Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Căi de rezolvare a situațiilor de alienare parentală

26.06.2019 | Cătălina DICU
Abonare newsletter
Cătălina Dicu

Cătălina Dicu

Alienarea parentală are în vedere acea practică prin care un părinte – în general atunci când este în divorț de celălalt părinte, dar nu numai – atacă emoțional relația celuilalt părinte cu copilul. Concret, într-o definiţie dată în literatura de specialitate și în practica instanțelor judecatoresti, alienarea înseamnă că, prin gânduri, acţiuni şi maniere verbale sau non-verbale, un copil este abuzat emoțional, îndoctrinat (“i se spală creierul”) pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un duşman sau pentru ai sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Prin comportamentul său, părintele alienator încearcă să îl atragă pe copil de partea sa şi să îl introducă împotriva celuilalt”.

Căile de rezolvare a unor astfel de situații de alienare parentală, respectiv soluțiile, inclusiv cele de natură legislativă, identificate cu prilejul dezbaterii, pentru a stopa și trata fenomenul alienării parentale:

– Modificarea legislației – de exemplu Legea nr. 272/2004 – astfel încât în momentul stabilirii programului de legături personale, judecătorul să poată obliga părinții la o procedură de mediere în ceea ce privește executarea hotărâri și/sau la o procedură de consiliere psihologică

– Modificarea art. 387, art. 398 C. civ. în sensul ca autoritatea părintească în comun să se exercite când soții divorțează la notarul public sau prin acord, având în vedere că exercițiul în comun al autorității părintești presupune ca părțile să se poată înțelege cu privire la deciziile pe care le iau cu privire la copii. În cazul părinților care nu mai au nici un fel de comunicare, exercițiul în comun al autorității părintești nu se poate realiza, părțile folosind autoritatea părintească în scopul de a-l șicana pe celălalt.

– Abrogarea sau cel puțin modificarea art. 913 C. pr. civ. referitor la refuzul minorului, întrucât practic această dispoziție legală a creat contextul alienării parentale în România, părintele care se opune executării manipulând copilul, astfel încât acesta să refuze să plece cu creditorul obligației și să devină astfel incidentă această dispoziție legală. Prin această reglementare s-au creat condițiile pentru ca o hotărâre judecătorească să nu fie pusă în executare practic niciodată. Se ajunge chiar la situații paradoxale – în proces este obligatorie ascultarea minorului atunci când a împlinit 10 ani, în celelalte situații fiind la latitudinea judecătorului. În schimb, punerea în executare a hotărârii depinde de acordul minorului, indiferent de vârsta acestuia, un copil de 4 ani sau chiar de 3 ani, manipulat de părintele de rea credință, putând să determine imposibilitatea executării unei hotărâri judecătorești.

Avocat Cătălina Dicu
Senior Partner STOICA & Asociații

*Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Alienarea parentală – flagelul lumii moderne. Partea a III-a”ediția 285organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate