Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Newsletters
ArticoleJurisprudenţăLegislaţieCariereEvenimenteCărţiComunicate profesioniştiAvocaturăExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Salarizarea judecatorilor. Discutii la Guvern – 1 septembrie 2009. UPDATE


2 septembrie 2009 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Comunicat Guvernul Romaniei:

„Primul-ministru Emil Boc, vicepremierul Dan Nica, ministrul Finantelor Publice Gheorghe Pogea, ministrul Justitiei Catalin Predoiu si ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale Marian Sarbu au avut astazi o noua intalnire cu reprezentantii principalelor sindicate din Romania, pentru a discuta proiectul Legii salarizarii unitare in sectorul bugetar, pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament.

Seful Executivului a sustinut ca in formularea proiectului de Lege a salarizarii unice a personalului din sectorul bugetar s-a tinut cont de solicitarile, observatiile si principiile formulate de catre reprezentantii sindicali, dar si de constrangerile bugetare impuse de respectarea indicatorilor macro-economici negociati prin acordurile pe care Romania le-a incheiat cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana. Primul-ministru a mentionat ca Guvernul a inglobat in proiectul de lege propunerea sindicatelor de reducere a scarii de ierarhizare de la 1/15 la 1/12. In perioada 2010-2015 vor creste accelerat salariile mici iar sporurile salariale vor reprezenta, in ansamblu, maxim 30% din salariu.

„In sanatate va fi o crestere de 78%, in invatamantul pre-universitar de 90%, pentru functionarii publici 68%, pe o medie de 57%. De asemenea, am facut tot ce ne-a stat in putinta si pentru puterea judiciara, de a fi in primul rand tratata ca putere egala in stat alaturi de puterea executiva si puterea legislativa, prin pozitionarea ei acolo unde ii este locul si prin a putea acorda limita sporurilor in ceea ce prevederile bugetare ne permit”, a declarat primul-ministru.

„Fiecare categorie profesionala este foarte importanta pentru Romania si pentru fiecare trebuie gasita solutia de plasare corecta pe scala salarizarii unice” a mentionat premierul Emil Boc.

La intalnire au participat, din partea sindicatelor, reprezentantii Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania „Fratia”, Blocului National Sindical, Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica „Publisind”, Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania, Confederatiei Nationale Sindicale „Cartel ALFA”, Confederatiei Nationale Sindicale Meridian, Federatiei Nationale Sindicalea „Justitia”, Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, Asociatiei Magistratilor din Romania, Consiliului Superior al Magistraturii.”

Comunicat CSM:

„Consiliul Superior al Magistraturii a participat  ieri la intalnirea pe care reprezentantii sistemului judiciar au avut-o cu reprezentanti ai Executivului, desfasurata la Palatul Victoria.

Din delegatia Consiliului au facut parte: domnul procuror Dimitrie Bogdan Licu, vicepresedintele CSM, doamna judecator Lidia Barbulescu, domnul judecator Anton Pandrea, domnul judecator dr. Dan Lupascu, domnul procuror Liviu Dascalescu, precum si persoane din aparatul administrativ.

Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Guvernului respectarea principiilor care stau la baza legii salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice, principii care asigura respectarea drepturilor castigate de catre magistrati.

La inceputul intalnirii, domnul ministru Gheorghe Pogea a asigurat participantii ca principiul de baza, fundament al acestei legi, este ca niciunei persoane angajate in sistemul public sa nu-i scada veniturile pe care le detine la data intrarii in vigoare a legii aflate in discutie. In acest context reprezentantii CSM au precizat ca prin venituri se intelege atat salariul de baza cat si sporurile recunoscute prin hotarari judecatoresti.

Reprezentantii Consiliului au sustinut ca magistratilor sa li se aplice coeficienti apropiati celor pe care ii vor avea demnitarii conform acestui proiect, in conditiile in care se impune aplicarea principiului constitutional al egalitatii celor trei puteri in statul roman, in sensul cresterii coeficientilor propusi magistratilor in varianta aflata in discutie. S-a solicitat eliminarea dispozitiilor art. 55 din proiectul acestei legi, care reduc la 5% sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica (de la 50%) si  sporul de confidentialitate de la 15% la 5%.

Consiliul Superior al Magistraturii sustine in continuare ca este necesar un dialog real si constructiv pentru care-si reafirma disponibilitatea in orice moment.

Inrautatirea situatiei magistratilor printr-o alta valorizare a muncii si responsabilitatilor acestora echivaleaza cu pierderea independentei si provoaca grave disfunctionalitati justitiei.

Consiliul Superior al Magistraturii asteapta solutia adoptata de catre Guvern in legatura cu propunerile formulate.”

Comunicat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie:

„Biroul de Informare Publica si Relatii cu Presa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este imputernicit sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatoarele:

In cadrul intalnirii procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a propus „inghetarea” salariilor magistratilor la nivelul salariului din 31.05.2009, inlocuirea sporului de 10% acordat magistratilor care functioneaza la parchete din mediul rural unde volumul de activitate este relativ redus cu un spor de 5% acordat magistratilor care functioneaza la unitatile de parchet aflate in localitatile resedinta de judet si cu volum mare de activitate.

De asemenea, propunerile formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au vizat modificarea grilelor prevazute in proiect, potrivit principiului de salarizare, astfel incat venitul actual sa nu scada, iar diferentele salariale din cadrul sistemului judiciar sa fie eliminate.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie adreseaza magistratilor procurori si intregului personal al Ministerului Public un apel prin care solicita ca formele de protest sa se incadreze in limitele legilor de organizare judiciara.”

Reactii participanti:

Viorica Costiniu, presedinte de onoare AMR: „Daca vor merge pe asumarea raspunderii, s-ar putea ca, in aceeasi zi, stiloul sa fie pus jos de justitie. Nu am primit asigurari ca nu ne vor fi reduse salariile si nici astazi nu am primit ultima forma a grilei de salarizare. Cerem, in continuare, ca magistratii sa fie cuprinsi intre coeficientii 8 si 11, iar reprezentantul ICCJ 12.”

Dana Garbovan, presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania (UNJR): “Noi suntem chemati sa negociem pe ceva ce nu mai este de actualitate.”

Laura Andrei, vicepresedintele Tribunalului Bucuresti: „Nu se garanteaza salariile din prezent. Este prima oara cand Guvernul recunoaste ca vor scadea salariile cu 55%. Reprezentantii CSM s-au retras de la discutie, dupa ce guvernanţii au recunoscut fatis ca salariile magistratiilor vor scadea. Vom primi maine un raspuns le revendicarile noastre, insa eu cred ca a fost doar o mimare a consultarilor.”

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii