ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Atribuțiile Șefului Statului în desemnarea șefului Statului Major al Apărării – neconstituționalitatea prevederii legale privind prelungirea mandatului șefului Armatei
24.06.2019 | JURIDICE.ro


Context

La data de 8 decembrie 2018, Klaus Iohannis, Președintele României, luând act de lipsa unei propuneri de numire, potrivit legii, în funcția de șef al Statului Major al Apărării și reținând necesitatea asigurării continuității conducerii armatei, în condițiile în care mediul regional și internațional de securitate se află în continuă schimbare și având în vedere rezultatul dezbaterilor din cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 28 decembrie 2018, a semnat decretul privind prelungirea mandatului de șef al Statului Major al Apărării cu un an al titularului în funcție la acel moment, care fusese numit inițial prin Decretul nr. 950/2014.

Ministerul Apărării Naționale a formulat o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâții Președintele României Klaus – Werner Iohannis și Administrația Prezidențială, ulterior fiind introdus în cauză ca pârât și titularul funcției de șef al Statului Major al Apărării, acțunea MapN având ca obiect „anulare act administrativ – Decretul nr. 1331/28.12.2018”.

La termenul din 26 februarie 2019, părțile au pus concluzii cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului de lege referitor la procedura de numire a șefului Statului Major al Apărării și de prelungire a mandatului acestuia, prevăzute de art. 39 alin. 5 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată, în principal cu privire la sensul prevederilor art. 39 alin. 5 din Legea nr. 346/2006 de restrângere neconstituțională a atribuțiilor șefului statului în ce privește calitatea sa constituțională de comandant al forțelor armate, potrivit art. 92 alin. 1 din Constituție.

Constatările Curții de Apel București (judecator litigiu fond – dr. Silviu Gabriel Barbu)

1. Curtea a constatat că excepția de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. 5 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată a quo, în cursul soluționării în fond a litigiului dedus judecății prin acțiunea introductivă a reclamantului Ministerul Apărării Naționale prin ministrul apărării naționale, acțiune prin care se solicită Curții de Apel București, în contencios administrativ, anularea Decretului nr. 1331/2018 emis de Președintele României pentru prelungirea mandatului de șef al Statului Major al Armatei pentru titularul in functie, pentru durata de un an.

2. Neconstituționalitatea acestor dispoziții legale a fost raportată de instanța de judecată a quo la prevederile art. 80, art. 92, art. 93, art. 94, art. 100, cu trimitere și la incidența art. 52 și 53 din Constituție, cu mențiunea că forma actuală a textului de lege, pe care instanța o apreciază ca fiind neconstituțională, este de natură să încalce principiul supremației Constituției consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, deoarece restrânge în mod neconstituțional atribuțiile Președintelui României.

3. Instanța a reținut că excepția se referă, în mod neîndoielnic, numai la art. 39 alin. 5 din Legea nr.346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, întrucât, prin prisma regulii de interpretare de natură procesuală in limine litis, procesul se circumscrie exclusiv analizei actului administrativ atacat și a stării de fapt denunțate de reclamant prin raportare la aplicabilitatea acestui text de lege precis indicat, fapt preluat și de absolut toți pârâții în apărările și susținerile acestora anume intregul text de lege din art. 39 alin. 5 din Legea nr. 346/2006.

4. Curtea de Apel București a arătat că art. 39 alin. 5 din Legea nr. 346/2006 este neconstituțional în sensul că tinde să limiteze atribuțiile constituționale ale Șefului Statului în ceea ce privește calitatea sa de comandant (suprem) al forțelor armate române potrivit art. 92 alin. 1 teza întâi din Constituție: ,,Președintele României este comandantul forțelor armat și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.” Totodată, textul de lege criticat, privit prin prisma art. 92 alin. 1 din Constituție, încalcă și prevederile art. 80 alin. 1 din Constituție, întrucât îi limitează șefului statului rolul esențial de garant al independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării, deoarece induce soluția partajării atribuțiilor șefului statului cu deținătorii altor funcții publice înalte, dar care nu sunt menționați în aceste texte constituționale, anume ministrul apărării naționale.

5. Calitatea de comandant al forțelor armate, respectiv atribuția constituțională a Președintelui României de comandant suprem militar conferită de art. 92 alin.1 din Legea fundamentală nu sunt circumscrise de textul constituțional niciunei intermedieri, niciunei limitări, nu este condiționată de acțiunile sau inacțiunile altor actori politici, indiferent de poziționarea acestora în stat. Acolo unde constituantul a dorit să supună decretul președintelui unei cenzuri, prin contrasemnarea sa de către primul ministru, ei bine Constituția prevede expres aceste ipoteze, cum sunt cele enumerate de art. 100 alin. (2) din Constituție, care acoperă și situațiile privind apărarea națională, respingerea agresiunilor armate și măsurile excepționale. La fel în cazul în care Președintele își exercită anumite atribuții pe baza propunerilor altor autorități publice sau formulate de înalți demnitari, când decretul președintelui nu poate fi emis în absența propunerilor respective. De asemenea, acest art. 92 alineat 1 din textul constituțional nu are, după cum se poate observa spre comparație la multe alte texte din Constituție, nicio trimitere la vreo lege (des întâlnita exprimare ,,potrivit legii”), fie ea organică sau ordinară, care să detalieze ulterior modul de organizare și funcționare a forțelor armate, adică acolo unde legiuitorul să poată decide infraconstituțional, deci pe un palier inferior de forță juridică în comparație cu legea fundamentală, introducerea unor mecanisme intermediare între șeful statului și forțele armate. Așadar, Președintele României își poată exercita această atribuție constituțională esențială pentru ființa statului de management al forțelor armate, în scopul de a asigura securitatea militară a României, pentru capacitatea de apărare a țării și pentru funcționarea optimă a mecanismului militar, în cadrul normativ creat de art. 92 alin. 1, anume exercită direct atribuția și calitatea de comandant al forțelor armate.

6. Curtea de Apel a statuat că șeful statului are obligația conlucrării cu Parlamentul, valorificării atribuțiilor legislative ale acestuia și, mai ales, a rolului Legislativului de ,,organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare”, consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituție, dar și cu primul ministru, cu care partajează asumarea juridică a decretelor, pe care primul ministru le contrasemnează, conform art. 100 alin. 2 din Constituție. Curtea de Apel, examinând toate normele constituționale care sunt centrate pe rolul și atribuția de comandant suprem al forțelor armate acordată de Constituție Președintelui României, observă că șeful statului nu partajează, pe linia de interpretare a art. 92 alin. 1 din Constituție, conducerea forțelor militare ale României, la nivel de comandă de vârf, cu nici un alt actor politic – instituțional sau individual – enumerat în economia generală a legii fundamentale în vigoare, poate doar cu excepția Parlamentului, prin prisma rolului Parlamentului dat de art. 61 alin. 1 din Constituție, aceasta însă numai într-o interpretare logică și sistematică furnizată de sensul art. 1 alin. 4 din Constituție (echilibrul puterilor, alături de separația acestora), valorizând importanța Parlamentului în angrenajul instituțional românesc, în democrația constituțională în sine.

7. Atunci când o normă juridică cu forță juridică inferioară Constituției introduce astfel de intermedieri și limitări ale atribuțiilor și competențelor șefului statului, deși legea fundamentală însăși nu le prevede expres și nici măcar nu trimite la o (viitoare) lege care ar putea ipotetic să le prevadă, adică să le introducă la nivel infraconstituțional, această normă juridică inferioară Constituției este încărcată de venin neconstituțional, nu corespunde exigențelor, sensului, logicii prevederilor constituționale și încalcă principiul supremației Constituției, generând o ordine juridică neconstituțională, care produce în lumea reală, în sistemul de drept românesc în concret, consecințe denaturate față de voința constituantului, fapt care, finalmente, afectează dezideratul și conceptul de democrație prin legalitate.

8. Curtea statuează că menționarea art. 100 în sesizarea de neconstituționalitate vizează de fapt efectele neconstituționalității textului de lege criticat concret, prin împrejurarea că Președintele României emite decrete pentru a numi în funcții publice, iar în litigiu este Decretul 1331/2018 emis de șeful statului pentru prelungirea in funcție a titularului, care ocupa cea mai înaltă funcție militară din interiorul ierarhiei militare, aplicarea textului de lege criticat generând, cel puțin în aparență, o aplicare obligatorie, inclusiv cu posibile efecte neconstituționale, a textului art. 100 din Constituție, anume emiterea decretului. Prevederile art. 52 și 53 din Constituție pot să aibă o influență, cel puțin la nivel ipotetic, abstract, asupra situației juridice a pârâtului – șef militar suprem al Armatei-, ipoteza valabilă în cazul oricărui destinatar al legii aflat în ipoteză similară. Aceasta formulă juridică generează, în cazul în care textul actual al legii rămâne în vigoare, o restrângere a drepturilor acestei categorii de persoane atunci când soluția juridică tinde spre anularea actului administrativ de acest fel atacat și în demersul procesual de apărare promovat de un astfel de pârât (ajuns de regulă incidental în litigiu), acesta practic nu se poate apăra, deoarece apărările sale sunt indisolubil legate de cele ale emitentului actului administrativ astfel atacat, situația sa juridică fiind în realitate una subsecventă față de cea a emitentului actului administrativ.

Punctele de vedere ale părților 

Ministerul Apărării Naționale 

1. Cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Ministerul Apărării Naţionale a apreciat că aceasta este neîntemeiată şi că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea 346/2006 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, “şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.”

2. Decretul nr. 1331 din 28 decembrie 2018 este un act administrativ unilateral cu caracter individual, fiind emis de Preşedintele României, în regim de putere publică, în exercitarea atribuțiilor constituţionale prevăzute de art. 94 lit. c) din Constituţia României, şi anume numirea în funcţii publice în condiţiile prevăzute de lege.

3. Reclamantul consideră că Decretul nr. 1331 a fost emis cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, fiind contrar dispoziţiilor art. 39 alin (5) din Legea nr. 346/2006, republicată, care stabileşte condiţiile cumulative pentru numirea de către Preşedinte a şefului Statului Major al Apărării şi anume lipsa propunerii ministrului apărării naţionale şi avizul prim-ministrului.

4. Reclamantul reține că, fiind vorba de militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, raportat şi la atribuţiile Ministrului apărării naţionale, astfel cum sunt menţionate în Legea nr. 346/2006, precum şi cele ale art. 34 coroborate cu cele ale art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, apreciază că este imperios să existe o propunerea a ministrului pentru funcţia de şef al Statului Major al Apărării, înaintată Preşedintelui României. Propunerea este pe deplin justificată, pe de o parte pentru faptul că ministrul cunoaşte personalul instituţiei, iar pe de altă parte, conlucrarea în cadrul instituţiei trebuie să fie benefică sistemului militar. În notele scrise, reclamantul a susținut că se justifică suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

5. Din cuprinsul prevederilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 şi din plasarea sintagmei „cu posibilitatea de prelungire cu până la un an” în teza finală, rezultă în mod clar faptul că prima teză reglementează strict procedura de numire a şefului Statului Major al Apărării. În ceea ce privește prelungirea mandatului cu până la un an, nu este prevăzută parcurgerea acelorași etape procedurale ca în cazul numirii.

6. Norma prevăzută la art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 nu conţine vreun viciu de neconstituţionalitate, deoarece voinţa legiuitorului (cel care oferă interpretarea originară a unei norme) este clar exprimată în Stenograma şedinţei plenului Senatului din data de 29 iunie 2019 în motivarea amendamentului admis, unde se menţionează că ”Mandatul şefului SMG are o legătură strânsă cu mandatul Preşedintelui.”.

Administrația Prezidențială și Președintele României

1. Cei doi pârâți au apreciat că nu este îndeplinită condiţia potrivit căreia norma vizată de excepţia de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată. Pârâții au reținut că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează, în realitate, o chestiune de interpretare a legii, operaţiune care ţine strict de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu de cea a Curţii Constituţionale.

2. Calitatea Preşedintelui României de „comandant al forţelor armate” nefiind una formală sau onorifică, este înzestrată cu toate prerogativele constituţionale şi legale necesare exercitării atribuţiilor din domeniul apărării de către Preşedinte. Mai mult, condiţiile concrete în care s-ar putea dispune prelungirea mandatului şefului Statului ţin seama de atribuţiile Preşedintelui României prevăzute de art. 92 din Constituţie.

3. Interpretarea invocată de către reclamant – potrivit căreia se impunea parcurgerea aceloraşi etape procedurale ca în cazul numirii – reprezintă, în opinia pârâților, o extrapolare a condiţiilor numirii şi în cazul procedurii de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Armatei, aspect care ar fi contrar literei şi spiritului legii. O astfel de interpretare, în opinia pârâților, ar reprezenta o adăugare la lege, fiind contrară intenţiei legiuitorului. De altfel, în ceea ce priveşte prelungirea mandatului, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a prelungi mandatul şefului Statului Major al Apărării cu parcurgerea aceloraşi etape procedurale ca în cazul numirii, ar fi prevăzut în mod expres acest aspect, în cuprinsul normei juridice.

Titularul funcției de șef militar al Armatei a exprimat urmatorul punct de vedere:

1. Pârâtul a susținut că un eventual dubiu cu privire la constituţionalitatea art. 39 nu poate viza decât limitarea dreptului Preşedintelui României, în calitatea sa de „comandant ai forţelor armate” (art. 92 alin. (1) teza I din Constituţia României) de numire în funcţia de Şef al Statului Major al Apărării, limitare dată de condiţionarea numirii de existenţa propunerii Ministrului Apărării Naţionale şi a avizului Prim-ministrului. Totuși, în această privință, același pârât susține că se observă faptul că prevederea referitoare la prelungirea mandatului nu conţine o astfel de condiţionare care să atragă un dubiu de constituţionalitate.

2. Pârâtul a învederat că există riscul ca Decretul nr. 1331/2018 să fie practic desfiinţat printr-o măsură de suspendare, aplicată de instanţă, anterior verificării unei eventuale încadrări a Decretului nr. 1331/2018 în sfera actelor administrative de comandament cu caracter militar, exclude de Constituţie și de Legea nr. 554/2004 din sfera controlului judecătoresc.

3. Pârâtul a arătat că instanţa trebuie să ţină seama la momentul deliberării cu privire la chestiunea unei eventuale suspendări a cauzei, de faptul că în momentul de faţă Statul Major General al Apărării nu are un şef (Decretul nr. 1331/2018 fiind suspendat), nu are nici locţiitor (ci doar un împuternicit pe acest post, pentru care nu există avizul CSAT) şi nici nu există în acest moment persoane care să îndeplinească condiţiile de vocaţie la numirea în funcţia de Şef al Statului Major al Apărării Situaţia de lipsire a Armatei de Şeful Statului Major al Apărării, „militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată”, constituie o situaţie de risc la adresa securităţii naţionale.

Decizia Curții Constituționale (minuta)

La data de 4 iunie 2019, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma ”cu posibilitatea de prelungire cu până la un an” din cuprinsul art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale este neconstituțională.

Curtea a reținut, în esență, că sintagma menționată este lipsită de claritate și încalcă astfel dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât nu prevede condițiile și procedura de urmat pentru prelungirea mandatului șefului Statului Major al Apărării. Revine legiuitorului obligația de a stabili în mod clar aceste aspecte.

După publicarea întregii decizii în Monitorul Oficial, cu motivarea deciziei, se vor putea vedea și analiza argumentele pentru care CCR a pronunțat această hotărâre și pentru care considerente nu a apreciat necesar să dea răspuns la toate aspectele sesizate de Curtea de Apel București, lasând neclarificate raporturile cuprinse în legea în vigoare dintre șeful statului și ministrul apărării în privința numirii în funcție a șefului Armatei, respectiv a prelungirii mandatului acestuia.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate