CCR pendinte: reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământ
21 mai 2019 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU
În data de 13.05.2019 s-a constituit un nou dosar (1314D/2019) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 379 alin. (1) din Codul penal (cauza Judecătoria Timişoara, din oficiu).
Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.
Instanţa de trimitere este Judecătoria Timișoara, care odată cu sesizarea Curții Constituționale, a respins plângerea împotriva ordonanței de clasare ca nefondată.
Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:
Art. 379 (extras)
(1) Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Dispozițiile din Constituție în raport de care se va efectua controlul de constituționalitate au următorul conținut normativ:
Art. 1 (extras) – Statul român
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Mulțumim pe această cale Judecătoriei Timișoara pentru faptul că precizează pe pagina on-line a dosarului și dispozițiile din Constituție în raport de care se va realiza controlul de constituționalitate. Nu înțelegem de ce nu se poate impune, la nivel normativ, obligația ca această mențiune să fie realizată pe pagina dosarelor tuturor instanțelor din România care acceptă trimiterea unei excepții de neconstituționalitate.
Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Student, Facultatea de Drept, Constanța
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro