ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

A fi sau a nu fi vag… în drept. Vagueness and law. Philosophical and legal perspectives de Geert Keil și Ralf Poscher
21.05.2019 | Ionela CUCIUREANU


Ionela Cuciureanu

Ionela Cuciureanu

Suntem (prea) obișnuiți să plasăm dreptul pe tărâmul absolutizat și absolutizant al concretului, astfel încât o radiografie a vagului în drept, poate părea cel puțin îndrăzneață. Într-un climat de supra-legiferare, înotând prin efluvii de legislație delegată, cu concepția înrădăcinată că dreptul trebuie să fie cât mai specializat, cât mai clar, cât mai precis și „măsurabil”, a vorbi despre o filosofie a „vagului” în drept poate părea un regres intolerabil spre vremuri de tristă amintire, când dreptul era rezervat doar celor aleși și tocmai caracterul său vag îl făcea susceptibil de interpretări contradictorii, dar și de partie pris-uri sumbre.

Cu toate acestea, volumul coordonat de Geert Keil și Ralf Poscher și publicat de către Oxford University Press își face cititorul martor la o dezbatere între filosofii care își prezintă viziunea teoretică asupra acestui concept și manifestărilor sale în plan juridic și juriștii care folosesc teoriile filosofice ale vagului, pentru a-și fundamenta propriile lor viziuni. Cartea însumează, structurate în trei părți, eseuri ce analizează diversele avataruri ale vagului în drept, îmbinând perspectiva filosofică cu cea strict juridică, într-un balet sinuos de idei, care deși pare a se desfășura pe marginile prăpastiei care ar putea-o reprezenta un drept eminamente vag, își păstrează mișcările sigure, neaflându-se în niciun moment în pericolul de a cădea în această prăpastie.

Acest echilibru este ilustrat și de varietatea de abordări care feresc lucrarea de monotonia dogmatică ce pândește orice analiză teoretică a unui astfel de concept, ilustrată prin alternanța între eseuri care tratează aspecte filosofice și jurisprudențiale ale vagului (Stephen Schiffer) semantica, metafizica și obiectivitatea în drept (Michael S. Moore), cu altele care discută despre un așa numit pragmatism al vagului (cum face Andrei Marmor), despre non-conservatorismul definițiilor juridice (Marc Andree Weber), dificultatea de a interpreta textele juridice formulate vag (Lawrence M. Solan), claritate și supremația legii (Jeremy Waldron) sau chiar despre cum vagul îi poate face pe judecători să mintă (Roy Sorensen). Este discutat, de asemenea, și modul în care formulările vagi pot afecta înțelesul unor texte de lege sau unor hotărâri din jurisprudență, având consecințe importante și sub aspectul teoriilor cu privire la interpretarea juridică.

Desigur că, dat fiind că sistemul de drept căruia îi aparțin autorii este cel de Commonlaw, eseurile au în vedere acest sistem cu precădere, însă analizele pe care le conțin sunt aplicabile și sistemului continental, fără teama de a greși sau de a cădea în capcana transplanturilor juridice nereușite.

Cartea este, așadar, o invitație la reflecție, la o desituare din planul concretului și precisului și la o tatonare a vagului, fără a fi, în vreun moment, o pledoarie pentru acesta, arătându-ne că în cantități moderate și realizată cu un just echilibru, această tatonare poate avea tocmai rolul de a evita ca rigiditatea să se înrădăcineze prea mult în mentalul juridic, afectând drepturile și dreptul deopotrivă, dar și de a-l împiedica pe summum ius să se transforme în summa iniuria.

Dar despre drepturi, drept, prejudecăți și altele, în recenzia viitoare!

Ionela Cuciureanu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “A fi sau a nu fi vag… în drept. Vagueness and law. Philosophical and legal perspectives de Geert Keil și Ralf Poscher”

  1. Ce pasaj v-a plăcut cel mai mult din această carte – pe care și eu am citit-o – și de ce?

    Mulțumesc,
    Mihaela

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate