Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

De la procreare la producție. Provocările dreptului în „Minunata lume nouă”

12.07.2019 | Lavinia TEC
Newsletter
Instagram
Facebook
Lavinia Tec

Lavinia Tec

”-Un ovul, un embrion, un adult – aceasta este evoluția normală. Dar un ovul supus bokanovskificării va germina, va prolifera, se va diviza. Va da opt până la nouăzeci și șase de noi muguri, iar fiecare mugur se va dezvolta într-un embrion perfect format, și fiecare embrion va da un adult de talie normală. Se obțin deci nouăzeci și șase de ființe umane, acolo unde înainte creștea doar una. Deci, un mare progres. ”

”-Veți recunoaște, deci, că este un progres remarcabil față de ce se petrece în natură. Dar nu e vorba de niște gemeni identici – nu doar niște gemeni, dubleți sau tripleți prăpădiți ca în vremurile de demult ale viviparității, când se întâmpla uneori ca vreun ovul să se dividă accidental. Aici este vorba de zeci sau chiar sute de produse noi. Sute, repetă Directorul și-și deschise larg brațele de parcă ar fi împărțit cu generozitate pomeni. Sute!”

Aldous Huxley, Minunata lume nouă (publicată în 1932)

I. În loc de introducere….

Recomandare pentru un film

Recent am vizionat filmul ”The Switch”, lansat în 2010, având-o în distribuție pe Jennifer Aniston, în rolul lui Kassie, o femeie de carieră din New York, în jur de 40 de ani care, în urma unui control medical de rutină la ginecolog, află că timpul nu mai are răbdare cu ea și ovulația se apropie de… sfârșit. Asta da, mare inegalitate biologică, naturală, adevărată, între femeie și bărbat! Kassie intră în criză când natura ei este în criză. Înspăimântată de trecerea timpului și epuizarea ovulației, Kassie pornește în căutarea unui donator de spermă pentru a avea un copil. După cum spune chiar ea, are o slujbă bine plătită și nu are nevoie de un bărbat. Vrea un copil fără să vrea și sex. Vrea un donator în loc de un iubit. Vrea un donator în loc de un tată. În mod natural ți se nasc ușor în minte întrebările: de ce nu vrea sex? De ce e mai ușor să-ți pui trupul la dispoziția unui medic decât la dispoziția unui bărbat în cadrul unei relații sexuale? De ce ar fi mai ușor să accepte o intervenție medicală decât erotismul? În sfârșit, după ce a trăit ani de zile în ședințe, Kassie constată că, în mod ironic, ”viața este în plină ședință”, după cum afirmă chiar ea. Kassie îi dezvăluie planul celui mai bun prieten al său, Wally, analist financiar pe Wall Street, interpretat de actorul Jason Bateman. În plus, îi cere ajutor în căutarea spermei. Însă, așa cum se întâmplă în unele cazuri, într-o relație de prietenie între două persoane de sex opus, Wally își dă seama că este îndrăgostit de Kassie. Amândoi au o inteligență emoțională scăzută, nefiind capabili să-și exprime emoțiile și să comunice la nivel emoțional. Cu toate acestea, Wally se așteaptă să fie recrutat de Kassie pe post de donator. Această așteptare este urmată de o mare dezamăgire. Kassie îl respinge pentru că, după analiza ei, Wally este ”nevrotic, egoist și pesimist”, în niciun caz ”realist”, așa cum se descrie el însuși. Kassie găsește un donator de invidiat. Roland, interpretat de actorul Patrick Wilson, este înzestrat cu frumusețe fizică și un IQ ridicat (dar un IE scăzut, vizibil pe parcursul filmului, aspect neglijat total în alegerea donatorului): înalt, constituție atletică, blond, cu ochii albaștri („viking„) și, pe deasupra intelectual, asistent la Universitatea Columbia. În timpul petrecerii de ”însămânțare” sau ”inseminare”, care are loc la locuința lui Kassie din Manhattan – unde rulează în mod sugestiv melodia ”Papa don’t preach”, interpretată de Madonna – la care au fost invitați prietenii ei și donatorul însoțit de nevastă – o femeie frumoasă, brunetă, cu trăsături ușor de identificat în cazul femeilor evreice – după ritualul colectării spermei, în baie se produce un ”accident”. Sub aburii alcoolului, consumat probabil de durere, nu de bucurie, Wally răstoarnă recipientul cu sperma vikingului și, după o scurtă și rapidă analiză a situației, umple recipientul cu lichidul său seminal. Un accident de care nu își mai aduce aminte decât după câțiva ani, când face cunoștință cu Sebastian – un puști frumos, cu o minte analitică, un IQ foarte ridicat, cu probleme emoționale – și descoperă câteva asemănări între ei. Și iată cum dezamăgirea de la început este urmată peste câțiva ani de o surpriză. Pentru că așa e viața! În fine, de la micuțul Sebastian am aflat răspunsul la întrebările: de ce nu dorea mama lui să facă sex? De ce nu dorea un bărbat? Pentru că suferea de ”tulburare ciclotimică”, o tulburare de care suferă probabil mulți oameni din ziua de azi, mai ales ”carieriștii”: o afecțiune cronică a dispoziției, constând în perioade scurte de euforie urmate de perioade de anxietate și tendință suicidară. Si, tot de la puștiul de câțiva anișori, am aflat că… ”natura e în criză iar de vină este un singur mamifer”- o replică genială a micuțului geniu ”făcut” la „comanda” mamei. Restul… vă invit sa vizionați filmul! Vânzările au fost foarte scăzute – e de înțeles asta în rândul publicului din SUA, dată fiind tema abordată, greu de ”consumat” de cei lipsiți de preocuparea pentru existența umană – iar filmul a fost considerat de critici drept unul slab. După gen, filmul aparține ”comediei romantice”, însă numai comedie nu poate fi un film despre existența unui copil conceput artificial, orfan de tată, care colecționează rame de fotografii goale, în care păstrează imaginile livrate de producător cu câte unul sau mai mulți oameni, bărbați și femei, adulți și copii, pe care îi identifică, în imaginația lui de copil fără tată, drept bunici, unchi… familie.

Dar viața bate filmul

Zilele trecute a făcut înconjurul lumii o știre despre fertilizarea in vitro[2]. O celebră clinică de fertilizare in vitro din Los Angeles a ”încurcat borcanele”, pardon, destinele! Este cazul recent al unui cuplu de asiatici din New York, care a apelat la serviciile celebrei clinici. Au fost concepuți în laborator 5 embrioni: un băiat și patru fete. După ce implantarea embrionului de sex bărbătesc a eșuat, cuplul a solicitat utilizarea celorlalți embrioni crioconservați. Astfel femeia a rămas însărcinată cu gemeni. Însă, la naștere, cuplul a avut surpriza să constate că are doi băieți non-asiatici în loc de două fetițe asiatice. Testele ADN au demonstrat că cei doi copii nu aveau legătură biologică nici între ei, nici cu părinții comanditari. Cuplul asiatic a fost obligat să predea copiii părinților biologici, alte două cupluri, non-asiatice. Așadar, în loc să dea nașetere copiilor săi biologici, femeia a ajuns să fie mamă-purtătoare pentru alții, fără nicio intenție în acest sens, fără să-și fi dorit și fără să fi știut acest lucru. Litigiul este în curs de soluționare, cuplul comanditar solicitând daune pentru suferința psihică, fizică, emoțională provocată de sarcina, nașterea și pierderea copiilor, precum și repararea prejudiciului material cauzat de plata serviciilor clinicii și a cheltuielilor de deplasare efectuate în scopul reproducerii umane asistate medical.

2. Distopia e aici, acum

Utilizarea tehnologiei în materia reproducerii umane asistate medical începând din a doua jumătate a secolului XX a marcat momentul apariției generațiilor ”cyborg”[3] (”cyborg babies”[4]). Un ”cyborg” reprezintă fuziunea simbiotică dintre viața organică și un sistem tehnologic sau, altfel spus, un organism hibrid, care are atât sisteme naturale cât și artificiale. Reproducerea umană artificială este posibilă numai cu intervenția tehnologiei de către specialiști (biologi și medici) în clinicile de fertilizare, acolo unde se creează, depozitează și conservă material genetic uman (gameți feminini și masculini) și embrioni umani.

Dacă mijloacele de contracepție îl ajută pe om să facă sex fără să facă și copii, tehnologizarea reproducerii umane îl ajută pe om să aibă copii fără să facă sex. În primul caz, știința satisface dorința omului de a face sex nelimitat fără reproducere. În al doilea caz, tehnologia reproductivă satisface dorința omului de ”a avea” copii fără să facă sex, atunci când reproducerea naturală nu este posibilă din cauza lipsei unui partener de sex opus sau din cauza infertilității. Practic, tehnologia reproductivă ”face” copii atunci când omul nu poate.

În acest context, reproducerea umană asistată medical nu este posibilă fără o componentă juridică, și anume, contractualizarea. Soții sau partenerii ori persoanele singure încheie un contract de prestare de servicii medicale cu clinica de fertilizare. De aici rezultă că raporturile juridice în materia reproducerii umane asistate medical se nasc pe baza manifestării voinței părților în acest sens. Cei sau cel care dorește un copil alege prestatorul de servicii în materie de fertilizare in vitro în funcție de reputația clinicii, ”produsele” acesteia prezentate în cataloage (sperma și caracteristicile donatorului, ovulele și caracteristicile donatoarei, embrionii și caracteristicile părinților biologici), localizare, preț. De regulă, în urma utilizării tehnicilor de fertilizare in vitro, rezultă mai mulți embrioni decât numărul dorit pentru implantare. Embrionii neutilizați pot fi distruși sau crioconservați pe durată limitată sau nelimitată.

Prezentată inițial ca fiind un tratament pentru ”infertilitate”, reproducerea umană artificială este folosită azi nu doar de către cuplurile infertile natural, ci și de persoanele singure și cuplurile formate din persoane de același sex, fertile, însă pentru care reproducerea umană nu este posibilă în mod natural, și ridică serioase probleme de ordin etic, moral și legal. Chiar dacă în mediul academic dezbaterile se focalizează cu preponderență asupra chestiunilor de ordin etic și moral, reproducerea umană asistată medical constituie o provocare pentru Drept, la fel cum este și inteligența artificială.

Pentru juriști, prezintă interes modul în care se soluționează eventualele dispute cu privire la embrionii congelați între foștii soți sau parteneri, ”părinții de intenție”, care au consimțit la concepția embrionilor in vitro, la depozitarea și conservarea lor în clinici de fertilizare, dar și între aceștia și clinicile de fertilizare în diverse situații (divorțul sau despărțirea partenerilor, decesul unuia dintre soți sau parteneri, incapacitatea legală sau fizică de a lua decizii, executarea necorespunzătoare a contractului de prestări servicii medicale).

Deși în România sunt autorizate mai multe centre de fertilizare in vitro prin Ordine ale Ministerului Sănătății iar promovarea în mediul online a acestora, și nu numai, ci și a altora neautorizate, este foarte bine realizată, lipsește o reglementare în această materie. Chiar dacă în art. 447 din Codul civil se stipulează că regimul reproducerii umane asistate medical cu terț donator va face obiectul unei legi speciale, până în prezent aceasta nu a fost adoptată, însă industria embrionilor este în continuă dezvoltare, după cum se poate observa cu ușurință accesând internetul. Prin urmare, se ridică următoarea întrebare: cum vor tranșa instanțele de judecată problemele identificate mai sus? La această întrebare ne propunem să răspundem în cele ce urmează, utilizând legislație și jurisprudență străină, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

II. Între natura umană și natura juridică sau… rătăciți între cuvinte incomode: „ceva” sau ”cineva”? ”bunuri” sau ”persoane”? 

– Răspunsul Curții Europene a Drepturilor Omului: nu sunt bunuri, dar nici persoane!

Încadrarea embrionilor umani într-o categorie sau alta este o problemă disputată deopotrivă de medici, biologi, teologi, filozofi, antropologi și juriști. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că nu există un consens între statele membre ale Consiliului Europei cu privire la calificarea embrionului uman.

În opinia Curții[5], embrionii nu intră în sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății, deoarece nu pot fi reduși la ”bunuri” în sensul acestei dispoziții. În schimb, Curtea a reținut că embrionii sunt ”o parte constitutivă” a patrimoniului genetic și a identității biologice a celui care a consimțit la crearea embrionilor cu materialul său genetic[6]. Cu toate acestea, Curtea a refuzat să transeșeze problema calificării embrionilor drept ” persoane”. În opinia sa concordantă exprimată în hotărârea pronunțată în cauza Parrillo c/ Italiei, judecătorul Pinto de Albuquerque arată că majoritatea Curții a neglijat faptul că embrionul are o identitate biologică distinctă de cea a persoanei care a beneficiat de fertilizarea in vitro, chiar dacă el conține patrimoniul genetic al acesteia și a uitat că demnitatea umană impune respectarea unicității fiecăruia și a diversității ființelor umane, așa cum spune Declarația universală asupra genomului uman și drepturilor omului[7].

Poziția Curții Europene este ușor de înțeles dintr-o anumită perspectivă. Dacă embrionul ar fi ”persoană” atunci ar fi prea mult spus pentru a nu afecta întreaga industrie reproductivă pentru simplul motiv: trafic de persoane, ceea ce este în realitate. Și este o industrie dezvoltată la nivel global. Dacă ar fi ”bun”, ar fi o marfă, ceea ce ar reflecta realitatea despre modul în care este tratat astăzi.

Deci, în opinia CEDO, embrionul uman nu este nici ”persoană„ , nici „bun” ! Ambele sunt cuvinte incomode.

– Răspunsul Curții Supreme a SUA: sunt ”bunuri”!

Controversa asupra calificării embrionului există și în Statele Unite ale Americii.

În hotărârea pronunțată în 1973 în cauza Roe v Wade, Curtea Supremă a SUA a stabilit că termenul ”persoană” folosit în Amendamentul 14 din Constituția SUA nu îl include pe cel ”nenăscut”[8].

Prima dispută asupra embrionilor crioconservați a fost tranșată de către United District Court for Eastern District of Virginia în 1989 în cazul York v. Jones[9]. Litigiul a fost declanșat de Steven York și soția sa Risa Adler-York împotriva Jones Institute for Reproductive Medicine. Institul a refuzat solicitarea celor doi soți de a le restitui embrionii creați prin tehnica fertilizării in vitro și crioconservați, aceștia dorind să-i utilizeze într-o altă clinică de fertilizare. În această cauză, instanța a admis cererea celor doi soți, recunoscându-le dreptul de a dispune de embrionii lor, mutându-i oriunde doresc. Instanța a soluționat disputa pe temei contractual, calificând contractul dintre cei doi soți și institut ca un contract de depozit, în baza căruia soții au transferat institutului doar posesia, nu proprietatea. Prin urmare, embrionii congelați au fost tratatați ca bunuri, nu ca persoane.

– Răspunsul Curții Interamericane a Drepturilor Omului: nu sunt ”persoane„!

Într-o decizie pronunțată la data de 28.11.2012 în cauza Murillo c/Costa Rica, Curtea interamericană a drepturilor omului a stabilit că embrionul in vitro nu poate fi considerat o ”persoană” în sensul art. 4§1 din Convenția americană referitoare la drepturile omului, care protejează viața, ”concepția” având loc abia în momentul implatării embrionului în uter[10].

Așadar, embrionul uman in vitro – rămâne o categorie juridică neidentificată de lege și de instanțe.

Cu toate acestea, dacă s-ar lua în considerare rezultatul cercetărilor în embriologie, atunci ar trebui să se admită că, din punct de vedere biologic, embrionul este o entitate aparținând speciei umane, în măsura în care posedă un ADN unic, specific uman, distinct de orice celulă a părinților biologici, având caracteristicile speciei umane, fiind un organism complet, dar imatur, aflându-se în stadiul incipient al dezvoltării sale naturale (unul dintre stadiile existenței ființei umane) [11]. Prin urmare, embrionul uman nu este o simplă celulă sau o simplă parte constitutivă a părinților săi biologici, ci o ființă umană distinctă de aceștia. De vreme ce cu ajutorul tehnologiei medicul îi arată pacientei imaginea ”copilului”, captând-o ca amintire din viața intra-uterină și îi facilitează să audă ritmul bătăilor inimii, embrionul este o veritabilă ființă umană, care ar trebui protejată indiferent de existența sa intra-uterină sau in vitro. Numai că, în acest caz, avortul ar trebui să fie infracțiune, conservarea embrionilor ar aduce atingere demnității umane, iar disputa între foștii soți sau parteneri cu privire la embrioni ar trebui să fie soluționată în conformitate cu regulile după care se soluționează disputa cu privire la custodia copiilor sau autoritatea părintească, interesul superior al copilului prevalând. Totuși, după cum vom vedea, interesul superior al copilului este ignorat în totalitate în astfel de cazuri deoarece apartenența embrionilor in vitro la categoria bunurilor sau a persoanelor nu este determinantă pentru soluționarea disputei asupra embrionilor in vitro. Instanțele pornesc de la premisa că nu există încă nicio persoană, adică niciun copil, disputa urmând a fi tranșată pe temeiul dreptului la respectarea vieții private a soților sau partenerilor care au dorit să aibă un copil și, în acest scop, au consimțit la concepția embrionilor in vitro și potrivit dreptului contractelor.

III. Lupta pentru nemurirea neamului și a numelui

Dorința naturală a omului de perpetuare a spiței sale și a numelui său poate fi împlinită azi cu ajutorul biotehnologiei și al Dreptului. Însă, uneori, împlinirea dorinței se poate lovi de tot felul de obstacole neprevăzute, nedorite, neintenționate. Acestea sunt adevărate provocări pentru Drept. Iar lupta pentru nemurire face victime.

Principiul autonomiei persoanei[12], consacrat în dreptul american, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în dreptul celor mai multe state europene, permite oricărei persoane fizice de a hotărî dacă și cum să devină părinte: prin sex sau fără sex. Astfel, femeia sau bărbatul are libertatea de a dispune de propriul său corp, alegând să devină sau nu părinte, în mod natural, prin act sexual, sau în mod artificial, fără sex, prin reproducere umană asistată medical. Dacă aleg concepția artificială, atunci femeia sau bărbatul poate alege între mai multe situații: prelevarea gameților, urmând ca aceștia să fie depozitați și crioconservați în vederea concepției artificiale în viitor sau prelevarea gameților, concepția embrionilor in vitro, implantarea lor imediată în uter, depozitarea și crioconservarea excedentului de embrioni ori depozitarea și crioconservarea tuturor embrionilor, urmând ca aceștia să fie implantați în uter în viitor.

În toate situațiile, între momentul prelevării gameților sau al concepției embrionilor in vitro și cel al implantării se scurge un anumit interval de timp în care pot interveni diverse evenimente în viața unuia dintre părinții comanditari care poate împieta asupra dreptului celuilalt de a deveni părinte: decesul unuia dintre comanditari, decesul ambilor, divorțul sau separarea.

Unele state americane și europene au reglementat modul și forma în care se poate dispune de embrionii crioconservați în astfel de situații, în funcție de care se soluționează litigiile în această materie în fața instanțelor.

A. Divorțul sau decesul unuia dintre comanditari

– Legislație

a) SUA

În California[13], legea prevede obligația medicului de a-i informa pe cei care apelează la tehnicile de reproducere umană asistată medical despre alegerea pe care o pot exercita cu privire la dispoziția asupra embrionilor obținuți prin fertilizare in vitro. Aceste informații trebuie să cuprindă cel puțin termenul limită de depozitare a embrionilor crioconservați și opțiunile pe care le are cuplul în cazul în care unul dintre parteneri sau ambii decedează ori divorțează sau abandonează embrionii. Cuplul poate alege între următoarele opțiuni în caz de divorț sau separare: embrionii să fie puși la dispoziția femeii, să fie puși la dispozția bărbatului, să doneze embrionii unei alte persoane ori unui alt cuplu sau să decongeleze embrionii și să nu continue procedura implantării. Legea prevede că opțiunea părților trebuie să fie clar exprimată. De asemenea, se prevede că omisiunea medicului de a livra cuplului sau persoanei care apelează la tehnicile FIV informațiile mai sus menționate constituie ”unprofessional conduct”.

În Florida[14], legea impune încheierea în formă scrisă a unei convenții între medic și cuplu cu privire la modul în care soții sau partenerii vor dispune de gameți sau embrioni în cazul divorțului, decesului unuia dintre ei sau în orice altă circumstanță neprevăzută. Legea conferă caracter obligatoriu dispoziției părților numai dacă limbajul utilizat permite soților sau cuplului să-și confomeze comportamentul normelor juridice în această materie. În absența oricărei dispoziții a părților în aces sens, legea prevede că gameții rămân ”sub controlul” celui de la care au fost prelevați, iar decizia privind utilizarea embrionilor se va lua prin acordul soților. Legea nu stabilește nicio sancțiune în cazul încălcării de către medic a obligației de informare a pacienților cu privire la opțiunile pe care le au. Legea nu conține nicio prevedere expresă pentru situația în care soții ar divorța.

În Massachusetts, legea prevede că medicul ”îl va informa” pe pacient cu privire la opțiunile pe care le are în privința depozitării embrionilor, donării către o altă persoană, donării în scop de cercetare sau pentru alte motive, distrugerii embrionilor neutilizați. Legea nu prevede nicio sancțiune în cazul omisiunii informării săvârșite de medic. Legea nu stabilește nicio regulă în cazul divorțului soților.

În North Dakota[15], legea prevede că în cazul în care căsătoria s-ar destrăma înainte de utilizarea gameților ori implantarea embrionilor, fostul soț care este părinte biologic nu are calitatea juridică de părinte al copilului rezultat, cu excepția cazului în care fostul soț și-a dat consimțământul în mod expres în acest sens după desfacerea căsătoriei. Legea prevede că revocarea consimțământului femeii sau al bărbatului este posibilă oricând înainte de implantarea gameților ori embrionilor. De asemenea, legea prevede că persoana care și-a revocat consimțământul nu este părintele juridic al copilului ce ar rezulta în urma implantării în uter.

În Louisiana, legea prevede că embrionii congelați sunt persoane: ”An in vitro fertilzed human ovum exists as a juridical person until such time as the in vitro fertilzed ovum is implanted in the womb: or at any other time when right attach to unborn child in accordance with law[16]. De asemenea, legea prevede că embrionii congelați pot fi utilizați numai pentru implantarea în uter[17] și nu pot fi distruși[18]. În cazul în care cuplul nu mai dorește să utilizeze embrionii, aceștia vor fi puși la dispoziție pentru ”implantare adoptivă”. În caz de dispută cu privire la embrioni, se va aplica standardul ”the best interest of the in vitro fertilized ovum[19].

b) Legislație europeană

În Franța, legea permite cuplului format din bărbat și femeie să apeleze la reproducerea umană asitată medical numai dacă sunt în viață și, totodată, interzice implantarea embrionilor după decesul unuia dintre comanditari[20]. Totodată, reglementarea franceză stipulează posibilitatea comanditarului sau a cuplului de comanditari de a opta între mai multe soluții cu privire la surplusul de embrioni crioconservați: să-i doneze unui alt cuplu, să-i doneze în scop de cercetare sau să aleagă să pună capăt conservării.

Soluția prohibiției implantării embrionilor post–mortem a fost adoptată și de Italia[21], Elveția[22], Finlanda[23].

Implantarea embrionilor congelați post-mortem este autorizată în mod expres în Belgia, Regatul Unit, Spania și Grecia. Germania și Luxemburg nu interzic în mod expres implantarea post mortem. Totuși, reglementările din aceste state stabilesc un interval de timp cuprins între 6 luni și doi ani de la data decesului în care soțul/partenerul supraviețuitor își poate exercita opțiunea în sensul implantării embrionilor congelați, sub condiția ca defunctul să-și fi exprimat în scris acordul în aces sens (al implantării post mortem). În toate cazurile, filiația se stabilește pe cale judiciară în cazul copilului orfan de tată, cu excepția Spaniei care recunoaște ope legis filiația dacă implantarea s-a realizat în termen de 12 luni de la data decesului, și a Greciei, care consideră copilul astfel născut ca fiind născut din căsătorie, dacă părinții erau căsătoriți și sub condiția obținerii autorizației prevăzute de lege pentru implantarea post-mortem. Olanda interzice utilizarea embrionilor pot-mortem, însă permite utilizarea acestora în scop de cercetare, precum și implantarea lor în cazul în care un proiect parental preexista (comanditarii și-au exprimat consimțământul expres în acest sens).

Legislațiile statelor menționate supra nu reglementează soarta embrionilor în caz de divorț.

România nu reglementează nimic cu privire la soarta embrionilor în caz de divorț sau separare a cuplului sau deces.

– Jurisprudență

 a) Jurisprudența nord-americană

În cauza Davis c/Davis[24]) (1992), soția a solicitat pe calea acțiunii de divorț custodia embrionilor cuplului care au fost crioconservați în vederea unei sarcini viitoare. Soțul s-a opus la implantarea embrionilor și, inițial, a cerut să-i fie lăsată lui custodia asupra embrionilor. Prima instanță a admis cererea soției și, reținând că embrionii sunt ființe umane a încredințat custodia soției. Hotărârea a fost apelată, însă în momentul în care cauza a ajuns în fața Curții Supreme a Statului Tennesse ambele părți erau deja recăsătorite, iar soția și-a exprimat voința în sensul donării embrionilor unui cuplu infertil în timp ce soțul dorea ca embrionii să fie distruși. Curtea Supremă a respins alegația instanței inferioare privind calificarea embrionilor drept ”persoane” și a concluzionat că niciunul dintre cei doi soți nu dispune de vreun drept de proprietate asupra lor. Cu toate acestea, instanța supremă a reținut că embrionii se încadrează între persoane și bunuri, îndreptățiți să fie respectați, dar fără să se posede drepturi asupra lor. Curtea a apreciat că soțul are dreptul constituțional de a evita să devină părinte, iar acest drept prevalează față de dreptul soției de a dona embrionii.

În cauza Kass v Kass[25] (1998), Curtea de Apel din New York a obligat părțile – soții, pe de o parte, și clinica de fertilizare, pe de altă parte, la respectarea contractului încheiat între ele în care au stipulat că, în caz de divorț, soții nu puteau să decidă nimic cu privire la embrioni, aceștia urmând a fi donați spre cercetare. În acest caz, Curtea a respins argumentul invocat de soție că dreptul său la procreare ar trebui să-i permită să se răzgândească și să ceară implantarea embrionilor. Așadar, Curtea a impus respectarea contractului și a refuzat să recunoască soției dreptul de a se răzgândi.

În cauza Litowitz v Litowitz (2002), Curtea Supremă a statului Washington a obligat părțile la respectarea contractului de crioconservare încheiat între ele, care prevedea că embrionii vor fi distruși în termenii stipulați în contract, dacă nu vor fi utilizați în termen de 5 ani de la data concepției lor.

În cauza A.Z. v B.Z[26] (2000), o instanță din Massachusetts a refuzat obligarea soțului la executarea contractului privind dispoziția asupra embrionilor crioconservați cu motivarea că se încalcă dreptul soțului de a refuza să procreeze.

În cauza J.B v M.B.[27] (2001), Curtea supremă a statului New Jersey a acordat prioritate dreptului constituțional al soției, care nu dorea să procreeze, de a bloca intenția soțului de a dona altora embrionii în vedere implantării lor, în caz de divorț, în condițiile în care prevederile contractului de fertilizare in vitro cu privire la dispoziția asupra embrionilor nu erau clare.

b) Jurisprudență CEDO

În cauza Evans c/ Regatul Unin, circumstanțele au fost următoarele: reclamanta, care suferea de cancer ovarian, a efectuat o fecundare in vitro împreună cu partenerul său de viață, rezultând șase embrioni care au fost crioconservați. La separarea cuplului, fostul partener și-a retras consimțământul privind utilizarea embrionilor refuzând să fie tatăl biologic al copiilor concepuți cu reclamanta. În acest caz, legea engleză prevedea că embrionii vor fi distruși. Reclamanta a invocat în fața Curții încălcarea art. 2 din Convenție, care garantează dreptul la viață, prin faptul că embrionii vor fi distruși în cazul opoziției fostului său partener la utilizarea lor, precum și art. 8 care garantează dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie, prin utilizarea embrionilor creați împreună cu partenerul său, împiedicând-o astfel să aibă un copil biologic cu fostul său partener. Curtea a stabilit că nu s-a încălcat art. 2 din Convenție, deoarece embrionii nu se pot prevala de dreptul la viață. De asemenea, Curtea a reținut că în speță nu s-a încălcat nici art. 8 din Convenție privind dreptul la respectarea vieții private și de familie. În motivarea soluției sale, pe de o parte, Curtea arată că reclamanta nu a reușit să demonstreze că dreptul britanic o împiedică să devină mamă în sens juridic, social, chiar fizic, sau că o interzice să adopte un copil ori să dea naștere unui copil conceput in vitro cu gameții unui terț donator[28]. Pe de altă parte, Curtea arată că în speță există un conflict între drepturile comanditarilor care intră în sfera art. 8 din Convenție, ce nu poate fi tranșat acordând o mai mare greutate dreptului reclamantei de a deveni părinte în sensul genetic al termenului în raport cu dreptul fostului său partener la respectarea voinței sale de a nu avea un copil biologic cu reclamanta[29]. Efectul acestei decizii a fost că embrionii nu puteau fi utilizați de către reclamantă, fiind supuși distrugerii.

În hotărârea pronunțată la data de 27.08.2015 în cauza nr. 46470/11, Parrillo c/ Italia[30], circumstanțele speței au fost următoarele: în anul 2002, reclamanta împreună cu fostul său partener au recurs la tehnicile de reproducere umană asistată medical de fertilizare in vitro la un centru de medicină reproductivă, în urma căruia au rezultat cinci embrioni care au fost crioconservați. Fostul partener a decedat însă înainte de implantarea embrionilor. În urma decesului acestuia, reclamanta a renunțat la implantare și a hotărât să doneze embrionii în scopul cercetării științifice pentru a contribui la progresul tratamentului maladiilor dificil de vindecat, solicitând în acest sens Centrului să-i pună la dispoziție embrionii. Solicitarea a fost respinsă de Centrul respectiv deoarece legea italiană interzicea și sancționa penal cercetarea pe embrioni. În acest context, reclamanta s-a adresat Curții invocând încălcarea art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, între altele, că după patru luni de la data decesului fostului partener a intrat în vigoare o lege care îi interzicea implantarea embrionilor post mortem, iar în acest interval de timp foarte scurt nu s-a putut decide cu privire la proiectul său parental. De asemenea, a invocat faptul că efectul refuzului Centrului de a pune embrionii la dispoziția sa în vederea donării în scop de cercetare era distrugerea lor, ceea ce încalcă dreptul la viață al embrionilor. În hotărârea sa, Curtea a reținut, așa cum am văzut supra, că embrionii sunt o parte constitutivă a patrimoniului său genetic și a identității sale biologice. De asemenea, a reținut că posibilitatea reclamantei de a exercita o alegere într-un mod conștient cu privire la embrionii săi atinge un aspect intim al vieții sale personale și relevă dreptul la autodeterminare. Prin urmare, Curtea a apreciat că art. 8, din perspectiva dreptului la respectarea vieții private, nu și a vieții de familie este aplicabil în speță[31]. Cu toate acestea, Curtea a stabilit că nu s-a încălcat art. 8 din Convenție deoarece, pe de o parte, acțiunea Guvernului italian se încadra în marja de apreciere de care dispunea, iar pe de altă parte, interdicția prevăzută de legea italiană era ”necesară într-o societate democratică”, așa cum prevedea art. 8§2 din Convenție. Totodată, Curtea a reținut că nu dispune de elemente suficiente pentru a verifica dacă fostul partener și-a exprimat în timpul vieții voința în același sens ca și reclamanta: donarea embrionilor în scop de cercetare. Consecința hotărârii CEDO a fost distrugerea embrionilor crioconservați.

În concluzie, rezolvarea disputelor asupra embrionilor în caz de divorț sau deces pe temeiul principiului autonomiei de voință a comanditarilor ignoră în totalitate calitatea de ființe umane a embrionilor. Protecția dreptului la viață este exclusă de plano deoarece dorința comanditarului de a deveni părinte a dispărut subit iar libertatea acestuia de a alege între împlinirea sau nu a unei dorințe este protejată, fiind mai presus de viața copilului conceput, aflat în stadiul de embrion crioconservat.

În concluzie, în cazul divorțului sau sepărării cuplului, când comanditarii nu se înțeleg, soarta embrionilor este decisă în funcție de manifestarea voinței unuia dintre ei în sensul de a nu deveni părinte, în temeiul principiului autonomiei persoanei sau a dreptului la autodeterminare, care intră în sfera de aplicare a art. 8 din Convenție. În dreptul american, după cum am văzut, soarta embrionilor este decisă în funcție de conținutul contractului părților. În cazul în care contractul nu dispune cu privire la divorț ori dispozițiile în caz de divorț sunt neclare, dreptul soțului de a nu deveni părinte biologic, grefat chiar pe dreptul de răzgândire, va evinge dreptul celuilalt de a procrea. În toate aceste situații, embrionii vor fi distruși.

B. Decesul ambilor comanditari, neplata taxei de depozitare și crioconservare, neutilizarea embrionilor în termenul stipulat în contractul de depozit

Lipsa statutului juridic al embrionilor, în general, și a embrionilor crioconservați, în special, precum și a unei legislații speciale în materia analizată exclude orice discuție cu privire la embrioni în cazul unei dezbateri succesorale. Dacă embrionii nu sunt bunuri, nu pot fi incluși la masa succesorală. Dacă embrionii nu sunt nici persoane, nu pot avea vocație succesorală.

În absența reglementării dreptului de a dona embrioni spre adopție unui cuplu infertil, embrionii congelați vor fi distruși, în cazul în care nu vor fi traficați de clinica de fertilizare, având în vedere lipsa oricărui control asupra pieței de embrioni.

În cazul neexecutării de către comanditari a obligației de plată a taxei de depozitare și crioconservare, este posibil să intervină rezilierea contractului astfel că embrionii vor fi distruși, dacă nu vor muri în urma decongelării sau dacă nu vor fi traficați.

În cazul neexecutării obligației de utilizare a embrionilor sau de ridicare a acestora în termenul stipulat în contractul de depozit încheiat cu clinica de fertilizare, aceștia vor fi distruși, dacă nu vor fi traficați. Desigur, ne întrebăm în mod retoric, cât de dornici sunt comanditarii care au creat 15 embrioni din care au implantat doi să-i utilizeze și pe ceilalți 13 sau să-i doneze spre adopție altui cuplu, știind că vor avea 13 copii abandonați, ori să-i abandoneze în clinică, urmând a fi distruși sau traficați?

IV. Un neam de …”calitate”

Una dintre problemele frecvente generate de utilizarea tehnicilor RUAM este legată de ”calitatea” ființei umane ”comandate” și create în ”laborator”. Iar această problemă se amplifică în cazul gestației pentru altul.

Astfel, o primă ipoteză poate fi aceea în care embrionii concepuți în laborator au ”defecte” genetice, care se detectează în cursul sarcinii. În această situație, femeia însărcinată cu copiii pe care ”i-a comandat” poate decide întreruperea sarcinii. În shimb, în cazul mamei purtătoare, întreruperea de sarcină nu poate fi decisă de comanditar/comanditari împotriva voinței acesteia pentru că s-ar aduce atingere integrității fizice a femeii însărcinate. Cu toate acestea, nu este exclusă stipularea în convenția încheiată cu mama purtătoare obligația de a întrerupe sarcina la cererea comanditarului/comanditarilor. Desigur, în acest caz, ne întrebăm cum ar putea fi pusă în executare convenția dacă mama purtătoare nu dorește întreruperea de sarcină? Apoi, ar putea fi obligat comanditarul să primească un copil ”defect” de vreme ce el și-a manifestat voința în sensul întreruperii de sarcină, iar mama purtătoare a refuzat? Sau, dacă mama purtătoare refuză întreruperea de sarcină și păstrează copilul, ar putea fi obliga comanditarul la plata unei contribuții la întreținerea copilului său biologic? Ori ar putea fi acuzat comanditarul de infracțiunea de abandon?

A doua ipoteză este aceea în care ”defectele” genetice sunt depistate în cursul sarcinii, însă embrionii sunt concepuți de o mamă de subtituție, cu ovulele sale, care este și mama purtătoare. Dacă cuplul de comanditari sau comanditarul dorește întreruperea de sarcină, iar mama de substituție refuză, ce se va întâmpla? În mod cert, mama de substituție va putea decide să păstreze sarcina și să nască, în temeiul dreptului de a dispune de sine însuși. Ce se va întâmpla după naștere? În cazul refuzului comanditarului sau a cuplului de comanditari de a lua copilul, îl va putea păstra, având o legătură biologică cu acesta? Va putea obține obligarea tatălui biologic, comanditar, la plata unei contribuții de întreținere? Îl va putea abandona în vederea adopției? De regulă, în litigiile între comanditar și clinică se invocă faptul că, dacă ar fi cunoscut defectele în timp util, persoana comanditară sau cuplul comanditar ar fi renunțat la utilizarea embrionului sau ar fi decis întreruperea de sarcină.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele generate de implantarea embrionilor umani concepuți in vitro, care reclamă intervenția instanței de judecată și a legiuitorului.

V. ”Producția” românească

În România există o piață de producție și desfacere a embrionilor foarte puțin reglementată. Există și o piață a ”uterelor” nereglementată. Nereglementarea înseamnă lipsa controlului asupra pieței. Lipsește o statistică privind numărul de embrioni concepuți cu terți donatori, cu mamă purtătoare, numărul de embrioni crioconservați, numărul de donatori, numărul de ”consumatori”. Sau, dacă există o astfel de statististică, atunci nu există transparență. În lipsa unei reglementări, ne întrebăm în mod legitim ce fel de contracte se încheie între clinicile de feritilizare autorizate în România și clienți/consumatori? Ce fel de contracte de asigurare încheie clinicile de fertilizare care asigură depozitarea și crioconservarea surplusului de embrioni neutilizați? Apoi, lăsând în afara discuției noastre liceitatea acestor convenții, însă deloc lipsită de importanță, ne întrebăm ce fel de asistență primesc clienții/consumatorii la încheierea acestor contracte și dacă nu cumva acestea ar putea intra în categoria contractelor de adeziune, atunci când nu le pot negocia? De asemenea, ne întrebăm ce fac clinicile din România cu surplusul de embrioni umani congelați abandonați de părinți?

Totodată, încadrarea embrionilor umani congelați într-o categorie sau alta determină serioase probleme în materia răspunderii civile și penale. În cazul distrugerii intenționate a recipientelor în care sunt crioconservați embrionii umani în cadrul unei clinici de fertilizare, va putea fi antrenată răspunderea penală pentru distrugere de bunuri sau pentru omor? În cazul deteriorării embrionilor crioconservați într-o clinică din cauza nerespectării condițiilor de temperatură necesară conservării, clinica va răspunde civil față de părinții comanditari pentru simpla neexecutare a contractului, va răspunde penal pentru omor? În cazul descoperirii nașterii copiilor în cadrul altor cupluri în urma traficării de embrioni, cum se vor rezolva problemele privind filiația între părinți și copii? Cine și cum va răspunde pentru privarea copilului conceput prin FIV de dreptul de a avea părinți biologici sau pentru privarea părinților biologici de dreptul de a avea copii biologici ori de legătura cu aceștia?

Ce ar trebui să conțină o reglementare în această materie, în cazul în care s-ar dori o reglementare și în România: 1) condițiile încheierii, executarea și încetarea contractului dintre soți/parteneri, pe de o parte, și unitatea medicală, pe de altă parte[32]; 2) obligațiile părților contractante; 3) opțiunile în cazul divorțului, separării, decesului unuia dintre comanditari și termenul în care se poate exercita această opțiune (spre exemplu: utilizarea numai de către un soț, numai cu acordul soților, utilizarea post mortem, donarea către un alt cuplu, revocarea consimțământului); 3) soarta embrionilor în cazul abandonării lor în clinică și răspunderea comanditarilor pentru abandon; 4) răspunderea în cazul distrugerii sau dispariției embrionilor crioconservați sau în cazul erorilor medicale la implantare ( spre execmplu: substituirea embrionilor unui cuplu cu embrionii altui cuplu); 5) efectele utilizării embrionilor asupra filiației și moștenirii.

Din punctul de vedere al utilizării tehnicilor de reproducere umană asistată medical, prelevarea și crioconservarea gameților este o soluție sigură și preferabilă crioconservării embrionilor, în caz de divorț sau deces deoarece, în temeiul principiului autonomiei persoanei, părintele comanditar îi poate utiliza în viitor pentru fecundarea in vitro, fără consimțământul fostului soț sau partener, în caz de divorț ori deces, fiind propriul său material genetic.

VI. În loc de concluzii

În primul rând, tema abordată dezvăluie un soi de luptă a științei cu natura sau un soi de răzvrătire a științei impotriva naturii. Despre consecințele acestei răzvrătiri ne-a avertizat C .S. Lewis în cartea sa „Desființarea omului”, publicată în 1943.

În al doilea rând, calificarea embrionului uman crioconservat este o chestiune de politică publică. Dacă ar fi considerat persoană, atunci avortul ar trebui interzis. Totodată, personificarea embrionului uman congelat ar atrage calitatea de titular de drepturi, inclusiv dreptul la viață, care nu ar putea fi în niciun caz încălcat și ar duce la interzicerea utilizării unor tehnici de reproducere umană asistată medical.

În al treilea rând, se poate observa cu ușurință că trecerea de la procreare la producția de embrioni si copii nu ar fi fost posibilă fără ideologia progresistă. Limbajul științific utilizat în această materie –ZIFT (transfer intrafalopian de zigoți), GIFT (transfer intrafalopian de gameți), ICS (injecția intracitoplasmică cu spermă), FIV (fertilizarea in vitro), gestația pentru altul, mama-surogat, mamă-purtătoare, mama de substutituție, părinți de intenție – creează confuzie lingvistică și încețoșează mintea oamenilor. După cum s-a putut observa, vocabularul juridic utilizat conține mulți termeni din dreptul consumului. În materia reproducerii umane asistate medical, ideologia dictează oamenilor să-i ajute pe alții să aibă copii, sa fie altruiști și din iubire pentru ei sa doneze spermă și ovocite, să doneze embrioni, sa închirieze utere. Ideologia dictează statului să pună la dispoziția populației servicii medicale și resurse financiare pentru ”tratarea” infertilității. Însă, în toate cazurile în care “facerea” de copii presupune uciderea embrionilor, lipsiți de apărare, exploatarea femeilor sau traficul cu ființe umane ori organe, iubirea de oameni a eșuat. Prin urmare, ideologia este falsă.

În al patrulea rând, producția de embrioni umani favorizează dezvoltarea a trei piețe ”negre”: 1) traficul cu embrioni sau organe ale fătului în scop de clonare; 2) traficul cu organele copilului conceput prin RUAM în scop de prelevare de organe și transplant (cine poate ști dacă se concepe un copil în laborator și se naște de o mama purtătoare exclusiv în scopul de prelevare a organelor pentru transplant? Cartea lui Kazuo Ishiguro, ”Să nu mă părăsești”, ne familiarizează cu ferma de donatori de organe!); 3) traficul cu bebeluși sau copii pentru pedofili (cine poate ști dacă nu sunt concepuți copii în laborator și născuți de o mamă purtătoare pentru pedofili sau pentu divertismentul sexual al unor oameni dezechilibrați sexual?). Cine poate ști dacă nu se dorește tocmai încurajarea și dezvoltarea acestor forme de trafic? Și toate astea sub numele ”progresului științei”, al “terapiei infertilității“ și al “altruismului”.

În fine, se poate observa modul în care progresul științei a afectat indivizii și societatea. Ființele umane sunt obiectele și, în unele cazuri, victimele progresului științei. Societatea a devenit o mașină de reproducere bine lubrifiată de știință, fără dragoste, fără căsătorie și fără familie. Ființa umană este dezumanizată. Dreptul familiei suportă modificări radicale provocate de tehnologizarea reproducerii umane astfel încât are mare nevoie de dreptul contractelor. Aldous Huxley ne-a avertizat în cartea sa „Minunata lume nouă„, publicată în 1932, cu privire la consecințele neintenționate, nedorite și neprevăzute ale redefinirii sau reconstruirii formelor primare ale relațiilor umane.


[1] Acest articol conține fragmente din articolul intitulat ”Soarta embrionilor umani congelați”, publicat în Revista română de drept privat nr. 4/2017, p. 234-248.
[2] https://edition.cnn.com/2019/07/07/us/ivf-baby-wrong-lawsuit/index.html
[3] Termenul a fost folosit pentru prima dată de A.Balsamo, în Technologies of the Gendered Body: Reading Cyborg Women, Durham, Duke University Press, 1966.
[4] Sintagma utilizată de R. Davis-Floyd și J. Dumit în Cyborg babies. From Techno-Sex to Tchno-Tots, Routdlege, New York, 1998.
[5] A se vedea Decizia Marii Camere a CEDO pronunțată la data de 27.08.2015 în cauza nr. 46470/2011, Parrillo c/Italia, paragraful 215.
[6] Paragraful 158.
[7] Paragraful 33 din opinia concordantă.
[8] Roe v Wade, 410 US 113 (cauza 113 publicată în vol. 410 al United States Reports al Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii).
[9] Disponibil aici.
[10] Pargraful 68 din hotărârea precitată.
[11] D. Tsarapatsanis, Les fondements éthiques des discours juridiques sur le statut de la vie anténatale, Presses universitaires de Paris-Ouest, 2010, p. 10-11.
[12]Art. 60 din Codul civil român.
[13] California Health and Safety Code § 125315.
[14] Florida’s Domestic Relations §742.17
[15] North Dakota Century Cod Annotated §14-20-64.
[16] L.A. Stat. Ann. 9: 123.
[17] L.A. Stat. Ann. 9: 122.
[18] L.A. Stat. Ann. 9: 129.
[19] L.A. Stat. Ann. 9: 139.
[20] Code de la santé publique, art. L. 2141-2 alin.2.
[21]Art. 5 din Legea nr. 40/19.02.2004 privind reproducerea asistată medical.
[22]Art. 3 alin.4 din Legea federal asupra procreării asistate medical.
[23] Art. 6 din Legea asupra tratamentelor de procreare asistată.
[24] H. P. Forster, Law and Ethics Meet: when couples fight over their frozen embryos, Journal of Andrology, vol. 21, no. 4, July/August 2000, pag. 513.
[25] H. P. Forster, op. cit., pag. 514.
[26]Idem.
[27] Idem, p. 515.
[28] A se vedea paragraful 71 din hotărârea precitată.
[29] A se vedea paragraful 90 din hotărârea precitată.
[30] Precitată ( a se vedea nota 4).
[31] A se vedea paragraful 159 din hotărâre.
[32] Unele state au limitat vârsta persoanelor care pot apela la fertilizarea in vitro ( 50 sau 60 de ani) justificând această măsură prin faptul că vârsta înaintată a acestora crește riscul ca un copil astfel conceput și născut să devină orfan la o vârstă fragedă si să fie dat spre adopție.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate