BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Avizul CESE ref. „Pentru o directivă-cadru europeană privind venitul minim”
10.06.2019 | Elena ALBU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C 190/1 din 5 iunie 2019 a fost publicat Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Pentru o directivă-cadru europeană privind venitul minim”.

Dezbaterea referitoare la adoptarea unui venit minim la nivel european are loc în contextul unei crize sociale care, în pofida unei anumite redresări economice, persistă și induce o excluziune masivă. Conform ultimelor cifre ale Eurostat, „112,9 milioane de persoane, adică 22,5 % din populație, erau amenințate în Uniunea Europeană (UE) de sărăcie sau de excluziune socială. Aceasta înseamnă că aceste persoane se aflau în cel puțin una din următoarele trei situații: amenințate de sărăcie după transferurile sociale (sărăcie monetară), în situație de lipsuri materiale severe sau trăind în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii. După trei ani consecutivi de agravare, între 2009 și 2012, când a atins aproape 25 %, procentul persoanelor amenințate de sărăcie sau de excluziune socială în UE a scăzut în mod constant, pentru a ajunge la 22,5 % anul trecut, cu alte cuvinte cu 1,2 % sub nivelul de referință din 2008 și cu 1 % sub nivelul din 2016.
Din păcate, din perspectiva temei acestui aviz (un venit minim decent pentru persoanele aflate în situație de sărăcie și de sărăcie extremă), rata șomajului de lungă durată a crescut de la 2,9 % în 2009 (anul de referință în momentul adoptării Strategiei Europa 2020) la 3,4 % în 2017, numărul lucrătorilor săraci din zona euro crescând de la 7,6 % în 2006 la 9,5 % în 2016 [iar în UE 28 numărul lor crescând de la 8,3 % în 2010 (primul an cu date disponibile), la 9,6 %].
Această situație îi afectează, în special, pe tineri. În 2016, în UE existau mai mult de 6,3 milioane de tineri (cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani) care nu erau încadrați profesional și nu urmau niciun program educațional sau de formare (NEET). Deși a fost redusă cu mai mult de 23 % în 2013, ajungând la mai puțin de 19 % în 2016, rata șomajului în rândul tinerilor rămâne foarte ridicată la nivelul UE (peste 40 % în mai multe țări). Șomajul de lungă durată înregistrează, în continuare, niveluri record în rândul tinerilor. Rata șomajului în rândul tinerilor reprezintă mai mult de dublul ratei generale a șomajului (aproximativ 19 % față de 9 % în 2016) și ascunde mari disparități între țări: mai mult de 30 de puncte procentuale separă astfel statul membru cu rata cea mai scăzută, și anume Germania (7 %), de statele membre cu cele mai ridicate niveluri, adică Grecia (47 %) și Spania (44 %).
În plus, această situație de excluziune masivă și de sărăcie îi afectează în special pe copii. Potrivit Eurostat, 26 de milioane de copii europeni trăiesc în sărăcie și sunt afectați de excluziune. Aceștia reprezintă 27 % din populația UE cu vârste mai mici de 18 ani. Acești copii trăiesc în familii sărace, uneori monoparentale, sau chiar în familii de lucrători săraci, în situații de izolare socială și de sărăcie din care le este foarte greu să iasă. După cum subliniază Parlamentul European în Rezoluția sa din 20 decembrie 2010, „femeile reprezintă un segment important al populației amenințate de sărăcie, aceasta datorită șomajului, a responsabilităților de îngrijire nepartajate, a locurilor de muncă precare și slab remunerate, a discriminărilor salariale și a pensiilor mai mici”.
În această situație, nu putem decât să constatăm cât de importante sunt amortizoarele sociale, existente în numeroase țări ale UE și care au permis evitarea unui număr și mai mare de situații dramatice în cadrul crizei, dar aceste amortizoare au limite și nu pot face față într-o situație permanentă de criză socială. Prin urmare, este esențială redresarea economică prin crearea de locuri de muncă, iar venitul minim devine un instrument pentru integrarea/reintegrarea în muncă a persoanelor excluse. De altfel, țările care dispun de sisteme de venituri minime decente au o mai bună capacitate de rezistență la efectele negative ale crizei și de reducere a inegalităților care subminează coeziunea socială. Există semne încurajatoare în ceea ce privește redresarea economică, însă această redresare este încă fragilă și s-a produs pe baza inegalităților în creștere. Prin urmare, dezbaterea cu privire la stabilirea unui venit minim decent în Europa este foarte pertinentă în această perioadă.Deocamdată, textele Uniunii și angajamentele asumate, precum Strategia Europa 2020, adoptată în iunie 2010, care viza reducerea cu 20 de milioane (sic) a numărului persoanelor amenințate de sărăcie, nu au dat rezultatele așteptate. Dat fiind că aplicarea principiului subsidiarității, având ca instrument unic metoda deschisă de coordonare (MDC), nu a dat rezultatele scontate, această metodă trebuie să fie completată de un instrument la nivelul UE. Sistemele de asigurare a unui venit minim decent sunt atât în beneficiul persoanelor aflate în nevoie, cât și al întregii societăți. Astfel de sisteme garantează menținerea în activitate în cadrul societății a persoanelor care au nevoie de acest lucru, ajută aceste persoane să reia legătura cu piața muncii și le permit să ducă o viață demnă. Veniturile minime decente sunt indispensabile în vederea creării unei societăți mai egalitare, constituie baza reală a protecției sociale și asigură coeziunea socială, care este favorabilă întregii societăți.
Sistemele de venit minim nu reprezintă decât un procent redus din cheltuielile sociale, însă prezintă un randament considerabil al investițiilor, în timp ce lipsa investițiilor are consecințe foarte negative asupra indivizilor și implică costuri ridicate pe termen lung. Ele formează un ansamblu de stimuli eficienți, având în vedere că banii cheltuiți intră imediat în economie, adesea în sectoarele care sunt cele mai afectate de criză. Datorită interacțiunii dintre veniturile minime și salariul minim, ele contribuie, de asemenea, la garantarea unor salarii decente și la prevenirea creșterii numărului de lucrători săraci.

Consilier juridic Elena Albu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate