ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Utilitatea camerei preliminare în dreptul procesual penal român

27.05.2019 | Alexandru-Valentin PETREA
Abonare newsletter
Alexandru-Valentin Petrea

Alexandru-Valentin Petrea

1. Prolegomene

Încălcarea normelor de drept penal conduce la vătămarea valorilor sociale care au fost protejate de către legiuitor prin incriminarea anumitor fapte îndreptate împotriva vieţii, integrităţii fizice şi psihice, patrimoniului public sau privat, activităţii de înfăptuire a justiţiei, etc. Astfel, comiterea unei infracţiuni conduce la apariţia unui dezechilibru social ce poate fi stopat doar prin intermediul unui răspuns adecvat şi ferm din partea societăţii. Totuşi, nu se poate încuraja realizarea dreptăţii prin propriile mijloace de către cei vătămaţi în drepturile lor, deoarece s-ar instaura în societate haosul şi o dezordine tot mai copleşitoare. Pentru a evita această situaţie, fiecare stat şi-a creat anumite instituţii şi proceduri prin care să se asigure un răspuns civilizat şi ordonat la feluritele încălcări ale legii penale, acest tip de reacţie instituţională şi socială în acelaşi timp purtând numele de răspundere penală, fiind văzută în mod firesc drept una dintre componentele răspunderii juridice[1].

Desigur, răspunderea penală trebuie să fie realizată în limitele și condițiile legii, ținându-se cont și de eventualele cauze ce îl scutesc pe făptuitor în anumite împrejurări de obligația de a mai răspunde pentru faptele sale în fața autorităților și societății[2]. Sunt demne de menționat în acest sens cauzele justificative, cauzele de neimputabilitate, cauzele de nepedepsire și cauzele care înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei; primele două tipuri de cauze înlătură caracterul penal al faptei, în sensul că aceasta nu poate fi considerată infracțiune, iar în celelalte cazuri, deși fapta are statutul de infracțiune, politica penală a statului îl absolvă pe făptuitor de răspundere penală sau, după caz, doar de aplicarea sau executarea unei pedepse. Astfel, răspunderea penală nu trebuie să fie un act de represiune arbitrară din partea autorităților de stat cu atribuții în domeniu, ci trebuie să țină de cont de particularitățile infracțiunii și persoanei suspectate de săvârșirea acesteia.

Comiterea unei fapte penale dă naștere unui raport juridic de drept procesual penal, a cărui obiect este reprezentat de valorificarea dreptului statului de a-l trage la răspundere penală pe suspect ori inculpat pentru faptele pentru care este bănuit[3]; astfel, statul are monopolul tragerii la răspundere penală, neputând fi substituit de nicio altă persoană fizică ori juridică.Totuşi, statul nu-l poate trage la răspundere în orice condiţii, fiind nevoie să respecte principiul legalităţii, adică să desfăşoare activitatea judiciară pe baza şi în conformitate cu legea[4]. Pentru a consolida fiinţarea acestui principiu în dreptul procesual penal român, legiuitorul a introdus în Noul Cod de procedură penală instituţia camerei preliminare, a cărei utilitate o vom analiza în cadrul acestui articol.

2. Utilitatea camerei preliminare în dreptul procesual penal român

În primul rând, existenţa camerei preliminare ca etapă a procesului penal conduce la organizarea mai riguroasă a acestuia, în sensul că activitatea judecătorului şi a celorlalţi subiecţi procesuali care participă la judecarea cauzelor penale se va desfăşura într-un mod mai eficace şi mai logic. Astfel, aspectele de legalitate a urmăririi penale vor fi separate în ceea ce priveşte analizarea lor de către instanţă de cele care privesc temeinicia actului de sesizare a instanţei, fapt ce permite o abordare a fiecărei categorii în funcţie de particularităţile sale intrinseci. În cazul în care cererile şi excepţiile privind legalitatea şi temeinicia actului de sesizare ar fi analizate în mod aleatoriu, în funcţie de ordinea în care au fost invocate de părţi, procesul penal s-ar transforma într-o activitate dezorganizată şi deloc ferită de riscul de a se petrece încălcări ale garanţiilor procesuale ale subiecţilor procesuali, fiind afectată, desigur, şi activitatea de aflare a adevărului în cauzele penale.

De asemenea, fiinţarea camerei preliminare confirmă primatul aspectelor de nelegalitate asupra chestiunilor ce privesc temeinicia actului de sesizare. Dacă dosarul este restituit procurorului pe motivul că neregularităţile rechizitoriului  nu au fost înlăturate în termen de cinci zile de la comunicarea acestora de către judecătorul de cameră preliminară ori, după caz, pentru că au fost excluse toate probele din dosar, atunci nu se va mai putea vorbi de o eventuală examinare a aspectelor de fapt şi de drept care stau la baza temeiniciei ori a caracterului nefondat al acuzaţiei aduse inculpatului. Dacă vor fi excluse doar o parte din probe sau se va constata nelegalitatea anumitor acte de procedură efectuate în cursul urmăririi penale şi, totuşi, se va dispune începerea judecăţii, probele excluse şi actele anulate nu vor fi luate în vedere la analiza temeiniciei aspectelor legate de faptele penale ce formează obiectul judecăţii. În concluzie, o cauză penală va fi cercetată începând de la aspectele de legalitate şi continuând apoi cu temeinicia acuzaţiei, deoarece lipsa legalităţii atrage imposibilitatea existenţei unui oarecare grad de temeinicie a actului de sesizare

În plus, existenţa camerei preliminare are rolul de a împiedica durata excesivă a procesului penal şi de a asigura racordarea României la cerinţele impuse prin intermediul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului[5]. Astfel, Curtea a constatat în legătură cu sesizarea unui cetăţean român că întinderea unui proces pe o durată de şapte ani şi o lună nu constituie un termen rezonabil, condamnând statul român la plata de daune către reclamant[6], acest for de judecată ajungând să constate că anumite procese au ajuns să dureze chiar şi nouă ani şi două luni[7]. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impune în mod clar în art. 6 alin. (1) teza I necesitatea desfăşurării unui proces civil sau penal într-un termen rezonabil, în timp ce art. 14 alin. (3) lit. c din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice se precizează că persoanele acuzate de săvârşirea unei infracţiuni au dreptul de a fi judecate fără o întârziere excesivă. Tocmai de aceea, legiuitorul impune ca faza camerei preliminare să se desfăşoare în maxim 60 de zile de la înregistrarea cauzei[8].

De asemenea, existenţa fazei camerei preliminare nu împiedică desfăşurarea anumitor incidente procedurale care sunt necesare unei desfăşurări echitabile a procesului penal. Un exemplu în acest sens ar fi reprezentat de strămutare, care se poate cere şi în cadrul acestei etape a procesului penal, spre deosebire de reglementarea iniţială a Noului Cod de procedură penală, când nu era posibil acest lucru[9]. Astfel, în prezent, procedura de strămutare se va aplica în mod corespunzător şi în faza camerei preliminare, iar în cazul admiterii cererii de strămutare judecata cauzei se va face de către instanţa la care aceasta a fost strămutată[10].

3. Dezavantajele fiinţării camerei preliminare ca etapă a procesului penal

În opinia mea, existenţa camerei preliminare nu a putut conduce automat la scurtarea duratei proceselor penale şi la respectarea termenului rezonabil impus de prevederile tratatelor internaţionale citate mai sus. Acest fapt se datorează inexistenţei unei sancţiuni pentru depăşirea termenului maxim de 60 de zile impus de lege ca durată maximă a procedurii în camera preliminară, situaţie legală care îi conferă acestuia statutul de termen de recomandare[11]. Precum înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală, vor putea apărea nenumărate întârzieri în examinarea şi soluţionarea excepţiilor asupra nelegalităţii actelor de urmărire penală şi aspectelor care privesc legalitatea actului de sesizare în ceea ce priveşte toţi inculpaţii şi toate faptele reţinute în sarcina acestora. În plus, adăugându-se o nouă fază a procesului penal, cu particulărităţile şi exigenţele acesteia, durata procedurilor judiciare s-ar putea extinde din cauza necesităţii de a se efectua toate actele de procedură în cauză cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale garantate subiecţilor procesuali, inclusiv cele referitoare la citare.

De asemenea, un alt dezavantaj al fiinţării camerei preliminare în dreptul procesual penal român ar fi lipsa unei tradiţii juridice în ţara noastră cu privire la această instituţie, fapt ce va conduce la numeroase confuzii cu privire la aceasta în rândul justiţiabililor, aici referindu-ne în special la persoanele fără studii juridice, acestea neînţelegând de cele mai multe ori diferenţa tehnico-juridică între excepţiile privind legalitatea urmăririi penale şi cele referitoare la temeinicia actului de sesizare. Desigur, a existat un precedent legislativ în ţara noastră cu privire la etapa camerei preliminare, reprezentat de adoptarea Decretului nr. 506/1953 în perioada regimului comunist, care introducea o şedinţă pregătitoare în cadrul procesului penal, pentru ca în faza judecăţii să ajungă numai cauzele pentru care existau probe suficiente, legal administrate şi necesare[12]; din nefericire, această reglementare a fost abrogată prin intermediul Decretului nr. 473/1957, deoarece punea multe probleme în ceea ce priveşte aplicarea acesteia[13], astfel că nu a fost foarte mult timp la dispoziţie pentru a se creea un curent favorabil acestei instituţii reînviate abia peste peste o jumătate de secol.

Un alt neajuns privind camera preliminară este reprezentat de problematica nulităţilor absolute ale actelor din timpul urmăririi penale, care pot fi invocate în prezent doar până la încheierea procedurii în camera preliminară[14]. Considerăm că, precum în reglementarea actuală a procesului civil, nulităţile absolute ale actelor de procedură din toate fazele procesuale să poată fi invocate măcar până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză penală sau chiar şi în căile extraordinare de atac. Astfel, camera preliminară ar trebui rezervată doar invocării nulităţii relative a actelor de procedură a actelor efectuate până în momentul încheierii acestei faze, numai dacă partea vătămată a luat cunoştinţă până în acel moment de cauzele de nulitate. De asemenea, având în vedere prevederea legală conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu cea de judecare efectivă a cauzei[15], considerăm că se creează totuşi o incompatibilitate de ordin moral, întrucât judecătorul ce a exclus câteva probe ori a constatat nulitatea anumitor acte de procedură va avea în mod inevitabil îndoieli asupra bunei-credinţe a organelor de urmărire penală atunci când va trece la examinarea temeiniciei actului de sesizare, fapt ce poate afecta în mod semnificativ aflarea adevărului în cauzele penale.

4. Propuneri de lege ferenda

În opinia mea, legiuitorul ar trebui să adopte unele măsuri eficiente care să asigure respectarea termenului maxim de 60 de zile, ca durată maximă a desfăşurării etapei de cameră preliminară în cadrul procesului penal. De pildă, la capitolul destinat contestaţiei privind durata procesului penal, ar trebui introdusă şi o prevedere care să confere procurorului, părţilor şi persoanei vătămate dreptul să atace depăşirea termenului de 60 de zile stipulat mai sus, obţinând o soluţie prin care se se asigure obligarea judecătorului de cameră preliminară în a rezolva cererile şi excepţiile invocate într-un termen rezonabil, ţinând cont de complexitatea cauzei şi de alte aspecte menţionate la art. 4885 alin. (2), stabilind o durată maximă în acest sens, în conformitate cu art. 4886 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod. Desigur, un asemenea text de lege ar trebui inserat între cele care privesc termenele după care se poate introduce contestaţia în timpul urmăririi penale şi, respectiv, pe parcursul judecăţii, camera preliminară fiind o fază intermediară între aceste două faze ale procesului penal.

În ceea ce priveşte chestiunea nulităţii absolute, în conformitate cu cele precizate în capitolul anterior, considerăm că acestea, cel puţin în situaţia în care cauzele acesteia nu au fost cunoscute până la momentul finalizării procedurii în camera preliminară de partea care doreşte să le invoce, să poată fi invocate şi în timpul judecăţii sau chiar şi în căile ordinare sau extraordinare de atac. De asemenea, un acelaşi regim ar trebui aplicat şi nulităţilor relative, doar atunci când motivele acesteia nu au fost cunoscute pe nicio cale de către persoana interesată să o invoce, deci doar când aceasta a fost de bună credinţă. Astfel, s-ar respecta dreptul la apărare al părţilor în procesul penal şi ar fi îndeplinită în mod efectiv obligaţia organelor judiciare de a asigura dreptul la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale prevăzute în lege şi în tratatele internaţionale la care România este parte.

Nu în ultimul rând, ţinând cont de lipsa de cunoştinţe juridice a majorităţii populaţiei, legiuitorul ar trebui să impună citarea părţilor şi persoanei vătămate la începutul fazei camere preliminare pentru a fi informate în mod verbal şi pe înţelesul acestora asupra obiectului acestei etape a procesului penal. În felul acesta, partea şi persoana vătămate vor cunoaşte în mod exact care sunt drepturile şi obligaţiile acestora pe parcursul camerei preliminare, luând la cunoştinţă ce excepţii pot să invoce şi evitând pierderea termenelor legale şi judiciare specifice acestei faze. Drept urmare, camera preliminară va deveni o instituţie juridică deloc străină opiniei publice, cu urmări din ce în ce mai benefice pe termen lung, în conformitate cu principiul liberului acces la justiţie, consacrat direct în Constituţie[16].

Bibliografie

I. Cursuri, tratate, monografii:
1. Boroi, G. Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2017.
2. D. Ciuncan, Dicţionar de procedură penală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
3. I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014.
4. A. Ungureanu, O. Răvaş, Teoria generală a dreptului, Editura Universitas, Petroșani, 2012.
5. M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Editura C. H. Back, Bucureşti, 2017.
6. N. Volonciu (coord.), A. Vasiliu, R. Gheorghe, Noul cod de procedură penală adnotat. Partea specială, Editura Universul Juridic, 2016.

II. Practică judiciară:
1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia a 3-a, hotărârea din 16 septembrie 2008 privind cauza Bercaru contra României apud https://jurisprudentacedo.com/BERCARU-c.-Romaniei-Durata-excesiva-a-procedurilor.-Termen-rezonabil.-Dreptul-la-un-proces-echitabil-art.-6-alin-1-din-Conventie.html.
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia a 3-a, hotărârea din 30 septembrie 2008 privind cauza Drăgănescu contra României apud https://jurisprudentacedo.com/DRAGANESCU-c.-Romaniei-Durata-excesiva-a-procedurilor.-Termen-rezonabil.-Dreptul-la-un-proces-echitabil-art.-6-alin.-1-din-Conventie.html.

III. Acte normative:
1. Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, ca urmare a adoptării Legii nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei şi a referendumului din 29 octombrie 2003.
2. Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.

IV.Surse Internet:
1. https://jurisprudentacedo.com/
2. https://lege5.ro/
3. http://legislatie.just.ro/


[1] A. Ungureanu, O. Răvaş, Teoria generală a dreptului, Editura Universitas, Petroșani, 2012, p. 152.
[2] Ibidem, p. 149.
[3] Al. Boroi, G. Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 31.
[4] M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Editura C. H. Back, Bucureşti, 2017, p. 6.
[5] Al. Boroi, G. Negruţ, op. cit., p. 6.
[6] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia a 3-a, hotărârea din 30 septembrie 2008 privind cauza Drăgănescu contra României apud https://jurisprudentacedo.com/DRAGANESCU-c.-Romaniei-Durata-excesiva-a-procedurilor.-Termen-rezonabil.-Dreptul-la-un-proces-echitabil-art.-6-alin.-1-din-Conventie.html.
[7] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia a 3-a, hotărârea din 16 septembrie 2008 privind cauza Bercaru contra României apud https://jurisprudentacedo.com/BERCARU-c.-Romaniei-Durata-excesiva-a-procedurilor.-Termen-rezonabil.-Dreptul-la-un-proces-echitabil-art.-6-alin-1-din-Conventie.html.
[8] D. Ciuncan, Dicţionar de procedură penală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 83.
[9] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 405.
[10] Ibidem, p. 406.
[11] N. Volonciu(coord.), A. Vasiliu, R. Gheorghe, Noul cod de procedură penală adnotat. Partea specială, Editura Universul Juridic, 2016,  p. 128.
[12] Al. Boroi, G. Negruţ, op. cit., p. 503.
[13] Ibidem
[14] Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, art.281 alin. (4) lit. a.
[15] Ibidem, art. 3 alin. (3).
[16] Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, ca urmare a adoptării Legii nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei şi a referendumului din 29 octombrie 2003, art. 21 alin. (1).


Avocat stagiar Alexandru-Valentin Petrea

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Utilitatea camerei preliminare în dreptul procesual penal român”

  1. Ioan PITICAR spune:

    Existența camerei preliminare, este inutila și superflua (din experiența practica) mai ales ca Judecătorul de camera preliminara ajunge sa fie și judecătorul fondului – cu girul ICCJ.
    Practic o Instituție inutila, redundanta și stânjenitoare judiciar-penal.

    Doar ca echipa „creatorilor artificiali” ai Noilor Coduri (ex-ministrul Just-RO Predoiu) a încasat bani de la Buget pentru niște reale inepții judiciare.
    NO COMMENT!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week