Infracțiunea de evaziune fiscală ar trebui sancționată similar fraudelor afectând bugetul Uniunii Europene
17 mai 2019 | Norel NEAGU
Norel Neagu
Infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA (la nivel european) sunt considerate grave atunci când sunt legate de teritoriul a două sau mai multe state membre, rezultă dintr-o schemă frauduloasă prin care infracțiunile respective sunt comise într-un mod structurat cu scopul de a obține avantaje necuvenite de pe urma sistemului comun privind TVA, iar prejudiciul total cauzat de infracțiuni este de cel puțin 10 000 000 EUR. În această situație, aceste fapte sunt considerate fraude afectând bugetul Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile Directivei PIF, care are dispoziții corespondente la nivel național în prevederile art. 183 din Legea nr. 78/2000.
Rezultă implicit faptul că fraudele în materie de TVA care au caracter transnațional și produc un prejudiciu de cel puțin 10 milioane euro sunt considerate fraude afectând bugetul Uniunii Europene, atrag competența de investigare a Parchetului European și sunt sancționate, potrivit prevederilor art. 183 din Legea nr. 78/2000 cu pedepse cuprinse între 2 și 7 ani închisoare (varianta tip) și între 3 și 10 ani și jumătate închisoare (varianta agravată – când prejudiciul constă în consecințe deosebit de grave, respectiv o pagubă mai mare de 2.000.000 lei).
În același timp, faptele de evaziune fiscală în materie de TVA (la nivel național) se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani (varianta tip), de la 7 la 13 ani (varianta agravată – când prejudiciul este cuprins între 100.000 și 500.000 euro), respectiv de la 9 la 15 ani (varianta agravată – când prejudiciul este mai mare de 500.000 euro).
Este evidentă din analiza comparativă a sancțiunilor aplicabile inechitatea în stabilirea regimului sancționator. Astfel, o persoană care săvârșește o infracțiune de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, este pasibilă de pedeapsa închisorii cuprinsă între 9 și 15 ani. În schimb, o persoană care săvârșește o infracțiune de evaziune fiscală în materie de TVA, cu caracter transnațional și care produce un prejudiciu de cel puțin 10.000.000 euro, este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 ani și 10 ani și jumătate. Este evident că a doua situație produce o vătămare mai gravă relațiilor sociale protejate prin norma de incriminare decât prima situație, totuși sancțiunea aplicabilă celei de-a doua situații este semnificativ mai mică decât în cazul primei situații.
În acest context, este evidentă necesitatea sistematizării sistemului sancționator în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală în materie de TVA și frauda afectând bugetul Uniunii Europene sub aspectul veniturilor.
Întrebarea care se pune este: cum trebuie realizată această sistematizare? Prin reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de evaziune fiscală, sau prin majorarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de fraudare a bugetului Uniunii Europene în materie de venituri?
Raportându-ne la politica penală națională din ultimii ani, dar și la sistematizarea sancționării fraudei privind interesele financiare ale Uniunii Europene, considerăm că este necesară reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de evaziune fiscală.
Un prim argument în acest sens se referă la lipsa de eficiență a creșterii disproporționate a sistemului sancționator. Literatura juridică este constantă în a afirma că modificarea limitelor de pedeapsă în sensul înăspririi acestora este în discordanță cu teoriile moderne privind scopul pedepsei[1]. Teoria potrivit căreia creșterea limitelor de pedeapsă duce la diminuarea fenomenului infracțional a fost combătută încă din secolul XVIII de către Cesare Beccaria, considerat reprezentantul școlii clasice[2], fiind demult infirmată în cercetările criminologice contemporane. Ceea ce contează efectiv este creșterea probabilității ca o infracțiune să fie sancționată, ceea ce va duce la scăderea criminalității[3], iar nu majorarea limitelor de pedeapsă.
Pentru atragerea resurselor interne în zona fiscalizată și reducerea economiei subterane este necesară adoptarea unor măsuri care să înlăture cauzele sociale ale comiterii faptelor de evaziune fiscală. Aceste măsuri aparțin în proporție covârșitoare dreptului fiscal, iar nu represiunii penale. Ceea ce ar trebui să se urmărească prin modificarea legislației fiscale și penale ar fi convingerea comercianților pentru conformarea de bunăvoie cu prevederile fiscale aplicabile și recuperarea prejudiciului în cazul încălcării prevederilor legislației fiscale, urmând ca sancțiunea penală să fie ultimul mijloc la care se poate recurge în cazul nerealizării cerințelor anterioare. Ceea ce se propune, în schimb, prin măsura adoptată este combaterea excesivă a efectelor, iar nu a cauzelor săvârșirii acestor fapte[4].
Un al doilea argument se bazează pe sistematizarea sistemului sancționator în cazul fraudei privind bugetul Uniunii Europene. Aici avem două tipuri de fraudă, care constituie două infracțiuni distincte: fraudă în materie de venituri și fraudă în materie de cheltuieli. În afară de această separație datorată naturii bugetului (compus din venituri și cheltuieli), nici la nivel național, nici la nivel european nu se face nicio distincție în ceea ce privește tratamentul sancționator al celor două tipuri de infracțiuni, astfel că o creștere a sistemului sancționator al fraudei în materie de venituri afectând bugetul Uniunii Europene ar determina o creștere corespunzătoare a sancțiunii aplicabile fraudei în materie de cheltuieli, ceea ce ar bulversa sistemul sancționator în ceea ce privește o serie întreagă de infracțiuni (obținerea ilegală de fonduri, înșelăciunea și infracțiunile asimilate, deturnarea de fonduri etc., care sunt în legătură directă cu frauda în materie de cheltuieli).
Un al treilea argument se bazează pe lipsa de consistență a sistematizării sistemului sancționator în materia infracțiunilor privind taxele și impozitele. Astfel, în materie de taxe vamale, infracțiunea de contrabandă (care are ca rezultat sustragerea de la plata taxelor vamale) prevăzută de art. 270 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006) se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. De asemenea, diminuarea ilegală a resurselor din bugetul Uniunii Europene (faptă care are de asemenea ca rezultat sustragerea de la plata taxelor vamale) prevăzută de art. 183 din Legea nr. 78/2000 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar în caz de producere de consecințe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei), limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate (între 3 ani și 10 ani și 6 luni închisoare).
Infracțiunea care constituie dreptul comun în materie de fapte penale care pot fi catalogate drept fraude este înșelăciunea. Aceasta este prevăzută în art. 244 C. pen. și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În varianta agravată, pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea între unu și 5 ani, iar dacă fapta a produs consecințe deosebit de grave, limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate (ajungând, în consecință, la un minim special de 1 an și jumătate și un maxim special de 7 ani și jumătate închisoare).
Nu în ultimul rând, sancțiunea trebuie să fie proporțională lezării valorii sociale ocrotite. Raportând interesele financiare ale statului cu alte valori sociale ocrotite prin normele de drept penal, observăm că, prin prisma sistemului sancționator, acestea sunt echivalate dreptului la viață, dreptului la libertate sexuală, încălcate prin infracțiuni deosebit de grave, sancționate însă asemănător infracțiunii de evaziune fiscală: infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 C.pen.) se pedepsește cu închisoare de la 6 la 12 ani, violul urmat de moartea victimei (art. 218 alin. 4 C.pen.), precum și tâlhăria sau pirateria urmate de moartea victimei (art. 236 C.pen.) se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Trebuie arătat, de asemenea, că politica penală a statului prin reforma legislativă recentă, are în vedere o scădere a limitelor pedepselor pentru majoritatea infracțiunilor, aspect care nu este în concordanță cu creșterea nejustificată a limitelor de pedeapsă în cazul infracțiunii de evaziune fiscală.
Toate aceste argumente ne îndreptățesc să afirmăm că infracțiunea de evaziune fiscală ar trebui sancționată similar fraudelor afectând bugetul Uniunii Europene: cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 și 7 ani în varianta tip și cu sporirea cu încă jumătate a limitelor de pedeapsă în cazul producerii unor consecințe deosebit de grave.
[1] A se vedea pentru o analiză detaliată a fundamentului și scopului pedepsei, C. Rotaru, Fundamentul pedepsei. Teorii moderne, Ed. C.H.Beck, București, 2006, pag. 114-170; A.C. Cercel, Criminologie, Editura Hamangiu, București, 2009, pag. 174-181
[2] Șt. Daneș, V. Papadopol, Individualizarea judiciară a pedepselor, ediția a II-a, Editura Juridică, București, 2004, pag. 30 și urm., Gh. Nistoreanu, C. Păun, Criminologie, Ed. Europa Nova, București, 1996, pag. 179 și urm.
[3] T. Amza, C.P. Amza, Criminologie, Tratat de teorie și politică criminologică, Editura Lumina Lex, București, 2008, pag. 655.
[4] Cu privire la combaterea cauzelor sociale ale criminalității, precum și balanța între constrângere și convingere în rolul preventiv al pedepsei, a se vedea J. Grigoraș, Individualizarea pedepsei, Editura Științifică, București, 1969, pag. 36 și urm.
Avocat conf. univ. dr. Norel Neagu
HOTCA & ASOCIAŢII
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Fraudarea TVA – între Parchetul național și Parchetul European”, ediția 273, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
