Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contencios administrativ
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Citeşte mai mult: Contencios administrativ, Drept constituțional, Noutăți legislative, SELECTED

Codul Administrativ al României

8 iulie 2019 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Mult așteptatul Cod administrativ reglementează cadrul general pentru organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor administrației publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum și unele reguli specifice privind proprietatea publică și privată a statului și a unităților administrativ-teritoriale.

Este interesant de remarcat faptul că, în încercarea de a preveni interpretări contrare, legiuitorul califică în mod limpede Codul administrativ ca fiind lege specială, precizând că el se completează cu prevederile Codului civil și cu alte reglementări de drept comun aplicabile în materie.

Autoritățile administrației publice centrale sunt: Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autoritățile administrative autonome.

Autoritățile administrației publice locale sunt: consiliile locale, primarii și consiliile județene.

Nu sunt supuse Codul administrativ structurilor de specialitate înființate pentru exercitarea prerogativelor Președintelui României.

Codul enunță și definește 7 principii generale aplicabile administrației publice: principiul legalității, principiul egalității, principiul transparenței, principiul proporționalității, principiul satisfacerii interesului public, principiul continuității și principiul adaptabilității.

Codul administrativ este foarte bine scris, ca tehnică de redactare, are claritatea unui curs universitar și prevederi de detaliu care nu intră în contradicție cu principiile enunțate.

OUG 57/2019 de aprobare a Codului administrativ conține și mici modificări ale Statutului funcționarilor publici (Legea 188/1999), pentru corelarea cu Codul administrativ.

OUG conține și:
– PROCEDURA de organizare și publicare a monitoarelor oficiale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în format electronic
– LISTA (exemplificativă) cuprinzând unele bunuri care aparțin domeniului public al statului
– LISTA (exemplificativă) cuprinzând unele bunuri care aparțin domeniului public al județului
– LISTA (exemplificativă) cuprinzând unele bunuri care aparțin domeniului public al comunei, al orașului sau al municipiului
– LISTA cuprinzând funcțiile publice.

Nu în ultimul rând, OUG conține și METODOLOGIA pentru realizarea procesului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici aplicabilă pentru activitatea desfășurată începând cu 1 ianuarie 2020, precum și pentru realizarea procesului de evaluare a activității funcționarilor publici debutanți numiți în funcția publică ulterior datei de 1 ianuarie 2020. Datorită nivelului de detaliere și organizării reglementării, această metodologie poate constitui un reper și pentru organizațiile private.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică