Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Și Codul de Procedură Penală generează limite de pedeapsă
08.07.2019 | Daniela ȘUIU

Daniela Șuiu

Daniela Șuiu

Când afirmăm că limitele de pedeapsă pot fi generate și de Codul de Procedură Penală, prima instituție juridică pe care orice practician o are în vedere este cea a recunoașterii învinuirii.

Articolul 396 alin. (10) Cod Procedură Penală stabilește reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, respectiv cu o pătrime, în funcție de pedeapsa închisorii sau pedeapsa amenzii.

Această chestiune reprezintă, fără doar și poate, un beneficiu adus inculpatului, beneficiu ce se concretizează prin limite de pedeapsă mai mici generate prin intermediul Codului de Procedură Penală.

M-am întrebat, retoric, dacă există și o altă dispoziție a acestui Cod care să aibă efecte asupra limitelor de pedeapsă, iar o situație întâlnită recent în practică m-a făcut să analizez tocmai prin acest filtru, principiul de drept non reformatio in pejus oglindit în dispozițiile articolului 418 Cod Procedură Penală.

În fapt, X, fără antecedente penale, a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea în perioada 2008-2010 a infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată (prev. de art 244 alin. 1 și 2 CP cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP) și uz de fals în formă continuată (prev. de art. 323 CP cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP).

Prima instanță a dispus condamnarea la o pedeapsă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, respectiv 1 an pentru uz de fals, făcând aplicarea dispozițiilor noului Cod Penal.

În cauză, doar inculpatul a înțeles să formuleze calea de atac astfel că instanța de apel este ținută de principiul non reformatio in pejus.

Aflându-ne în fața a două fapte săvârșite sub imperiul vechiului Cod Penal, însă trimise în judecată cu încadrare făcută pe dispozițiile noului Cod Penal, în fața instanței de apel s-a pus în discuție încadrarea juridică și legea penală mai favorabilă din prisma oportunității aplicării în speță a unuia sau a altuia dintre cele două Coduri.

În concret, s-a pus în discuție dacă există vreo situație juridică în care limitele de pedeapsă ale infracțiunii de înșelăciune ar putea ajunge să fie considerate mai favorabile din prisma vechiului Cod Penal și nu din prisma noului Cod, deși discutăm despre limite maxime de 12 și 15 ani prevăzute de vechiul Cod în comparație cu un maxim de 3 respectiv 5 ani prevăzut de noul Cod.

La o primă analiză am fi tentați a aprecia că limitele de pedeapsă prevăzute de vechiul Cod Penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune exclud considerarea acesteia ca lege penală mai favorabilă prin comparație cu limitele mult mai mici de pedeapsă stabilite de actualul Cod Penal.

Tot în considerarea primei analize suntem tentați să afirmăm că raportarea la legea penală mai favorabilă se face exclusiv prin prisma limitelor de pedeapsă, care în cazul celei de-a doua infracțiuni, uzul de fals, sunt aceleași în prevederile ambelor coduri penale astfel că ar urma să dăm întâietate analizei făcute în cazul infracțiunii de înșelăciune și să afirmăm că doar noul Cod Penal poate satisface exigențele legii penale mai favorabile.

Cum în drept, cuvântul „doar” nu reușește prea des să se impună, marea regulă a dreptului fiind, din punctul meu de vedere, mai degrabă cuvântul „depinde”, nici speța de față nu contrazice această chestiune.

În acest sens, deși infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 Cod Penal anterior prevede limite de pedeapsă de la 6 luni la 12 ani la primul alineat și de la 3 ani la 15 ani, la al doilea alineat, prin aplicarea dispozițiilor art. 418 alin (1) Cod Proc. Pen, ne aflăm în fața unor noi limite de pedeapsă generate de Codul de Procedură Penală care operează prin obligația instanței de apel de a nu agrava situația inculpatului în propria cale de atac (în cauză Parchetul nu a promovat apel).

Făcând aplicarea obligatorie a normelor de drept mai sus amintite, instanța de apel va putea aplica vechiul Cod Penal și în cazul infracțiunii de înșelăciune, având în concret următoarele limite de pedeapsa: pentru alineatul (1): 6 luni-3 ani (pedeapsă aplicată la fond) iar pentru alineatul (2): „limitele speciale” încep și se sfârșesc la 3 ani având în vedere că acesta era minimul prevăzut de vechiul Cod Penal și atât a și aplicat prima instanță, în temeiul noului Cod Penal.

Situația ar fi fost cu atât mai interesantă dacă pedeapsa aplicată de instanța de fond ar fi fost, de exemplu, 2 ani; în aceste condiții, limitele de pedeapsă pentru alineatul (2) al infracțiunii de înșelăciune ar fi fost teoretic de la 3 ani la… 2 ani, aflându-ne în situația unui minim prevăzut de Codul Penal mai mare decât maximul generat de Codul de Procedură Penală.

Rațiunea pentru care Curtea de Apel ar aplica prevederile Codului Penal din 1968 în ciuda diferențelor de regim sancționator, ar fi aceea că infracțiunea de înșelăciune din prezenta speță se află în concurs cu o infracțiune de uz de fals, prescrisă special doar din prisma Codului Penal din 1968, unde termenul de prescripție prevăzut la art. 122 trebuie depășit cu încă jumătate și nu cu încă o dată așa cum prevede actualul Cod Penal.

Așadar, pentru infracțiunea de înșelăciune, aplicarea principiului non reformatio in pejus, presupune că, aflându-ne doar în fața unei căi de atac promovate de X, instanța de apel este ținută de pedeapsa aplicată la fond – 3 ani– cu titlu de limită maximă a pedepsei ce poate fi aplicată, chiar dacă limitele de pedeapsă ale infracțiunii de înșelăciune în forma prevăzută de vechiul Cod Penal sunt substanțial mai mari decât cele prevăzute de noul Cod Penal.

În concret, instanța nu se mai poate raporta la limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă, putând opera strict între minimul special (redus sau nu, după caz) și pedeapsa aplicată, atunci când este superioară acestui minim.

În ceea ce privește însă infracțiunea de uz de fals, aplicarea legii penale mai favorabile nu are ca indicator limitele de pedeapsă (acestea fiind identice din prisma ambelor coduri penale), ci instituția prescripției răspunderii penale și a prescripției speciale: art. 122 alin (1) lit. d vechiul Cod Penal și art. 124 vechiul Cod Penal.

Pentru infracțiunea de uz de fals, instituția prescripției speciale va opera indiferent câte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu încă jumătate (această modalitate de calcul a vechiului Cod Penal în forma prevăzută pana în 2012 este favorabilă celei prevăzute de noul Cod Penal la art. 155 alin. (4) care presupune depășirea cu încă o dată a termenului de prescripție prevăzut de art. 154 noul Cod Penal).

Strict cu titlu de analiză completă a legii penale mai favorabile în această speță, inclusiv cu privire la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, vechiul Cod Penal reprezintă lege mai favorabilă și prin posibilitatea de a nu se aplica un spor de pedeapsă.

Aceste aspecte ne conduc către ideea că limitele de pedeapsă pot fi generate în mod concret de Codul de Procedură Penală și că aplicarea principiului non reformatio in pejus prin dispozițiile art. 418 Cod Procedură Penală consacră garanția celui care formulează o cale de atac de a nu i se agrava situația juridică.

Analiza făcută principiului non reformatio in pejus aplicat în concret prin intermediul Codului de Procedură Penală conduce inevitabil și la analizarea și compararea acestuia cu principiul legalității conform căruia, legea penală este cea care prevede pedepsele aplicabile, nu cea de procedură penală.

Fără a-l cataloga neapărat ca un conflict între cele două principii enunțate anterior, nu pot să nu mă întreb dacă în cazuri de acest gen nu suntem în prezența unor limite prevăzute atipic prin interpretarea coroborată a principiului legalității și a principiului non reformatio in pejus și aplicate efectiv prin intermediul Codului de Procedură Penală.

Avocat Daniela Șuiu


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.