Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

Adunarea Generală a Rețelei Europene de Formare Judiciară / București, 27-28 iunie 2019
27.06.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

În perioada 27-28 iunie 2019, Rețeaua Europeană de Formare Judiciară la București – European Judicial Training Network (EJTN), organizează, în colaborare cu Institutul Național al Magistraturii, cea de-a 22-a Adunare Generală, la Hotelul Marriott, din București, potrivit unui comunicat.

În debutul lucrărilor Adunării Generale a EJTN, ministrul justiției, Ana Birchall, a susținut un discurs în care a apreciat activitatea Rețelei.

 Ana Birchall“Unul din organismele europene care, de ani buni, aduce o contribuție semnificativă în construcția spațiului comun european, și care, prin activitățile sale, modelează în mod continuu profilul magistratului european, conferindu-i conținut și valoare. Este un moment deosebit acesta în care România găzduiește un eveniment de o asemenea anvergură, întrucât valorile și principiile care fundamentează activitatea Rețelei sunt în deplin acord cu principiile asumate de țara noastră la momentul preluării Președinției Consiliului UE.

România se regăsește complet în preocupările EJTN, fie că este vorba despre formarea în materie de drept al Uniunii Europene și în materia Cărții drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – formare esențială pentru îndeplinirea corespunzătoare a funcțiilor judiciare sau profesionale -, fie că este vorba despre nevoia de schimb de bune practici difuzate în rândul tuturor profesiilor juridice sau de coordonare a formării furnizate de organizațiile naționale ale profesiilor juridice. Existența Rețelei Europene de Formare Judiciară dovedește dorința de cooperare la nivel european, nevoia de unitate, de identificare de soluții și reflectă, în felul său particular, angajamentul statelor europene într-o devenire comună.”

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti