JURIDICE.ro
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Ion Cristoiu: Principala slăbiciune a societății românești este nerespectarea procedurilor. UPDATE: Transcriptul

05.07.2019 | Alina MATEI, Mădălina AFRĂSINIE
Abonare newsletter

Scriitorul Ion Cristoiu a avut amabilitatea să acorde un interviu cititorilor JURIDICE.ro.

Av. Alina Matei, Senior Editor JURIDICE.ro
Jud. Mădălina Afrăsinie, Președinte Secția a VI-a, civilă, a Tribunalului București

TRANSCRIPTUL:

Alina Matei: Bună ziua! Astăzi este alături de noi un invitat cu totul și cu totul special, căruia îi mulțumesc în mod deosebit că a acceptat invitația noastră. Este vorba despre scriitorul Ion Cristoiu, căruia îi spun bună ziua.

Ion Cristoiu: Bună ziua!

Alina Matei: Vă mulțumesc foarte mult pentru că sunteți la JURIDICE.ro! Lângă mine este doamna judecător Mădălina Afrăsinie, președintele secției a VI-a comercială a Tribunalului București.

Mădălina Afrăsinie: Bună ziua și mulțumesc frumos de invitație, provocare și abia aștept ca un judecător să intervieveze un scriitor!

Alina Matei: Astăzi în calitate de co-moderator, Mădălina.

Mădălina Afrăsinie: Exact.

Ion Cristoiu: Ar fi fost culmea să fi fost anchetator! O iau eu înainte. Atmosfera de aici mă trimite la convocarea mea ca martor la DIICOT, mă simt exact ca acolo, în fața procurorului.

Alina Matei: De ce, Maestre?

Ion Cristoiu: În primul rând, pentru că am microfon în față.

Alina Matei: Așa, și la celelalte televiziuni la care mergeți nu aveați microfon în față?

Ion Cristoiu: Nu, îți pun lavalieră. Deci așa mă simt, nu ca un prim-ministru, că e masa din asta la care ar trebui să fie toți miniștrii, ci ca la cea…, dar poate o să vorbim despre experiența aceasta: eu în calitate de anchetat sau de martor.

Mădălina Afrăsinie: De martor. Că puteați să plecați ca suspect, asta e altă poveste.

Ion Cristoiu: Nu, n-am plecat până acum ca suspect, dar nu e târziu.

Mădălina Afrăsinie: Nu, nu e târziu.

Alina Matei: Lăsați-mă un pic să spun câteva vorbe despre Maestrul Ion Cristoiu și o să citesc ca să meargă mai repede.

Ion Cristoiu: Nu mult, că după asta…

Alina Matei: Nu mult, nu mult.

Ion Cristoiu: Și nu laudativ, că nu mă simt bine.

Alina Matei: Asta este treaba mea, nu a dumneavoastră. Ion Cristoiu a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este scriitor, are peste 25 de cărți scrise. ”Este cel mai important jurnalist român afirmat după Revoluție, dar și înainte, pentru că știm, nu erau mulți” – am citat din domnul Adrian Sârbu, în interviul luat Maestrului, împreună cu doamna Petriana Condruț, apărut la Mediafax la 16 noiembrie 2018. În 1990, potrivit Wikipedia, sub conducerea sa, apar trei ziare: Expres Magazin, primul ziar privat din România, Ziarul Observator și Zig-Zag cu al său record fantastic de 600.000 exemplare pe zi. Tot potrivit Wikipedia, în 1992, înființează ziarul Evenimentul Zilei. Participă la numeroase emisiuni la televiziuni, mai puțin la Digi TV, așa cum a spus Maestrul la lansarea de carte a domnului profesor Ion Traian Ștefănescu. Este analist politic. Numele Ion Cristoiu este înregistrat la OSIM, însă blogul pe care scrie zilnic se numește cristoiublog,ro, și nu ioncristoiublog.ro. Se consideră un istoric al clipei, este pasionat de spioni și intelligence. Merge și citește zilnic la Academia Română. A mâncat covrigi cu domnul Coldea. A făcut fapte nemuritoare, fapte bune, cum ar spune Costache Negruzzi, respectiv a dus un grup de copii de la Școala din Găgești, pe cheltuiala sa, în vizită la TVR, și dacă vorbim de Găgești, a făcut din satul Găgești, unde s-a născut, un fel de Paris, respectând, firește, proporțiile, sub aspectul notorietății. Maestre, dumneavoastră cunoașteți…

Ion Cristoiu: Cu covrigii n-a fost bine, pentru că e riscul să mă îngraș. Deci, eu cred că domnul Coldea avea misiunea să mă și îngrașe.

Alina Matei: Să vă îngrașe? Nu a reușit, se pare.

Mădălina Afrăsinie: Și dacă în covrig era un microfon?

Alina Matei: Sau o baliză?

Ion Cristoiu: Nu, nu era. Ca să vă fac o dezvăluire, am înțeles că în orice sediu al SRI, indiferent că e oficial sau neoficial, se înregistrează automat totul. Așa că tot ce a apărut acum în presă, mai țineți minte toate poveștile… Uite, vă fac o dezvăluire în afara … JURIDICE, toate poveștile alea cu chefurile, cu tăierea porcului, SRI-ul nu a dat drumul, că dacă dădea drumul…, ele se înregistrează automat, bănuiesc că erau mult mai pitorești decât ce au dat cei care au participat. Deci, atenție când vă duceți acolo.

Mădălina Afrăsinie: Dar unde are sediul? Peste tot?

Ion Cristoiu: Nu, nu. Din istoria relațiilor mele cu șefii SRI, prima a fost cu domnul Măgureanu, deși am fost certați, cu domnul Timofte nu știu, că el avea relație cu Vântu, mă întâlneam cu șeful lui, și după asta m-am văzut mai puțin cu domnul Maior. Ei au un sediu la Băneasa. M-am văzut și cu domnul Hellvig. În calitatea mea de jurnalist, desigur, trebuie să mă întâlnesc cu diferite personalități. Cel mai mult m-am văzut cu domnul Coldea și relația noastră a pornit de la IT, nu de la altceva. Dânsul era mare pasionat, era… , sper că și acuma, de device-uri din astea, ca și mine, de jucării și de acolo cine pe cine a spionat nu pot să vă spun, că erau discuții de genul de pe presă, de pe Digi. Îi spuneam mereu că e un post prost. Dânsul era mare admirator al acestui post. Mă rog, nu știu de ce.

Alina Matei: Dacă o să vă cheme la Digi, o să vă duceți? Că ați spus că este un post prost.

Ion Cristoiu: E ultimul post la care nu am fost, din punctul ăsta de vedere. Ar trebui să mă duc, ar trebui. Ați văzut că am fost la Denise Rifai…

Alina Matei: Alaltăseară.

Ion Cristoiu: Da, ca să vă fac o… mă rog…

Alina Matei: Doamne, și încă nu am început interviul.

Ion Cristoiu: Nu, începem interviul, e interesant. La un moment dat, prezența mea la Antena 3 și pe gratis m-a situat într-o zonă de ură a unei anumite părți a electoratului și pe nedrept. Indiferent ce spui la Antenă, și dacă spui că Dan Voiculescu nu e profesor, cei care urăsc Antenele și pe moderatorii de acolo, te urăsc și pe tine. Și atunci am simțit nevoia, uite că am făcut o mărturisire, a unei diversificări, am simțit nevoia să mă mai duc și la alte posturi, merg și la TVR. Pierdere de timp. Vă rog.

Alina Matei: Tema acestui interviu, adică pentru ce ne-am adunat aici, este…

Mădălina Afrăsinie: Și despre protocoale.

Alina Matei: Da. Justiția lui Cristoiu, procesele lui Cristoiu. Mărturisesc că l-am rugat pe Maestru de mai multe ori și chiar am tras de dumnealui să schițăm câteva mini-idei despre interviu, dar de fiecare dată m-a trimis la plimbare. Așa că tot ce am obținut de la dumnealui este această temă. Maestrul Cristoiu cunoaște foarte bine…

Ion Cristoiu: Scuzați-mă că vă întrerup.

Alina Matei: Vă rog.

Ion Cristoiu: Să explic de ce. Am luat și foarte multe interviuri la viața mea. Am fost și jurnalist, mi s-au luat și interviuri. De regulă, evit să discut înainte de emisiune, pentru că își pierde prospețimea. Un interviu vine din spontaneitate. Dacă noi am fi discutat înainte despre ce să discutăm, era totul previzibil, deci așa se explică. Vă rog. Nu vă supărați că vă întrerup.

Alina Matei: Am înțeles.

Mădălina Afrăsinie: E ca în ședința de judecată, știți că nici noi, ca judecători…

Ion Cristoiu: Nu, e ca atunci când, din când în când, devin eu jurnalist și pun întrebări.

Mădălina Afrăsinie: Am înțeles.

Alina Matei: Nu vă puteți abține.

Ion Cristoiu: Nu, că la judecată te pune la punct judecătorul.

Mădălina Afrăsinie: Să știți că și noi suntem puși în situații pe care recunosc că nu le anticipăm și asta ține foarte mult de dinamica dezvoltării dreptului.

Ion Cristoiu: Cred că dacă aș fi la judecătoria dumneavoastră, aș fi mult mai timid. În realitate, am o timiditate de țăran față de autoritate.

Mădălina Afrăsinie: Nu este adevărat.

Ion Cristoiu: Aici sunteți jurnalistă, poate de aia și poate sunt așa, mai lejer. Vă rog.

Alina Matei: Vorbim de procese, iar Maestrul Cristoiu știe foarte bine ce înseamnă să fii atât reclamant, cât și pârât. Chiar pe pielea și pe buzunarul său, știe ce înseamnă să fii pârât. O să ne întoarcem puțin în amonte și o să începem cu 2001. Nu a fost un an bun pentru dumneavoastră, pentru că în 10 ianuarie, pe atunci Curtea Supremă de Justiție a decis că datorați 400 de milioane de lei Gabrielei Adameșteanu. Vreau să vă întreb și să vă rog să ne spuneți: v-ați considerat o victimă a justiției?

Ion Cristoiu: E un moment de la care ar trebui discutat mai mult și un moment care e premieră în istoria presei românești, nu numai postdecembriste, pentru că înainte…

Alina Matei: Așa a fost la începuturi.

Ion Cristoiu: Da. Nu. Și anume premiera a constat în procesul de pagube morale pentru presă. După 1990, problema reglementării, și aici e foarte interesant, ar trebui scrisă o carte despre relația între presă și reglementarea legală a presei, după 1990, ca jurnalist, am pledat pentru Legea presei. Eu sunt adeptul unei reglementări de presă, pentru că orice reglementare scoate în afară bandiții, atunci știm și noi cine e bandit și cine e jurnalist profesionist. De regulă, ziarele șantajiște s-au opus. A fost o mare bătălie, una din ele pierdută de inițiatori, și era corectă, a fost a domnului Ioan Mircea Pașcu, care a propus o lege a rectificării. Adică scriai ceva, și nu știu, și spuneai “Alina Matei, strada Ghiocelului, și ea, nu știu, stă pe strada Furtunii.” Dădea dreptul legea ca dumneavoastră să trimiteți un protest la redacție, rectificare, nu stați pe Ghiocelului, stați pe Furtunii. Și această reglementare a fost respinsă. De fiecare dată presa, la vremea respectivă, mai îngâmfată decât DNA-ul și procurorii de acum, jurnaliștii erau mari și tari, făceau și dregeau, iar mulți dintre ei șantajau, s-a opus. S-a renunțat la orice prevedere, inclusiv la cea cu calomnia, care era foarte bine reglementată. Calomnia era o chestiune ușor de stabilit, adică spunea unde, când, cum. Ajung la paguba morală. Venea X, iar eu scriam despre X că a furat un ou, și atunci eu trebuia să dovedesc.

Mădălina Afrăsinie: Că într-adevăr așa a fost.

Ion Cristoiu: Că așa a fost. Deci, era ușor. Era ușor pentru judecător și pentru părți. Era ușor de stabilit. Nu aveam nicio dovadă, era clar că era calomnie.

Mădălina Afrăsinie: Asta când te duceai înspre penal, dar în civil, pe răspundere civilă…

Ion Cristoiu: Nu, nu am ajuns.

Mădălina Afrăsinie: Nu, ați ajuns pe ….

Ion Cristoiu: Ajung la răspunderea civilă. Este foarte interesant. Asta era reglementarea pentru care eu m-am bătut. Ea a fost scoasă din Codul Penal. Sigur, politicienii se dădeau democrați. A rămas această răspundere civilă, pagubă civilă, cred că e din Codul Civil. 899 cred.

Mădălina Afrăsinie: 998, 999.

Alina Matei: 998, 999.

Ion Cristoiu: Dacă pomul meu intră în cel al vecinului, face o pagubă. Nu știu, nu m-am pregătit.

Alina Matei: Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.

Mădălina Afrăsinie: Este dator să o repare.

Ion Cristoiu: Bun. Între bou și jurnalist este o diferență. Și pagubă. De aceea este foarte interesant. Eu am scris un pamflet, o teză despre Gabriela Adameșteanu. Ea scria la România Liberă, în care nu era nicio calomnie. Sigur, era ceva de genul: așa cum arată, nu ar interesa nici marinarii.

Alina Matei: Stați așa.

Ion Cristoiu: Ia citiți.

Alina Matei: Am cerut la instanță, la Curtea Supremă, să îmi trimită motivarea și avem aici hotărârea dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Da, și ajungem la acela.

Alina Matei: Zice: mini-jurnalistă și midi-scriitoare.

Ion Cristoiu: Da, și ce? Eu am zis că este jurnalistă, nu am zis că făcea trotuarul. Da, ziceți!

Alina Matei: A ajuns la o înfățișare, când nu mai interesează ca femeie, nici măcar pe marinarii stătuți undeva departe de țară.

Ion Cristoiu: Da, avea vreo 60 de ani. Stați un pic, nu era nicio jignire.

Alina Matei: Eu sunt de acord cu dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Și eu am ajuns la o înfățișare care nu mai interesează pe nimeni, din multe puncte de vedere. Și, să mă supăr?

Alina Matei: Da, este important cum vă simțiți. Ați declarat că vă simțiți ca la 40 de ani.

Ion Cristoiu: Este foarte important. Deci, instanța, care clar că a fost … Vă fac o paranteză, dar, habar n-am, normal, dacă eram un tip din acesta rău, țineam minte cine au fost judecătoarele. Bănuiesc că unele dintre ele au fost arestate sau date afară, nu știu.

Alina Matei: Nu știu, nu sunt trecute numele judecătorilor.

Ion Cristoiu: Nu mă interesează.

Alina Matei: Dar, Maestre, la dosarul cu domnul Mititelu sunt trecute numele judecătorilor.

Ion Cristoiu: M-a apărat Marian Nazat. Acest dosar a fost primul. De ce este foarte important și pentru justiție? Trebuie analizat. A fost primul proces și cel care a și făcut presă, și, deși eu am făcut mare gălăgie atunci…

Mădălina Afrăsinie: Pentru executare.

Ion Cristoiu: Nu, pentru faptul că, la un moment dat au venit să-mi ia și casa, dar am achitat. Era foarte important. Este un gen de proces care dă posibilitatea oricărui abuz. Veți vedea în motivare. Indiferent că este adevărat sau nu ceea ce ai spus tu, instanța poate considera că i-ai produs pagubă morală. Încă odată, nu contează adevărul. În cazul de față nu spuneam nimic, ci doar că a ajuns la o vârstă. Instanța judecă dacă i-ai produs ceva, iar ciudat, că la cazul cu boul s-a dus la vecinul și i-a mâncat grâul. În cazul de față…

Madalina Afrasinie: Păi și atunci ce să înțeleg eu de aici? Fostul tovarăș Președinte al țării, că așa s-a intitulat, a spus că jumătate din magistrați sunt corupți, iar cealaltă jumătate este incompetentă, trebuia să-l chem în judecată că m-am simțit lezată vizavi de afirmația dânsului?

Ion Cristoiu: Da… puteați să fi câștigat, aduceați un martor.

Alina Matei: Avem precedentul aici.

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu: Iertați-mă. Și a doua chestiune este stabilirea pagubei. În primul rând, este ceva greu de stabilit.

Mădălina Afrăsinie: Cuantificarea prejudiciului.

Ion Cristoiu: E vorba de suferință morală.

Mădălina Afrăsinie: Și nu există în legislația internă criterii clare de…

Ion Cristoiu: Nu, pentru că…, se regăsește în motivare, de aia este istorie, pentru că…

Alina Matei: Îmi dați voie mie, Maestre?

Ion Cristoiu: Ziceți.

Alina Matei: Presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului.

Ion Cristoiu: Da.

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu: Deci judecătorul…

Alina Matei: În motivare așa se spune. Apreciază subiectiv.

Ion Cristoiu: Din punctul acesta de vedere, la vremea respectivă am făcut mare tărăboi, nu că mă dădeam victimă…

Alina Matei: Deci, nu ați fost victimă, da? La procesul acesta?

Ion Cristoiu: Nu, nu m-am dat victimă. Eu nu mă dau… Dumneavoastră m-ați auzit până acum, de când scriu, din 1968?

Alina Matei: Deloc.

Ion Cristoiu: …Scriind că pe mine mă amenință? Deja a devenit o modă acum. Toate fătucile scriu pe blog că a sunat-o într-o noapte X și a amenințat-o. Hai să fim serioși! Eu nu cred în amenințări. Iertați-mă. Scriu în fiecare zi din 1990. Am dus războaie cu președinți. Pe mine nu mă amenință nimeni, aia este o prostie că a sunat X și a amenințat-o. Sigur, și eu mă pot întâlni… Când mă întâlnesc cu cineva mă uit la el și mă întreb dacă mă înjură sau mă laudă și atunci iau o atitudine echivocă, astfel încât să fiu pregătit indiferent dacă mă înjură sau mă laudă, eu surâd, că nu am ce să fac …

Alina Matei: Maestre, dar v-ați gândit când ați scris articolul care a apărut în Național, în 18 august 1997, că vă poate da în judecată?

Ion Cristoiu: Nu era…

Alina Matei: După ce l-ați terminat, v-ați uitat peste el, gata, îl dau la publicat.

Ion Cristoiu: Nu, Doamne ferește! Stați puțin, eu mergeam pe calomnie. În primul rând, nu credeam că mă dă în judecată. Stați să ne lămurim.

Alina Matei: Ea nu a avut treabă cu penalul. Ea a venit…

Mădălina Afrăsinie: Pe răspundere delictuală.

Alina Matei: În civil, pe tărâmul răspunderii civile delictuale.

Ion Cristoiu: În lumea pe care o cunosc eu bine, a presei și a publicisticii și interpretării, la un text se răspunde cu alt text, nu există cu dat în judecată. Tocmai acum am scris despre…

Mădălina Afrăsinie: Acesta este un drept la replică?

Ion Cristoiu: Nu este un drept la replică; era jurnalist sau ea se pretindea a fi, răspundea și ea și mă făcea și mai rău.

Alina Matei: Adică va bălăcărea, vreți să spuneți?

Ion Cristoiu: Vă dau exemplu. Acum îl studiez pe Stelian Popescu. Să vedeți ce scrie despre el și era director la Universul, Victor Eftimiu, de te îndoaie.

Alina Matei: Am văzut ce îi spunea Stelian Popescu Regelui Carol al II-lea.

Ion Cristoiu: Nu. Victor Eftimiu a scris o broșură numita Jos laba de pe tricolor! Îl face pe Stelian Popescu, Mircea Damian îl face că e pește, că a trăit cu văduva lui Cazzavillan, că așa a luat-o. La rândul lui, el i-a răspuns. Să vedeți polemicile Iorga – Arghezi.

Alina Matei: Da.

Ion Cristoiu: Era o polemică. Eu nu spuneam că a furat. Era un text, nu cred că era genial.

Alina Matei: Deci, a fost o surpriză acest proces? Dacă era ceva de făcut, tot ceea ce putea să facă era să răspundă printr-un text.

Ion Cristoiu: Stați un pic, ea nu era la mănăstire. Era și ea jurnalist și avea o rubrică. Iese o polemică extraordinară, cum a fost cea dintre Păunescu și Barbu. Ies polemici și așa se dezvoltă istoria literaturii române. Polemicile dintre Iorga și Arghezi sunt o capodoperă. Da ce-i face Arghezi? Să vedeți atacurile lui Arghezi la Biserică, la Mitropoliți. Este ceva.. nu-ți vine să crezi, iar cu toate astea nu-l dădea nimeni în judecată pentru o pagubă morală. Ce este aceea o pagubă morală?

Mădălina Afrăsinie: Și cum vă explicați atunci dorința românului de a se judeca pentru orice și despre orice?

Ion Cristoiu: Nu era dorință, atunci nu era dorință. În cazul respectiv, noi eram adversari politici. Ea era o mare admiratoare a domnului Emil Constantinescu și România Liberă era un fel de oficios al Președinției și am fost și o victimă politică. Eu scriam la Național și, sigur, îl țineam sub baraj de artilerie pe domnul Emil Constantinescu. În acest cadru a fost o polemică. Eu nu am scris despre ea, în general.

Mădălina Afrăsinie: Nu.

Ion Cristoiu: Nu știu ce a scria ea acolo, lăuda pe Președinte.

Mădălina Afrăsinie: Am înțeles. Asta nu înseamnă că nu există o dorință a românului de a se judeca pentru orice și din orice. Stau dovadă  dosarele și numărul de cauze în creștere, de la un an la altul. Cum vă explicați această dorință nebună de a ne judeca pentru orice?

Ion Cristoiu: Cred că am citit în presa interbelică un articol despre asta, cred că scris de Nae Ionescu. Până la urmă, această nevoie nu este o chestiune de justiție, ci una de vanitate tipic moldo-valahă, de vanitate ca în Caragiale. Adică, sunt procese din acestea absurde în care se judecă pentru jumătate de ar toată viața.

Alina Matei: Făcute la nervi, vreți să spuneți.

Ion Cristoiu: Nu la nervi, ci las că-ți arăt eu ție. Cam în genul acesta.

Alina Matei: Prin intermediul justiției.

Ion Cristoiu: La un moment dat se amplifică, ajunge la o chestie gogoliană. Adică, dă în judecată, plătește avocații. Și după ce se termină toată povestea asta zici da, mă rog, de ce… Este același sentiment pe care îl am și eu. Și eu am dat în judecată, evident, iar la prima înfățișare mi-a părut rău. Aoleu, trebuie să mă duc la proces și cine dracu m-a pus, dar nu mai am ce să fac.

Alina Matei: Că vorbeaţi de Gogol. Nu vi s-a întâmplat ca în personajul lui Gogol, Cicikov, să vi se înjumătățească suma? Lui Cicikov, când a plătit taxele pentru cumpărarea țăranilor, președintele i-a zis să plătească jumătate, restul urmând a fi lăsat în sarcina altor petiționari. Dumneavoastră ați plătit toată suma, 400 de milioane.

Ion Cristoiu: Da, am plătit-o. V-am spus ca a fost un întreg tărăboi. A venit și cu executarea. Chiar a venit.

Alina Matei: Cine era?

Ion Cristoiu: Nu știu. Avocații ei.

Mădălina Afrăsinie: Reclamanta s-a dus la cei de la executări.

Ion Cristoiu: Nu, avocații.

Alina Matei: Maestre, dar…

Ion Cristoiu: Puneți întrebări! V-am zis, acesta este un moment foarte important care nu s-a discutat în presa română și de atunci a început această nebunie, nu numai eu, sunt și alții victime și ei nu iau în serios.

Mădălina Afrăsinie: Numărul cauzelor în care jurnaliștii sunt chemați în judecată, pretinzându-le daune morale, pentru că asta a mai rămas răspunderea civilă delictuală în prezent, cred că sunt în scădere față de perioada 2001-2007, și mai ales după practica CEDO, unde s-a cam cimentat, ca să spun așa, ce înseamnă libertatea de expresie, ce înseamnă limitele până unde poți să mergi, ce înseamnă interesul presei de a aduce în prim plan anumite situații care, ce să vezi, inclusiv despre noi magistrații, și pe bună dreptate, pentru că dacă noi în interiorul nostru nu reușim să ne facem curățenie, mi se pare corect ca cineva să vină să spună că aici nu este bine ceea ce faci, pentru că… Îmi pare rău că nu am făcut o statistică, dar din câte cunosc…

Ion Cristoiu: A scăzut, dar nu pentru motivele spuse de dumneavoastră. Nu din cauză că CEDO….

Mădălina Afrăsinie: S-a mai maturizat societatea?

Ion Cristoiu: S-au întâmplat câteva lucruri: 1. presa a căzut ca forță, în consecință poți să spui despre un politician orice, iar lui puțin îi pasă, zicând câinii latră… Vedeți, de aceea nu cred eu în amenințări. Nici pe plan mondial eu nu cred și, Slavă Domnului, mă pretind jurnalist. De regulă, asasinatele în materie de presă nu au nicio legătură cu presa. Nu există nicăieri în lume. Hai să luăm Rusia, da? Scrie X sau nu știu ce tanti la un ziar și, să hai fim serioși, și dacă scrie ce? În același timp, oligarhul are zece ziare și…

Alina Matei: Contracarează.

Ion Cristoiu: O toacă, sau, o face pe Facebook… De regulă, unde au avut loc aceste asasinate au fost lucruri mult mai complicate sau au fost amestecate servicii secrete, acela fusese omul serviciilor secrete, fie, încă odată, pentru scris propriu-zis…

Mădălina Afrăsinie: Nu este o formă de intimidare a presei?

Ion Cristoiu: Nu moare nimeni, pentru că încă o dată, cea mai bună formulă de a omorî presa este să nu o iei în seamă, cu atât mai mult astăzi, când este o gălăgie uriașă, când toți pe Facebook sunt jurnaliști.

Mădălina Afrăsinie: Și judecători.

Ion Cristoiu: Și judecători. Politicienii nu mai reacționează, tocmai pentru că disprețuiesc presa. Consideră că mai este niciun pericol. În momentul în care dai în judecată faci tărăboi. Cea mai mare problemă în materie de atac în presă este să nu se amplifice. Așa a fost, de exemplu tactica lui Traian Băsescu, acum cu dosarul. A evitat, a făcut două mișcări destul de interesante, din punct de vedere politic. A fost seară de seară prezent la televiziuni cu altceva, pentru a acoperi eventualitatea.. Nu s-a rostogolit, te așteptai să explodeze, și în același timp nu a răspuns. E o regula fundamentală, în momentul în care cineva scrie despre tine că la trei dimineața făceai baie în Dâmbovița, chiar dacă nu este adevărat, dacă tu îi răspunzi și-l citezi, mai ales dacă dai la o televiziune, se amplifică.

Mădălina Afrăsinie: Așa este.

Ion Cristoiu: De regulă, trei sferturi dintre români spun că ceva a fost, nu cred că…

Mădălina Afrăsinie: Cum spuneți dumneavoastră, de Antena 3. Ca unul dintre judecătorii care a fost invitat și care, recunosc, tot respectul din punctul meu de vedere, pentru că m-au ascultat și mi-au ascultat punctul de vedere fără să încerce să ducă discuția într-o anumită direcție, voită de unii și de alții. Da, și mie mi s-au spus o grămadă de lucruri, am primit amenințări, cu ghilimelele de rigoare…

Ion Cristoiu: Da, mă rog.

Madalina Afrasinie: Dar asta nu m-a împiedicat să-mi văd de treabă și, într-adevăr, fără să dau replică.

Ion Cristoiu: Cred că eu sunt printre ultimii tipi care dau în judecată, mă rog, numai când sunt anumite subiecte. Nu dau când face un pamflet împotriva mea. De aceea, este foarte important, pentru că a fost primul proces și de atunci s-a deschis… Nici până acum nu a fost reglementat.

Madalina Afrasinie: Nu.

Ion Cristoiu: Normal era printr-o Lege a presei să se reglementeze. Una este paguba morală a fetei violate și alta este paguba morală când scrii negativ, ca în cazul meu. Când o sa ajungeți la probe, o să vă stricați de râs, că a suferit moral. Trebuie să aduci dovezi că a suferit moral.

Mădălina Afrăsinie: Este o mare nuanță vizavi de cuantificarea daunelor morale, pentru că sunt daune morale acordate pentru așa-numitele calomnii de presă, unde sumele sunt mult mai mari decât daunele morale, de exemplu, acordate în cazul unor decese.

Ion Cristoiu: Nu trebuie să dovedești că a fost calomnie.

Madalina Afrasinie: Nu.

Ion Cristoiu: Trebuie să arăți că ai suferit în urma acelui articol.

Mădălina Afrăsinie: Că ți s-a creat un prejudiciu moral ca urmare a apariției.

Ion Cristoiu: Instanța judecă prejudiciul moral și, în ultima vreme, inclusiv la mine, suferința psiho-morală. Nici măcar nu judecă să spunem că în urma acelui articol tu nu ai mai fost invitat la televiziuni și ai pierdut bani. Nici Dostoievski nu poate să facă și nici Shakespeare ceea ce i se cere judecătorului. Cum să cuantifici suferința lui morală, zbaterea lui morală, faptul că nu a dormit noaptea, ce aduce, somniferele? Nu există probă. La calomnie, dacă era Codul penal, era simplu. Cineva spunea că ai furat, nu aveai probe, aia era.

Alina Matei: Procesul a fost fantastic pentru că instanța de fond și instanța de apel au spus: ceea ce a zis Maestrul aici merită 50 de milioane. Curtea Supremă a fost cea care a pus cireașa pe tort.

Mădălina Afrăsinie: A majorat cuantumul.

Alina Matei: A majorat de la 50 milioane de lei la 400 de milioane de lei. V-ați fi așteptat să întâlniți o altă motivare?

Ion Cristoiu: Nu.

Alina Matei: Instanța zice că prejudiciul este evident, dar fără să spună ce i s-a întâmplat doamnei: nu a mai putut să mai publice, nu a mai putut să mai meargă afară.

Mădălina Afrăsinie: I-a scăzut numărul de cititori.

Alina Matei: Exact. Nu spune nimic, ci doar că este evident. Evident de unde?

Ion Cristoiu: Eu nu m-am mirat că la Curtea Supremă a fost o altă decizie.

Alina Matei: Deci vă așteptați să fiți…?

Ion Cristoiu: Da. Eu am o părere foarte proastă despre mersul ierarhic în materie de justiție. Adică am încredere în judecata de fond și nu am încredere cu cât urcăm treptele.

Alina Mihai: Atenție, Mădălina, că ești instanță de control judiciar!

Mădălina Afrăsinie: Că sunt instanță de fond. Dar și de control, de apel, recurs.

Ion Cristoiu: Când ajungem la Înalta Curte, peste tot în lume, este ușor politizat. Așa cred eu, pe lângă faptul că nu cred în justiție, iar cu ocazia asta am încheiat discuția.

Alina Matei: Bine, terminăm interviul, da?

Ion Cristoiu: Putem discuta, judecătorul este și el sub influențe și mai ales când sunt procese mediatice, de tip meci, cum a fost al lui Dragnea, cum a fost al Elenei Udrea. Este infernal să iei o decizie corectă.

Mădălina Afrăsinie: Dacă este infernal să iau o decizie corectă când am astfel de persoane în fața mea și, nu întâmplător am făcut referire la tovarășul președinte de la acel moment, pentru că intrând în penal, am soluționat o cauză penală la acel moment. În comercial…

Ion Cristoiu: Pierzi mult.

Alina Matei: Sunt dosare interesante.

Mădălina Afrăsinie: Revenind la ideea principală, dacă a avea o persoană cunoscută, că de fapt despre asta este vorba, în fața mea, reprezintă o presiune pentru mine ca judecător sau există probabilitatea ca soluția pe care o dau să nu fie cea corectă, înseamnă că eu nu am ce să caut în magistratură.

Ion Cristoiu: Nu m-ați înțeles. Nu este vorba despre persoană cunoscută, ci, din nenorocire, anumite procese au devenit meci de fotbal.

Mădălina Afrăsinie: Anumite procese sunt judecate, din păcate, la televiziuni, înainte de a cunoaște piesele dosarului. Totdeauna am spus că niciodată cineva care vine să susțină o anumită poziție a cuiva nu are cum să mă convingă pe mine, ca privitor, pentru că nu are toate piesele dosarului. În general, cei care vin și expun un anume punct de vedere, îl expun din perspectiva clientului pe care-l apără. Dacă tot ne apucăm să dezbatem procese, cauze, ar fi bine să avem toate piesele în față, nu doar dăm frânturi. Este foarte greu. Gândiți-vă aici la cei care au fost defilați în cătușe: este corupt, este vinovat, este …, nu mai spunem ce este sau cum este. Când a fost achitat, n-am mai văzut aceeași vehemență a prezentării omului.

Ion Cristoiu: Eu mă refer la faptul că anumite procese au luat înfățișarea mersului la ghilotină din timpul Revoluției franceze. Îl urcau în acea caretă pe condamnat și de la ora 5 dimineața populația pariziană închiria, chiar la balcoane, că să îl vadă. La un moment dat, anumite procese, de exemplu cel a lui Dragnea, devin confruntări politice și mediatice. Judecătorul nu mai poate să mai judece. Adică indiferent de decizia luată, aceasta are un impact. De regulă, în cazul proceselor de corupție, judecătorii sunt timorați de presiunea, uriașă uneori a opiniei publice, în legătură cu hai să-l condamn. Atunci, cu toată stima pentru judecători, eu cred că apelează la o șmecherie, zicând că decât să nu condamn… Sa luăm un exemplu. Eu sunt unul dintre marii adversari ai lui Liviu Dragnea, dar în cazul de față a fost o decizie politică. Sigur, putem discuta cum de a putut să piardă bătălia politică. La nivelul lui, să te ia cu duba, înseamnă că nu aveai nivelul acela, între noi fie vorba. Nici în Mozambic nu te ia cu duba când ești președintele partidului de guvernământ.

Alina Matei: Noi suntem babuini acum.

Mădălina Afrăsinie: Nu, aceasta este procedura. Atâta vreme cât…

Ion Cristoiu Nu ați înțeles. Nu te ia cu duba.

Mădălina Afrăsinie: Bine, am înțeles.

Ion Cristoiu: Ați înțeles că nu am încredere în justiție. Stați să ne lămurim. La un asemenea nivel, el fiind președintele partidului de guvernământ, la un asemenea nivel ”te freci”, iertați-mi expresia, de oameni de 100 de ori mai puternici decât judecătorii. Hai să fim serioși! Iți aranjezi sau faci o negociere. Faptul că tu la nivelul acela, nici măcar negocierea nu a avut loc că să poate fi demis și, nu știu, să fie la Satul Mare când l-au luat. Toate acestea arată că undeva a pierdut o bătălie politică, din punctul acesta de vedere. Imaginați-vă că acei judecători, când tot poporul excitat aștepta ca el să ajungă la pușcărie, ziceau invers. Dacă ziceau invers, se crea presiune, erau terfeliți seară de seară judecătorii.

Mădălina Afrăsinie: Dar în general suntem terfeliți, pentru că…

Ion Cristoiu: Dar nu așa, acolo erau luați la țintă, te scuipau pe stradă.

Mădălina Afrăsinie: Știți, și asta tot din experiență, și fără sa fiu acuzată că aș face politică sau alte lucruri. Știți foarte bine, eu ca judecător nu am voie să fac politică. Totuși, îmi rezerv o întrebare pentru dumneavoastră vizavi de politică. Să faci dreptate, să dai o soluție pentru că așa cere poporul, înseamnă că nu am evoluat deloc în cei 2000 de ani.

Ion Cristoiu: Eu am spus că anumite procese și din vina acuzaților, cum a fost la Elena Udrea, devin… La Elena Udrea, s-a transformat procesul ei într-un meci al ei cu Codruța Kovesi. Unii dintre ei sunt mai isteți și au făcut low profile. Au ajuns la concluzia că nu fac tărăboi, pentru că judecătorul să poată sta și să judece liniștit. Sunt foști politicieni, nu pot să le dau nume, pe care îi știu și cărora le-am zis să facem un interviu și mi-au zis nu, până nu se termină procesul. Au fost, însă și cazuri în care, și am dat exemplu pe Liviu Dragnea, și acuzațiile, prin tărăboiul făcut, au transformat procesul lor dintr-un caz juridic într-un meci al echipei naționale. Atunci am spus că este foarte greu pentru un judecător, la acea tensiune, să ia o decizie cât de cât minim înțeleaptă. Sigur, dumneavoastră o să spuneți că trebuie să ia.

Mădălina Afrăsinie: Știți dumneavoastră, o hotărâre pronunțată definitivă mă obligă, inclusiv pe mine ca judecător, să nu o comentez și să nu o pun sub semnul întrebării. Aștept și eu motivarea, din pură curiozitate profesională…

Ion Cristoiu: Pariez cu dumneavoastră, dacă vreți, că motivarea va fi o bucată de proză proastă.

Mădălina Afrăsinie: Din pură curiozitate profesională.

Ion Cristoiu: De genul, trebuie dat un exemplu, cutare, cutare.

Mădălina Afrăsinie: Da, dacă oamenii, ca și dumneavoastră, cum ați spus, nu aveți încredere în justiție. Revin la prima afirmație…

Ion Cristoiu: De ce mă duc la justiție?

Mădălina Afrăsinie: Nu. De ce numărul proceselor este în continuă creștere dacă oamenii, totuși, nu au încredere în judecători?

Ion Cristoiu: Nu mai au încredere în justiție în momentul în care pierd procesul.

Mădălina Afrăsinie: Atunci da. Vă dați seama, în general, într-un proces, una dintre părți este nemulțumită. Se mai întâmplă ca ambele părți sa iasă nemulțumite, în condițiile în care se resping cererile formulate ale ambelor părți, făcute în acele dosare. Se întâmplă și lucrul acesta. Dar, cu toate acestea, repet, numărul dosarelor este în continuă creștere.

Ion Cristoiu: V-am mai explicat, este forma duelului de pe vremuri. Undeva, omul simte nevoia să…

Mădălina Afrăsinie: Poate cei 45 de ani de comunism în care nu aveam voie sa facem nimic este o justificare a faptului că…

Ion Cristoiu: Nu.

Mădălina Afrăsinie: Oamenii consideră că dacă se duc în fața judecătorului…

Ion Cristoiu: Regimul comunist a ținut o mare parte dintre slăbiciunile românești sub capac. Noi avem o părere mult mai bună despre români, până a venit democrația.

Alina Matei: Am o curiozitate.

Ion Cristoiu: Vă rog, ziceți!

Alina Matei: Mădălina a deschis o paranteză, eu o să o continui. Dumneavoastră v-ați referit la ghilotină. O să vă rog să facem un exercițiu de imaginație. Sunteți profesor la catedră, la Cluj, la București, unde vreți dumneavoastră. Noi două, studente. Sunteți într-o pasă bună și ziceți că astăzi vă las să puneți întrebări, iar una dintre ele ar suna așa: care este valoare, astăzi, a marxismului?

Ion Cristoiu: Depinde ce înțelegem prin marxism. Există marxismul înțeles ca o forță, ca o doctrină politică. Adică Marx a fost autorul manifestului partidului comunist și a fost întemeietorul.. După asta i se pun în cârcă toate relele, concretizările… Dar Cruciadele ce erau? Și Biserica a făcut mari nedreptăți. Asta înseamnă că este de vină?

Alina Matei: A fost factor politic religia.

Ion Cristoiu: Nu. Marxismul are două dimensiuni. Una pe care o știm cu toții, și anume dimensiunea politică, în sensul că a fost o doctrină folosită de politicieni. Marx nu a compus nimic. Hai să fim serioși! Marx nu a fost politician. A scris și el ceva, cum am scris și eu. Există cealaltă latură, marxismul, pe care îl consider că a făcut una dintre cele mai mari revoluții din istoria omenirii. O revoluție a lucidității. Eu am scris înainte de 1989, culmea, un eseu. A apărut și într-o carte, surprinzător. În conținutul lui am zis despre câteva dintre marile sporuri ale lucidității. Omenirea, de-a lungul istoriei ei, a avut câteva momente în care și-a pierdut niște iluzii. A trăit cu niște iluzii până atunci, pe care le-a pierdut. A fost iluzia că Pământul e în centrul lumii. A venit Copernic apoi și ne-a mai tăiat din nas nouă, a fost primul mare spor al lucidității. Un alt spor al lucidității a fost Freud, spunând că nu suntem conștienți de foarte multe dintre faptele noastre. Un mare spor al lucidității a fost marxismul, care a spus că multe dintre evenimentele istorice nu sunt nici întâmplătoare și nici create de oameni, ci ele sunt expresia unei logici, a unor legi, a unor cauze. De multe ori se spunea că Iulius Caesar a învins, deoarece era el frumos și Dumnezeu l-a ajutat. Din acest punct de vedere, marxismul este cel mai bun instrument de analiză și pentru un analist politic. Un analist politic trebuie să analizeze cauzele. Marxismul asta ne-a învățat. Luând ca exemplu căderea Imperiului Țarist, las o paranteză, pentru că vom ajunge și la acea deplângere a țarului, uitând că, Slavă Domnului, familia țaristă trimisese și ea multă lume la plutonul de execuție. Da, mă rog. Această cădere poate fi considerată ca o întâmplare, ca un miracol sau putem vedea cauzele, așa cum ne învață marxismul și observăm că era inevitabil. Comunismul era inevitabil. Sigur, a căzut la gorbaciovism, dar mai mult nu ținea. Asta ne-a învățat Marx. Acolo unde noi vedeam pe Dumnezeu sau un mister, de fapt sunt niște cauzalități. Din acest punct de vedere, marxismul rămâne un mare instrument, însă el a fost interpretat ca un fel de justificator a ceea ce a făcut comunismul real, care și el la rândul său, nu este tot unul; există leninism, stalinismul, hrusciovismul, ceaușismul etc.

Alina Matei: Și valoarea lui astăzi, care ar fi, în concluzie?

Ion Cristoiu: Astăzi, valoarea lui este cea de instrument de analiză a istoriei, dar cred că începe să crească și în universități. Începe să crească și ideea de doctrină politică a inegalității sociale. Și Vestele Galbene și o serie întreagă de mișcări arată că imaginea de inegalitate socială crește. Până la urmă, va trebui și liberalismul să se perfecționeze.

Alina Matei: Mai am o curiozitate. Pentru că știu că sunteți un pasionat declarat al istoriei, deși vă numiți istoric al clipei, vreau să vă întreb care este personalitatea pe care dumneavoastră o considerați centrală pentru istoria românilor?

Ion Cristoiu: Să ne lămurim cu istoric al clipei.

Alina Matei: Așa.

Ion Cristoiu: Numesc gazetarul istoric al clipei pentru că, mai ales, eu scriu zilnic. Acest tip de gazetar are o problemă. Istoricul este simplu. A terminat, a picat Carol al II-lea. Are toate documentele pe masă, știe sfârșitul. Istoricul clipei vine de la faptul că mie mi se cer tot felul de profeții. Trebuie sa încerci să estimezi ce se va întâmpla: o moțiune de cenzură, alegeri. Dar, de fapt, tu ești al clipei, nu ai de unde să știi ce se va întâmpla. Oricâte dovezi ai avea, până la urmă, istoria îți poate da peste nas. În acest sens spun că ești al clipei, nu ești un istoric al trecutului și ai un mare dezavantaj.

Alina Matei: Care?

Ion Cristoiu: Dezavantajul este faptul că nu ai de unde să știi ce se va întâmpla, oricât ai fi de rațional. Teoretic, eu vorbesc peste tot că, din punct de vedere rațional, Guvernul ar trebui să cadă. Dar știu eu dacă va cădea? Deseori am zis că trebuia să cadă ceva, dar a rezistat sau invers. Surprizele pot fi mari, din acest punct de vedere. Da, întrebarea este una dificilă. Aș spune că, riscând să vă supăr, dintre toate personalitățile, rămâne pe departe Nicolae Ceaușescu, ca personalitate a istoriei românești și vă spun și de ce.

Alina Matei: Chiar voiam să vă întreb de ce. Mă gândeam că o sa îmi spuneți Mihai Viteazul.

Ion Cristoiu: Nu, pentru că Mihai Viteazul nu a făcut…

Alina Matei: Nu a făcut ce?

Ion Cristoiu: Nu a făcut atâtea câte a făcut Ceaușescu.

Alina Matei: Pentru că l-au omorât, că dacă îl lăsau…

Ion Cristoiu: Eu vorbesc… nu, stați un pic, din acest punct de vedere ar trebui să fie Mareșalul Antonescu, numai că el a stat puțin. Să vă spun de ce Ceaușescu este, din punctul meu de vedere, cea mai mare personalitate a istoriei românești. Este complicat, dar voi încerca să lămuresc telespectatorii. Marea problemă a României moderne, de la pașoptiști încoace, a fost așa numita intrare în veac. Noi întotdeauna ne-am considerat că suntem sub veac. Lumea a mers înainte, iar noi suntem în urmă. Așa se și explică un fenomen care se numește sindromul Dinicu Golescu. Așa cum se regăsește scris în toate notele noastre de călătorii în străinătate, se ducea unul în străinătate și este uimit de ce vede acolo. Ăsta a fost Dinicu Golescu, dar eu acum am citit Stelian Popescu, care a fost în 1923 în Suedia; nu a fost pe banii lui, l-a invitat cineva. Am regăsit același complex al lui Dinicu Golescu.

Alina Matei: Vai cât de mari și de frumoși sunt alții.

Ion Cristoiu: Există în această carte un moment de mare haz.

Alina Matei: De umor.

Ion Cristoiu: Geantă lui. El când ajunge în Germania se urcă pe un bac în Marea Nordului. Vă imaginați, venea din România. Ia trenul, iar când acesta ajunge pe șine, constată că îi lipsea una din genți. Era din România. Conductorul îi spune că nu este nicio problemă, va avea geanta când va ajunge la hotel, la Stockholm. El, fiind din România, nu îi venea să creadă.

Alina Matei: Credea că îl minte.

Ion Cristoiu: El deja își luase adio de la geantă. La prima stație, a venit din nou conductorul, uitați telegrama. Geanta este în drum spre hotel. Pe drum, el a zis că va veni geanta, dar fără nimic. Când ajunge la hotel, geanta era acolo. Ajungem la Ceaușescu. Intrarea în veac însemna că din când în când veneau niște personalități care simțeau nevoia să ia România de păr și s-o tragă din secolul anterior în secolul următor. Așa a fost Carol I. Această tragere de păr a României este făcută fără voia ei. România nu vrea pentru că asta presupune un mare sacrificiu pentru generațiile prezente. În momentul în care tu vrei să intri în veac trebuie să construiești. Dacă trebuie să construiești, trebuie să iei de la consum și să pui la investiții. Ceaușescu a preluat obsesia lui Gheorghiu-Dej. Acesta din urmă, prin anii 60, a făcut o călătorie și a descoperit cât de în urmă eram noi chiar față de fostele țări socialiste. Ideea lui Ceaușescu de a lua România și a o moderniza a fost un mare proiect. Asta îl deosebește de ceilalți, inclusiv de politicienii prezenți. A avut un proiect. Asta îl deosebește de politicienii prezenți – a avut un proiect. Părerea mea este că, chiar dacă proiectul unui politician este greșit, măcar are unul. Înseamnă că vrea ceva. Stai de vorbă cu el, iar el îți spune. Eu am avut multe interviuri cu politicieni români și i-am întrebat cum văd țara și ce vreau de la ea. Habar nu aveau, spuneau clișee. Nu spuneau cum văd țara.

Mădălina Afrăsinie: Acest proiect de a moderniza România cu ținerea oamenilor în beznă și la propriu și la figurat…

Ion Cristoiu: Se uită, doamnă judecător, ascultați-mă.

Mădălina Afrăsinie: Eram copil, nu am uitat.

Ion Cristoiu: Nu ați uitat dumneavoastră, dar vor veni generații care o să îl cânte. Cunosc bine istoria. Noi îl lăudăm acum pe Napoleon, dar câți au murit pentru el. Până la urmă, istoria este fără milă. Uită sacrificiile generațiilor și rămân cei care au făcut.

Mădălina Afrăsinie: La sfârșitul războaielor, lumea își amintește numai de învingători.

Ion Cristoiu: Nu numai aceasta. Istoria nu e scrisă numai de învingători. O să vedeți, deja, la nivelul generației tinere, care nu a trăit… Eu sunt mult mai critic a regimului anterior decât ei, deoarece eu am trăit ca şi dumneavoastră. Ei nu știu, iar apoi zic că a făcut ăla, și ăla. E ca la aprecierea lui Napoleon. Într-adevăr, a avut victorii, dar câți au murit pentru victoriile sale.

Alina Matei: Deci, Nicolae Ceaușescu, răspuns final, da, Maestre?

Ion Cristoiu: Da. Am spus și de ce. Pentru că apreciez personalitatea care a încercat, pe o anumită perioadă de timp, să facă ceva. A avut un proiect de țară. Proiect de țară a avut și Mareșalul Antonescu, cred că și Carol I. Ferdinand nu a avut, pentru că era Regina Maria, că avea ea proiecte.

Alina Matei: Am înțeles.

Ion Cristoiu: Ca să fiu răutăcios.

Mădălina Afrăsinie: Dacă tot am vorbit despre politică, politicieni, fără sa fiu acuzată că fac politică. Există judecători și procurori care fac politică mai bine decât politicienii?

Ion Cristoiu: Acest lucru este o catastrofă. Nu înțeleg de ce nu-i dați afară. Păi cum să am eu încredere, amărât în…?

Mădălina Afrăsinie: Eu v-am întrebat dacă există astfel de judecători.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră ar trebui sa vi se interzică să scrieți pe Facebook politică. Haideți să vă dau exemplu. Îl aveți pe domnul Danileț. Eu scriu împotriva lui, a politicii lui. Pot eu sa am încredere în el ca judecător? Nu pot să am încredere, deoarece îi știu orientarea politică. Mie mi s-ar părea ca dumneavoastră să nu vă implicați în bătăliile politice, nu aveți nicio treabă.

Mădălina Afrăsinie: Deci există judecători și procurori care fac politică.

Ion Cristoiu: Da. Cum să am încredere într-o procuroare care scrie pe Facebook împotriva celui pe care îl anchetează? Măcar atât. Această chestiune ar trebui să fie minimă, așa cum și la noi în presă…

Mădălina Afrăsinie: Există acel Cod deontologic, există o Inspecție Judiciară.

Alina Matei: Există obligații de rezervă, adică reglementări sunt, Maestre.

Ion Cristoiu: Același lucru este valabil și la presă.

Alina Matei: Care?

Ion Cristoiu: În presă, vă spun, eu nu am mințit niciodată nu pentru că respect Codul deontologic, ci pentru că sunt meseriaș.

Mădălina Afrăsinie: Da, este o formă de respect.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră, în mână, nu trebuie să aveți un cod. Aia trebuie să nu vă spună nimeni. Este un lucru normal.

Mădălina Afrăsinie: Ține de formația noastră, așa este.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră nu trebuie să aveți un cod. Nu trebuie să vă spună nimeni. Este ca și cum ai cere unui chirurg să știe unde este inima. Faptul că în presă trebuie Cod deontologic este o prostie. Ce cod? Este normal, cum să mint? Așa și la dumneavoastră. Prima reacție a dumneavoastră, fără cod și fără presiune este următoarea: nu mă pronunț, pentru că, chiar dacă decizia mea ar fi dreaptă, cel care a fost în sală va crede că a fost o decizie politică, în sensul acesta am zis. Dumneavoastră judecătorilor, magistraților, nu vă ajunge magistratura? Adică trebuie să facă și politică? Eu, de exemplu, nu fac politică.

Mădălina Afrăsinie: Ne este interzis să facem politică, iar de aici nu mai vedem ce să discutăm.

Ion Cristoiu: Nu avem. V-am spus de ce…

Mădălina Afrăsinie: Punctele noastre de vedere, politice sau nu, țin de către Inspecția Judiciară, unde sunt și sancțiuni disciplinare. Au existat și astfel de sancțiuni.

Ion Cristoiu: Nu cred că ține de meseria de magistrat…

Mădălina Afrăsinie: Într-adevăr, nu ar trebui să ajungem în punctul în care să fim subiecții unor cercetări disciplinare vizavi de anumite postări de pe Facebook.

Ion Cristoiu: Dacă mă întrebați pe mine care este cea mai tare profesie din lume o să vă spun că cea de jurnalist. Marea problemă este că trei sferturi dintre cei care lucrează în presă nu au această conștiință. În magistratură, toți ar trebui sa fiți mândri că sunteți magistrați. Astfel, le-ați rezolva pe toate. Eu vă spun din presă; dacă toți din acest domeniu ar avea conștiința și ar spune ca mine, că sunt jurnaliști și sunt cei mai tari din lume sau scriu, atunci nu ar mai fi tentații atât de mari. Eu nu sunt tentat, ca jurnalist, nici să mă îmbogățesc și nici nu sunt invidios pe oamenii de afaceri. Însă, sunt invidios dacă scriu cărți. Dacă un om de afaceri începe să scrie cărți, atunci am o problemă cu el. Însă, în rest, nu sunt invidios. Vă dau un exemplu. În momentul în care Rareș Bogdan a devenit om politic, mi-a devenit simpatic. A ieșit din terenul meu.

Alina Matei: Dumneavoastră știți că sunt profesii, precum avocatura, iar avocații, la rândul lor, consideră că cea mai tare profesie de pe lume este avocatura. Cred că și magistrații, la fel. Cea mai tare, cea mai puternică este…

Ion Cristoiu: Și mecanicii auto la fel.

Alina Matei: Da, da.

Ion Cristoiu: Problema este că în România eternă, noi nu avem o cultivare a profesiei, din tată în fiu. Eu sunt tâmplar și a fi tâmplar este mai important decât să fii rege.

Alina Matei: Părinții dumneavoastră au fost gazetari? Nu!

Ion Cristoiu: Nu au fost gazetari.

Alina Matei: Deci este foarte bine că sunteți gazetar.

Ion Cristoiu: Am spus că uneori din tată în fiu, dar mai contează foarte mult, în justiție, conștiința de breaslă. Cel puțin la noi în presă, nu există o istorie a presei. Noi nu cultivăm jurnaliști.

Alina Matei: De ce le spuneți fetelor, reporterițelor, fătuci?

Ion Cristoiu: Nu la toate.

Alina Matei: Dar…

Ion Cristoiu: Fătucile sunt…

Alina Matei: Cine sunt fătucile?

Ion Cristoiu: E o chestie duioasă.

Alina Matei: Este un alint.

Ion Cristoiu: Ar trebui să scrieți un articol, odată, despre sintagme impuse de mine. Sunt multe: ”pițifelnici”, “fătuce”, “binom’’, ”iresponsabilul vesel”.

Alina Matei: ”Bolovan”.

Ion Cristoiu: ”Bolovanul care dă din gură”. Fătucile… Este o atitudine duioasă a mea față de un anumit gen de gazetărițe foarte tinere. Eu le spun neîmplinite din toate punctele de vedere: și fizic și…

Alina Matei: Maestre, scuzați-ă că vă întrerup, dar poate nu este neapărat vina lor? Poate ele își imaginează că cea mai bună profesie este cea de jurnalist. Poate se duc acolo cu intenția de a lua un interviu foarte bun. Nu  cumva este vina, ca să zic așa în ghilimele, a celor care le trimit acolo?

Ion Cristoiu: Este bună observația.

Alina Matei: Este senzațional. Șeful zice…

Ion Cristoiu: Nu, nu este vorba despre asta. Senzaționalul se înțelege greșit. Eu consider…

Alina Matei: Sunteți părintele senzaționalului.

Ion Cristoiu: Eu spun în felul următor. Din puzderia de fapte ale realității, din acest moment, nu toate devin subiect de gazetărie.

Alina Matei: ”Găină fără bilet”. Aceasta este o știre.

Ion Cristoiu: O să înceapă acum despre găina care a făcut pui vii..

Alina Matei: Este titlul de carte, Maestre. Al cărții dumneavoastre.

Ion Cristoiu: Teoria mea, ca lecție pentru jurnalism, este următoarea: din realitatea internă, care are mii de fapte, nu toate sunt interesante. Nu toate devin subiect de gazetărie. Vă spun și care: trebuie să fie în premieră, să nu fie repetabile: dacă scriem despre două violuri, patru, cinci sau zece, nu mai sunt senzaționale. Și, interesant, cu gradul lui maxim, senzaționalul. Aceasta înseamnă, ajungem la această nebunie cu clickuirea, că tu nu poți să transformi ceva ce nu este senzațional în senzațional, cum încearcă unele televiziuni, în imbecilitatea lor. Senzaționalul îl descoperi.

Alina Matei: Eu citesc BREAKING NEWS și mă aștept să fie ceva senzațional, dar nu este.

Ion Cristoiu: Asta nu este senzațional. Este o deturnare de la teoria anterior menționată. Senzaționalul înseamnă că îl descoperi tu. Trebuie să ai ochi de gazetar. Dintr-un noian de fapte descoperi un fapt care este ieșit din comun. Pentru aceasta trebuie sa fii jurnalist înzestrat.

Alina Matei: Am lămurit, “fătucile” este un alint, în realitate.

Ion Cristoiu: Nu, nu. Ele sunt angajate, mai ales de televiziuni, din motive de lipsă de bani din partea televiziunilor. Pe la 40 de ani trebuie să cam plătești. Atunci ele sunt preferate. Unele se duc la jurnalism și nici nu sunt îndrumate. Sunt unii decani la Facultatea de Jurnalistică, dar eu nu sunt nici măcar asistent, nu sunt nici șef de lucrări, însă nu contează. Nici nu sunt îndrumate. Dacă în fruntea unei redacții sau a unei televiziuni ar fi tot timpul cineva care să stea să-i bată la cap…

Alina Matei: Îi băteați la cap când erați director la televiziunea Realitatea?

Ion Cristoiu: Ferească Dumnezeu să lucrați cu mine! Nu  aveți viață! În primul rând, că eu nu am viață personală și cer tuturor sa nu aibă viață personală. Dacă sun duminică la prânz…

Alina Matei: Aceasta este conștiința profesiei. Așa este și în avocatură…

Ion Cristoiu: Nu știu.

Alina Matei: Nu ai viață personală. Sună clientul și zice… Și ca judecător, indiferent pe unde ești, te duci la instanță când ești de permanență.

Ion Cristoiu: Dacă la ora 12 aș fi la o redacție și duminică, iar cineva mi-ar spune că este nu știu unde și habar nu are, atunci nu are nicio treabă cu gazetăria. La Realitatea, eu eram de dimineață până seara. La ora actuală, nu veți găsi la nicio televiziune de știri la ora actuală directorul acolo.

Alina Matei: Dar unde este?

Ion Cristoiu: Nu știu. Pe câmpii. Nu e. Vă dau un exemplu. Eu eram de la ora 9 la ora 1 noaptea.

Alina Matei: Nu mai aveați timp de Academie atunci, da?

Ion Cristoiu: A fost o dramă. De aceea am și renunțat. La un moment dat, nu mai puteam.

Alina Matei: Nu ați renunțat pentru acel motiv. Ați renunțat pentru că ați fost sindicalist. Când a venit Prigoană și a zis să dați afară 100 de oameni ați fost sindicalist.

Ion Cristoiu: Nu era așa. O să vă explic.

Alina Matei: Ați luat în serios rolul de sindicalist.

Ion Cristoiu: Era ca într-o relație de amor. Simțeam eu că nu mai merge.

Alina Matei: Ține de dreptul muncii, Mădălina.

Ion Cristoiu: Foarte important, ca lecție, dar nu cred că interesează. Poate unii vor să facă presă.

Alina Matei: Spuneți-ne nouă.

Ion Cristoiu: Conștiința faptului că e cineva acolo tot timpul dă o anumită stare de tensiune. Faptul că știi că directorul stă și se uită, te urmărește, îți dă o anumită încredere. La ora actuală în redacții, oamenii lucrează într-un întuneric.

Alina Matei: Plutesc.

Ion Cristoiu: Nu e nimeni să te oprească și să spună: “ți-am citit articolul acela, este extraordinar; bun ești!” Ei lucrează mecanic. În biroul meu, eu aveam 10 ecrane…

Alina Matei: Monitoare.

Ion Cristoiu: Monitoare. Vedeam tot. La un moment dat, dacă pe o televiziune era ceva, mă duceam în redacție și le spuneam că alții au prins, iar ei nu. Fiecare moderator, când avea emisiunea, și avea și Bahmuțanu, avea următorul protocol: venea invitatul la mine să mă întrebe dacă vreau să stau de vorbă, înainte de emisiune. Automat ședeam. Eu mă duc la zeci de televiziuni, nu am întâlnit până acum un asemenea director.

Alina Matei: La noi a venit.

Ion Cristoiu: Poftim?

Alina Matei: La noi a venit, când ați ajuns dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Directorul. În sensul că dădeam mâna și ședeam de vorbă.

Alina Matei: Andrei Săvescu.

Ion Cristoiu: După emisiune, automat, noi făceam, împreună cu moderatorul, o analiză a emisiunii. Moderatorul știa că cineva se uită, nu că îl controlează. Știa că cineva se poate, îl poate aprecia. Este foarte important. La Evenimentul, nu mai spun. Eram, în fiecare zi, la ședința de sumar, dimineața. Eu aveam această chestiune: de ce v-a scăpat știrea? Pentru asta erau sancționați.

Alina Matei: Îi certați, practic?

Ion Cristoiu: Nu. Îi sancționam pe loc.

Alina Matei: Cum adică îi sancționați?

Ion Cristoiu: Nu. Să vă povestesc. Dacă era o știre tare…

Mădălina Afrăsinie: Și nu v-au dat în judecată?

Ion Cristoiu: Nu. Erau alte vremuri. Dacă era o știre tare, o lua pe loc. Se ducea la casierie sau dacă aduceau documente. Știu că Sorin Roșca Stănescu s-a lăudat apoi că mulți bani a luat de la mine. Uneori primeau documente pe gratis. Eu mă uitam dimineața în toate ziarele. Dacă se pierdea o știre, era sancționat șeful de secție, iar el îl sancționa pe loc pe cel responsabil. Dar nu era supărare. La un moment dat se echilibra.

Mădălina Afrăsinie: Prin prisma profesiei dumneavoastră, ce credeți că ne lipsește nouă ca judecători, ca sa fim așa cum vă doriți dumneavoastră, de exemplu?

Ion Cristoiu: Mândria și orgoliul de breaslă.

Madalina Afrasinie: Orgoliul de breaslă?

Alina Matei: Conștiința, ce ziceam mai devreme.

Ion Cristoiu: Nu știu cum este la dumneavoastră. Eu vă spun ce fac eu. Eu, teoretic, ar trebui sa merg în Cișmigiu. Sunt pensionar, am deja o istorie.

Alina Matei: Aveți nepoata în Belgia.

Ion Cristoiu: Cu toate acestea, la ora actuala…

Alina Matei: Nici nu aveți ce căuta fără copii în Cișmigiu.

Ion Cristoiu: La ora actuală, sunt mult mai activ decât toți tinerii.

Alina Matei: Da, pentru că vă simțiți de 40 de ani, așa cum ați spus într-un interviu.

Ion Cristoiu: Nu, ci pentru că sunt jurnalist. Acum vă voi spune ce înseamnă conștiința profesională. Înseamnă că indiferent cum aș fi eu, în relații bune, deși eu nu sunt în relații bune cu politicienii… Dacă mi-ar cere un politician ceva incorect, îl refuz.

Alina Matei: A venit cineva să vă ceară?

Ion Cristoiu: Nu. Poate pe vremuri. Acum au renunțat. Așa aș vrea eu să văd judecătorii. Eu o știu pe doamna Mădălina. Imaginați-vă că peste o săptămână m-aș duce…

Alina Matei: O sunați și…

Ion Cristoiu: … i-aș spune că am o problemă, întrebând-o dacă nu vrea să intervină. În acel moment ar trebui că eu să nu am curaj să o sun.

Mădălina Afrăsinie: Exact.

Ion Cristoiu: Asta înseamnă profesie. Gândiți-vă că am avut procese și încă am. Nici acum nu știu cine mi-a fost judecător. Nici nu m-am interesat, nici nu am încercat să intervin. Nu cred că e corect. Consider că aș jigni pe cineva dacă i-aș spune asta. Pentru mine, în acel moment, judecătorul este ca un fel de Dumnezeu, indiferent de relația mea cu el.

Mădălina Afrăsinie: Credeți că judecătorii, și mă refer la judecători pentru ca asta fac de aproape 18 ani, primesc astfel de telefoane?

Ion Cristoiu: Nu primesc telefoane. Sunt și ei…

Madalina Afrasinie: Sau li se sugerează de către cineva?

Ion Cristoiu: Nu știu. Eu v-am spus că eu nu aș face. Aș spune că dacă cineva i-ar sugera, în calitate de prieten sau iubit.

Mădălina Afrăsinie: Noi, ca judecători, nu avem prieteni.

Ion Cristoiu: Nu aveți dumneavoastră, dar unii au.

Mădălina Afrăsinie: Este ca atunci când te călugărești. Știi că te-ai călugărit și gata. Prietenii pe care îi am sunt din alte domenii și îi numeri pe degetele de la o mână.

Ion Cristoiu: Eu știu.

Mădălina Afrăsinie: Și cam atât.

Ion Cristoiu: Eu nu garantez că adversarii mei de la procese nu au avut prieteni. V-am explicat cum ar trebui să fie judecătorul: în așa fel încât eu să fiu descurajat, chiar dacă vă cunosc pe dumneavoastră foarte bine să vă cer o favoare. Părerea mea despre judecător ar trebui să fie așa de bună, și așa și este, încât nu am curaj pentru că l-aș jigni dacă aș interveni.

Alina Matei: Eu nu mai înțeleg. Aveți încredere în judecători, într-un judecător care este aici lângă noi, dar nu aveți încredere în justiție.

Ion Cristoiu: Am încredere în judecători în sensul că nu intervin. Nu am încredere în justiție, în general.

Alina Matei: Nici nu am epuizat primul dosar, dar mai vreau să mai întreb ceva, dacă tot suntem la acest subiect: aș dori să vă mai întreb care este opinia dumneavoastră despre perspectivele societății?

Mădălina Afrăsinie: Care societate?

Alina Matei: Românească. În ce direcție se îndreaptă societatea noastră, dincolo de factologia politicii actuale? Unde merge ea?

Mădălina Afrăsinie: Merge sau stă? Evoluează sau involuează?

Alina Matei: La Nord sau la Sud?

Ion Cristoiu: Eu am o părere proastă despre contemporanii mei. Dumneavostră sunteți mulțumite spre ce se îndreaptă? Noi avem o mare capacitate. Nu degeaba coana Chiriță, Caragiale, dar mai ales Alecsandri, spuneau că tot ce este nou, modern, noi reușim să facem din el, nu știu…

Mădălina Afrăsinie: Să-l mioritizăm.

Ion Cristoiu: De exemplu, Facebook-ul, pe care eu îl consider o bodegă, este o modalitate de pălăvrăgeală. Blogul meu este dat pe Facebook, dar eu nu sunt acolo. S-a transformat la ora actuală într-o așa manieră încât toată lumea este ziarist. Românii au o mare slăbiciune, cu care mă întâlnesc eu mereu, blestemul lui Caragiale. Nu mai ai ce să mai scrii. Sindromul Cocoșilă din Moromeții. Românul știe de toate.

Madalina Afrasinie: Românul universal.

Ion Cristoiu: Ah, nu.

Mădălina Afrăsinie: Cum spun eu.

Ion Cristoiu: Și dumneavoastră vă întâlniți cu oameni care vă dau sfaturi. Și eu am întâlnit oameni care-mi dădeau mie sfaturi cum să fac presă. Cred că principala slăbiciune a societății românești, care nu se va îndrepta niciodată, este nerespectarea procedurilor.

Alina Matei: Mai degrabă, facerea procedurilor.

Ion Cristoiu: Disprețul față de proceduri.

Alina Matei: Față de lege.

Ion Cristoiu: Eu nu îi spun lege, ci proceduri, regulă. Regula spune așa: dacă este roșu, nu treci chiar dacă nu vine nicio mașină. La noi, de la șeful statului, până la ultimul cetățean, aceste reguli sunt disprețuite, puse la îndoială. Ele sunt valabile….

Mădălina Afrăsinie: Sau nu. Cred că mai multe reguli sunt folosite în funcție de interesul de moment. Vă puteți uita la deciziile Curții Constituționale. Atunci când Curtea Constituțională declară neconstituțională, să zicem, o lege, ea este bună. Când consideră că o altă lege dată de Parlament este extraordinar de bună și poate fi trimisă spre promulgare, Curtea Constituțională nu mai este bună. Melanjul acesta, folosim cum ne convine…

Ion Cristoiu: La Curtea Constituțională, cred, noi avem o foarte mare problemă. Prin revizuirea Constituției din 2003 s-a creat o instituție nedemocratică, care este Curtea Constituțională.

Madalina Afrasinie: În ce sens?

Ion Cristoiu: Până în 2003, o decizie a Curții Constituționale putea fi contrazisă de ⅔ din Parlament. După 2003, din motive pe care nu le cunosc, poate Adrian Năstase, care a fost la închisoare, și ne-ar fi putut spune, s-a creat această Curte formată dintr-un număr de oameni, care puteau să fie și împărați romani sau zei. I s-a dat…

Mădălina Afrăsinie: O foarte mare putere?

Ion Cristoiu: O mare putere. Curtea Constituțională a devenit puternică, ea fiind alcătuită din oameni. Un arbitru prea mare pentru umerii acestei Curți. Nici nu este bine. Eu dacă aș fi magistrat… Toate certurile, disputele și războaiele politice sunt tranșate acolo. Pentru acei oameni este o nenorocire. Trebuie să nu mai dai decizii.

Mădălina Afrăsinie: Curtea Constituțională, practic, se transformă într-o instanță ordinară.

Ion Cristoiu: Da, dar gândiți-vă că în fiecare zi ați decide, de viață și de moarte, în bătălii politice. Ei decid bătălii politice. Ei nu mai sunt… Din câte am înțeles eu, Curtea Constituțională trebuia să fie alcătuită din niște tipi bărboși, savanți, specialiști care au scris cărți de drept constituțional, nu de drept penal și care raportează legile la Constituție. La ora actuală, la Curtea Constituțională vin toate prostiile, dar mai ales vin în arbitraj decizii fundamentale, de exemplu care vizează infirmăm sau nu infirmăm alegerile, referendumul. Din această cauză, toate deciziile lor nu mai sunt luate în raport cu Constituția. Chiar nu este bine pentru ei. Legat de povestea cu completurile, aceea este o decizie academică. Ea a devenit una atât de importantă încât cei de la Curtea Constituțională, apelând la stilul românesc, o tot amână.

Alina Matei: Încălcarea procedurilor, cum ați spus.

Mădălina Afrăsinie: Atâta vreme cât în lege nu am o limită până la care pot amâna pronunțarea, de exemplu, Curtea Constituțională nu face altceva decât să pună în aplicare legea.

Ion Cristoiu: Faptul că amână mereu arată că și pentru ei este o povară politică, iar Curtea Constituțională nu ar trebui sa fie arbitru politic. Ar trebui să dea decizii.

Madalina Afrasinie: Da, să interpreteze.

Ion Cristoiu: Deciziile ei nici să nu fie discutate politic, ci să fie discutate în cercuri academice.

Mădălina Afrăsinie: În momentul în care societatea mai mult stă decât să meargă, astfel de arbitraje cine să le soluționeze?

Ion Cristoiu: Trebuie să îi creezi și Curții Constituționale un check and balance, adică o instituție care să o contracareze. Parlamentul nu mai poate face nimic. De aici și bătălia ca CCR să fie un anumit factor politic. Una dintre cele mai importante prevederi constituționale este dreptul Președintelui de a desemna.

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu: Sub mandatul lui Traian Băsescu, care a reușit să facă din Constituție o ferfeniță.

Madalina Afrasinie: Să nu uităm și legiferarea făcută…

Ion Cristoiu: Nu.

Mădălina Afrăsinie: … de CSAT, care a deschis portița protocoalelor și…

Ion Cristoiu: Nu. Eu mă refer la Constituție. Dânsul venea și când avea nevoie de ceva, o interpreta. Dacă până acum Curtea ar fi judecat academic ar fi fost o anumită interpretare. Legat de dispoziția care dispune că Președintele desemnează Premierul în urma consultărilor, fiecare cuvînt de acolo are o semnificație.

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu: Această dispoziție nu are sensul că Președintele desemnează pe cine vrea el, chiar nu.

Mădălina Afrăsinie: Nu.

Ion Cristoiu: De regulă, la noi nu câștigă nimeni majoritatea absolută. Consultările au rolul de ”pipăire” a majorității. Președintele nu poate să spună, cum a zis Carol al II-lea în decembrie 1937, când a luat decizia ca legionarii să nu facă guvern și au pus pe acela de pe locul 5.

Mădălina Afrăsinie: Nu

Ion Cristoiu: El nu poate să facă…

Mădălina Afrăsinie: Să desemnez eu, în calitate de Președinte al țării, pe X sau pe Y.

Ion Cristoiu: Consultările, având rolul de ”pipăire” a majorității, Președintele este singurul care are această posibilitate. Teoretic, după consultări, dacă este Președinte, dar noi nu avem unul, desemnează în funcție de stabilirea majorității, nu cum vrea el. La noi, Președintele pune pe cine vrea el. Iată un sens al acestei dispoziții constituționale.

Mădălina Afrăsinie: Presa este considerată un risc la adresa siguranței naționale?

Ion Cristoiu: Veți râde, dar eu consider că există șanse ca presa să constituie un risc la adresa siguranței naționale.

Mădălina Afrăsinie: De aici a deschis calea protocoalelor, calea interceptărilor fără limită.

Ion Cristoiu: Nu. A fost corupția, ca element de siguranță națională. Rămân la presă. Să vă dau un exemplu…

Mădălina Afrăsinie: Era și presa trecută, iar protocoalele, cu părere de rău…

Ion Cristoiu: Există în lumea modernă posibilitatea ca, la un moment dat, presa chiar să creeze probleme de siguranță națională. Un satiric englez are o schiță, pe care am și comentat-o, în care un jurnalist englez vine la București. La București nu se întâmpla nimic. El scrie în ziarele din Anglia că e Revoluție. Ziarele noastre preiau articolele, iar până la urmă se ajunge la Revoluție. Până la urmă, în lumea modernă se pot crea conflicte prin presă, de exemplu Valea Uzului. Poți să creezi un conflict etnic de toată frumusețea. Pot să destabilizezi bănci. Când toate televiziunile de știri anunță că se prăbușește banca X, dar ea nu se prăbușește, se fac imediat cozi la retrageri și astfel, ea se prăbușește. Nu neapărat presa aduce atingere siguranței naționale, ci posibilitatea pe care ar folosi-o politicienii de a face asta. Corupția a atins siguranța națională.

Mădălina Afrăsinie: Da. Pe corupție, cu asta s-a început și era și presa inserată…

Ion Cristoiu: Pentru mine, temeiul protocolului a constituit o aberație, transformarea corupției în pericolul numărul unu.

Mădălina Afrăsinie: Legiferarea Serviciului de Informații ca organ de cercetare penală…

Ion Cristoiu: Totul a pornit de la axioma: corupția este pericolul numărul unu. În istoria lumii și a României, când declari ceva pericol, a se vedea terorismul în America, trebuie să respecți legea. Dumneavoastră nu ați observat că nimeni nu a explicat de ce corupția este pericol național?

Mădălina Afrăsinie: Eu aș fi considerat necesar ca să mi se explice de ce Serviciul Român de Informații să fie organ de cercetare penală, că tot vorbim de lege, de proceduri și de art. 6 din CEDO. Egalitatea armelor…

Ion Cristoiu: O să vă spun ce mi-au zis ei.

Mădălina Afrăsinie: Este doar la nivel teoretic.

Ion Cristoiu: Doamna judecător, câtă vreme am primit indicații să luptăm împotriva corupției ca împotriva terorismului, atunci au folosit și mijloace…

Mădălina Afrăsinie: Cu încălcarea legii.

Ion Cristoiu: Ei nu au nicio vină.

Mădălina Afrăsinie: Atâta vreme cât semnezi, cum să nu am o vină? Eu nu încep să pun niște întrebări?

Alina Matei: Eu mai am o întrebare, Maestre, legată de Servicii.

Ion Cristoiu: Pamfil Șeicaru a scris o carte în străinătate, când a fugit, iată și norocul lui, ca și la Dante, uneori e bine sa pleci în exil. Aceasta se intitula Istoria partidelor politice Național, Țărănesc și Partidul Național Țărănesc. Este o carte mare. La un moment dat vine vorba de Carol al II-lea și de dictatură, și ajungem la protocoale, el spune: o chestie extraordinară: paharul acesta… Dacă apa o pui în pahar, ia forma paharului. Dacă nu este în pahar, se lățește. Așa este și cu dictatorul. Nu el era de vină, orice politician încearcă să devină dictator. Sunt doctor in CIA. Orice Serviciu Secret din lume încearcă să se extindă. Este felul lui de a fi. Problema este, ca și la magistrați, presă și justiție, că trebuie să-i faci prin lege și prin climat, controlul. Serviciul Român de Informații nu a fost controlat de Parlament.

Mădălina Afrăsinie: În momentul în care un fost director de Serviciu dă un interviu și, nimeni nu mă poate convinge că în acel interviu s-a scăpat cum că instanțele judecătorești reprezintă niște câmpuri tactice și că soluția este urmărită de la momentul intrării la judecător și până la momentul ieșirii din pixul judecătorului. Pentru mine, ca judecător, nu este grav, ci este foarte grav, pentru că mă pun în situația avocatului care apără inculpatul.

Ion Cristoiu: Nu am negat. Eu am spus următorul lucru…

Mădălina Afrăsinie: Ori să mă justific cu teamă ce de fapt corupția este ceva generalizat, și dacă eu nu aș fi intervenit, ca Serviciu de Informații, să ascult pe toți, din orice și pentru orice. Eu, în calitate de profesionist, nu pot să accept așa ceva.

Ion Cristoiu: Stați un pic. Marea problemă este cine trebuia să îl controleze. Am vrut să scriu chiar o carte despre anul 1975, în istoria CIA. CIA-ul, la un moment dat, o luase razna, rău de tot, încât și Franck Church, președintele comisiei de anchetă senatorială a zis ca e un elefant care a intrat într-un magazin de porțelan. CIA, în America, este ținută sub observație de presă. Nu e cazul la noi. Presa în occident, dar mai ales în America, aceasta are ca țintă abuzurile instituțiilor de forță. La noi, presă laudă instituțiile de forță. La ei, Comisia Senatorială este una care ține sub control. La noi, Comisia de la Parlament nu a ținut sub control. Noi trebuie să căutăm cauzele, așa cum ne-a învățat Marx. Nu trebuie căutate vinovățiile, ci cauzele, de ce s-a ajuns la asta.

Mădălina Afrăsinie: De ce s-a ajuns la încheierea unor astfel de protocoale?

Ion Cristoiu: S-a ajuns pentru că nu a controlat nimeni, pentru că politicianul care era  Președintele a închis ochii, pentru ca în Parlament nu erau oameni. De aceea există o comisie de control a SRI. În primul rând, în acea comisie nu este niciun specialist în Servicii. Nu poți face parte dintr-o comisie și vine ofițerul și zice sub acoperire, zice o legendă, iar tu crezi că este doar legendă, când, de fapt, este altceva.

Alina Matei: Maestre, Serviciile Secrete au un rol decisiv cu titlu permanent sau din când în când, de la caz la caz, de la împrejurare la împrejurare?

Ion Cristoiu: Serviciile Secrete, din toată lumea și din toate timpurile, au tendința să considere, și e și normal…, în gena lor, toți sunt ticăloși și trădători. Așa sunt ei.

Alina Matei: Așa este job description

Ion Cristoiu: Așa este și în gena noastră de jurnalist, a dumneavoastră ca judecător, este să descopăr. Jurnalistul transmite în direct Apocalipsa, fără să tresară, fără să gâfâie, fără să strige. Și, dacă învii, primul lucru, suni la redacție și spui: Breaking News, am înviat, e o știre. Acesta este gazetarul. Dacă nu învii, nu mai e o știre La Serviciu, orice ofițer de acolo trebuie educat că va trăi în primejdie. El nu trebuie lăsat să abuzeze. Orice ofițer de informații autentic ne consideră pe noi, civilii, niște tâmpiți, care nu înțelegem pericolul.

Alina Matei: Ei ne apără, iar noi nu știm de pericol. Așa este.

Ion Cristoiu: Este și datoria lui să o facă.

Alina Matei: Am înțeles.

Ion Cristoiu: Problema este datoria societății să găsească mijloacele prin care el să nu facă abuzuri. Dacă nu găsește mijloace, este de vină societatea.

Alina Matei: Nu ești mulțumită, Mădălina.

Mădălina Afrăsinie: Nu sunt mulțumită.

Alina Matei: Simt asta.

Mădălina Afrăsinie: Nu sunt mulțumită pentru că repet, eu tot nu înțeleg de ce a fost nevoie de încheierea unor astfel de protocoale, care au permis Serviciului de Informații să intruzioneze inclusiv în activitatea mea de judecată. Gândiți-vă că au fost judecători…

Ion Cristoiu: Mă gândesc la marxism. A explica nu înseamnă a justifica.

Mădălina Afrăsinie: Au fost judecători care au fost întrebați, în urma unor dosare penale începute, nu mai contează cum, despre secretul deliberării, care pentru noi ca judecători este sfânt. A auzit că i s-a adus la cunoștință, bănuiesc că în urma interceptărilor făcute în biroul judecătorului, că s-a discutat la deliberări despre nu știu ce minune albastră. Într-o țară sănătoasă la cap, democrată, cum ne considerăm noi. Părerea mea despre democrația din România este următoarea, este o democrație mioritică. Așa ceva nu trebuia să se întâmple. Asemenea monstruozități nu trebuiau semnate. Din punctul meu de vedere, ca judecător, aceste protocoale au însemnat îngenuncherea tuturor.

Ion Cristoiu: Nu-mi spuneți mie. Eu cred ca am scris tone…

Alina Matei: Eu am luat interviul…

Mădălina Afrăsinie: În secunda doi, asemenea oameni trebuiau să nu mai fie la butoane.

Ion Cristoiu: Eu să-i dau afara? Aveți breaslă. Nu ați făcut nimic.

Mădălina Afrăsinie: Nu. Apropo de aceea cenzură, autocenzură pe care noi ar trebui să…

Ion Cristoiu: Nu ați făcut nimic, iertați-mă. În rândul dumneavoastră, scuzați-mă, tot magistrați aplaudă instituțiile de forță. Eu ce să vă fac? Este ca și la noi.

Mădălina Afrăsinie: Asta nu înseamnă că nu pot să-mi manifest punctul de vedere.

Ion Cristoiu: Nu am ce să fac. V-am explicat. Dumneavoastră confundați explicația cu justificarea. Eu am spus că dacă vrem să rezolvăm niște probleme ale trecutului, analizăm. Așa sunt eu, așa am învățat la Facultatea de Filosofie.

Mădălina Afrăsinie: Căutăm cauzele care au condus la încheierea unor asemenea monstruozități.

Ion Cristoiu: În general, în cazul oricărui eveniment de genul acesta, caută cauzele, apoi soluții. Din nenorocire, la noi nu se analizează.

Mădălina Afrăsinie: Ce soluții au fost? S-a mai încheiat încă un protocol în 2016. Despre ce vorbim? Să nu mai zic despre numărul protocoalelor despre care nu știm.

Ion Cristoiu: Mai există încă o chestiune. Noi dacă am fi anchetat pe vreunul care făcea și intra în pușcărie, se potoleau. Eu am încercat să explic că și Serviciilor li s-a dat voie să zburde, spunându-se că este pericol național. Este aceeași chestiune ca cu terorismul în America. În prima fază au venit după Patriot Act și ni s-a spus că nu respectăm niciun drept al omului. Între timp, societatea americană a găsit anticorpi. Au început sa apară cărți, au venit niște judecători care au zis: Domnule, nu. O fi el islamic, dar nu am probe. Este foarte greu și pentru magistrat, și pentru jurnalist, și pentru politician. Este ceea ce numea Ignacio Ramonet, autorul unui mare interviu cu Castro, cenzura consensului. Este infinit mai grea decât cenzura-cenzură. Eu o simt pe pielea mea. E o presiune a opiniei publice, a unei mode cu care este mai greu să lupți decât cu dictatura. Dacă nu-l scuipai pe Liviu Dragnea, dacă nu scriai, nu-l criticai, se uita lumea la tine urât. Și pentru judecător este foarte greu, mai ales într-o societate ca a noastră, unde lumea se inflamează repede și trece repede. Trei zile au fost catolici, apoi am fost cu polițistul. Putem face o analiză a isteriei românești. Noroc că a doua zi nu a bătut un polițist, atunci ar fi fost invers. Dacă ați observat, din povestea cu polițistul de la Timișoara nu a ieșit nimic. S-au inflamat, discuția a trecut în trei zile. Acum vine moțiunea. Așa este la noi, trece…

Mădălina Afrăsinie: Eu revin la protocoale; am o problemă din acest punct de vedere. Din păcate, acele protocoale reprezintă o Golgotă a noastră. Avem acea imagine colectivă. Dacă unul greșește, ca și la medici, cred că este ca în orice altă profesie, dar cred că pregnant în cazul nostru, al judecătorilor, toată lumea a greșit. În momentul în care acele protocoale pun sub semnul întrebării, pentru că asta mi se pare extraordinar de grav, tot ceea ce s-a pronunțat până la acel moment, înseamnă că avem o mare problemă. De ce s-a ajuns să se pună sub semnul întrebării marea majoritatea a hotărârilor judecătorești în care s-au folosit informații. Era citatul clasic: au fost obținute informații cu ajutorul SRI. Înseamnă că (re)deschidem o cutie a Pandorei, atât pentru noi, cât și pentru acela care a fost condamnat. Automat și pe bună dreptate, eu dacă aș fi avocatul condamnatului, aș spune că acea persoană, în calitate de client al meu, a fost condamnată în baza unor informații la care eu nu am avut acces.

Ion Cristoiu: Dacă am fi o nație sănătoasă, am face ce spuneți dumneavoastră.

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu: Chiar am relua procesele. Am începe prin reluarea procesului Ceaușescu. În momentul în care noi, societatea românească, ne-am ridica…

Mădălina Afrăsinie: Procesul lui Ceaușescu nu a fost un proces.

Ion Cristoiu: Stați puțin.

Madalina Afrasinie: A fost orice altceva, dar mai puțin un proces în sensul…, așa cum îl cunoaștem noi.

Ion Cristoiu: Doamnă judecător, dacă vrei să te vindeci, începi cu ăsta. Indiferent ce zic cei de pe stradă, începi cu acest proces. Noi am avut acolo un exemplu și noi purtăm povara de folosire a justiției. Nu este prima dată. Culmea este că puterea politică folosește justiția ca o prostituată, pentru a-și rezolva problemele. Eu mereu m-am întrebat, am și scris, de ce era nevoie ca să-l execute pe Corneliu Zelea în urma procesului? Eu am studiat procesul Codreanu din arhive, am și găsit falsuri în rechizitoriu. Este un proces fals de la un capăt la altul. Nu putea să îl împuște? Nu. De ce era nevoie la procesul Mareșalului de un proces? Ați observat dumneavoastră, justiția este folosită pentru a justifica crima politică, ei n-au curaj. Iliescu putea să spună: Unde stă ăla, în Târgoviște? Împușcați-l! Că să-și mânjească mâinile cu sânge. Noi moștenim procesul lui Ceaușescu, adică folosirea justiției care nu face gălăgie.

Mădălina Afrăsinie: În momentul în care, să zicem că există un lot de litigii, și încep să dau niște soluții, nimeni nu-și pune problema că legea în baza căreia am dat soluțiile, pentru că eu sunt obligată să respect legea, s-o pun în aplicare și să mă pronunț în temeiul legii, este proastă. Eu nu vreau să se înțeleagă asta. Eu, ca judecător, nu fac lege. Nu fac lex tertia. Eu iau legea bună, mai puțin bună, sau foarte bună sau foarte proastă, și o pun în aplicare în litigiile mele. Faptul că m-am pronunțat în acele litigii nu este o consecință a relei mele voințe, ci o consecință a punerii în aplicare a legii, date de legiuitor. Apropo de cauză și de efect. Așa și cu celebrele protocoale. Mulți spun ca au avut protocolul, care a fost încheiat în baza legii, că așa scria. Mi se pare o ironie maximă să scrii că acel protocol este încheiat în conformitate cu principiile Constituției. În conformitate cu principiile Constituției, nu aveai ce să închei un astfel de protocol. Încheierea lor, pentru mine, ca judecător care zice că își respectă profesia și încearcă să și-o facă cât mai bine cu putință, pune sub semnul întrebării toată activitatea noastră, ceea ce nu este corect, nu este drept. De ce s-a întâmplat, de ce nu au reacționat judecătorii? Nu aș putea să găsesc o explicație. Celebrele plicuri galbene, pentru că se tot spune…

Ion Cristoiu: Va dau o explicație din presă sau, mai bine, din politică. Hai că încep să mă enervez.

Mădălina Afrăsinie: Nu vă enervați.

Ion Cristoiu: Avem un premier, o doamnă, care până mai ieri, a fost colaboratoare, timp de un an, la tot ceea ce a făcut unul numit Liviu Dragnea. Ea, om în toată firea, vine și spune că nu a avut ce face. Chestia asta mă face să turbez. Unul dintre celebrele mele procese a fost cu unul de la Ring, al domnului Robert Negoiță, care o face acum pe marele… Doi tipi de la Ring, unul redactor-șef, au scris o prostie, că Elena Udrea mi-a dat mie nu știu ce, la Casa Scânteii. O prostie. Dacă era vorba sa profit de Udrea, eram multimilionar. Nici nu știam unde este sediul ei. L-am dat în judecată, la Buftea. A fost un spectacol oribil. Ei spuneau în timpul judecății cât de mult mai admiră, iar după aceea am aflat că așa le-a zis patronul. Zic, da voi puteați să nu scrieți? că era un fals! Au zis, nu, că așa ne-a zis patronul. M-am saturat de aoleu, nu am avut ce face!. Venim acum și spunem că Mircea Ionescu era în pușcărie în 1950 și a colaborat cu securitatea. Noi le cerem acelora din 1950 să fi fost eroi, și la noi… Ce i se întâmpla Vioricăi Dăncilă dacă spunea nu? Ce i se întâmplă unui jurnalist sau moderator că merg la atâtea televiziuni, văd imediat ordinul din comportamentul lor. Când îl întreb, zice că nu are ce să facă, are copii, are familie. Așa este și dincoace, cine l-a oprit pe judecător când a venit plicul galben? Era clar că încalcă legea. Cum pot să judec o cauză în care nu-i dau avocatului probele? Avem interceptări, dar tu nu le vezi. Din acest punct de vedere, ajungem la esența societății românești. Nu vrea sa fie nimeni erou. Toți justifică lașitatea. Dacă și în democrație o justifică.. Facem o paranteză, ajungem la cei din CPEx din 17 decembrie, de ce nu i-au zis lui Ceaușescu. Eu nu cred că putea să-i zică cineva unuia care conducea România de 20 de ani și care, până la urmă, nu a fost o decizie juridică. Decizia șefului statului, fiind una politică, nu depindea decizia lui de a scoate armata pe străzi de ședința aia. Era o prostie. Stenograma ședinței este falsă, ea a fost inventată în ianuarie. Ei susțin că nu există stenogramă de atunci. După, în ianuarie, le-au chemat pe tanti acelea, și au pus ele de la ele ce și-au amintit. Ajungem la o chestie politică; în fiecare lună am avut o ședință a unei instituții numită Comitetul Executiv Național PSD. Cum de votau în unanimitate? Bun. Votau în unanimitate, dar nu pot veni acum să spună că au votat deoarece erau puși. Aici este esența, și în presă, și în magistratură, și în politică, și în șoferie, toți își justifica lașitățile. Dacă în România am avea în magistratură 100 de eroi, în presa 100, iar aceștia ar spune că nu fac, politicianul s-ar mai gândi, dar atunci când vede că se face… Voinea, judecătorul care s-a sinucis, de ce a acceptat? Ce i se întâmpla? Era împușcat. Spun nu era împușcat.

Mădălina Afrăsinie: După împușcarea soților Ceaușescu, s-a abrogat pedeapsa cu moartea.

Ion Cristoiu: V-am dat un exemplu. Hai să cerem compatrioților să nu-și justifice lașitatea. Să nu spună că el, fiind membru în Comitetul Executiv…

Mădălina Afrăsinie: Și eu aș fi vrut și aș fi fost curioasă să văd semnatarii protocolului venind și spunând: “Da, am semnat aceste protocoale.”

Ion Cristoiu: Și am fost un prost.

Mădălina Afrăsinie: Pentru că așa mi s-a spus sau așa am considerat eu că este bine pentru profesia mea.

Ion Cristoiu: Vedeți că nici asta nu au curaj.

Mădălina Afrăsinie: Măcar o explicație de om obișnuit.

Ion Cristoiu: Eu mă întorc la politica care nu vă convine dumneavoastră. La cazul

Ceaușescu, pe mine m-au convins că partidul acela trebuia să se prăbușească pentru că, doamna judecător, știu bine, așa a zis la Revoluție, unul dintre aceia a lui Ceaușescu nu a rezistat 2 ore. Eu am fost cu Ceaușescu, da. Nici bine nu a apucat să plece cu elicopterul, că toți umblau pe coridoare în frunte cu Dăscălescu.

Alina Matei: Erau cu Dăscălescu.

Ion Cristoiu: Și noi acum ne uităm, toți cetățenii României, la spectacolul oribil al unui partid de guvernământ care aceiași oameni, bărbați cu familie și ibovnice, vin și spun că nu au avut ce face. Erau ticăloși. Dar ce le făcea, doamnă?

Mădălina Afrăsinie: Asumarea…

Ion Cristoiu: Asumarea, cum spuneți dumneavoastră. Sau spun, da domnule, am fost cu el. Care este povestea?

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu: Da domnule, am semnat protocoalele, și care este povestea? Da domnule, am dat decizii pe bază… Acum, toți se disociază, inclusiv Viorica Dăncilă, ea însăși spune că nu era ea. Cum nu erai tu?

Mădălina Afrăsinie: Cu toții ne transformăm din Sfântul Petru care, după ce a fost arestat Iisus, s-a lepădat de el. Cam așa și noi.

Ion Cristoiu: I-a zis Iisus că se leapădă.

Mădălina Afrăsinie: Măcar i-a spus.

Ion Cristoiu: Acolo putem discuta…

Mădălina Afrăsinie: Este cu circumstanță atenuantă.

Ion Cristoiu: Acolo este ceva în neregulă.

Alina Matei: În neregulă, da.

Ion Cristoiu: Pentru că și Mântuitorul și ei vorbesc de ceva scris.

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu; Între noi fie vorba, și închei aici, personajul tragic este Iuda, pentru că el avea rolul scris să fie Iuda. Așa trebuia să fie.

Alina Matei: El și-a asumat rolul.

Ion Cristoiu: Mie nu îmi convine, a fost un scenariu. Așa zice…

Mădălina Afrăsinie: Așa era scris, așa trebuia să se întâmple, asta s-a întâmplat.

Ion Cristoiu: Și scenariul acela… Iar acela, Pilat din Pont, care oricum era un dobitoc notoriu, a devenit personaj pozitiv.

Mădălina Afrăsinie: Ceea ce la noi nu este cazul, în scenariu, cred.

Alina Matei: Maestre…

Ion Cristoiu: Vorbim de două ore, cred.

Alina Matei: Nu sunt două ore.

Ion Cristoiu: La două ore oprim, că după leșin eu.

Alina Matei: Nu cred că o să oprim. Vom continua până o să terminăm ce avem de vorbit.

Ion Cristoiu: Păi nu mai terminăm.

Alina Matei: În trecut, există vreo perioadă care să fi fost cu așa fracturi politice precum cele care există astăzi între forțele politice din România?

Ion Cristoiu: Da, perioada interbelică.

Alina Matei: Perioada interbelică.

Ion Cristoiu: Care și explică ascensiunea Mișcării legionare. Sigur că îi deranjează mult pe USR-iști, când le spun. Eu compar ceea ce se întâmplă acum. Unul dintre marile mele proiecte neduse până la capăt a fost despre mișcarea legionară. Am studiat dosarele de la siguranță. Chiar sunt doctor, la nivel de dosare, cele ale mișcării legionare. Mișcarea legionară a avut succes și a câștigat alegerile din 1937 nu pentru că era antisemită, este o prostie, ci pentru că au venit cu un lucru care ar trebui să ne tulbure acum. În decembrie 1937, România oferea următorul spectacol unui tânăr și cu carte: era fripturismul. Toți treceau dintr-un partid în altul. Un fripturism este speculat foarte mult de Carol al II-lea. După aceasta, partidele erau niște găști, politicienii erau niște tipi de doi lei. Gheorghe Brătianu, fiul din flori al lui Ionel Brătianu, în 1930 se ceartă cu PNL. La indicația lui Carol al II-lea, Majestății sale, face un partid, parcă era Pro România. Iată și un exemplu de oportunism, pentru a înțelege ce perioadă traversăm noi. Când a venit Carol al II-lea, printr-o lovitură de stat sprijinită de Iuliu Maniu, un om politic care habar nu avea pe ce lume trăia, dar era om de treabă, neînsurat și nu se pricepea la viață pentru că el nu știa că va veni și ibovnica Elena Lupescu. PNL a fost cel care l-a trimis pe Majestatea Sa în străinătate. Când a venit, a avut loc o ședință a comitetului executiv al PNL și Ion Gheorghe Duca, care-i luase locul lui Ionel Brătianu, a zis textual: “Cine va semna actul, că a fost o lovitură de stat de înlăturare a lui Mihai, care era încă copil, să-și taie mâna dreaptă”. A fost o chestie istorică. Împotriva sediilor PNL a început o prigoană. În 1933, Duca este contactat de Lupeasca și devine Premierul Majestății sale. El, cel care până mai ieri zicea că să-și taie mâna. Ceea ce nu știe lumea și justifică într-un fel, dar nu științific asasinarea, este următorul: în perioada interbelică era o nebunie, în sensul că dacă te punea Majestatea sa Premier de alegeri, dânsul putea să vină și să spună că pleacă Guvernul care a stat 2 luni, dar trebuia să desemneze Guvernul de alegeri. Guvernul de alegeri avea Internele și câștiga la scor. În decembrie 1933 au avut loc alegeri. Cu o săptămâna înaintea alegerilor, prin Hotărâre de Guvern, la indicația lui Carol al II-lea, a fost dizolvată Garda de Fier care participa la alegeri. E ca și cum ai dizolvă acum USR-ul înainte de alegeri. Atenție, Carol al II-lea a fost șmecher, l-a pus pe Ion Gheorghe Duca. Imaginați-vă, ca și acum, că acelui tânăr i se oferea acest spectacol, nu mai înțelegea nimic. Tânărului de azi i se oferă același spectacol, cel mai grav. Un întreg comitet executiv național, care până acum a aprobat în unanimitate, un întreg partid, care a acceptat să vină iubita aceluia să stea acolo în primul rând și s-o și curteze, zice că acum nu are nicio treabă. Eu, ca tânăr, aș crede că ceva este în neregulă. Este în regulă că nimeni nu este solidar cu ală, că nu a fost nimeni solidar cu Ceaușescu. La Ceaușescu am înțeles. Era schimbare, se temeau că vor face pușcărie, dar în cazul de față, de ce se tem ei? De ce nu a venit Viorica Dăncilă să spună că ea a fost cu domnul Dragnea până la capăt, el a pus, demisionez. Așa este realitatea. Așa era fragmentată viața politică, apoi a venit o dictatură.

Alina Matei: Am citit pe cristoiublog că aveți observații pertinente cu privire la revizuirea Constituției. Ce…

Ion Cristoiu: Am eu sau scria cineva că mă observă?

Alina Matei: Dumneavoastră aveți. Scrieți destul de frecvent.

Ion Cristoiu: Da.

Alina Matei: CCR, în ultima perioadă, s-a pronunțat pe anumite conflicte, între diferite puteri ale statului. Se poate vorbi despre lacune sau neclarități ale reglementării constituționale? Dacă da, care ar fi mecanismele de îndreptare? Mai am o întrebare. Dacă v-ați gândit cumva la o altă figură a președintelui Republicii, nu nume sau persoană fizică, ci sub aspectul competențelor sale?

Ion Cristoiu: Sunt două probleme legate de Constituție. Constituția din 1991 a fost una tipic românească. Ce înseamnă un produs tipic românesc? Când se face un act sau o lege, românii nu se gândesc la viitor, la ce va fi peste un an, doi, trei. Cel mai bun exemplu este revizuirea Constituției din 2003. Domnul Năstase era convins că va fi președinte și atunci, în loc să fie 4 ani, cum era perfect, pentru ca aveam parlamentare și prezidențiale, a ieșit această schizofrenie din care, dacă nu ieșim, o să ne ducem dracului. În această schizofrenie, președintele este de o culoare, alții de altă culoare. Nu se înțelege nimic. Nu va ieși nimic la capăt. După aceasta vin, cum este acum, europarlamentare, prezidențiale, locale, parlamentare…

Alina Matei: Alegeri peste alegeri…

Ion Cristoiu: La un moment dat, am înțeles că vor fi toate. Atunci, opoziția, care era, ca și acum,  mică și sfrijită, avea o problemă: Ion Iliescu. Ei nu au zis că Ion Iliescu este președinte acum, dar peste 4 ani va veni unul de-al nostru. Nu, ei au zis să facă o Constituție, prin care, pe de-o parte, gruparea lui Iliescu voia cât mai multe prerogative pentru președinte și, ceilalți vroiau cât mai puține. Repet, nici unul nu se gândea că nu va mai fi Iliescu președinte, nici măcar el, și va fi altul de-al lor. Așa sunt românii. Astfel a ieșit cea mai schizofrenică Constituție din lume: Republica semi-prezidențială. Eu sunt adeptul Republicii parlamentare, în care președintele este decorativ, și responsabilitatea este a premierului. Altă schizofrenie: posibilitatea alegerilor anticipate. Peste tot, în democrații, alegerile anticipate sunt supapa. La un moment dat vine un moment de echilibru între putere și opoziție și  puterea poate convoca alegeri. Din nou la trântă! La noi a fost atât de complicat, așa de greu este să faci alegeri anticipate, încât alegem tot felul de soluții, ca acum. În acest moment, era nevoie de alegeri anticipate. Nu știu cine le câștigă, PSD sau ceilalți, oricum se dezumfla această tensiune social-politic. Se stopa din start. Ar trebui acum un uriaș efort de revizuire a Constituției. Am spus câteva din punctele importante. Relația dintre premier și președinte nu va fi rezolvată niciodată în condițiile acestea. De aceea zic ca este mai bine într-o Republica parlamentară. Și când Președintele a fost de aceeași culoare, nu a trecut un an sau doi și se făcea o camarilă la el, una la Cotroceni. Repet, premierul, ca și în Anglia, trebuie să aibă puteri depline. Este și normal. Câștigă alegerile, depinde de Parlament; Președintele nu depinde de nimeni. Îl putem da jos numai odată la 5 ani, o prostie. La noi, indiferent cum am face Constituția, este interpretată, cum ar spune doamna judecător, cum vrea fiecare. Este clar, cum spuneam la desemnarea premierului, că sensul Constituției…

Mădălina Afrăsinie: Nu este acela de a omite consultările. Ce să mai fac cu consultările, dacă eu am deja omul?

Ion Cristoiu: Există o serie întreagă de prevederi care sunt la nivel de bun simț. Aceeași este situația și cu ordonanțele de urgență. Am fost un mare adversar al ordonanțelor de urgență. Ele au fost gândite pentru niște oameni normali la cap…

Mădălina Afrăsinie: Ordonanță de urgentă, în perioada vacanței parlamentare, când Parlamentul nu își desfășoară activitatea.

Ion Cristoiu: Este urgență, nu știu, când a avut loc o inundație și ai nevoie de…, sau în Moldova este o criză. La noi a devenit Ordonanță de urgență… S-a încercat în 2003, nu s-a reușit. Există această nebunie românească, cum spune doamna judecător, de a interpreta imediat în folosul tău. Nu ai cum să faci lege care să prindă toate…

Mădălina Afrăsinie: Nu ai cum să reglementezi în detaliu fiecare situație.

Ion Cristoiu: Nu, dar există un sens al legii sau al Constituției, pe care tu trebuie să-l înțelegi. De exemplu, referendumul consultativ nu este atât de precis, nu ei ceea ce a făcut Președintele. Acesta, potrivit sensului Constituției, este unul dintre puținele instrumente ale președintelui. Se pleacă de la următoarea premisă: la un moment dat, societatea poate fi dezbinată de o mare problemă, vine o decizie care are ca obiect punerea de arme nucleare pe teritoriul României, iar atunci începe o controversă națională, prin urmare trebuie văzut ce vrea națiunea; singurul care poate să convoace națiunea este Președintele. În consecință, Președintele convoacă un referendum consultativ, unde el nu se pronunță de ce parte este…

Mădălina Afrăsinie: El este arbitru și doar pune pe masa poporului…

Ion Cristoiu: Da, ori el acum, la fel ca și Traian Băsescu, a făcut un referendum de tip plebiscit, în care a spus: “Ia să-mi confirmați voi ce vreau eu”. Repet, Constituția nu prevede așa ceva.

Mădălina Afrasinie: Trebuia sa spună că ceea ce se dorește, de fapt, este modificarea Constituției, și nu a unei legi.

Ion Cristoiu: A făcut acel referendum, spunând după aceea că nu poate să modifice. A făcut Pactul Național parțial și uite așa, o ducem de pe-o zi pe alta.

Alina Matei: Întrebări mai ușoare.

Ion Cristoiu: Ziceți!

Alina Matei: Nu vă mai uitați la ceas, că nu vă lăsăm sa plecați prea curând. Sunt juriști pe care îi apreciați, fie sub aspectul specializării lor, fie sub aspectul prezenței în viața publică sau eventual din perspectiva ambelor criterii?

Mădălina Afrăsinie: Pe noi, judecătorii.

Ion Cristoiu: Nu. Nu văd juriști în România. O mare problemă, constatată și acum, când s-au făcut legile justiției, este absența autorilor. Bănuiesc că aveți autori.

Alina Matei: Știți că nu a scris nimeni, niciun profesor de drept, despre decizia dumneavoastră de la Curtea Supremă, cu aceste daune. În drept…

Ion Cristoiu: Nu despre daune…

Alina Matei: Vreau să spun, ca o paranteză.

Ion Cristoiu: Mi s-ar fi părut normal, ca discuție, legiferarea cu Codurile penale, să angajeze în dezbatere marii penaliști. Am întrebat și eu. Doamnă judecător, avem autori, penaliști?

Mădălina Afrăsinie: Să știți ca se face o consultare, de cele mai multe ori formală, a noastră, a judecătorilor, cu privire la anumite legi care ne privesc, inclusiv care privesc activitatea de judecată: Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil, Procedura civilă, cu care eu lucrez. De ce zic că este formală? Pentru că ne sunt date cu o zi înainte, cu două zile înainte, cu o săptămână maxim, urmând ca noi să facem amendamente. În condițiile în care eu intru în ședință de judecată săptămânal, pregătesc ședința, motivez, încerc să mai trăiesc și eu seara, când ajung acasă, probabilitatea ca eu să emit o părere pertinentă asupra modificărilor ce se doresc…

Ion Cristoiu: Eu nu la judecători mă refeream, ci la faptul că, teoretic…

Mădălina Afrăsinie: În sensul că, formal, suntem consultați.

Ion Cristoiu: Mă refeream la faptul ca, în România, avem profesori de drept care predau? Scriu cărți?

Mădălina Afrăsinie: Foarte mulți.

Ion Cristoiu: I-ați văzut pe vreunul dintre ei în dezbatere națională?

Mădălina Afrăsinie: Nu știu. La Comisia Juridică din Parlament nu am participat.

Ion Cristoiu: Nu, ci la dezbatere la televizor, în momentul în care se discută Legile justiției. Acolo nu trebuie să vină politicul, ci specialistul.

Mădălina Afrăsinie: Nu am văzut.

Ion Cristoiu: Aici este marea problemă.

Mădălina Afrăsinie: Legile justiției au fost cerute și de noi. Vechile legi ale justiției, Macovei, nu că erau rele, dar erau depășite de actualele realități. Faptul că legile justiției nu au ieșit cam cum ne-am fi dorit și noi, iarăși nu este o surpriza pentru nimeni. În general, legile în privința cărora am fost consultați, să știți că nu au ieșit așa cum ne-am fi dorit noi, profesioniștii. Că este loc de îmbunătățire, da, este loc. Întotdeauna am spus despre o lege ieșită, bine că a ieșit, bine că a mai aranjat cât de cât lucrurile în această profesie. Așteptăm alte îmbunătățiri. După, au venit Ordonanțele de urgență și au dărâmat tot ceea ce se făcuse prin Parlament, acest lucru nu îl pot explica; nu este treaba mea să caut explicații din acest punct de vedere. Profesori de drept nu am văzut…

Ion Cristoiu: Prima observație. Mi se pare normal ca în spațiul public să vă pronunțați dumneavoastră, din domeniu. Nae Ionescu a avut o mare problemă, a fost o mare dispută, cred ca în legătură cu dreptul și, tot se susținea că trebuie să consultăm neapărat. Să nu luăm dreptul, să luăm șoferii. Când facem o lege legată de circulație, toată lumea ne bate la cap să întrebăm șoferii. În primul rând, el a avut o observație extraordinară, spunând că puterea politică nu poate fi dependentă de șoferi. Ea este responsabilă nu doar pentru o anumită categorie…

Mădălina Afrăsinie: Ci și pentru pietoni, șoferii amatori sau profesioniști.

Ion Cristoiu: În cazul de față, ideea este că…

Mădălina Afrăsinie: Dar noi nu avem putere de legiferare. Consultarea este altceva.

Ion Cristoiu: În momentul în care fac legi ale justiției, eu, putere, eu nu le fac numai pentru dumneavoastră, ci pentru toți. În democrație, orice putere politică, din momentul în care a obținut votul, poate să facă orice lege.

Mădălina Afrăsinie: Da.

Ion Cristoiu: Păi stați puțin, dacă ați câștigat, nu ne-au zis nouă, când eram comuniști, americanii, că democrația înseamnă alegeri libere și corecte. Indiferent cine a învins, poate veni să spună că va dispărea Înaltă Curte. Este politică lui penală, de aceea este vot.

Mădălina Afrăsinie: Politica penală a statului o face Parlamentul, nicidecum eu ca judecător sau procuror.

Ion Cristoiu: Am făcut o nuanță foarte importantă și genială, cu Nae Ionescu. Problema este că puterea politică nu poate să depindă numai de breasla pentru care este făcută. Nu trebuie gândit că este necesară o lege a presei și trebuie ținut cont numai de jurnaliști, ci și de tipografi și alții, după cum ați spus, când fac o lege a circulației, nu țin cont numai de șoferi.

Mădălina Afrăsinie: Și de pietoni. De toți cei care sunt participanți la trafic.

Ion Cristoiu: Numai factorul politic poate avea imaginea de ansamblu. Fiecare breaslă ar vrea legea în favoarea ai.

Alina Matei: V-am văzut de nenumărate ori în vestă. Ce reprezintă pentru dumneavoastră vesta? La mine la țară, la bunicii din Păunești, rimează cu Găgești, se spune pieptar.

Ion Cristoiu: Nu. Vesta era o chestiune foarte simplă. Se spunea…

Alina Matei: Are buzunare?

Ion Cristoiu: Are buzunare și este foarte practică. Eu supun totul stării de lucru. Dacă ai cravata și toate acelea este complicat. Este mult mai practic.

Alina Matei: Mult mai comod.

Ion Cristoiu: Nu mult mai comod, ci practic și are buzunare.

Alina Matei: Nu ați obosit sa fiți mereu pe poziții contra? Sa fiți Gică-contra, să băgați bățul în gard, cum spune Arghezi?

Ion Cristoiu: Nu sunt contra, nu sunt dinadins contra, din instinct. Ar fi o greșeală. Vă dau acum un exemplu, care văd că nu vă convine. Am fost unul dintre cei mai mari critici ai lui Liviu Dragnea. Consider că a fost un dezastru, dar când văd că toată lumea zice “hăis”, eu simt nevoie de “cea”. Așa este o democrație. Nimic nu este mai blestemat în democrație decât cenzura consensului. La un moment dat spui PSD-ciuma roșie, însă de ce ciuma, de ce roșie, atunci se creează, din nenorocire pentru România și pentru mine, se creează o stare de spirit idioată. Decembrie 1989. Apoi vine unul în februarie 1990, Cristoiu, și zice, stai puțin că a fost lovitură de stat. Nebunie să contrazici Revoluția, martirii, te mâncau. Te băteau fesenistele de…

Alina Matei: Nu v-au atacat pentru că ați spus ca a fost lovitură de stat.

Ion Cristoiu: Între timp, au ajuns toți la concluzia că a fost o lovitură, însă m-au uitat pe mine, asta nu înțelegeți dumneavoastră. Vin eu și zic că nu pot să declar oficial lovitură de stat în locul revoluției. Acum iar mă înjură pe mine. Marea nenorocire că românii se schimbă repede. Dacă vi Gică-contra în valul acela, te scuipă toți, apoi ei se schimbă. Probabil că peste o lună, îl vor boci pe Dragnea, garantez. Apoi vin alții și se dau ei eroi. Aceasta este marea nenorocire, când nimeni nu recunoaște, în afara de dumneavoastră… Ați auzit pe cineva, în afară de dumneavoastră, care să spună că era unul Cristoiu care, în februarie 1990, când Iliescu era soarele, iar Ceaușescu era dușman, se scria cu ‘c’, să zică că a fost lovitură de stat. Nu mai zice nimeni. Toată lumea a uitat. Acum, dacă întrebi pe cineva, o să spună: Ești cu Iliescu!. Aceasta este o dramă. Nimeni nu își amintește că a fost un moment, de prostie, în care tu ai zis ceva.

Alina Matei: Își vor aminti în mod sigur.

Ion Cristoiu: În decembrie 1996, am fost primul care a ridicat sabia la Emil Constantinescu. Cât am pătimit atunci. N-a trecut un an, doi, iar toată lumea a zis “Da, domnule”, dar nu a zis “Cristoiu avea dreptate”. Acela era, într-adevăr, prost președinte. Aceasta este drama.

Alina Matei: Mica drama. Ion Cristoiu de la Vrancea, pare ca l-ar copia pe Barbu Ștefănescu Delavrancea, dar Ion Cristoiu de la Găgești, v-ați gândit să semnați?

Ion Cristoiu: Delavrancea era și om politic.

Alina Matei: Dumneavoastră sunteți analist politic. Mădălina, mai  am două întrebări. Cum explicați atracția tinerilor pentru dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Nu este.

Alina Matei: Ba da.

Ion Cristoiu: Probabil sunteți dumneavoastră amabilă.

Alina Matei: Nicidecum.

Mădălina Afrăsinie: Nu este.

Alina Matei: Dar cu dumneavoastră sunt.

Ion Cristoiu: Vă rog.

Alina Matei: Jurnaliștii…

Ion Cristoiu: Dacă mă laudă cineva, mă simt prost, eu sunt obișnuit să fiu înjurat, simt că e ceva în neregulă.

Alina Matei: Jurnaliștii, televiziunile vă vor. Eu și Mădălina, deși nu suntem jurnaliști, v-am dorit aici.

Ion Cristoiu: Este o explicație simplă. Vă spun din experiența mea de gazetar. În momente tulburi, care sunt foarte dese la noi, oamenii vor să vadă ce spun liderii de opinie. Este o lege gazetărească. Când cade guvernul sau a fost arestată nu știu cine, primul lucru, vrem să vedem ce spun aceia, nu activiștii. Sunt unul dintre puținii marxiști din presă…

Alina Matei: O demonstrarăm aici.

Ion Cristoiu: Eu nu împărtășesc ideea de ziarist activist. Eu vreau să explic. Am fost singurul în perioada aceasta care mi-am bătut capul ca prostul, hai să explic alegerile. Am zis hai să le dezbatem, deoarece nu le dezbate nimeni, e un fenomen normal. Am inventat termenul proletariatul digital, despre băieții aceia care lucrează la multinațională.

Alina Matei: Maestre, scuzați-mă. Fac o paranteză. Facem un interviu cu o eminență cenușie chineză, un rector al unei universități din Shanghai, pe care îl întreb dacă și tinerii din Shanghai sunt cu căștile în urechi, cu rucsacul în spate, dacă sunt după modelul dumneavoastră de proletariat digital.

Ion Cristoiu: Proletariatul digital a pornit la mine la o imagine pe care am avut-o eu prima dată, dar acum eu sunt obișnuit cu ea. Eu merg vinerea la Antena, ea fiind în zona aceea…

Alina Matei: Corporatistă.

Ion Cristoiu: Și nimeresc ora când ei ies. Numai la 23 august, la IMGB și la confecții am mai văzut ieșind așa.

Alina Matei: Mulți?

Ion Cristoiu: Mii. Și toți sunt la fel. Căștile în urechi și…

Alina Matei: Rucsac.

Ion Cristoiu: Rucsac am și eu, acum. Prin proletariat digital eu înțeleg lucrătorul la multinațională, să știți că m-am interesat, este un fenomen sociologic, care nu se bazează numai pe rucsac și pe trotinetă. El lucrează ca cei de la IMGB. Nimeni nu a observat că în România sunt sediile multinaționalelor din Europa de est, nu cele ale multinaționalelor din România, de aceea sunt atât de mulți. În România sunt toate sediile. Dacă te uiți în Floreasca, zici…

Alina Matei: Unde sunt…

Ion Cristoiu: Este Vodafone din toată Europa de est, pentru că la noi forța de muncă este ieftină. M-am interesat și am aflat de ce seamănă ei foarte mult cu proletarii, de pe vremuri. În primul rând, la aceste firme nu se cultivă ideea de român, se cultivă ești la Oracle, ești la Vodafone. Toate acțiunile companiei sunt mândria de a fi în…

Alina Matei: Compania respectivă. O companie străină care nu este o companie română.

Ion Cristoiu: Nu, ei nu mai sunt români, ci sunt de la Vodafone. Este o cetățenie care se numește cetățenie de multinațională. Toate operațiunile lor, buildingurile și toate acelea sunt făcute cu mândria de a lucra pentru ei. Această cetățenie poate intra în conflict cu cetățenia românească. Nu știu dacă ați înțeles.

Alina Matei: Am înțeles. Așa este și în Belgia? Așa vă spune fata dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Fiica mea lucrează la Ministerul Justiției, în calitate de jurist.

Alina Matei: A, nu lucrează în multinațională…

Ion Cristoiu: A doua caracteristică a proletariatului digital este că el câștigă bine, dar nu suficient ca să aibă proprietate. Ceea ce a spus fata de la Plus nu era o prostie. Ei nu au simțul proprietății. Nu au casă, nu au mașină, dar trăiesc bine.

Alina Matei: Mașina firmei.

Ion Cristoiu: Da, au numai mașina firmei. Ei trăiesc bine, nu trăiesc rău. Nu le trebuie de la PSD. Au totul, mașina firmei, cutare, cutare. Secția de cadre la ei este mai tare decât cea de pe vremuri.

Alina Matei: Resursele umane?

Ion Cristoiu: Da. Ei nu au sindicat. Ați observat? Pot fi dați foarte ușor afară, nu au cum să facă gălăgie. Ei sunt dependenți și chiar muncesc. Cel mai grav este următorul lucru. Mi-a povestit cineva care lucrează la o multinațională, cu titlu de exemplu, am chemat pe cineva să deseneze un pește și m-am trezit în birou cu cinci inși. Eu pot desena numai coada…

Alina Matei: Specializarea…

Ion Cristoiu: Ultra specializarea. La un moment dat, la această multinațională, de dimineață până seara, una, care a terminat ASE-ul, încheie, de dimineață până seara, o chestie din Indonezia. Are o singură pătrațică, atât face. Ei nu au imaginea de ansamblu, de aceea sunt proletar. Este o nouă clasă.

Mădălina Afrăsinie: Nu văd copacii din cauza pădurii.

Ion Cristoiu: Munca este aproape ca a proletarilor de pe vremea lui Dickens. În aceste condiții, ei nu mai au timp…

Mădălina Afrăsinie: Atunci cum vă explicați această ură între cei de la multinaționale și noi, cei care suntem plătiți de la bugetul de stat? Ură, cu ghilimele de rigoare.

Ion Cristoiu: Cine, ei pe noi? Există însă și o trăsătură a acestei generații. Am stat de vorbă cu Kolea Morozov, care lucrează la o agenție rusă și el se plângea de reducerea textului la SMS. Vin generații care nu mai trec dincolo de titlu. Nu sunt capabili să citească mai multe propoziții simple. A zis președintele că imediat pleacă ăia de la putere – e o propoziție. Ei nu încearcă să treacă dincolo. Au luat un slogan: ciuma roșie. Ei își asimilează, din acest stres al creierului, lucrurile foarte simple. Ei nu gândesc.

Mădălina Afrăsinie: Eu mă uit la mine…

Ion Cristoiu: Ei nu gândesc în afara meseriei lor.

Mădălina Afrăsinie: Mă uit la mine, la Alina, la dumneavoastră. Eu, ca judecător, ajung la ora 9 la birou și plec la ora 5, dar continui munca acasă. Nu-mi permit să dau cu presupusul de ce Alina stă o ora, două, sau de ce eu la ora doisprezece mănânc pe tastatură, iar ea se duce și ia masa în oraș. La mine, întorci tastatura și vezi ce am mâncat. Asta nu reușesc să înțeleg. Atâta vreme cât tu nu știi cu ce mă ocup eu și cam în ce constă fișa postului, deși nu există o fișă a postului în cazul meu, cum îți permiți tu să îmi spui că nu fac nimic, ci stau ca bugetarul gras pe spatele privatului slab, și dacă nu ar fi el, eu aș muri de foame.

Ion Cristoiu: Este o propoziție simplă pe care au asimilat-o ei. Am atras atenția că s-ar putea să fim martorii unor prefaceri sociale, eu fiind marxist, cum am spus. Prin marxist înțeleg un om care încearcă să înțeleagă lumea de care noi nu ne dăm seama. Poate că politica tradițională nu mai este valabilă, poate că și comoditatea este de vină. Îmi povestea un taximetrist, care mă adusese de la Antena înapoi, că a luat unul din aceștia, un proletariat digital, și era uimit că citea ziare. Cum adică, citiți? El avea telefonul mobil, care nu are decât titlu. Este un fenomen. Nu ne putem opri. Ca să închei, semnale că Roma se prăbușește erau chiar de pe vremea lui Octavian Augustus. S-a prăbușit. Pe termen lung, nu ai cum să ști. Nu ne putem opri noi, simpli indivizi, la a face istorie. Poate va veni o vreme când vom vorbi numai prin SMS. Cine își imagina această scenă: vin la cafenea doi iubiți, iar în loc să se țină de mână, fiecare își citește…

Alina Matei: Stă cu mâna pe telefon.

Ion Cristoiu: Cred ca este o formă de consum. Aceste generații, din punct de vedere politic, pot naște un alt fel de a face politică. Aici sunt convins. După 1920, în perioada interbelică, la noi au apărut generații, generații, generații. Marea lor problemă, majoritatea fiind studenți la drept, era că ei nu mai aveau loc în politică. O parte dintre ei erau puieți de feseniști, nu de comuniști. În anii 90 aveau părinți, nu dau exemplu, cazurile sunt celebre. Și Andrei Caramitru la fel. S-au dus la școli în Occident, s-au pricopsit pe seama părinților. Acești tipi au bani, au confort, dar vor și ei politică. Ca să facă politică, trebuie să între într-un partid. Cum să intre într-un partid când acolo dai de o gașcă? O gașcă care îți spun că dacă ești femeie trebuie sa te culci cu ăla, dacă ești bărbat trebuie să duci cafelele. Da? Și atunci ei vor încerca să meargă la partide mai democratice. Această generație, care a mers în străinătate, are acces la internet, va refuza politica catastrofală pe care o duce…. Lumea nu înțelege de ce cade PSD-ul. El cade pentru că, din 1990, PSD a înțeles acest lucru: eu vă dau. Am întrebat odată într-un județ, de ce îl votează ei pe baroni, și mi s-a răspuns: “pentru că ne dă”. În lumea modernă, demnitarul nu dă. Demnitarul este obligat să dea. Cei mai mari votanți anti-PSD au fost studenții: de-al dracului. Când i-am întrebat pe studenți au răspuns că nu au votat acest partid pentru că aceia le-au dat facilitățile, crezând că-i cumpără, dar nu au reușit. Politica dusă de partidele tradiționale, de cumpărare numai a burții, nu va mai merge. Vin oameni care nu mai au nevoie să li se dea, nici găleți, nici măcar pensii. Atunci va trebui să cucerești mințile. Partidele tradiționale nu mai cuceresc mințile. Ei se adresează cu: v-am dat.

Mădălina Afrăsinie: Credeți că inteligența va fi din nou la mare căutare?

Ion Cristoiu: Nu cred că inteligența, ci independența, nedependența de puterea politică. Din momentul în care ești cât de cât pricopsit, nu te mai uiți să vezi dacă acela dă pensie, dacă crește salariul, dacă mai dă ceva. Nu este faptul că dau, ci că dau cu sentimentul că te-au mituit.

Mădălina Afrăsinie: Dau cu sentimentul că vor primi ceva pentru ce au dat, probabil.

Ion Cristoiu: O paranteză. Vă dau un exemplu, în 1999 am fost, împreună cu Radu Vasile, la Moscova. Era frig și, cum eu sunt un admirator al prozei rusești, la un moment dat la un supermarket…

Madalina Afrasinie: Ați citit în limba rusă…

Alina Matei: Vlad Bercu l-a citit în limba rusă pe Dostoievski.

Mădălina Afrăsinie: Exact cum Eminescu sună bine în română…

Ion Cristoiu: La intrarea în supermarket era o cerșetoare și, deodată, se oprește o limuzină, din ea coboară una numai în blănuri. În trecere îi aruncă cerșetoarei banii. Acesta este PSD-ul. Ea nu se oprește…

Alina Matei: Nu s-a oprit.

Ion Cristoiu: Ea arunca…

Alina Matei: En passant.

Ion Cristoiu: Partidele tradiționale aruncă. Ei nu au înțeles că la un moment dat, trezește o jignire, provocând și o revoltă.

Mădălina Afrăsinie: Ne mai ascultăm unii pe alții?

Ion Cristoiu: Nu. În România, niciodată. Pe mine nu mă ascultă nimeni. Nu cred că m-a oprit cineva vreodată sa mă întrebe sincer ce cred despre ceva și nici ca să îmi spună ce crede el despre nu știu ce politică.

Mădălina Afrăsinie: Deci nu ne ascultăm?

Ion Cristoiu: Nu. Anumite trăsături nu le putem înlocui.

Alina Matei: Trecem la Game of Thrones. Cred că acum ar fi trebuit să înceapă interviul. Ce personaj feminin va place?

Ion Cristoiu: În general?

Alina Matei: Din serialul Game of Thrones, pentru că generația aceasta este cu siguranță generația Game of Thrones.

Ion Cristoiu: Dacă doriți, discutăm la un alt interviu. Revăd acum serialul. Am luat acum patru cărți.

Alina Matei: Am văzut ca ați dat comandă și ați cumpărat cărți din Franța.

Ion Cristoiu: Nu. Le am. Deja citesc. Cea pe care o citesc acum se numește De la serial la istorie și urmare a acestei lecturi mă duc în vara aceasta la zidul lui Hadrian.

Alina Matei: Deci, ce personaj feminin vă place?

Ion Cristoiu: Mama dragonilor. Finalul mi s-a părut…

Mădălina Afrăsinie: Tras de păr rău de tot.

Ion Cristoiu: De ce sunt eu fascinat de acest serial? Pentru că este foarte greu să implantezi în real fantasticul. Se întâlnește la Bulgakov, la Gogol, la Marquez. Această implementare trebuie să aibă credibilitate. Imediat miroși artificialul. În acest serial, nu numai bătălia pentru putere este fascinantă, ci și lumile create. Este o capacitate uimitoare de a crea lumi credibile, uluitoare, reale, cu foarte multe trimiteri la istorie. Nu am mai întâlnit-o nici într-un serial. Printre altele, în cărți este una cu geopolitica. De ce vreau sa mă duc la Zidul lui Hadrian. Pe mine m-au preocupat dintotdeauna romanii, spaima lor față de germani, citind asta și în Tacitus. M-a fascinat perspectiva lui Pilat din Pont, tot ce se întâmpla, ei nu înțelegeau nimic. Romanii erau minți din acestea: drumuri, șosele, legiuni, matematică. Vine unul ca Mesia, cred că săracul Pilat din Pont nu înțelegea nimic. Ei nu au înțeles niciodată iraționalul, de aceea se uitau spre germani și nu înțelegeau nimic, se uitau spre picți… Vreau să mă duc pe acest zid, să văd care era perspectiva lor. Am citit o carte înainte de asta, care este seria decriptată, dacă ați observat, numai istoricii scriu atâta… Dacă ați observat, în serial, lumea de dincolo de zid este necunoscută.

Alina Matei: Nici nu cred, dar li se spune.

Ion Cristoiu: Nu numai că nu cred, dar noi avem perspectiva aceluia din lumea cunoscută. De ce vin morții? Este perspectiva romanului față de barbarii de dincolo. Noi nu știm niciodată ce este dincolo. Genialitatea, de aceea zic ca a eșuat finalul, pentru că de la început ni se trimit semnalele acelea: vine iarna, semnalele neliniștitorului, pe care le abandonează în final, dar mă rog…

Alina Matei: Terminăm cu un alt genial, Zaharia Stancu: cu o hârtie și un creion putem cuceri lumea. E adevărat?

Ion Cristoiu: Așa a zis Zaharia Stancu?

Alina Matei: Da. Așa a zis în Desculț.

Ion Cristoiu: Depinde care lume. Dacă citește lumea ce ai scris tu.

Alina Matei: Vai de mine și aoleu cu acest interviu. Nu am vorbit deloc despre hotărârea din dosarul cu domnul Mititelu. Este cu va urma… Vă las pe dumneavoastră să încheiați. Vă mulțumesc! Mulțumesc, Mădălina!

Mădălina Afrăsinie: Spre ce ne îndreptăm?

Ion Cristoiu: Să vă spun așa ca o mărturisire. La Mediafax, am văzut că ați fost la lansare, am lansat o colecție care se intitulează Cărți descoperite. Biblioteca Academiei, cum am zis, este un mormânt uriaș. Ideea de ce scriu? Totuși, am scris și muncim… Pentru că, până la urmă, poate vine cineva, cum zic eu, peste 10-20 de ani, dacă o mai fi Biblioteca, și zice că uite, era unul Cristoiu și ce lucruri interesante a scris. Vă pun o întrebare în final.

Alina Matei: Nu vă puteți abține. Noi suntem moderatoare. 🙂

Ion Cristoiu: De ce muncesc? Deși știu că pot să mai scriu încă 20-30 de cărți.

Alina Matei: Vă răspund eu cu ce ați spus dumneavoastră într-un interviu: pentru că urcatul bolovanului este dificil.

Ion Cristoiu: Asta e! Mie finalul din mitul lui Sisif. Adică…

Alina Matei: Sau chinezul care se duce în fiecare dimineață…

Ion Cristoiu: Nu. Mitul lui Sisif, ală ia bolovanul de la capăt și spune Camus, în final, urcarea bolovanului este suficientă. Până la urmă scrisul, interviul, că acuma, teoretic, în perspectiva eternității, acest interviu nu înseamnă nimic. Dar noi am urcat bolovanul. O să cadă la loc. Ne ducem în după-amiaza asta și o să urcăm alt bolovan.

Alina Matei: Corect. Măcar am ajuns la un consens. Mulțumesc, Maestre! Mulțumesc și dumneavoastră! Mulțumesc și directorului nostru tehnic, domnul Costin Badea! Mulțumesc frumos!

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate