Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal privind infracțiunile concurente
18.07.2019 | Andrei PAP

Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019 a fost publicată Decizia nr. 14/2019 din 12 iunie 2o19 privind examinarea sesizării formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 5 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 31.874/325/2017, Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:

„Dacă dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial sau sunt aplicabile și în ipoteza în care una dintre ele este în concurs și cu cea care atrage starea de recidivă.

În situația în care infracțiunea dedusă judecății este în stare de recidivă postcondamnatorie, în aplicarea art. 43 alin. (2) din Codul penal se contopesc pedepsele individuale și se adaugă restul de pedeapsă neexecutat inițial sau se contopește pedeapsa aplicată în cauză cu ultima pedeapsă rezultantă ca efect al recidivelor succesive”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

În cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării numai în ceea ce privește prima chestiune de drept a cărei dezlegare se solicită, respectiv:

„Dacă dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial sau sunt aplicabile și în ipoteza în care una dintre ele este în concurs și cu cea care atrage starea de recidivă.”

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, recidiva postcondamnatorie există atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii mai mare de un an, pronunțată pentru o infracțiune intenționată sau praeterintenționată, cel condamnat săvârșește, înainte de executarea în întregime sau considerarea ca executată a acestei pedepse, o nouă infracțiune intenționată sau praeterintenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin un an sau detențiunea pe viață.

Pentru existența recidivei postcondamnatorii, atât primul, cât și cel de-al doilea termen trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească primul termen al recidivei postcondamnatorii sunt: infractorul să fi comis anterior o infracțiune intenționată; pentru infracțiunea comisă să se fi pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare; pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare să fie detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de un an (pedeapsă care poate fi pronunțată pentru o infracțiune unică sau pentru o pluralitate de infracțiuni).

Cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: infracțiunea sau infracțiunile ce constituie al doilea termen să fie comise cu intenție sau intenție depășită; pentru infracțiunea săvârșită, legea să prevadă pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de cel puțin un an; infracțiunea să fie comisă înainte de executarea integrală sau considerarea ca executată a pedepsei.

Dacă cel de-al doilea termen al recidivei este compus dintr-un concurs de infracțiuni, în structura căruia intră infracțiuni intenționate și infracțiuni din culpă, starea de recidivă se verifică în raport cu fiecare infracțiune concurentă în parte și ea poate exista doar în raport cu infracțiunile intenționate sau praeterintenționate.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, care reglementează pedeapsa în caz de recidivă, „Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Prima parte a dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, coroborată cu art. 41 alin. (1) din același cod, care definește recidiva, stabilește o condiție comună pentru infracțiunile concurente, și anume ca infracțiunile concurente care alcătuiesc al doilea termen al recidivei să fie săvârșite după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa privativă de libertate mai mare de un an (neexecutată sau executată parțial).

A doua parte a art. 43 alin. (2) din Codul penal, coroborată cu art. 41 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară, indică faptul că pentru incidența art. 43 alin. (2) din Codul penal este suficient ca una dintre infracțiunile concurente săvârșite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să întrunească condițiile recidivei postcondamnatorii prevăzute în art. 41 alin. (1) din Codul penal (să fie comisă cu intenție sau cu praeterintenție, iar pedeapsa prevăzută de lege să fie închisoarea de un an sau mai mare), celelalte infracțiuni concurente comise după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare întrunind condițiile pluralității intermediare prevăzute în art. 44 alin. (1) din Codul penal.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că toate infracțiunile concurente la care se referă art. 43 alin. (2) din Codul penal sunt săvârșite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an (neexecutată sau parțial executată) și întrunesc cerințele recidivei (minimum una dintre ele) ori ale pluralității intermediare.

Aceeași concluzie rezultă și din expunerea de motive a Codului penal, care exprimă voința legiuitorului, concretizată în art. 43 alin. (2) din Codul penal, de a reglementa ipoteza în care nu toate infracțiunile concurente săvârșite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa executată parțial sau neexecutată întrunesc condițiile recidivei, ci cel puțin una dintre infracțiunile concurente se încadrează în prevederile legale care definesc recidiva, iar celelalte infracțiuni concurente se încadrează în dispozițiile care definesc pluralitatea intermediară.

Examinând în continuare admisibilitatea celei de-a doua probleme invocate de Curtea de Apel Timișoara, se constată că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că, „față de modul în care a fost formulată întrebarea de către instanța de trimitere, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării întrucât ceea ce se solicită în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală nu este dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept, respectiv interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci rezolvarea cauzei cu care Tribunalul Dâmbovița a fost învestit, pe baza tuturor datelor și elementelor din dosar” (Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016).

În același sens sunt și deciziile prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile procesual penale pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile ori de câte ori interpretarea formulată a depășit cadrul unei interpretări in abstracto a dispozițiilor legale. Astfel: prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, constatându-se că prin formularea acesteia se tinde, în realitate, la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul procedură penală; prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței; prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 31 din 19 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2016, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea, reținându-se că instanța supremă, în unificarea practicii judiciare prin mecanismul hotărârii prealabile, vizează acele chestiuni de drept ce influențează soluția în cauză, însă nu determină baza factuală, caracterizarea în drept și nici legea aplicabilă cauzei în ipoteza succesiunii de legi, acestea aparținând exclusiv instanței învestite cu soluționarea acțiunii penale; prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, arătându-se că hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății.

Raportând aceste principii jurisprudențiale la circumstanțele prezentei cauze, se constată că sesizarea Curții de Apel Timișoara – Secția penală cu privire la cea de-a doua chestiune de drept nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

În realitate, instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilirea mecanismului de aplicare a pedepsei în cauza pendinte, raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpatul P.C., la succesiunea acestora și la tipurile pluralităților de infracțiuni identificate.

În concret se solicită a se preciza dacă în procedura de determinare a pedepsei se va avea în vedere pedeapsa rezultantă aplicată definitiv în urma operațiunilor anterioare de contopire, operațiuni care au avut în vedere starea de recidivă, eficientizând-o succesiv la stabilirea pedepsei (beneficiul liberării condiționate acordat pentru pedepsele care au reprezentat primul termen al fiecărei recidive reținute a fost revocat Sentința penală nr. 1.033 din 12 iulie 2013 a Judecătoriei Satu Mare, respectiv Sentința penală nr. 3.488 din 22 noiembrie 2017 a Judecătoriei Baia Mare -, iar restul rămas neexecutat a fost inclus succesiv în pedeapsa rezultantă finală) ori se vor contopi pedepsele repuse în individualitatea lor, urmând a se adăuga restul de pedeapsă neexecutat, conform art. 43 alin. (2) din Codul penal.

Suplimentar, se constată că întrebarea a fost formulată prin raportare la art. 43 alin. (2) din Codul penal, or, în raport cu dezlegarea dată primei chestiuni de drept rezultă că această prevedere legală nu este incidentă în speța dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală în Dosarul nr. 31.874/325/2017, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile, numai în ceea ce privește dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept:

„Dacă dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial sau sunt aplicabile și în ipoteza în care una dintre ele este în concurs și cu cea care atrage starea de recidivă.”

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală în Dosarul nr. 31.874/325/2017, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile, numai în ceea ce privește dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept:

„Dacă dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial sau sunt aplicabile și în ipoteza în care una dintre ele este în concurs și cu cea care atrage starea de recidivă.”

Stabilește că dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracțiuni este în concurs și cu cea care constituie primul termen al recidivei.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2019.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.