Secţiuni » Selected
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members
Print Friendly, PDF & Email

ARTMARK. Licitația de Vară. Hanul din Moinești se întoarce din Cehia. Feng shui-ul lui Pallady în pericol
30.05.2019 | JURIDICE.ro

Licitația de Vară. Marți, 11 Iunie 2019, 19:00

Athénée Palace Hilton București

O operă de importanță muzeală semnată de Ștefan Luchian va fi repatriată prin intermediul Licitației Artmark din data de 11 iunie. Este vorba despre lucrarea Hanul din Moinești [1909], ce revine după o îndelungată viețuire în Cehia, într-o colecție de artă românească.

Moineștiul începutului de secol XX era un loc frecventat de turiști în special pentru băile tămăduitoare. Frumusețea locului atrage însă și pe unii artiști, cum ar fi de pildă, Ștefan Luchian. La Moineşti lucrează mai cu nerv, tuşele de culoare devin mai intense și prevestesc o etapă de vârf a artistului.

Într-o scrisoare adresată către prietenul său Virgil Cioflec, îi mărturiseşte profund impresionat: „….Simt că locurile astea mă iubesc. Frumos e un biet cuvânt care nu spune nimic din splendoarea scânteietoare a peisajului din Moineşti”.

Hanul din Moinești, ce va fi licitat în data de 11 iunie, a făcut parte din colecția istorică a generalului Ilie Șteflea (mâna dreaptă a mareșalului Ion Antonescu) și a fost cel mai probabil achiziționată direct de la artist.  Opera a participat la expoziția personală Ștefan Luchian, din martie 1910, de Ateneul Român.

Stai că îmi strici natura moartă!

Asta ar fi exclamat Pallady atunci când criticul de artă Ionel Jianu, vizitându-l pe artist în atelierul său din Paris, a vrut să își pună pălăria și mănușile pe o masă. Era un aranjament la care Theodor Pallady meditase multă vreme, iar dovada reușitei o avem în licitația Artmark prin opera Natură statică cu crinul păcii.

Zeci de alte capodopere demne de un muzeu al artei clasice vor fi prezente în seara de 11 iunie, în cadrul Licitației de Vară.


Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.