CJUE. Cauzele conexe C-508/18 OG și C-82/19 PPU PI, precum și C-509/18 PF. Mandat european de arestare emis de parchetul dintr‑un stat membru. Prof. univ. dr. Camelia Toader, membru al completului
27 mai 2019 | JURIDICE.ro
Trimitere preliminară – Procedură preliminară de urgență – Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Mandat european de arestare – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Articolul 6 alineatul (1) – Noțiunea de «autoritate judiciară emitentă» – Mandat european de arestare emis de parchetul dintr‑un stat membru – Statut – Existența unei legături de subordonare față de un organ al puterii executive – Competența de a transmite instrucțiuni individuale a ministrului justiției – Lipsa garanției de independență
Din completul de judecată a făcut parte prof. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Prin hotărârile de astăzi, dintre C-82/19 PPU în procedură de urgență, Curtea s-a pronunțat cu privire la aspectul independenței funcției de procuror în raport cu puterea executivă, în vederea posibilității de emitere a unui mandat european de arestare în baza Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru a Consiliului 2009/299/JAI din 26 februarie 2009.
Întrebările preliminare au fost introduse de către Curtea Supremă și Înalta Curte a Irlandei, în cadrul unor litigii în care doi cetățeni lituanieni și un cetățean român contestă, în instanțele irlandeze, executarea mandatelor europene de arestare eliberate de procurorii germani și procurorul general al Lituaniei în scopul urmăririi penale. Aceștia sunt acuzați de acte de omor intenționat și de vătămări corporale grave (GB), jaf armat (FP) și jaf sau jaf armat (PI). PI fiind reținut în Irlanda pe baza mandatului european de arestare emis împotriva lui, Curtea a aprobat solicitarea Înaltei Curți de a judeca cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare referitoare la acesta în cadrul procedurii preliminare de urgență.
Curtea a reamintit, mai întâi, că mandatul european de arestare este prima expresie concretă în domeniul dreptului penal a principiului recunoașterii reciproce, care se bazează pe principiul încrederii reciproce între statele membre. Aceste două principii au o importanță fundamentală deoarece permit crearea și menținerea unui spațiu fără frontiere interne.
Principiul recunoașterii reciproce presupune ca numai mandatele europene de arestare care îndeplinesc condițiile stabilite în decizia-cadru să fie executate. Astfel, un mandat european de arestare care constituie o „decizie judecătorească” trebuie eliberat de o „autoritate judiciară”.
Dacă, în conformitate cu principiul autonomiei procedurale, statele membre pot desemna „autoritatea judiciară“ care are competența de a emite un mandat european de arestare, sensul și domeniul de aplicare al acestui concept trebuie să fie uniforme în întreaga Uniune.
Este adevărat că noțiunea de „autoritate judiciară“ nu este limitată la a numi doar judecătorii sau instanțele dintr-un stat membru, ci ar trebui să fie înțeleasă în sens mai larg, incluzând autoritățile implicate în administrarea justiției penale ale statul membru, spre deosebire de ministerele sau serviciile de poliție, care se află sub autoritatea executivului.
Astfel, autoritatea responsabilă de emiterea unui mandat european de arestare trebuie să acționeze independent în exercitarea funcțiilor sale, chiar dacă mandatul se bazează pe un mandat național de arestare eliberat de un judecător sau de o instanță. Ca atare, trebuie să poată exercita în mod obiectiv aceste funcții, luând în considerare toate dovezile incriminatoare și dezincriminatoare și fără a fi expusă riscului ca puterea sa de decizie să fie supusă unor ordine sau instrucțiuni externe, în special din partea executivului, astfel încât să nu existe nicio îndoială că decizia de a emite mandatul european de arestare revine acestei autorități.
În ceea ce privește parchetele germane, Curtea notează că legea nu exclude faptul că decizia lor de a emite un mandat european de arestare poate fi supusă, într-un caz individual, unei anchete de către ministrul justiției din Landul în cauză. Prin urmare, aceste parchete nu par să îndeplinească una dintre cerințele necesare pentru a fi calificate drept „autoritate judiciară emitentă”, în sensul deciziei-cadru, și anume de a oferi autorității judiciare garanția de independență în contextul emiterii mandatului. În condițiile acestea, Curtea consideră că noțiunea de „autoritate judiciară emitentă” în sensul deciziei-cadru nu include parchetele unui stat membru, cum ar fi cele ale Germaniei, care sunt expuse, direct sau indirect, unor ordine sau instrucțiuni individuale ale executivului, cum ar fi un ministru al justiției, în contextul adoptării unei decizii privind eliberarea unui mandat european de arestare.
Pe de altă parte, Curtea a considerat că un procuror ca procurorul general lituanian poate fi calificat drept „autoritate emitentă judiciară” în sensul deciziei-cadru, întrucât statutul său în acest stat membru nu numai că asigură obiectivitatea sa, dar îi conferă, de asemenea, o garanție a independenței față de puterea executivă în contextul emiterii unui mandat european de arestare. Cu toate acestea, îi aparține Curții Supreme de a verifica dacă deciziile procurorului de a emite un mandat european de arestare pot face obiectul unui recurs care satisface pe deplin cerințele privind protecția judiciară.
:: Hotărârea în cauzele conexe C-508/18 OG și C-82/19 PPU PI
:: Hotărârea în cause C-509/18 PF
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
