Natura contractului trebuie să fie determinată de completurile specializate în materie de achiziții publice
27 iunie 2019 | Elena IACOB
Elena Iacob
Principiul celerității în soluționarea disputelor în materie de achiziții publice este un principiu extrem de important, de care s-a ținut cont la elaborarea Legii privind remediile și căile de atac. Consider însă că acesta nu poate fi aplicat în detrimentul principiilor fundamentale în domeniul achizițiilor publice – principiile transparenței, nediscriminarii, tratamentului egal – și nici cu prioritate față de principiul respectării garanțiilor procedurale și dreptul la un proces corect. Celeritatea nu este un obiectiv în sine și se poate asigura prin mai multe metode, între altele prin specializarea instanțelor, prin întărirea capacității instituționale a autorităților contractante, printr-o mai bună îndrumare metodologică din partea autorităților de reglementare și control.
În cazul “in-house procurement” trebuie menționat în primul rând că nu există o obligație a autorităților contractante de externalizare, după cum s-a recunoscut și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru a se încadra în dispozițiile de exceptare trebuie verificat controlul pe care îl exercită autoritatea asupra entității căreia îi acordă contractul, control care trebuie să fie similar celui pe care autoritatea îl exercită asupra unui departament intern. Entitatea căreia i se atribuie contractul nu trebuie să aibă autonomie de voință, în sensul că nu se poate opune deciziilor/influenței autorității contractante, iar majoritatea activităților entității ar trebui să fie pentru îndeplinirea contractului atribuit de autoritate. Se poate susține astfel că acest caz nu reprezintă o veritabilă excepție de la procedurile de atribuire competitive, în măsura în care nu se poate vorbi de un contract între autoritate și propriul său departament sau serviciu, fiind asimilată ipoteza în care autoritatea și respectivul departament/serviciu sunt persoane juridice distincte.
O autoritate contractantă nu poate atribui direct contractul unei alte entități din sectorul public în considerarea exclusivă a caracterului public al acesteia din urmă. Pentru a dovedi că atribuirea unui anumit contract se încadrează în categoria exceptată, trebuie verificată îndeplinirea fiecăreia dintre condițiile enumerate expres în legile de achiziții publice.
În situația în care reclamantul pretinde că un contract de achiziții publice a fost atribuit de o autoritate contractantă fără inițierea și derularea procedurilor prevăzute de legislația achizițiilor publice – fie că autoritatea contractantă invocă în apărare faptul că atribuirea contractului se încadrează într-un caz de exceptare, fie că nu – rațiuni de eficiență impun ca natura contractului, mai exact dacă acesta este sau nu un contract care intră sub incidența legislației privind achizițiile publice, să fie determinată de completurile specializate în achiziții publice ale instanțelor.
Av. Elena Iacob
Partner ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS
*Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Contracte exceptate de la aplicarea procedurilor de achiziții publice clasice și sectoriale„, ediția 282, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
