Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Decizia (UE) privind propunerea de inițiativă cetățenească „Salvați albinele!”
29.05.2019 | Elena ALBU

JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 138/90 din 24 mai 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/847 a Comisiei din 15 mai 2019 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele! Protejarea biodiversității și îmbunătățirea habitatelor insectelor în Europa”.

Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „Salvați albinele! Protejarea biodiversității și îmbunătățirea habitatelor insectelor în Europa” este următorul: „Avem nevoie de insecte pentru ecosistemele noastre și pentru a asigura securitatea alimentară. Comisia trebuie să adopte acte legislative pentru a menține și a îmbunătăți habitatele pentru insecte ca indicatori ai unui mediu sănătos”.

Obiectivele propunerii de inițiativă cetățenească sunt următoarele: „Pentru a îmbunătăți în mod demonstrabil baza naturală pentru viață, solicităm obiective obligatorii: includerea promovării biodiversității printre obiectivele generale ale PAC; reducerea în mod semnificativ a utilizării pesticidelor, interzicerea fără excepție a pesticidelor nocive și reformarea criteriilor de eligibilitate; promovarea diversității structurale a peisajelor agricole; reducerea efectivă a nutrienților (de exemplu, Natura 2000); stabilirea efectivă a unor arii de conservare (de exemplu, Directiva-cadru privind apa – DCA); intensificarea cercetării și a monitorizării și îmbunătățirea educației.”

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește și mai mult funcționarea democratică a Uniunii prin dispozițiile care prevăd, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene.

În acest scop, procedurile și condițiile necesare pentru lansarea unei inițiative cetățenești ar trebui să fie clare, simple, ușor de aplicat și proporționale cu natura inițiativei, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să aducă Uniunea mai aproape de cetățeni.

În scopul punerii în aplicare a tratatelor se pot adopta acte juridice ale Uniunii:
– pentru stabilirea unei organizări comune a piețelor agricole și a altor dispoziții necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii agricole comune, în temeiul articolului 43 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
– pentru apropierea dispozițiilor prevăzute de actele cu putere de lege și de actele administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne, pe baza articolului 114 din TFUE;
– pentru măsuri în domeniile veterinar și fitosanitar care au ca obiectiv direct protecția sănătății publice, în temeiul articolului 168 alineatul (4) litera (b) din TFUE;
– pentru adoptarea unui program-cadru multianual care să stabilească toate activitățile Uniunii în domeniul cercetării și al dezvoltării tehnologice, în temeiul articolului 182 alineatul (1) din TFUE;
– pentru a se lua măsuri în vederea atingerii obiectivelor privind conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, precum și utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale, în temeiul articolului 192 alineatul (1) din TFUE, coroborat cu articolul 191 alineatul (1) prima și a treia liniuță din TFUE.

Din aceste motive, propunerea de inițiativă cetățenească nu se află în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulament.

În plus, s-a constituit comitetul cetățenilor și s-au desemnat persoanele de contact, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din regulament, iar propunerea de inițiativă cetățenească nu este nici vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, prevăzute la articolul 2 din TUE.

Prin prezenta decizie, se înregistrează propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele! Protejarea biodiversității și îmbunătățirea habitatelor insectelor în Europa”.

Prezenta decizie se adresează organizatorilor (membrilor comitetului cetățenilor) propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „Salvați albinele! Protejarea biodiversității și îmbunătățirea habitatelor insectelor în Europa”, reprezentați de dnele Manuela RIPA și Clara BORASIO, care acționează în calitate de persoane de contact.

Intrarea în vigoare: 27 mai 2019.

Consilier juridic Elena Albu

Secţiuni: Dreptul mediului, Dreptul sanatatii, Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Lege 9 | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO