JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

La drept vorbind, ”Vă place dreptul?”. Vă place dreptul? Volum în onoarea profesorului Valentin Constantin de Raluca Bercea, Lucian Bojin, Diana Botău (editori)
09.07.2019 | Paul-Filip CIUCUR


Paul-Filip Ciucur

Paul-Filip Ciucur

*A se vedea interviul Raluca Bercea, Lucian Bojin, Diana Botău: Vă place dreptul? La mulți ani, Valentin Constantin!

După exact un an și o zi de la savurosul articol al profesorului Valentin Constantin, intitulat ”Cîtă coerență a rămas în dreptul nostru public?[1], voi încerca să vă împărtășesc o frântură din senzația pe care mi-a transmis-o cartea publicată în onoarea Domniei Sale și coordonată de Raluca Bercea, Lucian Bojin, respectiv Diana Botău, sub incitantul și exoticul titlu ”Vă place dreptul?[2].

Cartea publicată la Editura C.H. Beck în acest an lansează zece întrebări mari și late, oferindu-ne mult mai multe răspunsuri (dar și întrebări) din partea unui grup select și galonat de specialiști ai dreptului.[3]

Mărturisesc că m-a incitat prezentarea volumului făcut de unul dintre coordonatori chiar la evenimentul de lansare de luna trecută, ca fiind probabil cea mai bună carte despre drept scrisă în România zilelor noastre. Tind să confirm, mai ales prin prisma ingeniozității editoriale de a o structura astfel și de a selecta maiestuos contributorii.

De-a lungul celor 212 pagini (plus o consistentă prefață a coordonatorilor), contributorii ne oferă (cel puțin) câte un răspuns la fiecare din cele zece întrebări puse atât lor, în mod direct, cât și cititorilor, implicit. Spectrul experienței contributorilor cărții este unul cuprinzător – preponderent din mediul universitar, avocatură, magistratură – și, totodată reprezentativ geografic, provenind din centre de învățământ juridic și practică precum București, Cluj, Iași, Sibiu, Timișoara.

Probabil cuvântul de ordine al acestui volum este ”onestitate”, deoarece răspunsurile nu dau senzația unor profesioniști care se feresc să se expună prin oferirea unor soluții neechivoce. Dimpotrivă, aceștia ne comunică, în stilul propriu și filtrat de vasta experiență a fiecăruia, veritabile sinteze ale scrierii, gândirii și practicii juridice actuale.

Așteptările cititorului vor fi întâmpinate de o paletă largă de opinii asupra soluțiilor față de problematicile puse. Unele păreri converg, altele sunt la polul opus, iar o parte din ele tind să problematizeze, la rândul lor.

De asemenea, varietatea de stiluri din partea contributorilor adaugă sarea și piperul acestui volum, beletristica alăturându-se dreptului. Paul Vasilescu ne trece prin pasaje pline de metafore, uneori ermetice, alteori mai permeabile. Alții, precum Lucian Bercea, ne oferă majoritatea răspunsurilor într-o manieră precisă dar totodată pe o infrastructură bogată și, după cum ne-a obișnuit, impecabil fundamentată.

Cartea are mult șarm, generat pe de o parte de modul direct de adresare și răspuns, iar pe de altă parte de conexiunile făcute între diferitele întrebări. Acestea fac, implicit, trimitere între ele și, chiar în absența unor astfel de cratime evidente, cititorul rezonabil de atent va descoperi o coerență logică și semantică demnă de menționat.

În peisajul românesc, dominat – după spusele centralizate ale contributorilor înșiși – de scrierea cantitativă în detrimentul celei calitative, cadoul oferit profesorului Valentin Constantin este și un dar pentru cititorii din toate domeniile dreptului, fie că aria lor primară de interes este academic-științifică, editorială sau de practică juridică.

Încă din prefață, descoperim unul din motivele pentru care această carte este atât de exotic-reușită, la antipozi de o scriere anostă și lipsită de finalitate. Acesta este, desigur, profesorul căruia îi este dedicată, însă, mai mult de atât, inspirației datorate mesajului transmis de acesta către editorii cărții: ”Ne-a învățat cum să folosim reperele curentelor de gândire pe care le apreciem (…) ca să scriem cu onestitate despre teme a căror alegere ne-o asumăm.” (pag. XI din Introducere).

În continuare, aș prezenta (în ordine aleatorie) câteva dintre ideile care, fără a strica surpriza lecturii directe, sunt de natură să suscite interesul cititorului – nu înainte de a adăuga că, în opinia mea, una din cele mai însemnate constatări în urma lecturii este importanța contextualizării dreptului pentru o înțelegere cât mai cuprinzătoare și adecvată a acestuia. Aș menționa din temele esențiale tratate în carte cultura juridică, polemica (sau mai nimerit, absența ei), doctrina și impactul acesteia, starea învățământului juridic românesc, cum și cât se scrie drept în România, ideologia dreptului.

Corect rezumă editorii faptul că, în ce privește prima întrebare care pornește de la un citat din Goethe în legătură cu dreptul în vigoare, invitații acestora au ajuns la un consens în ceea ce privește descrierea învățământului juridic (inclusiv cel românesc) ca fiind orientat spre practică.

La polul opus se află, potrivit lui Bogdan Iancu, facultățile de top din SUA și Canada, care, în urma unor clasamente obiective precum procentul de studenți care trec examenul de barou și inserția în piața muncii, sunt cele care pun accent pe o pregătire preponderent teoretică a studenților. Astfel, deși cursurile sunt mai puțin aplecate asupra aplicabilității practice și teoreticienii abundă (v. pag. 15-16), studenții învață un lucru mult mai important – și anume, să gândească. Explicația oferită este cea potrivit căreia oamenii curioși, flexibili intelectual – pe acest fond de educație teoretică, axată pe materii precum teoria sau filosofia dreptului – performează mai bine în practică.

Deși, la prima vedere, această relație cauză-efect dintre o pregătire mai degrabă teoretică și rezultate cât se poate de pragmatice în dezvoltarea carierei tinerilor absolvenți ai universităților americane poate părea paradoxală, întrebarea finală[4] conchide ceea ce, pe parcursul cărții, se construiește organic. Dreptul se construiește pe fundații (cât mai) solide cultural (în cuvintele lui Valeriu Stoica, ”cultura dialogului nu începe cu studiile juridice, ci cu… cultura”), acesta participând mai apoi la redarea și chiar inducerea de valori înapoi în societate. În cuvintele bine alese ale lui Răzvan Dincă, de la personalitățile care l-au influențat a învățat că ”dreptul dă o cheie de pătrundere în structura de așezare a valorilor unei societăți, că instrumentele sale sunt apte să genereze rigoare metodologică și disciplină socială, că aplicațiile sale cuprind orice domeniu al vieții, că dreptul este istoric și cultural atât prin ce-l creează, cât și prin ce produce.”

Tema educației este una bogat și critic abordată, punând mari semne de întrebare asupra direcției în care a luat-o. Răzvan Dincă oferă câteva noțiuni chintesențiale, pornind de la pericolul ca învățământul juridic, în loc să formeze intelectuali capabili de a înțelege mecanismele fundamentale ale dreptului, livrează mai degrabă ”memoratori de texte”, ratează ”atât funcția sa de formare, cât și funcția social a obiectului său de studiu.” Tot el vine cu una dintre cele mai suculente intervenții în legătură cu rolul istoric al comunismului în degradarea valorilor. În cuvintele sale, căderea pe care a produs-o materialismul comunist este ”căderea de la idee la amănunt”. Încheind ideea respectivă cu aceea că ”detaliile reglementării nu mai fac sistem pentru că ideile ce le unesc sunt pierdute.” Un cititor liberal rezonează foarte bine cu acest fel de conștientizare a importanței distructive a comunismului, această maladie de proporții istorice contribuind în mod decisiv la retrogradarea tuturor valorilor societății românești. Dreptul nefăcând excepție, fiind în relație de interdependență cu pulsul unei țări. Mai mult, în cuvintele Andreei Verteș-Olteanu, dreptul este un act de ”magie socială”.

Dezbaterea cu privire la relevanța dreptului pozitiv este, însă, departe de a fi într-un consens. Pornind de la Bernd Rüthers, Marius Balan ne oferă definiția dreptului conform căreia acesta ”încorporează experiența socială, politică, economică și culturală a multor generații”, drept pentru care cunoașterea ”dreptului pozitiv actualizează această experiență și oferă soluții clare, (destul de) precise și fiabile”, pe când Cristian Clipa critică ”cerbicia cu care facultățile de drept din România contemporană se încăpățânează să rămână pozitiviste”, ceea ce conduce la fabricarea de tehnicieni ai dreptului și la o penurie de licențiați în drept cu o solidă cultură juridică.

În aceeași ordine de idei, Lucian Bercea consimte că ”dreptul-în-vigoare” este util din punct de vedere practic, pe când experiența creatoare oferă – celor utilați cu instrumentele de care se vorbea mai sus – șansa nu doar de a practica dreptul, ci și de a face drept, adică de a influența sistemul (pag. 6).

Pe tema polemicii, mi-a atras atenția contribuția lui Valeriu Stoica, potrivit căruia dezacordul născut din dorința de a dezvolta o idee este ”cea mai fertilă formă de manifestare a prețuirii față de maeștri și colegi”.

De asemenea, ca opinie majoritară, se scrie disproporționat de mult în detrimentul calității și relevanței, fie pentru a se îndeplini criterii de promovare în învățământ, fie, în opinia lui Răzvan Dincă, din ”pur narcisism”. Pe de altă parte, Daniel-Mihail Șandru este de părere că se ”scrie și citește puțin”. Dar, în acord, Bianca Selejan-Guțan și Bogdan Iancu concluzionează că ponderile în care se scrie reflectă, starea cercetării juridice și a învățământului românesc.

De remarcat că, din majoritatea intervențiilor contributorilor, se desprinde ideea de primordialitate dar în același timp de actualitate a marilor teoreticieni antici ai dreptului, (precum Aristotel, Cicero, Tacitus, Gaius și mulți alții). Nu doar că ”toate-s vechi și nouă toate”, dar cele vechi sunt de o valoare care, cu greu, poate fi egalată în concizie, naturalețe și viziune de scrierile moderne. Totuși, Lucian Bercea ne oferă un licăr de speranță menționând scriitori ruși contemporani precum Șîșkin, Vodolazkin sau Ulițkaia ca fiind demni de a se alătura iluștrilor clasici.

Cele zece teme de discuție sunt ofertante și, desigur, merită o lectură pe îndelete – fiind motiv de reflecție atât pentru teoreticienii dreptului, cât și pentru practicienii săi, într-colecție de gânduri, experiențe și trimiteri culturale valoroase.

Închei cu o parafrazare a profesorului Valentin Constantin, menționată de Andreea Verteș-Olteanu și care constituie un imbold să citim această carte: ”plăcerea este unul dintre cele mai puternice motive pentru a citi cărți de drept”.


[1] Disponibil aici, publicat în data de 8 iulie 2018.
[2] R. Bercea, L. Bojin, D. Botău (coord.), Vă place dreptul?, CH Beck, București, 2019. Disponibilă aici (accesul la introducere este gratuit). Vezi și interviul cu coordonatorii de prezentare a volumului, disponibil aici.
[3] În ordinea (alfabetică) de pe coperta cărții: Marius Balan, Lucian Bercea, Mircea Dan Bob, Valerius Ciucă, Cristian Clipa, Răzvan Dincă, Manuel Guțan, Bogdan Iancu, Iulia Motoc, Marian Nicolae, Radu Rizoiu, Bianca Selejan-Guțan, Valeriu Stoica, Daniel-Mihail Șandru, Elena Simina Tănăsescu, Paul Vasilescu, Andreea Verteș-Olteanu.
[4]Care sunt personalitățile și operele care v-au influențat în cariera juridică? Care ar fi cele trei cărți pe care le-ați recomanda unui tânăr interesat de drept?


Av. Paul-Filip Ciucur

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate