Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti
 
7 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO. Cazul O.C.I. și alții v. România. Interpretarea „riscului grav” în conformitate cu dreptul internațional în cadrul unui litigiu privind custodia copilului. Prof. univ. dr. Iulia Motoc, membru în competul de judecată
27.05.2019 | JURIDICE.ro


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Solicitanții sunt doamna O.C.I. și copiii ei, P.A.R. și N.A.R., care s-au născut în 2008 și 2010. Sunt toți cetățeni români. Copiii dețin și o cetățenie italiană.

După ce a petrecut vacanța de vară în România în 2015, doamna O.C.I. a decis să nu se întoarcă la soțul ei în Italia cu copiii lor. Tatăl copiilor, un cetățean italian, a introdus o acțiune pentru întoarcerea copiilor în Italia, locul lor de reședință obișnuită, în temeiul Convenției de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii. Dna O.C.I. s-a opus acțiunii, susținând că soțul ei a fost violent față de copiii săi. El aplica violența fizică dacă nu îl ascultau și îi umilea punându-le diferite porecle. Mama a trimis mai multe înregistrări video ale unor astfel de episoade violente. Abuzul s-a înrăutățit în ultimii ani, astfel încât mama s-a simțit obligată să caute refugiu în România.

În 2016, instanțele române au admis cererea tatălui pentru întoarcerea copiilor, o decizie care a fost confirmata în 2017. Instanțele au constatat că copiii au fost supuși forței fizice de către tatăl lor, dar că aceste acte au fost “ocazionale” și nu au reaparut „destul de des pentru a reprezenta un risc grav”. De asemenea, au constatat că, în orice caz, autoritățile italiene ar fi în măsură să protejeze copiii în cazul în care riscul de abuz fizic sau verbal ar fi adus în atenția lor.

Autoritățile române nu au putut până în prezent, cu toate acestea, au fost în măsură să pună în aplicare ordinul de întoarcere, deoarece copiii au refuzat să se întoarcă în Italia.

Curtea a reiterat faptul că pedeapsa corporală nu poate fi tolerată, iar statele ar trebui să se străduiască să le interzică prin lege și practică.

Legea din România prevede o interdicție absolută a pedepsei corporale. Cu toate acestea, afirmațiile instanțelor judecătorești din cauza reclamanților, și anume că “violența a fost doar ocazională” și nu ar fi recurs „destul de des pentru a reprezenta un risc grav”, contravine interdicției.

Într-adevăr, chiar dacă instanțele naționale au constatat că acești copii lor au fost abuzați de unul dintre părinți, deoarece s-au bazat pe înregistrări video, aceștia nu au considerat aceste informații relevante pentru a determina cel mai bun interes al copiilor.

În plus, instanțele nu au luat în considerare dacă copiii mai erau în pericol de a fi disciplinați în mod violent de către tatăl lor dacă s-ar fi întors la îngrijirea lui, lăsând autoritățile italiene să reacționeze și să protejeze copiii dacă abuzul v-a avea loc în mod repetat.

În acest sens, CEDO a constatat că orice încredere reciprocă între autoritățile române și italiene în domeniul protecției copilului în temeiul legislației UE (Regulamentul Bruxelles al II-lea) nu înseamnă că statul în care copiii au fost înlăturați în mod ilicit a trebuit să-i trimită înapoi într-un mediu în care au suferit un risc grav de violență în familie numai pentru că era locul lor obișnuit de reședință și autoritățile ar fi fost capabili să facă față unui abuz.

Instanțele naționale ar fi trebuit să acorde mai multă atenție riscului copiilor maltratați dacă s-au întors în Italia.

CEDO a concluzionat că instanțele naționale nu au examinat acuzațiile de „risc grav” într-o manieră compatibilă cu interesul superior al copilului. A existat, prin urmare, o încălcare a articolului 8 din Convenție.

În cele din urmă, Curtea a constatat că afirmațiile reclamanților privind tratamentul inuman și degradant au fost deja examinate în temeiul articolului 8 și, prin urmare, nu au apărut probleme separate în temeiul articolului 3.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 7 de comentarii cu privire la articolul “România la CEDO. Cazul O.C.I. și alții v. România. Interpretarea „riscului grav” în conformitate cu dreptul internațional în cadrul unui litigiu privind custodia copilului. Prof. univ. dr. Iulia Motoc, membru în competul de judecată”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Nu mi-a venit să cred citind decizia CEDO.
    Și bănuiesc că nu au exagerat.
    Să consideri, tu, instanță internă, (nu măi zic că, știind procentele de judecători bărbați și femei, bănuiesc_fără a ști exact, căci nici nu merită să mă intereseze cine a putut să exprime, pe hârtie, un așa… raționament -, cel mai probabil au gândit așa niște femei, adică niște potențiale mame) că pedepsele corporale, aplicate de tată doar ”ocazional” nu sunt elemente suficiente pentru a nu îi trimite la individul violent ”din când în când” mi se pare de neimaginat.
    Nici juridic, nici moral.
    Sa fim clari: decizia CEDO, aspră în exprimare (vorba cuiva, cred că a doamnei BABEL, citez din memorie, am citit opinia pe undeva, cer scuze dacă nu am reținut exact: mai aveau puțin și le spuneam juzilor de la CAB care au pronunțat-o să își caute de lucru în altă parte), nu ne vorbește despre nuanțe, de interpretări discutabile sau nu ale unor texte de lege încă și mai discutabile, de lene în gândire sau de ”motivări” standardizate din care lipsește chiar răspunsul susținerilor concrete ale părților, nu, nici vorbă de așa ceva, pentru a mai exista o scuză sau vreun motiv rezonabil, ci de lipsă de umanitate, de preocupare pentru binele unor micuți din partea unor judecători.
    Ceea ce ar trebui să preocupe, în mod real, sistemul, nu doar declarativ – deși, dacă e să luam exemplele recente, mai degrabă mă trezesc eu cu Inspecția pe cap că i-am ”jicnit” pe autorii memorabilului raționament (cel nu bătăile ocazionale care nu sunt… chiar așa de periculoase), decât să fie deranjat careva pentru asemenea mostre de ratare juridică – e să facă tot ce ține de capul său să nu mai apară așa ceva.
    Mie una mi-e rușine.
    RUȘINE!
    Și o pot spune fără probleme pentru că vorbim despre o decizie a CEDO împotriva României, context în care, deși răul_înțeleg că bieții copii au fost ”returnați”, precum o marfă, agresorului ocazional – s-a produs, cel puțin juridic, el poate fi supus revizuirii.

    Alt cuvânt nu poate fi spus, iar de menajamente sunt sătulă!

    • Doamna judecător, eu nu înțeleg această nevoie inutilă de caracterizare a comentariului meu? Ce contează că era el aspru, sau blând, sau cine știe ce alt adjectiv? Chiar are vreo relevanță?
      Și dacă nu are, ce rost are această nevoie de caracterizare? Nu înțeleg.

      În rest, cauza a apărut – cu al meu comentariu – și într-un ziar de tiraj național, astăzi, apelată fiind de un domn ziarist tocmai ca urmare al acestui comentariu pe care simțiți nevoia să-l descrieți.

      Am spus în ziar următoarele: „Cazul ne arată, încă o dată, că avem situații în care deși legislația e foarte clară, instanțele naționale aleg totuși să acționeze în contra ei (contra legem). Arată necesitatea unei legislații care să reglementeze răspunderea obiectivă în sarcina judecătorilor care pronunță aceste hotărâri și din vina cărora România este în continuare condamnată la CEDO. Personal consider că judecătorii completului de la CAB ar trebui să se retragă și să devină, ce doresc, avocați de părinți violenți de exemplu, însă nu judecători, prin necunoașterea de drept și lipsa de imparțialitate dovedite”

      Vă dați seama că mi se pare irelevant cum aceste ultime rânduri ar putea fi adjectivizate.

      • Amelia FARMATHY spune:

        Nu vă nelinitiţi, rogu-vă smerit, era, cum spuneam, un soi de citat din memorie.
        Era, în plus, unul apreciativ.
        „Adjectivizarea” – ca să vă preiau termenul, recunosc nu l-am mai auzit de mult timp – îmi aparţine şi nu v-a fost atribuită.
        Ferească Domnul de aşa ceva!:))))

        • Doamna judecător, spuneți să nu mă neliniștesc. La fel, ca și în comentariul anterior, nu înțeleg nevoia de a atribui presupuse sentimente unui interlocutor.

          Revenind la idee, copilașii nu au fost trimiși tatălui. Sunt încă în România, cu mama. Deci daunele ce au fost oferite de CEDO nu au acoperit un astfel de aspect. Ar fi fost oricum prea mici într-o astfel de situație în care cei mici erau deja trimiși tatălui.

          Iar completul a fost format din trei doamne judecător. Oricum, iar, mi se pare irelevant genul. Am văzut mame înfiorătoare, precum și tați mai buni părinți decât mamele aferente. Genul – insist – e irelevant și chiar nu își are locul într-un comentariu al unui judecător deoarece arată – indirect – un posibil stereotip ascuns.

  2. Darius MARCU spune:

    Din păcate sînt judecători și judecători.
    Eu am câștigat definitiv acum câțiva ani o respingere a înapoierii copiilor la Tribunalul și C.A. București. Era un caz asemănător, cu abuzuri fizice și verbale, dar din partea mamei, iar tatăl a adus copiii în România. Regatul Spaniei, prim Ministerul de Justiție a introdus cererea de înapoiere a copiilor.
    După aceea, mama a obținut o hotărâre de înapoiere în Spania, pe Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, în care s-a încălcat grosolan procedura respectivă. Am cîștigat și contestația la executarea ei.

    În cazul înapoierii copilului, este interesant de analizat și rațiunea înapoierii copilului, din perspectiva unui autor principal al Convenției de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii din 1980, Adair Dyer (fost Secretar general adjunct al Conferinței de la Haga de drept internațional privat):
    „prezumţia exprimată în general este că adevărata victimă a „răpirii de copii” este copilul însuşi, care suferă de o răsturnare bruscă a stabilităţii sale emoţionale, de pierderea traumatizantă a contactuluicu părintele care s-a ocupat de creşterea şi educaţia lui, de incertitudinea şi frustrarea care vin împreună cu necesitatea de a se adapta la o limbă străină, la condiţiile culturale diferite şi la profesori şi rude necunoscute.”

    • Domnule Marcu,

      În cazul nostru, nu mi se pare deloc că e necesar să subliniem că ar fi și alți judecători. Chiar e irelevant. Niciun judecător nu are voie să fie precum completul de trei judecători de la Curtea de Apel București care a făcut motivarea de maniera în care apare în hotărârea CEDO.

      Nu e loc aici de diversitate (judecători și judecători). Și cu siguranță că nimeni nu crede că așa ar fi toți judecătorii – precum cei trei ce au format completul CAB ce a dat hotărârea condamnată de CEDO.

    • Nu e loc aici de diversitate pentru că legea chiar nu-ți permite o altă interpretare și deloc interpretarea precum a fost conferită de CAB în această hotărâre.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate