În avangarda dreptului. O viziune integratoare. O scurtă introducere în drept de Raluca Bercea și Alexandra Mercescu
16 iulie 2019 | Simona CONSTANTINOVICI
Simona Constantinovici
Universitarele Raluca Bercea și Alexandra Mercescu, de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, au publicat, în 2019, la Editura Humanitas, O scurtă introducere în drept[1]. Prin anvergura întrebărilor lansate, prin modul în care se livrează publicului, prin alcătuire și conținut plurifațetat, cartea se dovedește a fi una avangardistă, unică în perimetrul studiilor din domeniul dreptului românesc și internațional. Pentru a funcționa ca un instrument util, în rețeaua generoasă, interculturală, a asimilării problematicii sistemului juridic și a aprofundării unor tematici, acest volum ar merita cu prisosință să fie tradus și-n alte limbi.
Autoarele practică dreptul și-l teoretizează, urmând, după cum mărturisesc, calea magistrală a unora dintre profesorii lor, cu imaginație, ancorând cercetarea, ori de câte ori e posibil, în interdisciplinaritate. O carte suplă, livre de poche, cum spun chiar dumnealor, în secțiunea primă a cărții, O scurtă prefață la o scurtă introducere în drept. O carte care își asumă forarea, investigația pasionantă, în regim de cunoaștere provizorie, dar atotcuprinzătoare, palimpsestică, într-o poziționare îndrăzneață, cvasi antinomică față de volumele doctrinei juridice clasice. Cu alte cuvinte, nu vom asista, pe parcursul a 228 de pagini, la o incursiune în dreptul dogmatic ori doar la descrierea dreptului ca fenomen epistemic. Vom fi părtași la o călătorie în dreptul actual, care poate fi gândit, predat și învățat altfel. Se urmărește dezvoltarea unui spirit critic accentuat, ”iar nu transmiterea tale quale a unor cunoștințe tehnice” (p. 42), la cei care intră în tangență cu dimensiunile constrângătoare, de cele mai multe ori, terminologice și semantice, ale dreptului.
Volumul are o structură tripartită: I. Drept – Disciplină; II. Drept – Interpretare; III. Drept – Cultură. Fiecare secțiune beneficiază de o privire fasciculară, cu mai mulți poli de interes. Cu precizie chirurgicală, autoarele decelează, în fiecare capitol, câteva teme de reflecție care vor genera, la rândul lor, altele, într-o dinamică fertilă a interpretării. Mizând pe suplețea lecturii, preferă să camufleze aceste intrări în corpul studiului. Doar la o citire atentă, acestea își dezvăluie structura și refac, în interiorul textului, arborele unei gândiri fără fisură, efervescente.
Ceea ce funcționează ca o formă de ghidaj în text este acea inedită ”feliere”, trunchiere discursivă asumată sau, altfel spus, introducerea, în locul obișnuitelor titluri de paragraf sau de subcapitol, a unor termeni-reper, ca niște borne călăuzitoare. Cartea e jalonată de acești termeni-far care, dacă ar fi, la sfârșitul lecturii, extrași, ”culeși” conștiincios, ar putea trasa o hartă a unui drept altfel. Să observăm care sunt aceste borne care pot fi simple concepte, sintagme interogative sau, în unele cazuri, incitante trimiteri intertextuale.
Pentru partea primă, Drept – disciplină, I.1.: Un paznic al porții stă dinaintea legii; Paznicii; Nevoia de disciplină; Instituționalizarea dreptului; Doctrina; Ce scriu, până la urmă, autorii: știință, adevăr și metodă. Pentru partea primă, Drept – disciplină, I.2.: Reziliența; Posibilitatea unui drept de-profesionalizat; Posibilitatea unui drept de-științificizat; Dreptul de-centrat; Interdisciplinaritatea.
Pentru partea secundă, Drept – interpretare, II.1.: Relevanță; Ubicuitate; Distanță; Controversă; Ce este interpretarea în drept?; Cine este interpretul în drept?; Ce interpretăm în drept?; Cum interpretăm în drept?; Rezultatele interpretării în drept. Pentru partea secundă, Drept – interpretare, II.2.: Chiar și în drept, totul este interpretare (sau generalități); Textul juridic ca text referențial. Apărarea sensului literal; Modelul elucidării unui text (juridic); Iritanții interpretării univoce: limbajul, prejudecata și contextul; Limitele certitudinilor interpretative; Mecanisme de control. Consensul; Juriștii și non-juriștii față cu interpretarea. Concepte utile ambelor părți; Textul juridic ca text – Pierre Legrand.
Pentru partea ultimă, Drept – cultură, III.1.: Pozitivismul sau prezentul perpetuu; Tradiția – edificiu sau eveniment; Cultura; Dreptul și cultura. Cadrul general; Perspectiva antropologiei; Eșecul dreptului comparat clasic; Intervenția sociologiei juridice; Ideologia juridică – un alt fel de cultură juridică?; Din nou despre ”cultură” în comparația ”drepturilor”; Dreptul-ca-cultură. Pentru partea ultimă, Drept – cultură, III.2.: ”Against culture”; Omogenitate; Coerență; Statism; Legalism (sau cauzalitate?); Puritate; Intangibilitate; Superioritatea (economică).
Cercetătoarele propun, prin prisma dreptului ca obiect de studiu predilect, o ”deteritorializare a minții juristului”, practicând o analiză preponderent meta-conceptuală. Ceea ce ni se pare foarte interesant este faptul că nu exclud o lectură nonconformistă a cărții, care să-l aibă ca actant de prim rang pe cititor. Acestuia îi revine misiunea, așadar, de a selecta o cale, alta decât cea propusă de autoare, în abordarea unei teme. Această pactizare între cititor și cel care scrie, între cititor și text este, fără îndoială, o provocare.
Fără a intra în detalii, constatăm, spre exemplu, că, la secțiunea Cum interpretăm în drept?, sunt aduse în discuție o serie de metode, cu avantajele și dezavantajele lor: metoda istorică, metoda sistematică, metoda teleologică, metoda gramaticală, metoda logică. Se pune în discuție, de asemenea, existența sau nu a unui limbaj specific dreptului, în contrast cu vorbirea curentă, a unui mod aparte de exprimare a realității juridice. Se insistă asupra semanticii textului juridic. Prin apel la teoriile actuale ale limbajului, conceptul de sens este întors pe toate fețele. Cu referire la teoria lui Legrand, se spune, invocându-se textul juridic, deși teoria ar putea fi extinsă la orice tip de text: ”Prezența aparent stabilă a textului ascunde o mișcare semantică neîncetată, astfel încât nici un sens originar, fix sau stabil, nu poate fi extras dintr-un text și nu poate să-i fie atribuit acestuia.” (p. 144). Textul juridic e privit ca un ”hipertext”, un receptacul intertextual, o instanță aptă de a se fundamenta pe o multitudine de indici culturali.
Apropo de meta-conceptul interdisciplinaritate, atât de vehiculat de mai toate disciplinele, în ultimele decenii, Raluca Bercea și Alexandra Mercescu vor conchide, în partea secundă a lucrării: ”Cu totul predictibil, deschiderea dreptului către interdisciplinaritate nu va avea efectul fuzional pe care unul dintre cei mai fervenți promotori ai săi, Pierre Legrand, îl susține atunci când afirmă că, negociind cu literatura, istoria sau lingvistica, dreptul nu va fi intrat în non-drept, aceste alte discursuri fiindu-i consubstanțiale. În consecință, citind literatură, spre exemplu, juriștii vor crede în continuare, cel mai probabil, că nu fac drept. Dar, cel puțin, dreptul își va fi reluat, în imaginarul practicienilor săi, un loc pe care astăzi aceștia l-au uitat, printre umanioare, iar promotorii dreptului altfel își vor fi atins scopul, ca susținători ai unui demers subversiv, contra-centric, deci in-disciplinat.” (p. 81).
Interdisciplinaritatea este, cu alte cuvinte, într-o astfel de abordare, ”alternativa pe care o au în vedere cei care pledează în favoarea unui drept de-profesionalizat, de-științificizat sau de-centrat” (p. 60). Libertatea de a înțelege dreptul nu e un dat, se câștigă prin reflecție și practicarea unei meserii cu fața mereu întoarsă spre adevăr și dreptate.
