BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
Print Friendly, PDF & Email

Noi reglementări în domeniul investițiilor

25.06.2019 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 507 din data de 21 iunie 2019, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor.

I. Prin OUG nr. 43/2019 a fost modificată OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, principalele modificări:

1. Construcția și modernizarea spațiilor de depozitare și condiționare a produselor agricole a devenit un domeniu prioritar principal.

2. Mențiunea obligatorie cu privire la solicitarea avansului, ce urmează a se regăsi în solicitare depusă la Comisia Națională de Strategie și Prognoză în scopul obținerii granturilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții, a crescut de la 5% la 15%, calculat din valoarea finanțării, dar nu mai mult decât valoarea ce urmează a fi finanțată în anul în care se face solicitarea.

Granturile pot fi acordate unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, asociațiile de dezvoltare intercomunitară și respectiv universităților.

3. Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum și asociațiile de dezvoltare intercomunitară prin unitățile administrativ-teritoriale componente au obligația de a restitui anual, pe o perioadă de 20 de ani, o sumă reprezentând contribuția proprie la proiect/proiecte. Suma se stabilește la momentul depunerii solicitării, prin eșalonarea valorii finanțate pentru fiecare proiect în sume egale anuale, pe o perioadă de 20 de ani.

II. A fost modificat Codul fiscal:

– Art. 60 a fost modificat și stabilește că v-or fi scutiți de plata impozitului pe venit persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3) Cod fiscal, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții, precum:
– angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții care cuprind:
(i) activitatea de construcții definită la codul CAEN 41,42,43 – secțiunea F – Construcții;
(ii) domeniile de producere a materialelor de construcții, definite de următoarele coduri CAEN: 2312, 2331, 2332, 2361, 2362, 2363, 2364, 2369 etc.
(iii) 711 – activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică … (a se vedea art. 60).

III. Au fost aduse modificări și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public privat:

– Definiția termenului „finanțatorii contractului de parteneriat public-privat” are un nou conținut: persoanele fizice sau juridice care pun la dispoziția societății de proiect mijloacele financiare necesare îndeplinirii obligațiilor asumate de partenerul privat, în temeiul contractului de parteneriat public-privat, inclusiv fondurile suverane de dezvoltare și de investiții și fondurile de pensii administrate privat; prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările și completările ulterioare, pot participa la finanțarea contractelor de parteneriat public-privat și fondurile deschise de investiții și societățile de investiții.

Intrarea în vigoare: 21 iunie 2019.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate