite[17].

50. Exemplul de mai sus ilustrează ceea ce în psihologie este cunoscut drept iluzia cognitivă a înțelegerii sau efectul biasului restrospectiv[18],în baza căruia oamenii au tendința firească să privească altfel datele realității și să-și deformeze raționamentul, atunci când cunosc deja soluția. 

51. Observăm, păstrând în mod evident proporțiile, că același efect se poate manifesta și în interpretarea normelor juridice în procesul civil, atunci când tindem să interpretăm drepturile părților și mecanismul unei căi de atac, doar în limitele soluțiilor pe care le poate pronunța instanța, deși, după cum am arătat, în temeiul art. 5 CPC, acestea nu se opresc la anumite texte de lege, ci trebuie identificate, dacă se impune, și prin raportare la situațiile juridice asemănătoare sau chiar principiile generale ale dreptului.

52. Având în minte experimentul lui Baruch Fischhoff, ar trebui să căutăm răspuns la următoarea întrebare, pe care ipotetic ne-ar putea-o adresa-o legiuitorul: Dacă nu v-aș fi dat soluția din art. 513 alin. (4) CPC, judecând doar pe baza textului art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC, cum ați fi crezut că se aplică motivul de revizuire al hotărârilor potrivnice?”. 

III.4. Soluțiile aplicabile pentru revizuirea hotărârilor ce încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat 

53. S-a susținut că, din moment ce forma Codului de procedură civilă anterior modificării prin Legea nr. 310/2018, prevedea drept soluție pentru revizuirea hotărârilor potrivnice doar anularea ultimei hotărâri, ar rezulta că, prin intermediul acestui motiv de revizuire, nu pot fi sancționate decât contrazicerile între dispozitivelor hotărârilor, nefiind permisă reanalizarea ultimei hotărâri.

54. „În realitate, soluția este de anulare a ultimei hotărâri în ambele ipoteze, indiferent că aceasta a nesocotit efectul negativ [art. 431 alin. (1) sau efectul pozitiv al art. 431 alin. (2)] al primei hotărâri. Ceea ce diferă este doar faptul că, în situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, după anularea ultimei hotărâri, este necesar să se procedeze la rejudecarea celei de-a doua cauze cu respectarea, de data aceasta, a ceea ce se tranșase deja și intrase în autoritate de lucru judecat printr-o statuare anterioară a unei instanțe”[19].

55. Așadar, art. 513 alin. (4) CPC, în forma anterioară Legii nr. 310/2018, prevedea soluția anulării ultimei hotărâri, ceea ce lipsea era reglementarea indicației de rejudecare a cauzei, fapt ce nu este însă în măsură să paralizeze demersul de revizuire a hotărârii, întrucât la rejudecarea cauzei se ajunge prin aplicarea principiului enunțat de art. 5 alin. (3) CPC. 

56. Prin urmare, „revine judecătorului obligația (s.n.) să aplice dispoziții legale referitoare la situații asemănătoare, cum este, de exemplu, ipoteza în care instanța de recurs, casând hotărârea atacată, trimite cauza spre rejudecare instanței de apel sau primei instanțe a fondului cu îndrumarea să țină seama de anumite dezlegări (art. 497, 498, 501 C. pr. civ.)”[20].

IV. Concluzii

57. Epopeea revizuirii hotărârilor pentru contrarietate de considerente este mai aproape ca niciodată de final, iar prin Legea nr. 310/2018 s-a făcut un pas legislativ important pentru securizarea raporturilor juridice civile. În ceea ce ne privește, considerăm că Legea nr. 310/2018 nu doar deschide ușa unor astfel de revizuiri în procesele începute după intrarea în vigoare a acesteia, ci lămurește o dată în plus sensul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 CPC.

58. Argumentele prezentate de noi, în special imperativul respectării principiului unității terminologice, faptul că în urma Legii nr. 310/2018 motivele de revizuire au rămas aceleași, nefiind completate sau modificate, precum și imposibilitatea interpretării drepturilor procesuale ale părților în materia căilor de atac doar în limitele soluțiilor prevăzute expres la îndemâna instanței, converg spre concluzia că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, era posibilă revizuirea hotărârilor potrivnice ce încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

„Legătura între drept și morală este atât de intensă, că acolo unde legislația juridică duce din punct de vedere practic la imoralitate (…) acolo putem fi siguri că ne aflăm în fața unei erori juridice (…), care trebuie îndreptată fie pe cale legislativă, fie pe cale judecătorească, dacă se mai poate[21].


[1] Disponibil aici.
[2] Tr. C. Briciu în Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Univesul Juridic, București 2016, p. 1419.
[3] Disponibil aici.
[4] Dispnibil aici. În același sens fiind și opinia exprimată de Av. Dan-Rareș Răducanu în cadrul Conferinței Juridice „Litigators”
[5] Disponibil aici.
[6] Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, „Curs de drept civil. Partea Generală”, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 45
[7] Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 1/2016, Dosar nr. 4039/1/2015
[8] Î.C.C.J., Secția I civila, Decizia nr. 920 din 10-feb-2012
[9] Î.C.C.J., Secția II civilă, Decizia nr. 3167 din 14-nov-2014
[10] Disponibil aici.
[11] Disponibil aici.
[12] Disponibil aici.
[13] V.M. Ciobanu în Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Univesul Juridic, București 2016, p. 90 
[14] În același sens, a se vedea aici.
[15] Disponibil aici.
[16] Ibidem
[17] Citat integral din Mihai Adrian Hotca, Viața prin ochii unui avocat, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p.236
[18] Ibidem, dar a se vedea și aici.
[19] Disponibil aici.
[20] Ibidem
[21] Mihai Adrian Hotca, op. cit., p. 78, citat după M. Djuvara, Enciclopedia Dreptului, p. 574-575


Radu Șomlea, Partener coordonator SCPA ȘOMLEA ȘI ASOCIAȚII, firmă de avocați ce funcționează în asociere cu ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII

Adrian Manole, Senior Associate SCPA ȘOMLEA ȘI ASOCIAȚII, firmă de avocați ce funcționează în asociere cu ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week