Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Activitate parchete / 13 – 17 mai 2019
17.05.2019 | JURIDICE.ro

I. Activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

1. DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara. Constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Cercetări.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara efectuează cercetări față de un număr de 20 de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

În cauză s-a reținut faptul că pe raza judeţelor Timiș și Arad a acționat un grup infracțional organizat care a avut ca scop racolarea, îndrumarea, cazarea și transportul de migranți originari din Orientul Mijlociu către state din vestul Europei.

Pe parcursul cercetărilor, s-a conturat faptul că membrii grupării făceau parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți constituită la nivel european. Rețeaua și-a dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație, fiecare dintre segmentele naționale ale rețelei de trafic de migranți fiind coordonată de un lider zonal, cetățean de origine arabă, unii cu rezidență legală într-unul din statele din vestul Europei, aspect care le permitea să circule ușor în spațiul UE. Legăturile între segmentele naționale ale rețelei erau asigurate exclusiv de către liderii segmentelor din fiecare țară, iar contactele se realizau doar prin intermediul aplicațiilor online, fiind evitate orice contacte telefonice directe.

Activitatea infracțională a grupării acoperea mai multe paliere, respectiv :
– racolarea migranților de pe teritoriul Bulgariei și Serbiei ;
– racolarea de călăuze care să direcționeze grupurile de migranți peste frontieră spre România ;
– organizarea activităților de transport și adăpostire temporară a migranților pe teritoriul României ( în special pe raza județelor Timiș și Arad );
– organizarea activităților de transferare a migranților de la locurile de adăpostire la mijloacele de transport ( autocamioane, camionete ) , în vederea ieșirii frauduloase din România către statele din vestul Europei;
– recrutarea de persoane care să se ocupe de realizarea activităților infracționale pe fiecare segment în parte ;

– încasarea sumelor de bani aferente traficării migranților și alocarea acestora între membrii grupării, în funcție de participarea fiecăruia la realizarea scopului grupului infracțional organizat.

Migranții erau grupați, într-o primă fază, pe teritoriul Turciei, de unde membrii grupării le asigurau apoi transportul către România, prin Bulgaria și Serbia. În Serbia gruparea infracțională avea membri cu rol în asigurarea călăuzirii migranților peste frontiera de stat cu România.

După introducerea frauduloasă a migranților în România, aceștia erau transportați până în municipiile Timișoara, Arad sau în localitățile limitrofe, unde erau cazați în diferite imobile, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale din vestul Europei.

De asemenea, gruparea își dezvoltase o vastă infrastructură de transport, având la dispoziție mai multe tiruri, în care grupurile de migranți, odată ce ajungeau la 90-100 de persoane, erau adăpostite și trecute peste frontiera de stat cu Ungaria, sub aparența unor transporturi legale de mărfuri.

Luni au fost efectuate un număr de 16 percheziții domiciliare pe raza județelor Timiș, Arad și în municipiul București, ocazie cu care, la una dintre locații, respectiv în comuna Macea, din județul Arad, a fost depistat un grup de 12 migranți de origine afro-asiatică (10 bărbați, o femeie și un copil).

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 8 persoane.

:: Sursa: www.diicot.ro

2. DIICOT – Structura Centrală. Proxenetism. Spălare de bani. Percheziții

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești şi Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița şi Buzău au efectuat un număr de 14 percheziții domiciliare, pe raza judeţului Dâmbovița, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism și spălare de bani.

Activităţile au fost integrate acțiunii comune executate în parteneriat cu autorităţile judiciare competente britanice (North West Regional Organised Crime Unit), în executarea unui Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, în baza căruia au fost efectuate mai multe activități procedurale pe teritoriul ambelor state.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2014, pe raza județului Dâmbovița a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri au acționat în mod coordonat, în ceea privește racolarea, determinarea şi înlesnirea activităților de prostituție, pe teritoriul Marii Britanii, Germaniei, Olandei și Belgiei, a cel puțin 50 de persoane de sex feminin.

Sumele de bani obținute de către suspecţi, în urma activităţilor de proxenetism efectuate, au fost transferate, prin societăți de transfer monetar sau personal, pe teritoriul României, în patrimoniul membrilor grupului infracţional organizat.

Marți, la sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane.

:: Sursa: www.diicot.ro

3. DIICOT – Serviciul Teritorial Iași. Trafic de droguri de risc și operațiuni fără drept cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Reținere.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpaţilor R.M.S., P.G. și A.M. (fost V.M.), cetățean macedonean, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și operațiuni fără drept cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații R.M.S., P.G. și A.M. (fost V.M.) au achiziționat cantități importante de droguri de risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiul Iași.

În urma cercetărilor efectuate s-a constat că, membrii grupării infracționale își desfășurau activitatea pe două paliere, respectiv cel al comercializării drogurilor de risc și un palier al vânzării substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive.

La data de 13.05.2019 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, în urma căreia unul dintre inculpați a fost surprins în timp ce comercializa droguri de risc (cannabis).

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 139 comprimate Benzodiazepime (droguri de risc), cantitatea de 200 grame cannabis, 417,90 grame canabinoizi sintetici, 6 kg produs vegetal folosit la fabricarea substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, telefoane mobile, suma de 11.795 lei, dar și alte bunuri folosite în activitatea infracțională.

În cursul zilei de astăzi inculpaţii reținuți au fost prezentaţi Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar prin încheierea de şedinţă din data de 14.05.2019, instanţa de judecată a admis cererea formulată de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași.

:: Sursa: www.diicot.ro

4. DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. Grup infracțional organizat, specializat în săvârşirea infracțiunii de contrabandă. Reținere.

Procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatilor M. C., P. L. I., G. P., S. V. D., B. P, Ț. T. D., B.I. și B.M., într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârşirea infracțiunii de contrabandă.

Activitatea infracţională a membrilor grupului infracțional organizat a constat în introducerea de ţigarete de proveniență extracomunitară, peste frontiera „verde” cu Ucraina, adiacentă localității Ulma, județul Suceava, şi comercializarea acestora către diverşi intermediari, care le-au distribuit spre vânzare pe piaţa neagră din ţara noastră.

În cadrul activităților de urmărire penală au fost realizate 32 de activități de confiscare legendată a diferite cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, totalizând 316.079 pachete cu astfel de țigarete.

La data de 15.05.2019, procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, Iași și Bacău au efectuat un număr de 26 de percheziţii domiciliare pe raza județului Suceava şi o percheziţie domiciliară pe raza județului Bacău.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 10.498 pachete de ţigarete de proveniență extracomunitară, 59 telefoane mobile, 39 cartele telefonice, 4 autoturisme, suma de 37.250 lei și 1.030 euro, 5 statii emisie-receptie, 2 binocluri, 6 laptop-uri, 13 memory stick, 1 card microSD, 2 tablete, mai multe înscrisuri şi documente cu valoare probatorie.

Inculpații reținuți au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava şi patru dintre ei urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

:: Sursa: www.diicot.ro

5. DIICOT – Structura Centrală. Viol în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată. Reținere.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei H.L.R, în vârstă de 28 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.

În fapt s-a reținut că, în perioada 10.09.2017 – 14.10.2017, inculpata H.L.R., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite prin intermediul unei aplicații informatice unui cetățean american, a întreținut acte sexuale orale cu fiii săi minori în vârstă de 3 ani și respectiv 7 ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpata H.L.R. a produs și a pus la dispoziția cetățeanului american, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu fiii săi minori, în schimbul unor sume de bani.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 HDD -uri, 2 telefoane mobile, 6 stick-uri, 3 SIM-uri și diverse înscrisuri (transferuri bancare, scrisori etc.).

Joi, inculpata H.L.R. urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

:: Sursa: www.diicot.ro

6. DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța. Grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. Percheziții. 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare pe raza judeţului Constanța și una pe raza municipiului Cluj, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna august 2018, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri au acționat în mod coordonat, în ceea privește recrutarea de pe raza județului Constanța, în special a orașului Cernavodă, a mai multor persoane de sex feminin, pe care le-au determinat să practice prostituția, în diverse locații închiriate, obținând in acest mod beneficii patrimoniale.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 38 telefoane mobile, cartele SIM, 3 tablete, 1 hard disk, sumele de 1700 USD și 7500 lei și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, prin indisponibilizarea unui autoturism de lux.

La data de 16.05.2019, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului B.D., urmând să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

:: Sursa: www.diicot.ro

7. DIICOT – Serviciul Teritorial Galați. Trafic de migranți. Reținere.

Procurorii DI.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților P.P., P.N., și B.M., cetățeni români, cu vârste cuprinse între 42 și 48 de ani, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, cu denumirea generică ”CĂRĂUȘII”, specializat în săvărșirea infracțiunii de trafic de migranţi.

În fapt s-a reținut că, începând cu luna septembrie 2018, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri au acționat în mod coordonat, în ceea ce privește racolarea, transportarea şi transferarea de persoane provenite din Asia și România, în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat către țări din vestul Europei, prin ascunderea acestora în locuri special amenajate în mijloacele de transport.

În urma cercetărilor efectuate în prezenta cauză s-a stabilit faptul că, membrii grupului infracţional racolau persoane înregistrate ca solicitanți de azil în România și le transportau către vestul țării, cu scopul trecerii ilegale a frontierei de stat pentru a ajunge în state din vestul Europei. Pentru aceste servicii migranții plăteau sume cuprinse între 500 și 2.000 de euro de persoană.

La data de 09.11.2018, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul SPTF Galați și PTF Nădlac II, judeţul Arad, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, în urma căreia inculpatul P.P. a fost surprins în timp ce încerca să scoată ilegal din ţară patru cetăţeni străini, ascunşi în compartimentul marfă al unei autoutilitare.

La data de 16.05.2019, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galați, au efectuat un număr de cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţului Galaţi, la persoanele suspecte de constituirea grupului infracțional organizat, specializat în trafic de migranți.

Cu ocazia efectuării perechezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 29 de telefoane mobile și suma de 5900 de euro.

Vineri, inculpații P.P., P.N., și B.M. vor fi prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

:: Sursa: www.diicot.ro


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.