Eficiența incriminării dării de mită
14 iunie 2019 | Manuela GORNOVICEANU
Manuela Gornoviceanu
In ceea ce priveste incriminarea faptelor de coruptie in mediul privat, Romania a ratificat in 2002 Conventia penala privind corupţia, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, prin care statele semnatare se obliga sa incrimineze coruptia activa si coruptia pasiva in sectorul privat. Prin urmare, era firesc ca legiuitorul sa introduca reglementari care transpun aceasta obligatie.
Cu toate acestea, in ambele sectoare, public sau privat, de foarte multe ori opereaza cauza de nepedepsire descrisa de art. 290 alin. (3), respectiv atunci cand mituitorul denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat cu privire la aceasta.
Printre cele 20 de recomandari exprimate in Raportul de evaluare privind Romania, Runda a III-a (2010), in cadrul Temei I – „Incriminarile”, GRECO a indicat-o si pe aceea privitoare la institutia „regretului efectiv” (denuntul, potrivit dreptului national), subliniind ca aceasta se regaseste intr-o zona lipsita de transparenta legislativa, generata de inexistenta unor conditii specifice care sa declanseze incidenta acestui mecanism de nepedepsire a persoanelor care se autodenunta cu privire la savarsirea unor infractiuni de coruptie.
Faptul ca nu este reglementat un ansamblu de reguli care sa ingaduie studierea amanuntita a ratiunilor ce au indemnat o persoana sa aiba aceasta atitudine reprezinta, din perspectiva GRECO, un motiv de reala ingrijorare, deoarece sunt permise aprecieri arbitrare, care sunt impotriva sensului real al acestei cauze de neimpunitate.
Prin acceptarea dispozitiilor privind autodenuntarea comiterii infractiunilor de coruptie activa in forma actuala, fara fixarea unor limite sau garantii rezonabile, s-ar putea ivi situatii in care asemenea fapte, extrem de importante prin efectele negative pe care le produc, sa nu fie niciodata sanctionate. Mai mult decat atat, nu este exclus ca persoana aflata la polul activ al coruptiei sa se foloseasca in mod exagerat de aceasta protectie in scopul obtinerii unor foloase aditionale, prin utilizarea acestui mecanism ca instrument de santaj asupra celui mituit.
Asa cum s-a prevazut si in Raportul celei de-a Treia Runde de Evaluare privind Romania, lipsa consacrarii legislative a unui interval de timp, de la momentul savarsirii infractiunii de coruptie si pana la momentul denuntarii faptei, nu exclude posibilitatea ca mituitorul sa sesizeze organele de urmarire penala intr-un mod cu totul oportun, cand, spre exemplu, are deja suspiciunea ca acestea au pornit investigatiile privind respectiva fapta. Motivele ce stau la baza baza denuntarii faptelor sunt dificil de fixat, insa denuntatorul poate fi influentat chiar si de atitudinea celui mituit care, prin amenintari, prin amanari constante in indeplinirea unui act pentru care se ceruse urgentarea sau prin nerespectarea promisiunii de a indeplini un act, este posibil sa plasmuiasca in mintea mituitorului dorinta de razbunare, nicidecum o mustrare de constiinta relativa la fapta proprie.
Potrivit celui de-al doilea Raport de conformitate privind Romania, adoptat la Strasbourg la data de 12 decembrie 2014 (n.a. – raportul de conformitate analizeaza in ce masura autoritatile romane au implementat recomandarile GRECO emise in Raportul celei de-a Treia Runde de Evaluare despre Romania), GRECO reaminteste Romaniei ca nu a implementat aproape nicio masura dintre cele recomandate in ce priveste institutia „regretului efectiv”, desi i se atrasese atentia cu privire la temerile determinate de neaplicarea masurilor indicate inca din 2012, odata cu adoptarea primului Raport de conformitate privind Romania.
In atare circumstante, se ridica serioase intrebari cu privire la eficienta incriminarii darii de mita, indiferent ca avem in vedere sectorul public sau cel privat.
Avocat Manuela Gornoviceanu
Managing Associate ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Darea de mită în domeniul privat”, ediția 281, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
