Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
16 comentarii

Periculos de pervers, malefic sau machiavelic? Răspunsuri pentru domnul Kurtyan
17.05.2019 | Daniel UDRESCU

Secţiuni: Drept penal, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

Acest articol este, de fapt, un răspuns la comentariul Dlui Alberto Kurtyan, la articolul „Verificarea incompatibilităţii expertului”, pe care îl redau în intregime:

Domnul „avocat” Daniel Udrescu…
1. Procurorul are dreptul să propună orice expert doreşte el.
2. Procurorul nu cere voie nimănui înainte de a propune un expert economic (contabil, audit, etc).
3. Numirea expertului acuzării nu se face aleatoriu de către Biroul de expertiză. Doar procurorul îşi alege propriul expert.
4. Suspectul/inculpatul poate efectua propria expertiză şi poate propune propriul expert.
5. CECCAR nu are nicio calitate să cenzureze/verifice calitatea rapoartelor emise de experţii judiciari.
6. Urmărirea penală este nepublică (ocultă şi netransparentă prin definiţia legii).
a. Pisica cu clopoţei nu prinde şoareci.
b. Urmărirea penală nu se face cu aprobarea inculpatului şi nu este o procedură de mediere, conciliere. Nu este nevoie de unanimitate, consens, prietenie sau bună înţelegere.
7. Procurorul nu are nicio obligaţie de a alege un expert prin bună înţelegere cu inculpatul.
8. a. Procesul penal este bazat pe un sistem CONTRADICTORIU, ADVERSARIAL, ANTAGONISTIC.
b. Asta înseamnă că fiecare parte îşi constituie propriile dovezi, îşi pregăteşte ACUZAREA/apărarea, îşi face propriile expertize, etc.
9. a. La proces, fiecare FAPT, PROBĂ, ELEMENT DE LEGE este supus unei dezbateri, discuţii, combătut, DISCREDITAT, interpretat, etc.
b. Procurorul nu are nicio obligaţie de a prezenta dosarul de urmărire penală în întregime înainte de proces. Nicăieri în lume, de fapt.
c. Nu există expert „independent”. Există experţii acuzării şi experţii apărării.
d. Meseria avocatului apărării este să discrediteze expertul acuzării şi să aducă suficiente apărări pentru a sădi în mintea judecătorului o cât de mică îndoială rezonabilă.
e. Dacă judecătorul are o cât de mică îndoială rezonabilă, atunci nu poate găsi inculpatul vinovat, deoarece nu poate condamna „dincolo de orice îndoială rezonabilă”.
f. Expertul fiscal sau de audit nu este UNUL singur, ales la întâmplare de vreun Birou şi aprobat prin CONSENS reciproc de apărare şi acuzare.
g. INCULPATUL care nu şi-a adus propriul expert, NU ARE APĂRARE. PUNCT.
h. În procesul penal nu există CONSENS. Există contradictorialitate până la cel mai mic atom din dosarul penal.

***

Expertiza este doar o probă, expertul clarificând detalii tehnice, ca parte a actului prin care se înfăptuieşte justiţia, judecătorul fiind acela care decide cu privire la probă. În primul rând, nu sunt avocat, chiar dacă ghilimele încearcă să trimită la colţ. Sunt expert contabil judiciar şi auditor în România şi în plus CPA în SUA. Nu am pretins niciodată că sunt avocat şi dacă fac greşeli, mi le asum. Scriu pentru că îmi place, încerc să rezolv zonele gri în porţiunea de domeniu unde activez, unde exprim opinii, pentru că am experienţă în sute de expertize şi mii de contestaţii, întotdeauna am considerat rolul avocatului ca fiind primordial şi am un rol clar de susţinător al avocatului (de regulă).

Îi mulţumesc Dlui Kurtyan pentru acest excelent comentariu, în unele părţi, chiar dacă multe din punctele ridicate au specificul ”românesc,” pe care îl comentez. Dl Kurtyan este avocat înscris în Baroul din Texas (am reuşit în sfârşit să primesc un răspuns afirmativ la cererile mele), dar este doar consilier juridic în România. A spus că a activat ca şi consultant pentru o firmă de CPA în România, dar acest lucru este incorect, pentru că îţi trebuie examene în SUA să fii CPA (nu am primit această confirmare la investigaţiile mele). Poate a vrut să spună firmă de Expetiză Contabilă, care nu este un echivalent, ci o traducere incorectă. Cu Dl Kurtyan am lungi dezbateri şi am analizat aici partea pozitivă a comentariului şi intenţia de a clarifica o arie unde şi eu am critici.

Să clarificăm de la început că modul în care sunt solicitate expertizele în instanțele din SUA este diferit de modul în care ele sunt solicitate în România, comentariul de fapt reflectând mai mult modul în care ar trebui să se exercite justiţia. Dacă justiţia americană este extrem de laborioasă, ea este deosebit de profesionist simplificată. Observaţia mea despre justiţia din România arată un aspect periculos de pervers (înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid). Uneori meditez că la baza legilor româneşti este o gândire extrem de inteligentă, dar macabră, rea, întortocheată, ce are ca singur scop protejarea funcţiei de funcţionar public, sub stricta manipulare şi coordonare a unui păpuşar, care trebuie, sau trage sforile.

În răspuns la punctele 1, 2, 3, 4, răspund: proba cu expertiză se doreşte a fi una în care se numeşte un expert judiciar INDEPENDENT. Ori aici avem o mare problemă. Şi CECCAR şi Biroul Local de expertize au în normele interne verificarea independenţei expertului, dar nu exercită un rol activ în această direcție. Dacă în instanţă proba cu expertiză este una în care se numeşte de către judecător un expert independent, eu consider că proba cu expertiză a procurorului este la fel cum Dl Kurtyan critică, una a părţii – ACUZAREA. Şi aici avem o problemă, pentru că aparenţele sunt acelea că ar fi vorba despre o probă în care se alege un expert independent, ceea ce nu este cazul. Expertul ales de procuror nu este de regulă independent, iar atunci când se resping obiectivele părții, această probă încalcă dreptul la apărare, deci în mod cert este doar una a ACUZĂRII.

Principiile care stau la baza selecţiei unui expert sunt: nediscriminarea, tratamentul egal, transparența, proporționalitatea, asumarea răspunderii. Fac o parenteză ca să explic importanţa incompatibilităţilor expertului, pentru că tărâmul Grupului Infracţional Organizat se regăseşte amplu în „industria” expertizelor:

– În cadrul Ministerului Public, experţii nu sunt numiţi direct de procuror, ci „de nişte unii” ce controlează numirile, mai ales în dosare cu încărcătură politică. Am putea considera că Ministerul Public doreşte experţi care să reziste la presiuni, numai că prin calitate, expertizele nu sunt opere de artă, ci se apropie de numirile la colhoz de prin anii 50, cel puţin din punct de vedere tehnic contabil.
– În cadrul Biroului local de expertize, pe listele scurte apar mereu aceiaşi „experţi”, de regulă ori apropiaţi ori liderii politici locali ai profesiei, ce au calităţi de conducere prin filiale sau pur şi simplu sunt conectaţi mai direct decât restul experţilor.
– În cadrul anumitor instanţe, anumiţi judecători au preferinţe pentru anumiţi experţi, sau sunt manipulaţi cu liste improprii (în sensul incorect, parşiv), selecţia şi promovarea aducând atingere codului etic contabil, dar şi cu nuanţă de neglijenţă asupra judecătorului, care pare compromis, implicat de către sforari.

Un aspect important este cel dat de Lege. Consider că punctul 9 enumerat de Dl Kurtyan ar trebui să fie baza de la care să începem. Există o aparenţă de legalitate că expertizele contabile sunt judiciare pentru procuror, având acelaşi statut cu cele desemnate de către judecător, ambii fiind magistraţi, şi expertizele contabile sunt extrajudiciare pentru avocat, adică nu pot fi folosite în justiţie (conform Standardului 35 CECCAR şi OG 2/2000). CEDO a spus NU acestor pseudo denumiri, punând pe picior de egalitate cele două tipuri, o expertiză a părţii ACUZAREA este egală ca forţă cu o expertiză a părţii apărarea. În SUA am văzut mai rar expertize desemnate de judecători şi doar pentru clarificarea unor puncte foarte tehnice. În România este invers. Mai mult, experţii americani fug de aceste tipuri de numiri pentru expertiză, ce aduc daune foarte mari, avocaţii din SUA acţionându-i în judecată chiar des. Iarăşi nu este cazul în România.

Analiza pleacă şi de la art. 172 CPP Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării

(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurari ce prezintă importanţă pentru aflarea adevarului în cauza este necesară şi opinia unui expert.

(2) Expertiza se dispune, în condiţiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, iar în cursul judecăţii se dispune de către instanta, prin încheiere motivată.

(8) La efectuarea expertizei pot participa experţi independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau subiecţilor procesuali principali. 

Primul aspect contradictoriu este art. 5 CPP – aflarea adevărului – (1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei. Trebuie să clarific aici costul unei investigaţii, popririle, sechestrele care blochează inculpatul/suspectul să-şi dezvolte o apărare, aparenţa de justiţie că procurorul ar strânge probe pentru inculpat/suspect, etc. Ori din comentariul Dlui Kurtyan reiese foarte clar că procurorul, mai ales cel din România, nu are obligaţia aflării adevărului. A se vedea:
– punctul 6 – Urmărirea penală este nepublică (ocultă şi netransparentă prin definiţia legii). Aici avem o problemă, cea a specialistului care şi el face o constatare, dar aşa cum o descrie Dl Kurtyan, mie mi se pare o înşelăciune, o cursă întinsă de procuror avocatului, cu o pseudo expertiză independentă, care de fapt este a ACUZĂRII.
– punctul 8.b. Asta înseamnă că fiecare parte îşi constituie propriile dovezi, îşi pregăteşte ACUZAREA/apărarea, îşi face propriile expertize, etc… Asta înseamnă că nu mai respectăm art 5 CPP. Sunt complet de acord ca avocatul apărării să-şi facă propriile expertize, dar eu consider că trebuie să facă mai mult, să pregătească opinii şi pentru rapoarte/procese-verbale de constatare, inspecţii fiscale, interpretări care pe de o parte să prezinte poziţia acuzării, apoi expertul să oglindească propriile opinii, concluzionând de ce opinia specialistului acuzării nu este corectă.
– punctul 9 Procurorul nu are nicio obligaţie de a prezenta dosarul de urmărire penală în întregime înainte de proces. Nicăieri în lume, de fapt. De acord, numai că ne intoarcem la art. 5 CPP şi trebuie să analizăm întinderea probelor pentru inculpat/suspect. Drept pentru care prin solicitări către procuror, avocatul OBLIGĂ procurorul să se îndrepte şi într-o direcţie pe care procurorul o ignoră, dacă „nu i se atrage atenţia”.
– punctul 9.f. Expertul fiscal sau de audit nu este UNUL singur, ales la întâmplare de vreun Birou şi aprobat prin CONSENS reciproc de apărare şi acuzare. Spun aici ba da, atunci când inviţi inculpatul să-şi angajeze expert, acesta nu mai este independent. Dacă numeşti un expert pseudo independent ales pe criterii netransparente, iar când se resping obiectivele părţii, nu se mai respectă art. 5 CPP, şi ba da atunci când judecătorul numeşte, iar părţile îşi iau expert parte.

Să mă explic de ce spun perversitatea (în sens ticăloşit) sistemului judiciar.

Comunitatea Europeană are o viziune proprie pentru fondurile publice – transparenţa, prevedere ce se regăseşte în Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care stabilesc, în art. 2, principiile care stau la baza contractelor de achiziție publică: nediscriminarea, tratamentul egal, transparența, proporționalitatea, asumarea răspunderii. Expertiza este un serviciu public, deci se aplică condiţiile menţionate de Dl Kurtyan – ocultă şi netransparentă, sau se aplică cele de transparenţă?

Standardul CECCAR spune ca Expertul contabil să se manifeste liber faţă de orice interes care este incompatibil cu integritatea, obiectivitatea şi, în general, cu independenţa sa profesională, adică exercitarea profesiei de expert contabil se face cu respectarea principiului independenţei profesiei, fiind incompatibil cu acesta orice mandat comercial, ce face să nu se găsească în situaţia ca relaţia contractuală cu clientul său să îl pună în situaţia de a i se aduce atingere independenţei profesionale. Experţii care aplică cele de mai sus, nu prea sunt selectaţi de Ministerul Public.

Demersul deontologic al expertului contabil începe cu destinatarii expertizelor contabile. Respectarea normelor de comportament profesional constituie parte integrantă a demersului deontologic al misiunilor de expertiză contabilă. Ori dependenţa financiară a expertului faţă de Ministerul Public prin onorariile aproape exclusive primite este o încălcare a principiului independenţei profesiei. Aşa cum însă remarca Dl Kurtyan, dacă expertiza este a părţii, relaţia procuror-expert, va permite instanţei să cântărească „independenţa” expertului în relaţie cu opinia acestuia, ca probă. Tocmai pe acest aspect se bazează şi procurorul, când taie colţurile şi împăunează povestea din rechizitoriu cu exagerările cu trimiteri la „experţi,” aspect care pune într-o lumină oribilă mercantilismul care sacrifică integritatea şi obiectivatea profesiei. Dacă în SUA, Germania, Marea Britanie, Olanda, calitatea de Expert este respectată, fiind considerată în top 2% din populaţie, în România ea este nerespectată şi declasată la „doar contabil,” de o atitudine implantată educaţional, care nu acceptă titulatura, de multe ori de parşivitatea sau perversitatea machiavelică a procurorului, ce se foloseşte de unelte pentru consolidarea probei, cu jumătăţi sau sferturi de adevăr. În atare condiţii, avocatul are rol de Cavaler al dreptăţii, care de fapt spune reprezentantului statului că un slujitor al statului îndoaie adevărul, ceea ce ar putea jigni pe reprezentantul statului, coleg de magistratură cu slujitorul statului. Trebuie să ne întoarcem în timp în epoca antică sau feudală unde REGELE, ca întruchipare a statului, nu putea fi acuzat de nedreptate, ci cavalerii dreptăţii combăteau un slujitor al regelui, care însă nu afecta imaginea statului, chiar dacă primea răspunderea de la Rege. Ori acest aspect trebuie corectat. Nu vorbim de JUSTIŢIE de rău, dar cu răspunderea magistraţilor şi mai ales a pseudo magistraţilor am putea rezolva multe din situaţiile malefice pe care le vedem în presă.

Pentru a evita o situație care ar compromite obiectivitatea probei cu expertiza judiciară, se poate formula o cerere conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, adresată procurorului în baza art 5 CPP sau direct celor care controlează informaţia cu privire la numărul de dosar, valoarea individuală a expertizelor, emitentul solicitărilor pentru expertize la nivel de parchet, instanţă sau poliţie, pe fiecare ordonator în parte, precum şi totalul anual pe ultimii 5 ani, pentru verificarea incompatibilităţii financiare a Expertului Contabil Judiciar.

Am spus că prin aplicarea art. 5 CPP, o astfel de solicitare poate fi făcută inclusiv procurorului, dar pentru cei care nu ştiu, ea poate fi adresată:
– CECCAR, care are evidenţa lucrărilor de expertiză din registrul auditului de calitate,
– Biroului local de expertize care are evidenţa plăţilor şi/sau
– Managerului economic al instanţelor/parchetelor care au evidenţa contabilă cu fişele individuale pe furnizor (pe fiecare expert).

Un aspect machiavelic, o cursă întinsă de procuror este că judecătorul este indus în eroare şi acceptă expertiza parte a procurorului ca fiind una independentă, când, de fapt, ce spune Dl Kurtyan este extrem de grav, dar adevăratpunctul 9.c. Nu există expert „independent”. Există experţii acuzării şi experţii apărării. Deci nu avem o egalitate de arme a sistemului.

Citind aceste aliniate s-ar prezuma că toţi experţii sunt independenţi şi autorizaţi. Autorizarea este dată de îndeplinirea condiţiilor CECCAR şi ale Ministerului de Justiţie, adică să fie cuprinşi într-un tabel, ceea ce personal nu mi se pare decât o normă birocratică/un control (să aibă cotizaţia plătită la zi, să aibă orele de pregătire continuă efectuate, etc.). Partea cu independenţa este segmentul cu care sunt complet de acord cu punctul ridicat de Dl Kurtyan.

Drept pentru care, consider că avocatul are obligaţia, pe care Dl Kurtyan o redă la punctul 9. a. La proces, fiecare FAPT, PROBĂ, ELEMENT DE LEGE este supus unei dezbateri, discuţii, combătut, DISCREDITAT, interpretat, etc. Cum combate avocatul aspectele despre proba cu expertiză? Rapoartele de expertiză contabilă judiciară sunt prezentate auditului de calitate potrivit procedurilor prevăzute în Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile, fiind notate într-un jurnal. Acest audit de calitate urmărește îndeplinirea următoarelor cerințe:

c) au fost respectate prevederile Codului etic național al profesioniștilor contabili precum și ale Regulamentului privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile cu privire la starea de independență a expertului contabil în raport cu cauza și mandatul primit.

Dacă CECCAR are un standard pe care experţii sunt obligaţi să-l respecte, atunci CECCAR, conform Standardului Profesional 35 , norma metodologică 3513.4 care obligă experţii să îndeplinească prevederea cu privire la auditul de calitate trebuie să urmeze şi propriile proceduri (cu privire la starea de independență a expertului contabil în raport cu cauza și mandatul primit). Dl Kurtyan a menţionat la punctul 5 – CECCAR nu are nicio calitate să cenzureze/verifice calitatea rapoartelor emise de experţii judiciari. Sunt de acord cu această menţiune, că CECCAR nu are nicio calitate să cenzureze, dar pentru că standardul obligă, CECCAR, prin verificarea registrului departamentului de audit de calitate, analizarea lui corectă şi prin promovarea unor proceduri ar avea posibilitatea să se pronunţe pe independenţa expertului, aşa cum am arătat mai sus, DAR NU O FACE. Mulţi trăiesc din firul scurt al expertizelor, sunt înrudiţi cu firul scurt sau şi-au format propriul fir scurt la mierea din borcanul Ministerului Public sau Biroului local de expertize, etc. Consider că ASPAAS, în calitate de super şef al profesiei contabile, ar trebui să analizeze acest aspect în controlul asupra profesiei contabile. Atingere asupra independenţei profesionale înseamnă şi că majoritatea veniturilor expertului provin de la Ministerul Public. A verificat cineva la nivel de ţară cât reprezintă „industria expertizelor”?

Domnul Kurtyan enumeră la punctele 6, 7 şi 8 elemente cu care sunt de acord că se potrivesc cererilor din America, dar care, pentru realitatea din România, sunt nişte pietre de moar. Să mă explic de ce sunt de acord cu Dl Kurtyan. Art. 173 alin. (4) din CPP prevede: Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusă de instanţă, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei. Malefic şi macabru într-un singur aliniat. Pe de o parte, în teza I s-ar înţelege că este vorba doar de expertiza în care instanţa desemnează un expert, dar dacă citim ATENT teza II, realizăm că ne aflăm exact cum spune Dl Kurtyan, în situaţii adversiale, dacă expertiza este numită de instanţă şi în situaţie de expertiză a părţii, în care „se dă voie” inculpatului/suspectului să arunce un ochi în opacul şi netransparentul proces de investigare, pentru ca expertiza să pară independentă.

Acum să citim acelaşi pasaj, pentru că am întrebat „n” jurişti, magistraţi, experţi, şi să ne întrebăm dacă procurorul aplică art. 173, pentru că aceasta este practica în România, solicitând ca la expertiza unde alege un expert (care nu este independent), inculpaţii sau suspecţii să-şi exercite dreptul de la teza I şi să delege un expert desemnat de aceştia.

Cursa malefică întinsă este clară pentru avocat şi prin participarea unui expert parte la expertiza care este a părţii ACUZAREA, aceasta, IMPROPRIU este asimilată cu una „independentă”, dând instanţei o falsă impresie a respectării art. 173, aceasta de multe ori cenzurând proba cu o expertiză independentă (numită de instanţă) în timpul procesului. Deci, o expertiză a părţii, pentru că ACUZAREA este reprezentată de un pseudo magistrat – procurorul, care de fapt este avocatul statului, pentru că legea românească asimilează procurorii cu magistraţii, primeşte denumirea de expertiză tehnică judiciară, ce prin caracterul introducerii experţilor parte pentru inculpaţi, primeşte binecuvântarea instanţei, ca fiind independentă, când adevărul este că ne aflăm în faţa unei probe viciate.

Un alt element de parşivitate (în sensul lipsit de scrupule; josnic; mârșav; ticălos) este dat însă de Legea care reglementează activitatea experților tehnici judiciari şi extrajudiciari, care este OG 2/2000, actualizată privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000. În ceea ce privește expertiza extrajudiciară, legiuitorul a fost destul de puțin preocupat în a reglementa o atare instituție din perspectiva dreptului procesual. Citez un material interesant: „Din O.G. nr. 2/2000 rezultă că numai experții judiciari (adică cei recrutați și autorizați în condițiile art. 4 și următoarele din ordonanță) ar putea efectua expertize judiciare, ceea ce restrânge în aparență, sfera specialiștilor care să își dea concursul la realizarea justiției. Pe de altă parte, O.G. nr. 2/2000 reglementează expertiza tehnică extrajudiciară, însă din economia reglementării pare că expertul tehnic extrajudiciar, cu privire la care sunt norme diferite atât de recrutare, cât și de organizare în cadrul profesiei, nu ar fi inclus în categoria specialiștilor la care face referire art. 330 din C. pr. civ. (mai ales că, ulterior, legiuitorul face referire la experții din evidența birourilor locale de expertiză), ceea ce creează unele dificultăți de interpretare a normelor. Coroborând normele amintite sumar mai sus, rezultă că legiuitorul utilizează mai mulți termeni pentru persoana care poate efectua o expertiză judiciară, respectiv: „specialiști” [art. 330 alin. (1) din C. pr. civ., art. 330 alin. (3) din C. pr. civ.], „experți” [art. 330 alin. (1) din C. pr. civ., „experți autorizați” [art. 330 alin. (3) din C. pr. civ.), „personalități ori specialiști în domeniul respectiv” [art. 330 alin. (3) din C. pr. civ.], „persoanele înscrise în evidența sa (a biroului local de expertize – s.n.) și autorizate, potrivit legii”, precum și „expertul tehnic extrajudiciar” (art. 26-31 din O.G. nr. 2/2000).” 

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, care, potrivit OG 65/1994, asigură buna desfăşurare a activităţii experţilor contabili, a decis reglementarea profesională a acestei activităţi de bază, elaborând Standardul profesional nr. 35 (de fapt norme interne nepublicate în Monitor) – Expertizele contabile ce se completează cu prevederile specifice domeniului din Codurile de procedură civilă și penală și ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum și cu alte acte normative aplicabile în domeniu. Norma CECCAR 350.2 prevede:

Expertizele contabile pot fi clasificate în funcție de domeniul de aplicare a expertizei contabile în:
a) expertize contabile judiciare efectuate din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale;
b) expertizele contabile extrajudiciare – sunt cele realizate în afara unor acţiuni în justiţie. Nu au calitatea de mijloc de probă în justiţie, ele servesc pentru fundamentarea preliminară a unor acțiuni în justiție, fundamentarea unor decizii, concilierea unor tranzacții comerciale sau de afaceri, contestarea unor acte de control administrative etc. 

Deci Dl. Kurtyan spune, şi sunt de acord, că nu există expert „independent”. Există experţii acuzării şi experţii apărării, dar legea şi normele CECCAR spun altceva, expertiza care nu este efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, este una extrajudiciară; cu alte cuvinte, expertiza solicitată de către avocat, pe care Dl Kurtyan o numeşte a apărării, nu poate fi folosită de avocat ca expertiză judiciară (CEDO spune altceva, dar instanţele de multe ori o resping, incorect), pentru că ar fi realizată în afara unor acţiuni în justiţie. Machiavelic, dar adevărat. Mai există uşa din dos de la litera a), adică să includem avocatul în categoria “altor organe cu atribuții jurisdicționale.” Legi făcute de generalişti nu de experţi în domeniu. Şi poate aici îi dau dreptate Dlui Kurtyan când mă ridiculizează cu termenul „avocat.” Prin argumente mă amestec și eu într-un domeniu unde Domnia sa consideră că nu am ce să caut. Ori punctul meu de vedere este tocmai contrariu pentru că şi judecătorul şi procurorul şi avocatul ţin seama de opinia unui expert pe aspectele pentru care i-au fost solicitate opinii. De unde sunt eu, văd legea altfel decât un judecător, procuror sau avocat. Are importanţă unghiul dinspre care privesc problema, pentru care îmi ofer opinia şi sau soluţia? Depinde de fiecare ce consider necesar pentru decizie. Şi avocaţii au înteles că dacă legea nu prevede expertiza pentru ei, pot folosi OPINIA unui expert, ca probă, împotriva expertizei „neindependente.”

La punctul 9.g. Dl Kurtyan a spus: INCULPATUL care nu şi-a adus propriul expert, NU ARE APĂRARE. PUNCT. Inexact. Inculpatul care nu a efectuat propria expertiză, nu are apărare împotriva expertizei procurorului. De fapt, nu este expertiză, ci în domeniul fiscal-penal, expertul apărării trebuie să întocmească o OPINIE SEPARATĂ şi pentru RIF/Decizie de impunere suspendată, şi pentru proces verbal de constatare şi pentru raportul de constatare al specialistului parchetului şi pentru expertiza (opinia) expertului ales de către parchet.

Domeniul fiscal-penal este în integralitatea lui abordat eronat în instanţa penală şi/sau parţial în cea de contencios. Procedura este una eronată şi nu există un tribunal specializat, nu există linia clară de demarcare unde se termină fiscalul cu competenţele sale şi unde începe penalul, legile încălecându-se unele peste altele (vezi aici). De multe ori, aşa cum s-a demonstrat chiar prin Decizia CCR 72/2019, sintagma strâmbă OUG 54/2010 a permis procurorilor competenţe care au fost infirmate mai târziu. La fel, modificarea adusă de CCR completelor de 5 judecători a adus pe tapet încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a creat o discriminare. Cei ce au fost condamnaţi şi au executat pedepse, în baza formulării pseudo apărării cu principiul securităţii raporturilor juridice, nu mai au cale de atac atunci când li s-a aplicat o lege strâmbă, dar cei în curs de judecare pot avea o cale de atac. Această măsură dublă nu trebuie să se reflecte, iar dacă ar fi existat răspunderea magistraţilor, aceştia ar fi măsurat de 10 ori înainte să taie o dată.

Mai departe, punctul 9.h. În procesul penal nu există CONSENS. Există contradictorialitate până la cel mai mic atom din dosarul penal. Aici, conform art. 5 CPP, avem o problemă, că ne interesează adevărul, care este unul singur, deci consensual. Rezultă ori că adevărul nu este dorit, ori el are mai multe faţete şi fiecare parte îl şlefuieşte cum îi convine.

9.d. Meseria avocatului apărării este să discrediteze expertul acuzării şi să aducă suficiente apărări pentru a sădi în mintea judecătorului o cât de mică îndoială rezonabilă. Da, meseria avocatului este să discrediteze probele procurorului, dar…, instanţele din România nu văd urmărirea penală aşa cum o văd cele din SUA, mai ales pentru că nu răspund în faţa legilor pentru erorile comise. În SUA, dacă ai încălcat dreptul constituţional, este suficient să câştigi procesul. În România, eronat se acceptă expertiza unui expert contabil judiciar numit de procuror, care în realitate nu este independent, fiind numit de partea ACUZARE, ca fiind una judiciară efectuată de un expert independent. Mai mult, în această expertiză a părţii ACUZAREA, inculpatul/suspectul îşi numeşte expert parte, ca şi cum proba ar fi independentă, când nu este în realitate. Aceasta este o cursă întinsă avocatului, pentru că de regulă, experţii de „casă” ai parchetului execută ordine. Apoi mai avem rapoartele de constatare ale unor specialişti care de fapt sunt tot un fel de expertize ale părţii ACUZAREA, când în fond, şi unele şi altele au un caracter părtinitor, aşa cum vrea procurorul să-şi construiască „povestea.”

9.e. Dacă judecătorul are o cât de mică îndoială rezonabilă, atunci nu poate găsi inculpatul vinovat, deoarece nu poate condamna „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Povestea este una dintr-un film american. Realitatea românească diferă mult.

Analizând modul în care apare în LEGE proba cu expertiză, s-ar înţelege că expertiza efectuată de procuror în urmărirea penală ar duce şi la aflarea adevărului, dar şi că a fost efectuată de un expert independent. Nici primul, nici cel de-al doilea argument nu sunt corecte, practica arătând monştrii. Exemplu: în dosarul Voiculescu, instanţa a inventat noi standarde contabile, de care CECCAR sau IFAC s-ar minuna că există, bine că nu ne judecă străinii cum ne judecăm compatrioţii – duplicarea de active în evaluarea prejudiciului, sau plata pentru valoarea acţiunilor pentru care s-a mai plătit o dată, în loc de confiscarea acţiunilor. În dosarul Tel Drum, expertul de casă a inventat o procedură nouă contabilă, prejudiciul rezultat din nedeclarea dividendelor, de parcă dividendele se declară la comandă, ignorându-se că declararea este voinţa acţionarilor.

CSM-ul, Inspecţia Judiciară nu au proceduri clare care să verifice deciziile judecătorilor cu privire la respectarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, a Principiilor de Contabilitate, dar nu numai, pentru că există norme sau principii ce sunt general acceptate în societate ca adevăruri ce nu pot fi răsturnate de decizia unui judecător venit de pe altă planetă (care nu are cunoştinţe în domeniul respectiv). Ori o astfel de procedură, sau măsură, ar simplifica enorm autoritatea de lucru judecat, sau mai mult, ar corecta principiul securităţii raporturilor juridice sau ar rezolva necesitatea corectării unei erori materiale a unei decizii definitive.

Expert contabil Daniel Udrescu

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

16 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti