Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Reflecții asupra prelungirii dreptului de circulație în cazul anumitor infracțiuni rutiere
24.06.2019 | Mihai-Costin TOADER

JURIDICE - In Law We Trust
Mihai-Costin Toader

Mihai-Costin Toader

Deși, aparent, infracțiunile rutiere nu suscită un interes deosebit pentru literatura de specialitate și practica judiciară, apreciindu-se că sunt integrate într-o tipologie clasică de infracționalitate, iar sub aspect teoretico-aplicativ nu reclamă interpretări sofisticate, în jurisprudența recentă, există o practică neunitară cu privire la soluționarea unei chestiuni incidentale și adiacente raportului juridic de drept procesual penal, respectiv prelungirea dreptului de circulație, în cursul urmăririi penale și al judecății, de către procuror sau de către instanța de judecată.

Astfel, potrivit art. 111, alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002[1] privind circulația pe drumurile publice, la cererea titularului permisului de conducere reținut în condițiile alin. (1) lit. b) (s.n.în cazul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336,337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal) sau ale alin. (4 (s.n permisul de conducere al conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, implicat într-un accident de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reține de către poliția rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulație, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulație, în situația în care regula de circulație încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) și c), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri…), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de suburmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Modul de soluționare a cererii de prelungire a dreptului de circulație se comunică și șefului poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.

Prealabil, din exegeza textului de lege se constată lesne că legiuitorul face trimitere la soluțiile de neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, soluții tipice vechiului Cod de procedură penală, prevederile nefiind puse în acord cu actualele dispoziții procedural penale. Totuși, mutatis mutandis, apreciem că dispozițiile legale criticate trebuie aplicate prin raportare la soluțiile procesuale ce pot fi adoptate în cursul urmăririi penale și prevăzute de actualul Cod de procedură penală, respectiv soluția de clasare și soluția de renunțare la urmărire penală (guvernate de dispozițiile art. 314 Cod de proecedură penală).

Problema litigioasă care dă naștere unei interpretări neunitare se referă la posibilitatea prelungirii dreptului de circulație, în situația incidenței unor infracțiuni rutiere pentru care legiuitorul prevede că la momentul constatării acestora de către organele de poliție rutieră, trebuie dispusă măsura tehnico-adminsitrativă a reținerii permisului de conducere și în mod subsecvent eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație, situații prevăzute în mod explicit de art. 111, alin. 3 din din O.U.G. nr. 195/2002, printre care cea mai uzitată situație practică este reprezentată de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 Cod penal. Astfel, într-o primă optică se apreciază că din moment ce în cuprinsul art. 111, alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 se lasă posbilitatea organului judiciar de a aprecia asupra oportunității prelungirii dreptului de circulație, fără a se distinge în funcție de categoria infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală in rem, nici interpretul organ judiciar nu ar trebuie să distingă aceste situații, astfel că ar fi posibilă prelungirea dreptului de circulație, inclusiv în cazul infracțiunilor pentru care legea reclamă reținerea permisului și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație, așa cum este și în situația infracțiuniii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 Cod penal.

În literatura de specialitate s-au exprimat și alte ipoteze în sprijinul acestei opțiuni[2]: un prim argument este că în art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență sus-menționată legiuitorul prevede, fără deosebire, că la cererea titularului permisului de conducere reținut de către polițistul rutier, în cazul săvârșirii oricăreia dintre cele 17 infracțiuni [indicate concret în norma legală prin enumerarea lor în art. 111 alin. (1) lit. b) și alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență], procurorul sau instanța de judecată, după caz, poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile. Al doilea argument ar fi că alin. (6) al art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 îi urmează celui [alin. (3)] în care același legiuitor îi dispune imperativ polițistului rutier să rețină permisul de conducere și să elibereze dovadă înlocuitoare fără drept de circulație persoanei cercetate pentru exact aceleași fapte. Așadar, alin. (6) pare să fie o excepție de la regula prevăzută în alin. (3). Al treilea argument: dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină interdicția de circulație a celui cercetat și atunci când acesta se adresează magistratului cu o cerere de prelungire, ar fi trebuit să dispună expres și imperativ că solicitarea este inadmisibilă și trebuie respinsă. Or, nu numai că legiuitorul nu a făcut acest lucru, dar în finalul alin. (6) prevede că „modul de soluționare a cererii de prelungire a dreptului de circulație se comunică și șefului poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta (sublinierea noastră – A. Radu)”. Această modalitate de legiferare trebuie interpretată în sensul că soluția de respingere nu este impusă de lege și magistratului, iar acesta are atât posibilitatea de a menține interdicția, cât și de a acorda dreptul de a conduce autovehicule, chiar și unei persoane cercetate pentru infracțiunile cu privire la care polițistul rutier a emis ope legis o dovadă fără drept de circulație. Indiferent că va admite sau va respinge cererea de prelungire a dreptului de circulație, magistratul trebuie să-și motiveze decizia doar pe considerente de temeinicie, și nu de legalitate. Al patrulea argument ține de semantică. Ceea ce induce dubiu asupra limitelor în care poate decide magistratul este exprimarea oarecum nefericită a legiuitorului, care a creat un aparent nonsens logico-juridic, deoarece utilizează terminologia „prelungirea dreptului de circulație”, în condițiile în care acesta fusese suspendat de către polițistul rutier ca efect imediat al luării măsurilor tehnico-administrative ale reținerii permisului de conducere și eliberării dovezii înlocuitoare fără drept de circulație. Însă, dacă ținem cont de semnificația substantivului „prelungire” care derivă din verbul „a (se) prelungi” și care înseamnă a dura mai mult, a amâna un termen, o scadență, este limpede că legiuitorul nu a dorit să-l pună pe magistrat în situația de a respinge ab initio și ope legis astfel de cereri, ci să decidă, având la bază considerente de temeinicie. În ceea ce privește această opinie, este de arătat că același autor susținuse, într-o altă lucrare anterioară[3], exact abordarea contrară.

În cea de-a doua interpretare, la care subscriem în totalitate, în mod judicios se apreciază că nu poate fi prelungit dreptul de circulație în contextul săvârșirii unor infracțiuni, care presupun, de plano, reținerea permisului de conducere și eliberarea de către organele de poliție rutieră, a unei dovezi, fără drept de circulație. În sprijinul aceste teze, se argumentează că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 111, alin. 1-4 și 6 din O.U.G. nr.195/2002 rezultă că procurorul/instanța de judecată nu poate aprecia asupra extensiei acestui drept pe parcursul procesului penal, deoarece încă dintr-o fază incipientă a procesului penal (momentul constatării existenței unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni), persoana în cauză, în diferitele sale calități procesuale (făptuitor, suspect, inculpat) este privată de exercitarea acestui drept, fiind lipsită de exercițiul acestuia, astfel că nu se poate prelungi exercitarea unui drept care este suspendat ab initio până la soluționarea definitivă a cauzei penale, opțiunea legiuitorului în sensul instituirii unui instrument procesual organelor judiciare de a prelungi dreptul de circulație realizându-se în limitele unei casete de infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social abastract mai scăzut, așa că sunt excluse acele infracțiuni față de care organele de poliție rutieră sunt obligate să dispună reținerea permisului de conducere și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație. În opinia noastră, a fortiori, se justifică imposibilitatea prelungirii dreptului de circulație pe parcursul procesului penal, procedură judiciară în care persoana cercetată beneficiază de un instrumentar de drepturi și garanții, din moment ce această suspendare intervine ab initio, încă de la momentul constatării indiciilor de săvârșire a acestor fapte, așadar intr-un stadiu procesual incipient, care nu garantează drepturi explicite făptuitorului.

Dispozițiile art. 111, alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 au făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate, cele mai elocvente hotărâri ale Curții Constituționale, pronunțate în această materie, fiind Decizia nr. 857/2015[4] și Decizia nr. 608/2017[5]. Astfel, în cazul Deciziei instanței de control constituțional nr. 857/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 111 alin. (3) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, deși excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată, în paragraful 24 Curtea Constituțională statuează următoarele: Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, Curtea observă că aceste norme reglementează procedura prelungirii dreptului de circulație, sfera sa de aplicabilitate vizând doar acele situații de reținere a permisului de conducere în care dovada înlocuitoare se eliberează cu drept de circulație. Or, în prezenta cauză, Curtea reține că autorului excepției i s-a eliberat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație. Astfel, deși nu sunt redate considerații juridice cu privire la interpetarea dezlegată de Curtea Constituțională, instanța de control constituțional arată fără echivoc dispozițiile art. 111, alin. 6 antereferite vizează doar situațiile de reținere a permisului de conducere în cazul în care dovada înlocuitoare se eliberează cu drept de circulație, opinie la care achiesăm. Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 608/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 111 alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, paragraful 25, Curtea Constituțională reține următoarele: Astfel, art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reglementează cu privire la obligativitatea reținerii permisului de conducere, iar alin. (3) enumeră cazurile în care dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație. Prin urmare, în aceste cazuri nu se poate dispune, în condițiile textului criticat, prelungirea dreptului de circulație. O asemenea dispoziție este suficient de clară, nefiind susceptibilă de interpretări contradictorii, și dă eficiență rolului legiuitorului de a reglementa cu privire la normele de circulație pe drumurile publice în considerarea asigurării desfășurării fluente și în siguranță a circulației, precum și pentru ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.

Practic, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație în cazul în care a fost săvârșită vreuna dintre infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. (2) și (4) din Codul penal referitor la punerea în circulație a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau cu număr retras sau a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, de art. 335 alin. (2) din Codul penal referitor la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, de art. 336 din Codul penal referitor la conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, de art. 337 din Codul penal referitor la refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, de art. 338 alin. (1) din Codul penal referitor la părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto aflat în procesul de instruire ori de către examinatorul autorității competente aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, și al art. 339 alin.(2)-(4) din Codul penal referitor la participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice, la așezarea de obstacole care împiedică sau îngreunează circulația, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la liberă circulație a celorlalți participanți la trafic și la lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase, sau în cazurile prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) și d) referitor la cumularea a cel puțin 15 puncte de penalizare și la situația în care titularul permisului a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie și art. 102 alin. (3) lit. a) și c) referitor la conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune și la situația în care conducătorul auto nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune, toate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Prin urmare, legiuitorul nu a făcut altceva decât să identifice din toată gama de încălcări ale normelor legale pe acelea care au o gravitate sporită și, ca o consecință directă a acestei rațiuni, a dispus cu privire la imposibilitatea eliberării vreunei dovezi cu drept de circulație. Aceasta nu are semnificația vreunei afectări a drepturilor și libertăților fundamentale, întrucât ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului reprezintă deziderate unanim acceptate. De altfel, dreptul de a conduce pe drumurile publice nu reprezintă un drept fundamental.

Și nu în ultimul rând, în considerentele Deciziei nr. 1/2010 având ca obiect pronunțarea unui Recurs în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție[6] se reține că în art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2008, s-a prevazut că la cererea titularului permisului de conducere reținut în condițiile alin. 1 lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanța de judecată investită cu judecarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești precum și ca modul de soluționare a cererii de prelungire a dreptului de circulație se comunică și șefului poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Pe de altă parte, din coroborarea dispozițiilor art. 111 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reiese că instanța penală poate hotărî prelungirea dreptului de circulație numai în cazul reținerii permisului de conducere și eliberării dovezii înlocuitoare a acestuia de către poliția rutieră.

În raport cu această reglementare, până la pronunțarea hotărârii definitive în cauzele ce privesc infracțiuni de încălcare a dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, titularul dovezii înlocuitoare cu drept de circulație, eliberată de organele poliției rutiere, este îndreptățit să se adreseze instanței de judecată atât timp cât procesul se află în curs de desfășurare, pentru a i se prelungi dreptul respectiv, cu câte cel mult 30 de zile, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt extreme de relevante și pentru dezlegarea acestei probleme de drept, instanța supremă arătând în mod explicit că doar titularului dovezii cu drept de circulație se poate adresa instanței de judecată în vederea prelungirii dreptului de circulație.

De altfel, această chestiune a fost dezbătută și în cadrul întâlnirii Președinților secției penale ale Î.C.C.J și ale Curților de apel din anul 2017[7], opinia majoritară adoptată de participanți fiind accea că dreptul de circulație poate fi prelungit numai în cazul în care dovada înlocuitoare este cu drept de circulație, nefiind posibilă interpretarea art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 în sens contrar.

Un alt aspect litigios generator de practică neunitară, se referă la calea de atac ce poate fi exercitată de către petent (inculpat), în cazul în care judecătorul de cameră preliminară a soluționat o cerere de prelungire a dreptului de circulație. În acest sens, în dezlegarea problemei, trebuie avută în vedere Decizia nr.1/2010-RIL pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, antecitată, în considerentele căreia se regăsesc următoarele aspecte:

În faza de judecată, cererea de prelungire a dreptului de circulație, întemeiată pe prevederile art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se va soluționa în condiții de publicitate, cu citarea părților, conform prevederilor art. 290 si 291 din Codul de procedură penală, iar instanța de judecată se va pronunța prin încheiere motivată care poate fi atacată odată cu sentința sau decizia, conform art. 361 alin. 2 si art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța supremă reține că ivirea unei atare cereri, de prelungire a dreptului de circulație, trebuie considerată doar ca o chestiune incidentală, premergătoare în cadrul procesului penal, a cărei soluționare nu vizează însuși fondul cauzei. Ca urmare, în raport cu dispozițiile procedurale aplicabile în faza judecății, se impune ca și soluționarea cererii de prelungire a dreptului de circulație, formulată de titularul dovezii înlocuitoare cu drept de circulație a permisului de conducere reținut de organele poliției rutiere, să aibă loc în ședință publică și cu citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 290 și 291 din Codul de procedura penala. Tot astfel, natura juridică a unei asemenea cereri, prin care este vizată doar o chestiune adiacentă raportului principal de drept procesual penal, mai impune să se considere că încheierile ce se pronunță în această materie nu pot fi atacate decât odată cu fondul, în conformitate cu reglementările de la art. 361 alin. 2 și art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Apreciem că trebuie subliniat contextul spațio-juridic în care a fost adoptată Decizia nr. 1/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod evident instanța supremă având în vedere configurația procesului penal grefată pe dispozițiile vechiului Cod de procedură penală. Deși argumentele instanței supreme își conservă valabilitatea și în actuala reglementare procesual penală, apreciem că soluția dezlegată trebuie interpretată prin raportare la noua arhitectură a procesului penal. Astfel, înainte de a ajunge în faza de judecată, procesul penal cunoaște etapa procedurii de cameră preliminară, guvernată de dispozițiile art. 342-348 Cod de procedură penală, soluția adoptată în această etapă procesuală fiind supusă căii de atac a contestației. Analizând critic și metodic decizia nr. 1/2010 a Î.C.C.J. în lumina noii structurii funcționale a procesului penal, apreciem că închierea prin care s-a soluționat cererea de prelungire a dreptului de circulație de către judecătorul de cameră preliminară poate fi atacată prin intermediul contestației prevăzută de art. 347 Cod de procedură penală. Astfel, considerăm că nu este fezabilă justificarea că încheierea anteferită, prev. de art. 347 Cod de procedură penală, ar putea fi atacată doar odată cu fondul cauzei, prin aplicarea în mod mecanic a Deciziei nr.1 /2010 a Î.C.C.J. Este adevărat că regimul juridic al acestei contestații vizează regularitatea sesizării instanței de către Ministerul Public, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, însă nu trebuie confundat mijlocul procesual prin care inculpatul poate exercita calea de atac împotriva încheierii cu regimul juridic al căii de atac. Ca atare, instanța de control judiciar va fi sesizată cu analiza încheierii prin care s-a soluționat cererea de prelungire a dreptului de circulație prin intermediul contestației, însă examenul critic cu privire la legalitatea și temeinicia încheierii cu privire la prelungirea dreptului de circulație pronunțată de judecătorul de camera preliminară de la instanța de fond se va realiza prin raportare la regimul juridic specific acestei chestiuni adiacente raportului principal de drept procesual penal, ci nu prin raportare la elementele specifice camerei preliminare.

În concluzie, apreciem că în interpretarea art. 111, alin. 6 Cod de procedură penală, organele judiciare investite cu soluționarea unei cereri de prelungire a dreptului de circulație ce vizează o infracțiune pentru care legiuitorul impune eliberarea unei dovezi fără drept de circulație, nu pot dipune prelungirea acestui drept, o astfel de cerere fiind inadmisibilă, ca urmare a interpretării sistematice a dispozițiilor legale prevăzute de art. 111, alin. 1-6 Cod de procedură penală, interpretare validată de considerentele Deciziei nr.1/2010-RIL pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de cele două decizii ale Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 857/2015 și Decizia nr. 608/2017.

Relativ la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii judecătorului de camera preliminară prin care se soluționează o astfel de cerere, apreciem că inculpatul poate ataca încheierea motivată a judecătorului de camera preliminară prin intermediul contestației prev. de art. 347 Cod de procedură penală, regimul juridic al acestei contestații fiind guvernat de dispozițiile particular aplicabile și incidente în această materie.


[1]Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.670 din 03.08.2006, cu modificările și completările ulterioare.
[2]Adrian Radu, ,,Prelungirea dreptului de circulație, natura juridică, căile legale de care dispune persoana pentru obținerea acesteia, soluțiile aflate la îndemâna procurorului”, Revista Pro-lege nr.2/2018, pag.130-138, disponibilă aici.
[3] Adrian Radu, ,,Infracțiuni rutiere, Comentarii și jurisprudență”, Editura Hamangiu, București 2017, pag.133.
[4] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.142 din 24.02.2016.
[5] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.987 din 12.12.2017.
[6] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.771 din 18.10.2010.
[7] Minuta întâlnirii este disponibilă aici.


Judecător Mihai-Costin Toader
Judecătoria Răcari

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.