Perspectiva marxistă asupra dreptului. Marxism and Law de Hugh Collins
2 iulie 2019 | Alexandru CUCU
Alexandru Cucu
În filmul din 1965 Yoyo[1] a lui Pierre Étaix, apare o secvență memorabilă. La o manifestație publică iscată datorită condițiilor economice austere, pe pancartele de dimensiuni mari apare un portret a lui Karl Marx, flancat de unul, al comicului Groucho Marx. Descrierea verbală e palidă față de gagul elegant al cineastului Pierre Étaix. Gânditor influent de secol XIX, Karl Marx (1818-1883), nu poate fi ignorat. Marxismul este un curent de gândire care nu e monolitic, cu ramificații atât în sociologie, economie, filosofie, cât și în politică.
Marxism and Law[2] a lui Hugh Collins, publicată în 1984, oferă într-o manieră concisă și clară o introducere în dezbaterile, occidentale în principal, despre marxism și drept. Din arsenalul cărții numărăm următori termeni recurenți: materialism istoric, relații de producție și forțe de producție, moduri de producție, bază și suprastructură, ideologie, luptă/conflict de clasă, fetișism legal, alienare și înstrăinare. Astfel spus alegerea termenilor în elaborarea unei teorii, nu este niciodată inocentă. Hugh Collins încearcă să răspundă la trei întrebări ce dau forma cărții, în cele șase capitole ale ei. (1) Care sunt funcțile caracteristice ale instituților juridice? (2) Este dreptul necesar pentru civilizația umană? (3) Cum se înfățișează practica politică a marxiștilor față de drept în societățile moderne?
Marx a avut trei abordări în privința dreptului. Prima, cea din tinerețea lui – vedea dreptul ca o sistematizare a libertății. Din această perspectivă, activitățile umane – universale și coerente, sunt ansambalate într-un sistem, ce nu ar trebui să confrunte oamenii din exterior pentru a le determina comportamentul prin coerciție. Apoi, dreptul este privit ca o formă de alienare. Subiectul juridic cu pletora sa de obligații și drepturi este abstras de oamenii concreți ce trăiesc în realitate socială specifică. Proclamându-se o egalitate politică formală, dar tolerându-se, chiar încurajându-se – aservirea economică (ori dacă preferați exploatarea ori opresiunea, ori mai neaoș, împilarea), religioasă și socială. Această legalitate aparte, apare ca o fantoșă a dreptății, dacă e să apelăm la o valoare. Astfel că individul (omul), ca subiect juridico-politic, apare divorțat de omul economic din societatea civilă. Iar în viziunea sa matură, dreptul este doar un epifenomen parte a suprastructurii. El este o reflexie/expresie a diferitelor nevoi, interese și perspective ale unei clase dominante (conducătoare). Aceste nevoi/interese/perspective, (ori în alți termeni – ideologia), fiind legate de dezvoltarea forțelor productive și a relaților de producție, ce constituie baza economică a dezvoltării sociale. Trebuie să recunoaștem că aceste trei abordări, nu discutăm aici dacă sunt compatibile între ele, au o anumită putere de atracție. În orice caz verificarea lor empirică efectuată în diferite societăți concrete, este o sarcină deloc ușoară.
Fiind o introducere, cartea lui Collins, strânge și rezumă, iar apoi critică, diferitele discuții avute în aria marxismul european (occidental în principal, dar și cu referire la cel sovietic) cu privire la drept. După punerea problemei în primul capitol, despre ce înseamnă mai precis o teorie a dreptului marxistă, va urma o analiză a următoarelor tematici: dreptul ca instrument de opresiune de clasă; ideologia și dreptul; baza și suprastructura, predictibilitatea dreptului, și în final un capitol intrigant, lupta de clasă și „preeminența dreptului” (rule of law). Apropo, din punctul de vedere a lui Collins, principala sarcină politică a marxismului ar fi subminarea ideologiei „rule of law”. Trebuie să ținem cont că această afirmație este făcută în principal acolo unde ideologia de mai sus are o anumită istorie, în Anglia, una destul de îndelungată.
Voi elabora într-o manieră ceva mai extinsă, capitolul ce mi s-a părut intrigant, puțin mai încolo. Iar la final voi lua în discuție două cazuri juridice. Pentru a vedea cum sunt aduse aceastea ca exemple de Collins, și cum sunt ele analizate în termeni marxiști.
Deocamdată voi aminti câte ceva despre libertate. Se pot decela cel puțin două perspective privind libertatea; perspectiva liberalilor clasici – minimalistă, și una atribuită printre alții și lui Marx – maximalistă. Conform viziunii liberale, libertatea este absența interferențelor din partea semenilor, ori și mai strict, a coerciției. Ori în alți termeni, libertatea poate fi înțeleasă ca absența restricțiilor în exercitarea propiilor opțiuni. Libertatea văzută ca determinare de sine, ori în termeni a la Spinoza, ca o dorință de libertate – spre explorarea propiilor potențialități, este și viziunea lui Marx despre libertate. El consideră ca aceste „potențialități” se concretizează în autoafirmarea prin muncă. Dar nu munca salariată tipică capitalismului – o muncă alienantă, ci o muncă autoexpresivă.
„Rule of Law” se referă fie la o doctrină politico-juridică, fie la structura statului. Trăsăturile proeminente ale acestei ideologii sunt: (1) menținerea neutralității statului față de clasele sociale ori grupuri de interese; (2) puterea politică va fi conferită celor ce respectă cerințele constituționale; (3) dreptul decide suveran cine deține puterea și maniera exercitării ei; (4) legile emise să fie accesibile și apte să fie înțelese facil, astfel că exercitarea drepturilor și a obligaților să fie realizabilă pentru cei afectați.
Această este o ideologie legitimatoare influentă în spațiul de common law. Collins consideră că subminarea acestei ideologii este sarcina principală a praxisului revoluționar. Acest praxis este fie unul insurecțional, fie unul reformist. De aici apare o dilemă. Dacă rezistența violentă este întreprinsă, criminalul va fi izolat, judecat, și în final uitat pe măsură ce solidaritatea clasei muncitoare se dezintegrează sub presiunea subtilă a procesului legal. Similar, un reformist ce va obține măsuri propice clasei muncitoare prin mecanisme legale, va descoperi că o dată acestea obținute, conștiința de clasă se va evapora. Răspunsul propus de autor este o combinație a strategiilor reformiste, dar și a celor insurecționale, adică nu sau/sau ci și/și.
„Să fii marxist și jurist promite să fie o existență contradictorie și schizoidă” (p. 133), totuși acești juriști ce se identifică ori cochetează cu pozițile marxismului – nu trebuie să privească dreptul în sine ca pe o reușită nemaipomenită – ceea ce a fost numit „fetișism juridic”.
Statul este văzut fie ca un arbitru neutru între cetățeni ori ca un instrument subtil de control și distribuție a puterii între clasele dominante, prima parte pare să sune frumos, dar realitatea istorică ne arată că cea de-a două este mai des întâlnită. Iar această clasă dominantă prin intermediul manipulării ideologice și a coerciției economice dresează celelalte pături sociale. Astfel că statul liberal cu separația sa dintre politic și economic, escamotează de fapt prin intermediul limbajului „drepturilor și al libertăților” dominația și exploatarea de clasă prezentă în realitatea socială.
În Sagar v. Ridehalgh & Sons Ltd. (1931), un angajat dintr-o filatură de bumbac și-a dat angajatorul în judecată, cerând anumite drepturi salariale neplătite de acesta din urmă. În apărarea sa, angajatorul a invocat faptul că aceștia practică o deducere din salariu pentru proasta exercitare a sarcinilor în filatură. Acestă practică a fost încorporată în contract devenind o clauză implicită, așa că deducerea pecuniară era licită. Curtea de apel a acceptat acest argument și acțiunea angajatului a fost respinsă. Aici apar două ideologii contrastante, dacă nu chiar contradictorii. Pe de o parte cea liberal burgheză – încapsulată în doctrina libertății contractuale, ce presupune ca numai clauzele expres prevăzute să opereze. Iar pe de altă parte relațile de subordonare ca cele dintre stăpân și servitor – ca rămășițe precapitaliste, confereau celui dintâi puteri disciplinare extinse. Astfel că practica profesională de a impune standarde de calitate apare în siajul acestor puteri disciplinare. De remarcat că angajatul și-a bazat pretenția în asentimentul ideologiei dominante (aici – libertatea contractuală), iar angajatorul s-a bazat pe concepții mai vechi. Soluția curții a acomodat un compromis. Angajatorul poate să facă deducerea doar dacă dreptul de a lua o asemenea măsură devine o clauză contractuală. Astfel că o practică cutumiară ca cea de aici, a fost interpretată ca o excepție de la principiul libertății contractuale. Totuși aici avem de a face cu o practică îndelungată și nu cu un capriciu intempestiv al angajatorului. Conținutul dreptului nu poate fi determinat liniar în funcție de ideologia dominantă. Păienjenișul de principii juridice ascunde, uneori, supraviețuiri anacroniste, dar apar și transformări subtile în principiile juridice existente. Ar fi interesante cercetări aplicate în această perspectivă în contextul românesc, de exemplu cum s-au recalibrat ideologiile – în contextul sistemului judiciar – post 1989.
Acum trecem la un alt caz, Duke of Buccleuch v. Alexander Cowan and Sons (1886). Reclamantul în această acțiune considera că comportamentul pârâțiilor – producători de hârtie – de a deversa resturi din procesul industrial în râul în care cel dintâi își adăpa vitele și oile, este ilicit și trebuie să înceteze. Acțiunea se baza – pe deranjarea bunei vecinătăți (nuisance)[3], considerând că acest comportament al producătorilor de hârtie este nerezonabil. Trebuie amintit că la vremea aceea nu exista o reglementare specială privind protecția mediului. Ducele de Buccleuch a câștigat în cele din urmă după mai multe peripeții procedurale – soluția finală a fost dată după 40 de ani, obținând un ordin judecătoresc care le interzicea pârâților să mai deverseze reziduri în cursul râului. Este o regulă – care reglementează poluarea râurilor – parte din suprastructură?
Baza și suprastructura este metafora folosită de marxiști pentru a explica diferite aspecte din societate – instituții, forme de conștiință și chiar practici culturale. În acest caz sunt prezente două moduri de producție – cel agricol și cel industrial. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea propietarii de terenuri, s-au folosit de această parte specială a dreptului civil – nuisance, pentru a contracara expansiunea modului de producție industrial. Astfel că prin aceasta, ei au reușit să aibă practic un drept de propietate cu privire la folosirea râurilor într-un anumit grad de puritate.
Relațiile de producție sunt constituite de un cadru normativ general respectat. Astfel că catalogarea dreptului ca făcând parte din „bază” sau „suprastructură” este inutilă, el putând fi inclus în ambele. Orice relații de producție se bazează pe o terminologie juridică, iar unele regimuri de propietate se bazează pe sistemul juridic în cauză, ca să subziste.
Sunt lucruri interesante de discutat și în aria dreptului penal, spațiul nu ne permite să ne aventurăm și pe acolo. Totuși un studiu din 1973 a lui Richard Quinney, Critique of Legal Order; Crime Control in a Capitalist Society[4], merită menționat în trecere.
Cartea de față ajută la o mai bună familiarizare cu implicațiile „ideilor marxiste” cu privire la drept, în special. Marx, Freud, și Nietzsche au fost numiți, de Paul Ricoeur, practicanți ai unei „hermeneutici a suspiciunii”. O lume întoarsă cu susul în jos, care trebuie recalibrată. Iar în final pentru Marx – dreptul văzut ca un mecanism represiv, va dispărea în societatea comunistă, utopie sau ideal realizabil, aceasta rămâne de văzut în viitor.
[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] În common-law, nuisance este temeiul pentru acțiunile în răspundere delictuală care vizează protejarea folosinței liniștite a unui bun.
[4] Disponibil aici.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