Fluiditatea discursivă, pe de o parte, și inteligența cu care universitarele timișorene inserează referințe bibliografice fără ostentație în text, cu păstrarea acelui aer de claritate și de maximă coerență a frazării și a semanticii întregului, dovedesc stăpânirea disciplinei, dar și o capacitate ieșită din comun de a propune noi piste de abordare a fenomenului juridic, în toată complexitatea lui.
Fluiditatea lecturii, pe de altă parte, e întreținută de o narare asemănătoare, din multe puncte de vedere, cu cea întâlnită în unele pagini de literatură. Fără a fi o carte de popularizare a unor noțiuni specifice dreptului, stricto sensu, acest volum își atrage publicul din varii domenii prin ușurința cu care autoarele ajung să ”povestească” și să interpreteze dreptul, neignorând, ci asimilând și trecând prin filtru propriu, o întreagă literatură de specialitate.
Cititorul observă cum sunt lansate în text canale de comunicare cu toate sferele cunoașterii, de transfer semantic și cultural, ca-ntr-un laborator de cercetare avansată. Raluca Bercea și Alexandra Mercescu recunosc faptul că abaterile de la tradiționala înțelegere și transmitere a dreptului nu fac decât să reseteze obiectul investigației, în regim clasic sau avangardist, după cum ne raportăm la modele.
Nu e întâmplător faptul că volumul îi este dedicat profesorului Pierre Legrand, unul dintre cei mai avizați hermeneuți ai dreptului la ora actuală. Școlite în străinătate, cu legături păstrate cu mari universități ale Europei, Raluca Bercea și Alexandra Mercescu sunt conectate la fluxul informațional specific disciplinei pe care o studiază, predând-o competent, fie că e vorba de drept european ori de drept comparat.
În Dreptul – interpretare, Pierre Legrand beneficiază de o secțiune întreagă, Textul juridic ca text – Pierre Legrand (p. 134-151), în care viziunea sa este înțeleasă, explicată și luată, în bună măsură, ca reper al întregului demers. Aproape fiecare paragraf ar putea să fie considerat ca punct de plecare într-o sondare a potențelor și limitelor textului juridic, a extravaganțelor interpretative.
Bibliografia cuprinde, pe lângă titlurile unor lucrări de specialitate, fundamentale, o suită de nume grele ale culturii universale, nume de scriitori sau teoreticieni (lingviști, semioticieni, antropologi, hermeneuți etc.), cum ar fi: Franz Kafka, Kazuo Ishiguro, Michel Tournier, Umberto Eco, Jacques Derrida, Michel Foucault, Charles Peirce, Paul Ricoeur, Edward Said, Susan Sontag etc. De fapt, întregul volum poate să fie privit, în spiritul unei viziuni integratoare, ca o pledoarie pentru înțelegerea dreptului altfel, în conexiune cu celelalte forme ale cunoașterii.
Cartea se încheie într-o tonalitate vitalizantă, care prefigurează pașii următori ai unui traseu intelectual demn de a fi luat în considerație: ”Prin excavarea culturalității sale, dreptul devine mai mult decât forma care îl redă sau forța care îl instituie. Se face spectral, se sustrage disciplinei și, astfel, se lasă purtat de interpretări.” (p. 216).
O scurtă introducere în drept îi îmbie, chiar și pe neofiți, pe cei nefamiliarizați cu terminologia disciplinelor dreptului, la o lectură complexă, dezinhibată. Înainte de orice, invită la reflecție, la înțelegerea și, finalmente, ”simpatizarea” acestui indispensabil domeniu, dreptul, extrem de ancorat în realitate, în stare a stabiliza sau destabiliza rosturile unei societăți. Ca un punct forte, cartea se lasă străbătută, de la un capăt la celălalt, de o undă fină de umor veritabil și, pe alocuri, de autoironie. Densitatea stilistică, în regim de omogenitate discursivă, e generată de dinamismul celor două tipuri de gândire juridică. Aproape că nu se simte că există două voci. O carte-dialog, cu trepte și interogații de tot felul, în care protagonistele construiesc, cu naturalețe și entuziasm, un veritabil discurs în oglindă, impregnat de sensuri congenere, multe dintre ele, de o noutate extremă, profund avangardiste.
[1] R. Bercea, A. Mercescu, O scurtă introducere în drept, București, Humanitas, 2019, 228 p. Disponibilă aici.
Conf. univ. dr. Simona Constantinovici
Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest Timișoara
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
