Luminița Tuleașcă: Consilierii ar trebui să fie persoane împlinite profesional
16 mai 2019 | Alina MATEIAlina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă profesoară Luminița Tulească, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Vă mențineți afirmația făcută în anul 2014, în sensul că educația ne asigură succesul, fiind cea mai bună investiție pe care o putem face în noi. Educația nu mai are niciun prieten?
Luminița Tuleașcă: Bună ziua, doamnă avocat Alina Matei, bună ziua, cititorilor JURIDICE.ro! Reîntîlnirea cu Dvs. și cititorii Dvs. mă onorează.
Când mi-ați luat interviul în care am făcut afirmația menționată de Dvs., coordonam un program de masterat de dreptul afacerilor la Facultatea de Drept a Universității Româno-Americană, masterat pe care l-am restructurat, și care a fost un succes în acea formă.
Reafirm că educația reprezintă fundamentul reușitei în profesiile juridice, motiv pentru care, fără o bună pregătire juridică, este imposibil să ai succes.
Sigur că pregătirea nu este suficientă, fiind necesare multe alte ingrediente – prieteni ai educației, cum i-ați numit.
Integrarea și ascensiunea în diferite culturi organizaționale, în avocatură, magistratură sau în alte profesii juridice, nu sunt totdeauna etape ușoare. Dar cei mai mulți din actualii studenți și tineri avocați/judecători – au (deja) dezvoltate cele mai importante abilități și calități necesare reușitei. Sunt atenți la nuanțe, știu să-și creeze alianțe și oportunități etc.
O problemă extrem de importantă este cea a pregătirii tinerilor pentru înțelegerea, în concret, a modului în care funcționează lumea/societatea în care trăim, profesiile noastre și, prin aceasta, pentru a deveni buni profesioniști – oameni de succes. Învățământul universitar românesc nu abordează (încă) această componentă esențială a succesului.
Alina Matei: Se poate întâmpla ca avocații, foarte siguri pe ei, să trăiască în fals, cum ar spune procurorul, în sensul propriei amăgiri, fiind de altfel total nevinovați pentru că aceasta are și un efect bun: merg înainte, crezând că sunt pe drumul cel bun?
Luminița Tuleașcă: Avocații sunt stâlpi ai statului de drept, fără de care nici independența justiției, nici drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor nu ar fi depline. Faptul că avocații merg înainte – nu renunță (aproape) niciodată, deși au și eșecuri, face parte dintr-un rol asumat, din această profesie de credință: avocatura. În contexte extrem de complicate cum sunt cele din societatea românească actuală, avocații sunt printre puținele persoane care NU trăiesc în fals, fiind puternic conectați la realitate. Oricare ar fi drumul pe care avocații merg, dacă respectă jurămîntul de credință pe care l-au depus la intrarea în profesie, acela este drumul cel bun.
Alina Matei: Vorbind de drum și de context, v-am văzut numele pe lista candidaților pentru alegerile din 19 mai 2019 ale Baroului București. Cum ați luat decizia de a sta în fața alegătorilor avocați? Resortul intern mă interesează, pentru că în programul dumneavoastră ați spus că avocatura românească are nevoie de acțiuni interne și externe mult mai relevante.
Luminița Tuleașcă: Așa este, prin declarația mea de intenție am afirmat că, la nivel instituțional, avocatura românească are nevoie de acțiuni interne (în cadrul profesiei) și externe, mult mai relevante pentru activitatea membrilor săi, are nevoie de punți solide către toate celelalte profesii juridice, către mediul de afaceri, către toate puterile statului, dar și către avocatura europeană și internațională.
În esență, este necesară modernizarea avocaturii românești.
Ori acest lucru nu se poate realiza fără implicare reală, iar decizia de a mă implica în realizarea acestui obiectiv a venit firesc. Știu că pot face lucruri bune pentru avocatura bucureșteană, și sper să câștig încrederea colegilor mei alegători.
Alina Matei: Care vor fi sursele/resursele pe care le veți folosi pentru susținerea profundă a intereselor avocaților, în ipoteza unei alegeri pozitive?
Luminița Tuleașcă: În activitatea mea profesională am dezvoltat multe proiecte de succes, și cea mai mare problemă a fost la resursele umane, nu la cele financiare.
Din această perspectivă, cred că este foarte importantă componența Consiliului Baroului București, ce ar trebui să funcționeze ca o echipă de înaltă performanță, cu viziune și strategii, cu implicarea fiecărui membru în susținerea intereselor corpului nostru profesional.
Concret, în calitate de consilier al Baroului București, voi propune soluții/proiecte pentru susținerea intereselor avocaților bucureșteni, și, desigur, mă voi implica în concretizarea lor. Totodată, mă bazez și pe susținerea colegilor mei din Consiliul Baroului; împreună, vom face apel la toți avocații interesați să contribuie, punctual, în proiectele Consiliului Baroului București.
Dezvoltarea unor proiecte interesante/importante pentru avocatura românescă, cum ar fi cele dedicate pregătirii profesionale a tinerilor avocați – în special prin stagii în străinătate – va atrage contribuția marilor case de avocatură din România și a mediului de afaceri, precum și fonduri europene.
Alina Matei: În ceea ce privește limbajul/comunicarea pe care trebuie să-l folosească Baroul București către avocați, cât de transparent să fie?
Luminița Tuleașcă: Activitatea Baroului București, și, implicit, cea a Consiliului Baroului, ar trebui să implice o transparență adecvată – conformă cu legea și cu interesele avocaților, precum și permanenta consultare a avocaților/conectare la problemele și propunerile avocaților.
Cum spuneam într-un comentariu anterior, nu este confortabil pentru conducere sa aibă ochii avocaților „în ceafă”. Dar lipsa de/insuficienta transparență are vocația de a genera suspiciuni și/sau comportamente abuzive.
Am identificat trei soluții concrete, ce s-ar putea implementa destul de rapid, fără cheltuieli mari, prin care s-ar asigura transparentizarea procesului decizional și o permanentă informare și consultare a avocaților:
(i) un sistem electronic/on-line de consultare a avocaților în probleme importante ale avocaturii – în mod rapid, ieftin și eficient; există (deja) aplicații gratuite on-line – de tip Doodle – prin care se propun câteva variante de opțiuni, iar avocații ce doresc să participe la consultare bifează opțiunea/opțiunile lor. Rezultatul consultărilor se obține automat, și poate fi vizualizat de către toți avocații.
(ii) o platformă electronică/on-line pentru transmiterea propunerilor/întrebărilor confraților către Consiliul Baroului;
La această platformă vor avea acces numai avocații Baroului București – pe bază de parolă. Mesajele pot fi transmise inclusiv sub pseudonim, și vor putea fi vizualizate de toți avocații.
(iii) newsletter lunar/ori de câte ori este necesar – de informare cu privire la hotărârile Consiliului Baroului, evenimente, proiecte, noutăți ș.a., precum și cu privire la etapele derulării acestora. Am observat că baza de date este constituită, dar se trimit e-mailuri numai cu ocazia alegerilor. Lucrul acesta trebuie schimbat.
Alina Matei: Cum trebuie înțeleasă demnitatea de Consilier? E ca picurii de ploaie? Sau se poate folosi această calitate ori de câte ori, în afara sediului Baroului București, profesia are de suferit?
Luminița Tuleașcă: Demnitatea de consilier al Baroului București trebuie să implice o mare responsabilitate a celor ce o dețin. Nu ești consilier pentru tine, ci pentru corpul profesional pe care-l reprezinți, și ale cărui interese trebuie să le servești. Pentru acest motiv, consilierii ar trebui să fie persoane împlinite profesional, să se bucure de o foarte bună reputație profesională și morală atât în cadrul profesiei, cât și în afara ei.
Rolul avocaților trebuie recunoscut și asumat, în mod real, de/în sistemul judiciar românesc, iar atingerile aduse profesiei noastre trebuie sancționate rapid.
Sunt avocat pledant, și știu că cele mai multe probleme ale profesiei de avocat sunt generate de interacțiunea cu magistrații, motiv pentru care trebuie construite legături consistente cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu asociațiile magistraților și cu conducerile instanțelor judecătorești.
Relațiile instituționale și profesionale între corpul magistraților și cel al avocaților trebuie să fie fondate pe bună credință, deschidere, corectitudine, comunicare transparentă, conlucrare/cooperare pentru îmbunătățirea sistemului judiciar și a activității profesionale a magistraților și avocaților.
Problemele (re)curente ale relației avocat – magistrat ar putea fi rapid și eficient soluționate prin crearea unor mecanisme/proceduri comune de conlucrare și relaționare, dar și de sesizare și rezolvare a incidentelor, și prin implicarea concretă a Consiliului și Decanului Baroului București.
Alina Matei: Prezența feminină în Baroul București a fost asigurată la ultimul mandat doar de doamna avocat Flavia Teodosiu. De ce credeți că sunt așa puține femei avocat în Consiliu?
Luminița Tuleașcă: Într-un Barou în care cel puțin jumătate din avocați sunt femei este destul de curioasă această situație, mai ales că femeile avocat sunt foarte bine pregătite, inovatoare, foarte determinate și muncitoare – avocați de excepție.
Nu aș vrea să speculez asupra cauzelor situației actuale, dar pot remarca că la aceste alegeri sunt mai multe femei avocat candidate, așa încât s-ar putea echilibra, din această perspectivă, componența Consiliului Baroului București.
Alina Matei: Mulți candidați pentru Decan, un singur loc, însă. Domnul profesor Ion Dragne a declarat că i-ar plăcea să fiți parte a echipei dumnealui. Este o alăturare onorantă.
Luminița Tuleașcă: M-a bucurat și onorat în mod deosebit faptul că domnul avocat profesor Ion Dragne a declarat că i-ar plăcea să fiu parte a echipei de consilieri a Baroului București, și îi mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acordă. Îl apreciez în mod deosebit ca om și ca profesionist al Dreptului – avocat și profesor.
Domnia Sa este un profesionist de înaltă ținută, a fondat și conduce una dintre cele mai importante firme de avocatură din România, se bucură de o mare notorietate bună și în afara corpului nostru profesional, este echilibrat, responsabil și determinat să susțină interesele avocaților bucureșteni.
Ca atare, din punctul meu de vedere, domnul avocat profesor Ion Dragne este cea mai bună soluție pentru demnitatea de Decan al Baroului București.
Alina Matei: De ce să voteze avocații avocatul Luminița Tuleașcă în Consiliul Baroului București?
Luminița Tuleașcă: Avocatura are nevoie de reprezentanți cu viziune, credibili, implicați, capabili să construiască și să implementeze strategii adecvate epocii în care trăim, pentru binele membrilor săi.
Cred că experiența dată de cei 22 de ani de avocatură, de întreaga mea activitate profesională, în care includ activitatea de arbitru, de formator și de cadru didactic universitar, realizările mele profesionale, conduita, aptitudinile și competențele mele – mă califică pentru demnitatea de consilier al Baroului București.
Prin programul meu electoral – disponibil aici, am indicat principalele obiective pe care mi-am propus să le realizez în calitate de consilier.
Pentru cei care doresc informații despre mine și realizările mele – puteți accesa CV-ul meu și anexele acestuia – postate pe website-ul Baroului București, sau îmi puteți scrie.
Sper să cîștig încrederea colegilor mei avocați, să mă susțină în acest demers, și să mă voteze.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.
Luminița Tuleașcă: Fac apel la avocații bucureșteni, ce reprezintă o semnificativă parte din cititorii JURIDICE.ro, să vină la Adunarea Generală a Avocaților și să voteze pentru modernizarea avocaturii românești.
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.
Luminița Tuleașcă: Eu vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă adresa cititorilor JURIDICE.ro!