BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
 
Print Friendly, PDF & Email

Hotărârea de Mare Cameră Nicolae Virgiliu Tănase c. României: obligații pozitive în cazul accidentelor rutiere soldate cu vătămarea corporală a victimei (risc real și iminent asupra vieții acesteia)

26.06.2019 | Răzvan PROCA
Abonare newsletter
Răzvan Proca

Răzvan Proca

La data de 25 iunie 2019, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (“Curtea”), reunita in Marea Camera, a pronuntat o hotarare in cauza Nicolae Virgiliu Tanase c. Romaniei (nr. 41720/13), privind, in principal, efectivitatea unei anchete penale asupra circumstantelor unui accident rutier in urma caruia reclamantul a suferit vatamari corporale care i-au pus viata in pericol. Accidentul respectiv, in care au fost implicati si trei alti soferi, a avut loc in data de 3 decembrie 2004 si s-a soldat cu vatamarea corporala grava a reclamantului (politraumatism, ruptura post-traumatica de mezenter, fracturi sau deplasari ale oaselor), acesta fiind supus mai multor interventii chirurgicale, necesitand intre 200 – 250 zile de concediu medical. Ancheta penala in cadrul careia reclamantul s-a constituit parte civila a inceput in data de 3 decembrie 2004 si s-a terminat in data de 21 decembrie 2012 printr-o hotarare judecatoreasca care a confirmat incetarea urmaririi penale.

Cauza a fost analizata din perspectiva articolelor 2, 3, 8, 6 § 1 si 13 din Conventie. Unul din aspectele importante supuse dezbaterii Marii Camere a fost acela de a identifica dispozitia din Conventie in temeiul careia se analizeaza capatul de cerere privind eficacitatea anchetei in cazul unui astfel de accident rutier, in urma caruia o persoana a suferit vatamari corporale grave, de natura a-i pune viata in pericol.

In ceea ce priveste incidenta articolului 2 din Conventie, Curtea a facut trimitere la jurisprudenta pertinenta si a reamintit ca o plangere privind o activitate periculoasa avand caracter public sau privat, implicand un risc real si iminent asupra vietii se analizeaza, in principiu, in temeiul „dreptului la viata”, chiar si in lipsa unor vatamari corporale. In prezenta unui dubiu asupra naturii activitatii, mai precis daca aceasta implica un risc real sau iminent asupra vietii, Curtea acorda o pondere importanta gradului de vatamare corporala, element care ar putea indica eventualul pericol serios asupra vietii. In cazul de fata, Curtea a constatat ca vatamarile corporale suferite de reclamant erau suficient de serioase pentru a pune in pericol viata acestuia, element care a justificat aplicarea articolului 2 din Conventie.

Referitor la aplicabilitatea articolului 3 din Conventie in cauza de fata, Curtea a reamintit ca leziunile corporale si suferintele psihice suferite in urma unui accident (rezultatul unui pur hazard sau al unui comportament imprudent), nu pot fi asimilate unui „tratament”, in sensul articolului 3 din Conventie, la care persoana respectiva ar fi fost supusa, cu scopul de a rani, umili sau de a provoca sentimentul de frica sau de inferioritate. Toate aceste elemente au justificat, in opinia Curtii, respingerea acestui capat de cerere ca inadmisibil (articolul 35 §§ 3 a) si 4 din Conventie).

In ceea ce priveste articolul 8 din Conventie, Curtea a facut trimitere la principiile generale ale jurisprudentei sale in materie de protejarea dreptului la respectul vietii private si, constatand ca reclamantul a fost grav ranit in urma accidentului de circulatie, concluzioneaza ca, in speta de fata, vatamarile corporale suferite de catre reclamant isi aveau originea intr-o activitate de natura publica (conducerea unui autovehicul) exercitata intr-un mod voluntar si care implica riscul (oarecum atenuat de catre regulile de circulatie) survenirii unui prejudiciu personal grav in caz de accident. In plus de acest aspect, Curtea a mai constatat ca accidentul respectiv nu s-a produs in urma vreunui act de violenta comis in scopul de a-i vatama integritatea fizica si psihica a reclamantului, si nici nu a fost rezultatul vreunei activitati de natura celor in care Curtea a gasit articolul 8 din Conventie aplicabil. Prin urmare, capatul de cerere formulat de catre reclamant in temeiul articolului 8 din Conventie a fost respins ca inadmisibil (articolul 35 §§ 3 a) si 4 din Conventie).

Cu ocazia analizei fondului capatului de cerere privind efectivitatea anchetei, din perspectiva articolului 2 din Conventie, Curtea a concluzionat ca autoritatile interne s-au conformat exigentelor procedurale care decurg din dispozitia respectiva si, prin urmare, a constatat neviolarea acesteia. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea incepe analiza prin a preciza ca in cazul vatamarilor corporale grave, din culpa, cu potential de a cauza decesul victimei, obligatia procedurala care decurge din articolul 2 din Conventie, impune doar ca sistemul juridic intern sa ofere persoanelor interesate un recurs in fata tribunalelor civile, fara insa a obliga autoritatile interne sa efectueze o ancheta penala cu privire la cauzele accidentului. Totusi, in cauza de fata, legat de aspectul epuizarii cailor de recurs interne, Curtea a considerat ca decizia reclamantului de a se constitui parte civila in procedura penala in cadrul careia autoritatile au acceptat sa investigheze timp de aproape opt ani, nu a fost nerezonabila. Alegerea reclamantului de a se constitui parte civila in cadrul procesului penal, in cauza de fata, nu a fost, in opinia Curtii, nepotrivita, tinand cont de obligatia autoritatilor de a obtine elemente de proba de la locul accidentului si de posibilitatea oferita reclamantului de a utiliza, in fata unei instante civile, expertizele si toate celelalte elemente de proba obtinute in cursul procedurii penale. In plus de aceste elemente, tinand cont si de numeroasele incercari ale autoritatilor interne de a elucida circumstantele accidentului, Curtea a concluzionat ca reclamantului nu i se putea imputa faptul ca nu a sesizat separat instantele civile si a respins exceptia preliminara ridicata de catre Guvern cu privire la neepuizarea cailor interne de recurs.

Revenind la analiza efectivitatii anchetei, Curtea a constatat ca activitatea de investigatie a organelor de ancheta a constat in analiza, pe decursul a aproape opt ani, unui amplu ansamblu probatoriu care s-a focalizat pe conduita soferilor si pe cauzele accidentului. Curtea a mai observat ca reclamantul a fost implicat in mod activ in procedura respectiva, a avut acces la elementele din dosar si a putut contesta atat impartialitatea si independenta autoritatilor respective, cat si masurile adoptate de catre acestea. Eventualele intarzieri ale procedurii nu au fost in masura, in opinia Curtii, sa afecteze efectivitatea anchetei, la fel ca si decizia de incetare a urmaririi penale.

Referitor la capetele de cerere privind articolul 6 § 1 din Conventie (accesul la un tribunal si durata procedurii) privind nesolutionarea actiunii civile formulate de catre reclamant impotriva celorlalti doi soferi si durata procedurii penale, Curtea a concluzionat la neviolarea articolului 6 § 1 din Conventie privind ambele aspecte invocate de catre reclamant. In opinia Curtii, reclamantul ar fi avut acces si la alte cai pentru apararea drepturilor sale civile, ca de exemplu introducerea unor actiuni civile separate, inca de la momentul cand a ales sa se constituie parte civila in procedura penala, chiar daca acele actiuni ar fi fost suspendate pana la terminarea procesului penal, pentru ca niciun element din dosar nu ar fi infirmat sansele de succes ale unor astfel de actiuni dupa terminarea procedurii penale. Chiar o actiune civila separata ar fi putut fi introdusa, in opinia Curtii, imediat dupa ce decizia tribunalelor interne de a confirma neinceperea urmaririi penale a devenit definitiva. Curtea a mai retinut ca durata procedurii (sapte ani si opt luni) nu a fost excesiva tinand cont de complexitatea cauzei, care a implicat analiza mai multor scenarii, numeroase expertize medicale si tehnice de catre anchetatori, toate acestea intr-un context in care autoritatile s-au dovedit a fi diligente, incercand a obtine probe si facand eforturi importante pentru a lamuri circumstantele accidentului. Curtea a mai adaugat ca anumite intarzieri ale procedurii (ca de exemplu absenta reclamantului, din motive de sanatate, la anumite interogatorii) nu pot fi atribuite autoritarilor.

Curtea a decis ca nu este necesar sa se analizeze separat capatul de cerere privind dreptul la un recurs efectiv (articolul 13 din Conventie), fiindca acest capat de cerere privea problema efectivitatii anchetei penale, deja analizata in temeiul articolului 2 din Conventie.

In cele din urma, Curtea a declarat inadmisibil si capatul de cerere formulat de reclamant in temeiul articolului 3 din Conventie, privind tratamentul „inuman si degradant” la care ar fi fost supus de catre autoritatile interne care au investigat plangerea sa penala. Curtea a diferentiat cauza de alte cauze in care se invoca un capat de cerere similar si in care autoritatile au manifestat, in general, o atitudine indiferenta fata de reclamantii care solicitau efectuarea unor anchete penale pentru elucidarea circumstantelor cauzelor respective (este vorba, de situatii exceptionale precum detentia si expulzarea unei minore neinsotite, solicitanta de azil, sau abuzuri sexuale asupra unui minor in cadrul mediului familial, sau decesul unui detinut din cauza tratamentului medical neadecvat primit in penitenciar, urmat de o ancheta ineficace).

Judecatorii Raimondi, Sicilianos, Karakas, Vučinić, Harutyunyan, De Gaetano, Kūris si Grozev au formulat opinii separate.

Răzvan Proca, jurist la CEDO

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate