Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Situaţia premisă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal
02.06.2019 | Andrei PAP

Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019 a fost publicată Decizia nr. 8/2019 din 21 martie 2019 privind soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 65/206/2018, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din 18 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 65/206/2018, în baza art. 475 din Codul de procedură penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept:

„Dacă noțiunea de rănire a uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice raportat la art. 338 alin. (3) din Codul penal, articol care definește accidentul de circulație ca situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, are în vedere și autorănirea, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

Potrivit art. 338 alin. (1) din Codul penal, constituie infracțiune părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație.

Infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal se regăsește în titlul VII – Infracțiuni contra siguranței publice, capitolul II – Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Noțiunea de „accident de circulație” este reglementată prin dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2001 ca fiind „evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c)în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare”.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 338 alin. (3) din Codul penal au fost prevăzute situațiile când părăsirea locului accidentului nu constituie infracțiune.

Astfel, potrivit cauzelor justificative speciale prevăzute de art. 338 alin. (3) din Codul penal:

„Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.”

Din modul de redactare a clauzelor justificative, prevăzute la art. 338 alin. (3) lit. b) și d) din Codul penal, se poate observa că legiuitorul face o distincție între conducătorul vehiculului, ca autor al accidentului de circulație, și persoana rănită sau victima accidentului.

Cu alte cuvinte, norma legală distinge între conducătorul vehiculului care a produs accidentul de circulație, pe de o parte, și persoana rănită sau victima accidentului de circulație, pe de altă parte.

Aceasta înseamnă că, în concepția dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) și d) din Codul penal, conducătorul vehiculului, ca autor al accidentului de circulație, nu poate fi în același timp persoana rănită sau victima accidentului de circulație.

Or, dacă dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. b) și d) din Codul penal exclud posibilitatea cumulării calității de autor al accidentului de circulație cu aceea de persoană rănită sau victimă a accidentului, atunci nici dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal sau dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal nu pot primi o interpretare contrară.

Unitatea de interpretare a dispozițiilor art. 338 din Codul penal, care operează cu noțiunea unică de accident de circulație, nu permite stabilirea unei semnificații diferite a respectivei noțiuni în economia art. 338 din Codul penal, neputându-se admite că semnificația accidentului de circulație în cuprinsul art. 338 alin. (3) lit. b) și d) din Codul penal este diferită de semnificația aceleiași noțiuni utilizate în art. 338 alin. (1) din Codul penal sau în art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal.

Însă, și alte argumente desprinse din economia acestor dispoziții legale justifică concluzia că noțiunea de rănire a uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 nu poate cuprinde și ipoteza autorănirii, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului vehicul/autovehicul implicat în accident.

Astfel, prin Decizia nr. 5 din 28.02.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în interpretarea normei de incriminare cuprinsă în art. 338 alin. (1) din Codul penal, privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal.”

Statuarea făcută prin această decizie interpretativă, obligatorie în aplicare, capătă relevanță deosebită în problema ce formează obiectul examinării în cauză, în contextul în care termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 implică în mod necesar producerea unor consecințe de o anumită gravitate, evaluate prin zile de îngrijiri medicale, specifice conținuturilor infracțiunilor contra integrității corporale sau sănătății [lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal și vătămarea corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal].

Or, în cazul infracțiunilor contra integrității corporale sau sănătății, normele de incriminare exclud posibilitatea ca autorul infracțiunii să fie în același timp și victima infracțiunii. Subiectul activ nu poate fi concomitent subiectul pasiv al aceleiași infracțiuni.

Prin urmare, în condițiile în care termenul de rănire, interpretat în contextul dispozițiilor art. 338 din Codul penal, este definit prin raportare la consecințele unor infracțiuni care exclud posibilitatea ca autorul să fie persoana rănită, rezultă că este exclusă și posibilitatea ca autorul accidentului de circulație să fie persoana rănită prin producerea accidentului.

Este adevărat că infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 din Codul penal este o infracțiune de pericol, având ca obiect juridic principal relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, care presupun prezența la fața locului a celui implicat în accidentul rutier, protejate fiind astfel și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, în contextul în care părăsirea locului accidentului poate avea repercusiuni asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul și asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate, însă toate aceste elemente nu determină și nu justifică per se formularea unei alte concluzie.

Așa cum se arată și în punctele de vedere ale specialiștilor consultați în cauză, autolezarea nu este susceptibilă să pună în discuție aspecte legate de înfăptuirea justiției prin îngreunarea aflării adevărului în condițiile în care rezultatul constând într-o autolezare nu prezintă relevanță juridică din perspectiva înfăptuirii justiției.

În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, înfăptuirea justiției, prin tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, nu poate fi înțeleasă, în contextul normei de incriminare în discuție, decât ca având în vedere tragerea la răspundere penală și civilă a persoanelor vinovate de rănire, ceea ce înseamnă că persoana rănită în accident este distinctă de persoana vinovată de producerea accidentului.

În literatura de specialitate s-a subliniat faptul că „o persoană nu poate fi în același timp și subiect activ și subiect pasiv al unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, dat fiind că ocrotirea legii penale este îndreptată spre relațiile dintre oameni și nu spre actele care ies din sfera vieții intime, individuale, acte care nu ating deci o relație socială”.

Cu alte cuvinte, legea penală intervine atunci când actul de violență depășește sfera individuală și atinge o relație socială, așa cum bine s-a subliniat în comunicările specialiștilor consultați în cauză.

De aceea, autolezarea este relevantă în materia dreptului penal doar cu titlu excepțional, caz în care legiuitorul a creat un regim derogatoriu expres prevăzut de textul de incriminare, și anume infracțiunea prevăzută de art. 245 din Codul penal – înșelăciunea privind asigurările ori infracțiunea prevăzută de art. 432 din Codul penal – sustragerea de la serviciul militar în timp de război, introducând în sfera ilicitului penal fapta persoanei care își provoacă vătămări integrității corporale sau sănătății.

În fine, nici faptul că apărarea siguranței circulației pe drumurile publice impune anumite obligații în sarcina tuturor participanților la trafic, pietoni și conducători de vehicule/autovehicule, inclusiv de felul celor prevăzute art. 77 și următoarele din O.U.G. nr. 195/2002, nu înseamnă că orice încălcare a acestora interferează și intră în sfera ilicitului penal, ci doar acele încălcări care, prezentând o anumită gravitate, a implicat prevederea lor ca infracțiuni.

Or, așa cum nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal fapta conducătorului de vehicul implicat într-un accident de circulație din care au rezultat doar pagube materiale în situația în care pleacă de la locul faptei, conform clauzei justificative prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. a), nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal fapta conducătorului de vehicul implicat într-un accident de circulație din care a rezultat doar propria rănire în situația în care acesta pleacă de la locul faptei, însă nu a fost rănită o altă persoană, el fiind conducătorul singurului vehicul/autovehicul aflat în circulație pe drumurile publice.

Nu este de neglijat nici argumentul care are în vedere rațiunile pentru care a fost prevăzută clauza justificativă specială de la art. 338 alin. (3) lit. b) din Codul penal, redactată în sensul că nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului când: „b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.”

Astfel, se apreciază că dacă legiuitorul ar fi avut în vedere ipoteza ca autorul accidentului să fie în același timp și victima propriei acțiuni, pentru identitate de rațiune – dreptul la viață și sănătate fiind protejat în mod egal de lege, indiferent de titular – ar fi fost prevăzut ca o cauză justificativă și posibilitatea pentru conducătorul vehiculului/autovehiculului, el însuși rănit, în lipsa altor mijloace de transport, de a părăsi locul accidentului pentru a se deplasa la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară, sub condiția de a se întoarce imediat la locul accidentului.

O astfel de interpretare este compatibilă și cu principiul general al legalității incriminării și pedepsei, astfel cum acesta este reflectat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe marginea art. 7 din CEDO, și care interzice ca legea penală să fie aplicată extensiv în defavoarea persoanei acuzate (Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei).

Or, numai printr-o interpretare extensivă în defavoarea persoanei acuzate s-ar putea considera că autolezarea în cazul accidentelor rutiere intră în sfera noțiunii de „rănire” cuprinsă în definiția accidentului de circulație de la art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

O atare interpretare nu este nici previzibilă în contextul în care ea nu poate fi desprinsă nici din dispozițiile art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 338 din Codul penal, nici din Decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, iar cumularea calității de autor și victimă ori de inculpat și persoană vătămată nu se încadrează în specificul legislației penale și procesual penale. Nu se admite ca o persoană să fie în același timp și sancționată penal și protejată prin aceeași normă care îi atrage sancționarea penală.

În concluzie, expresia „rănirea uneia sau a mai multor persoane” prevăzută în art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, cuprinsă în definiția accidentului de circulație la care se raportează dispozițiile art. 338 alin. (1) și (3) din Codul penal, referitoare la părăsirea locului accidentului, nu include autorănirea, în ipoteza în care singura persoană rănită este însuși conducătorul unicului vehicul/autovehicul implicat în accident.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 65/206/2018, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „dacă noțiunea de rănire a uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice raportat la art. 338 alin. (3) din Codul penal, articol care definește accidentul de circulație ca situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, are în vedere și autorănirea, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident.”

Stabilește că rănirea uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, cuprinsă în definiția accidentului de circulație, ca situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, nu are în vedere și autorănirea, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2019.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.