« Flux noutăţi
Proiecte speciale: Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesioniştiBarouriCovid-19 Legal ReactInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatExecutoriReviste juridiceSistemul judiciarUniversitariaCitate juridiceJURIDICE MOLDOVALaw Flaws ProjectLegal Soft SkillsNoul Cod comercial român
Sistemul judiciar
Alegeri CSM

Scrisorile sistemului judiciar din Turcia – Alert Day privind independenţa justiţiei în Europa
27.05.2019 | JURIDICE.ro

Drept Timisoara
Secţiuni: Content, Internațional, Sistemul judiciar | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,




JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 24 mai 2019, Uniunea Națională a Judecătorilor din România a publicat pe pagina de Facebook scrisorile sistemului judiciar din Turcia cu ocazia Alert Day privind independenţa justiţiei în Europa.

Marcând ziua asasinării lui Giovanni Falcone de către Mafia în anul 1992, MEDEL a declarat ziua de 23 Mai ca Alert Day privind independenţa justiţiei în Europa. În această zi suntem invitaţi să reflectăm asupra nevoii de a avea o justiţie independentă şi eficientă în toată Europa şi asupra importanţei acesteia pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor europeni.

Semne foarte îngrijorătoare au apărut peste tot în Europa în ultimii ani, atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene. Cu toate acestea, în niciun alt loc, în afara de Turcia, nu am fost martorii unei campanii atât de bine orchestrate şi premeditate de a distruge independenţa sistemului judiciar şi statul de drept. Începând cu tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, toţi judecătorii, procurorii şi avocaţii care au depus eforturi pentru a avea o justiţie independentă au fost persecutaţi, arestaţi, concediaţi şi au fost supuşi confiscării proprietăţilor lor fără vreun proces echitabil şi vreo garanţie a dreptului la apărare.

YARSAV, asociaţia de judecători şi procurori liberi – membră a MEDEL – a fost desfiinţată pe cale administrativă (o decizie pe care MEDEL nu o recunoaşte), iar preşedintele asociaţiei, Murat Arslan (câştigător în anul 2017 al Premiului Vaclav Havel pentru Drepturile Omului) a fost eliberat din funcţie şi arestat, iar ulterior, în ianuarie 2019, a fost condamnat la 10 ani închisoare cu executare, în urma unui proces în care toate standardele internaţionale de bază privind dreptul la un proces echitabil în materie penală au fost încălcate.

În aceşti ani, MEDEL a primit multe mesaje de la colegi, rude, alte surse, privind evenimentele prin care trec judecătorii şi procurori în Turcia. În colaborare cu asociaţiile sale membre, MEDEL dă publicităţii astăzi un e-book cuprinzând o selecţie din aceste scrisori şi mesaje, tradusă în 12 limbi diferite. Aceste mesaje, adunate fără comentarii sau modificări (cu excepţia anonimizării datelor personale) oferă o impresionantă mărturie despre incredibila rapiditate cu care s-a accelerat căderea statului de drept în Turcia.

Atât timp cât şi un singur judecător sau procuror din Turcia este închis pentru lupta sa pentru un sistem judiciar independent, niciun judecător sau procuror din altă parte a Europei nu se poate simţi complet liber şi independent.

Aşa cum a declarat Murat Arslan în discursul său de acceptare a Premiului Vaclav Havel pentru Drepturile Omului: „Mă adresez dumneavoastră dintr-o închisoare aflată într-o ţară în care domnia dreptului este suspendată, o ţară care se îndepărtează de valorile democratice, în care dizidenţii sunt aduşi la tăcere, în care apărătorii drepturilor omului, jurnaliştii, oamenii care cer pace, oamenii care strigă că nu trebuie să moară copii, sunt etichetaţi ca fiind terorişti şi încarceraţi. (…) Preţul pe care îl plătim nu face decât să ne întărească credinţa în zilele ce vor urma, în care domnia dreptului şi democraţia vor fi internalizate”.

:: Scrisorile sistemului judiciar din Turcia

 
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.