ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Posibilitatea înlocuirii de către instanță a amenzii contravenționale cu avertismentul, pentru fapte constatate și sancționate în temeiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
21.06.2019 | Virgil BĂRBULESCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Virgil Barbulescu

Virgil Barbulescu

Apreciem admisibila inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu masura avertismentului, inclusiv pentru contraventii savarsite in legatura cu edificarea de constructii fara autorizatie, potrivit legislatiei in vigoare.

In conformitate cu dispozitiile art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, “In conditiile prezentei legi nu se aplica sanctiunea avertisment”.

Art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca “Avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.”

La o prima vedere, norma instituita de art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii este o norma imperativa, de stricta interpretare, care nu lasa loc de dubiu si de la care nu se poate deroga.

Apoi, din interpretarea gramaticala si teleologica a textului cuprins in art. 7 alin. 3 din O.G. nr .2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, rezulta ca instanta de judecata in a carei sfera de atributii intra inclusiv individualizarea/reindividualizarea sanctiunilor contraventionale, rezulta ca in raport de circumstantele reale si personale ale savarsirii contraventiei, este suverana in a individualiza sanctiunea contraventionala aplicata, in temeiul art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, chiar si in ipoteza in care actul normativ de incriminare a faptei antisociale nu prevede aceasta posibilitate.

In cazul de fata, insa, nu avem de-a face cu lipsa prevederii normative a acestei posibilitati, ci cu insasi interzicerea ei, data fiind sintagma “nu se aplica”, sintagma categorica.

Dintr-o prima perspectiva, apreciem, totusi, ca judecatorul poate aplica masura avertismentului (reindividualizand sanctiunea amenzii, aplicata in temeiul Legii nr. 50/1991), intrucat in caz contrar s-ar restrange in mod nefiresc sfera de atributii a judecatorului, care este suveran in pronuntarea solutiei in cauza, in numele legii, instanta avand libertatea legala de apreciere atat a gradului de pericol social al contraventiei, cat si a aplicarii unei masuri in vederea corijarii contravenientului, astfel incat pe viitor sa nu mai fie savarsite fapte similare.

Din cea de-a doua perspectiva, apreciem ca nu ar fi suficient rationamentul formal in sensul ca Legea nr. 50/1991 are o forta juridica superioara normelor incluse in O.G. nr. 2/2001, prima derogand de la ultima ca si norma speciala, intrucat instanta de judecata este tinuta a aplica, prioritar, principiile dreptului comunitar si european.

Astfel, art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede ca “orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil”. Fireste, solutionarea unei cauze in mod echitabil implica oferirea tuturor garantiilor prevazute de lege in cursul procedurii judiciare careia i se supune partea litiganta.

In cazul de fata, individualizarea unei sanctiuni aplicate, in raport de criteriile unanim acceptate, presupune ca partea sanctionata (contraventional, in ipoteza data) sa nu fie supusa unei ingerinte nejustificate.

O astfel de ingerinta ar exista in cazul de fata, in masura in care instanta apreciaza ca fapta, in masura in care este contraventie, in mod real, obiectiv si efectiv, nu prezinta, totusi, un grad de pericol social ridicat, insa nu poate fi aplicata cea mai usoara sanctiune intrucat legea nationala ar cuprinde dispozitii exprese in acest sens.

Evident, un astfel de rationament (logico-juridic, pana la urma) ar veni in vadita contradictie cu spiritul si scopul Conventiei.

Conventia are o forta supralegislativa in raport cu legislatia nationala, iar judecatorul este tinut sa o aplice prioritar, inclusiv in raport cu prevederile constitutionale, chiar facand abstractie de o eventuala norma interna care contravine prin finalitatea ei esentei normei instituite prin Conventie.

Cu alte cuvinte, in ipoteza supusa analizei, intr-o ierarhie a normelor juridice, se identifica dupa cum urmeaza: dreptul general (O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor), dreptul special (Legea 51/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii) si dreptul supranational (Conventia Europeana a Drepturilor Omului) cu forta juridica superioara si obligatorie.

Ordinii juridice europeane este necesar, insa, a i se supune ordinea juridica nationala, interna, cu toate consecintele care decurg din aceasta stare (de jure). 

Ori de cate ori autoritatile judiciare constata ca o norma interna (in cazul de fata, chiar textul de lege invocat, si anume art.7 alin.3 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor) contravine unei norme europene superioare (asa cum am aratat, dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil), instanta nationala este tinuta sa aplice cu prioritate si de indata norma legala “superioara”, numai in acest fel existand garantia protejarii reale si efective a drepturilor persoanei in cauza – asa cum am mentionat supra, dreptul la un proces echitabil, acest drept ingloband posibilitatea partii litigante, indiferent de obiectul cauzei sale, deci si in procedura contraventionala, de a fi supusa unei sanctiuni efectiv proportionale cu gravitatea fapte savarsite si cu circumstantele (personale, reale) in care o astfel de fapta a fost comisa.

Caracterul echitabil al procesului (civil, in cazul de fata, vizand o procedura contraventionala) rezida in oferirea tuturor garantiilor (legislative, faptice, procedurale, etc.) solutionarii cauzei respective intr-o maniera care sa nu se abata de la scopul si esenta legii, precum si de la circumstantele obiectului pricinii.

Caracterul echitabil presupune in mod firesc ca partea angrenata in procedura judiciara sa beneficieze in mod real si oportun de toate posibilitatile permise astfel incat solutia ce urmeaza a fi pronuntata si careia va fi obligata sa i se supuna sa nu reprezinte o ingerinta nejustificata sau disproportionata in dreptul al carui titular este.

De altfel, Conventia opereaza cu termenul “echitabil”, ceea ce presupune ca dreptul la un proces echitabil reprezinta garantia unui litigiu “intemeiat pe dreptate”, just si nepartinitor.

Or, in cazul supus analizei, echitatatea transpare tocmai in aplicarea unei masuri (in ipoteza in care se dovedeste existenta faptei si valabilitatea actului care o constata) care este necesar a fi, in primul rand, oportuna si justa, dincolo de limitele formale ale unui text legislativ national ce poate fi oricum interpretat, asa cum am aratat, prin extindere la incidenta unei norme supranationale.

Numai in acest mod autoritatea judiciara nationala garanteaza in mod real si efectiv (nu doar teoretic si iluzoriu) principiul suprematiei dreptului european asupra dreptului national, in ansamblul sau.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca autoritatile statale sunt cele care trebuie sa efectueze toate demersurile si diligentele necesare protejarii efective a drepturilor fundamentale (in cazul de fata, dreptul la un proces echitabil, asa cum am aratat). Exemplificativ, amintim hotărârea pronunţata în cauza 6/64 Costa c./ENEL de C.J.U.E. in care se mentioneaza explicit: „intrucat provine dintr-un izvor autonom, dreptului nascut din tratat nu i s-ar putea opune, asadar, in considerarea naturii sale specifice, originale, pe cale judiciara, un text intern, indiferent de natura acestuia, fara a-si pierde caracterul comunitar si fara a fi pus in discutie fundamentul juridic al Comunitatii insesi”. In acest caz, rationamentul Curtii de Justitie se bazeaza pe trei argumente complementare: aplicabilitatea directa si imediata a dreptului Uniunii, atribuirea de competente Uniunii, atribuire prin care se limiteaza in mod corespunzator drepturile suverane ale statelor membre si necesitatea asigurarii uniformitatii aplicarii dreptului UE in intreg spatiul acesteia.

In fine, mai apreciem ca o alta solutie ar fi profund injusta, in raport de cele mentionate, creandu-se premisele posibilitatii sanctionarii cu avertisment a unor fapte antisociale mult mai “grave” (dar pentru care legislatia nationala “nu interzice” masura aplicarii avertismentului) fata de circumstantele in care pot fi savarsite anumite contraventii reglementate de legea speciala amintita.

In plus, normele constitutionale prevad ca “dacă exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.” (ultima teza nu este indeplinita, avand in vedere “interdictia” cu care a operat legiuitorul, prin urmare ne vom raporta in mod firesc la prevederile Conventiei).

De mentionat este si imprejurarea ca prin Decizia nr. 464/2013, Curtea Constitutionala a Romaniei a respins exceptia de neconsitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991. Cu toate acestea, exceptia a fost respinsa in conditiile in care autorul sau si-a raportat critica la prevederile art. 16 alin.(1) din Legea fundamentală, care consacră principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, tot din aceasta perspectiva fiind si motivata decizia Curtii.

Ca atare, apreciem ca inclusiv in lumina pronuntarii Deciziei nr. 464/2013, este admisibila inlocuirea de catre instanta a sanctiunii amenzii cu avertismentul, chiar in vigoare fiind dispozitiile art. 26 alin. 6 din Legea nr. 51/1991, atata vreme cat o astfel de inlocuire/reindividualizare a sanctiunii aplicabile nu se fundamenteaza pe principiile care reglementeaza egalitatea in drepturi, ci pe cele care vizeaza echitatea procedurii judiciare, prin raportare la fiecare caz in parte si nu in ansamblu.

Dispozitiile legii speciale la care facem referire raman in vigoare iar eventuala inlocuire de catre instanta a sanctiunii amenzii cu avertismentul reprezinta o masura judiciara rezultata din aplicarea unor norme cu forta supralegislativa unor cazuri concrete, in functie de particularitatile lor.

Concluzionand, apreciem ca este admisibila inlocuirea de catre instanta a sanctiunii amenzii cu avertismentul, chiar in vigoare fiind dispozitiile art. 26 alin. 6 din Legea nr. 51/1991, aceasta posibilitate intrand in sfera de atributii a instantei investita cu solutionarea plangerii contraventionale, solutionare ce urmeaza a se realiza in raport de circumstantele concrete ale fiecarui caz in parte.

Avocat Virgil Barbulescu 
BARBULESCU, BUGA & ASOCIATII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate