BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
PIPEREA & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

RIL admis. Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedura insolvenței, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor
18.07.2019 | Andrei PAP


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 17 iulie 2019, a fost publicată Decizia nr. 12/2019 din 8 aprilie 2019 privind sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj, potrivit Hotărârii nr. 80 din 6 decembrie 2018, cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează următoarea problemă de drept:

„Situația impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, pentru perioada ulterioară deschiderii acesteia, respectiv ordinea lor de prioritate la distribuiri [art. 121 alin. (1) pct. 1 și art. 123 pct. 1, 3 și 4 din Legea nr. 85/2006, cu corespondent în art. 159 și art. 161 din Legea nr. 85/2014], în următoarele situații punctuale:

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii și data intrării în faliment, în cazul în care acestea au fost declarate și înscrise ca atare în tabelul suplimentar;

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii și data intrării în faliment, în cazul în care acestea nu au fost declarate și înscrise ca atare în tabelul suplimentar;

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei ulterioare intrării debitoarei în faliment”.

2. Practica instanţelor de judecată

În cuprinsul sesizării cu recurs în interesul legii s-a arătat că din analiza jurisprudenței de la nivelul curților de apel a rezultat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluționarea acțiunilor ce vizează problematica evocată.

a) Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că impozitele locale, datorate pentru bunurile aflate în proprietatea debitoarei, pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, au prioritate la distribuire, ele trebuind incluse în categoria cheltuielilor de administrare a bunurilor și achitate conform prevederilor art. 121 alin. (1) pct. 1, art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, cu corespondent în noua reglementare – Legea nr. 85/2014, în dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 1 și art. 161 pct. 1.

În argumentarea acestei opinii s-a reținut că doctrina juridică de drept comun definește actele de administrare ca fiind cele prin care se tinde la o normală exploatare și punere în valoare a unui bun sau a unui patrimoniu. De asemenea, tot în doctrina juridică, se exemplifică următoarele, ca fiind acte de administrare: perceperea fructelor, asigurarea unor bunuri, reparațiile de întreținere, plata impozitului, închirierea unor bunuri etc. Așadar, lichidatorii au obligația administrării bunurilor debitorului aflat în insolvență, deci, lor le incumbă și obligația fiscală corelativă a plății impozitelor pentru bunurile respective, pentru întreaga perioadă în care societatea falită se află în insolvență. Indiferent de regimul derogatoriu al actelor de înstrăinare încheiate în procedură, Legea nr. 85/2006 nu definește actele de conservare/administrare, ceea ce înseamnă că reperele din dreptul comun pot fi preluate.

Această obligație – de a plăti impozitele datorate pentru bunurile impozabile aflate în proprietatea debitorilor insolvenți – revine și lichidatorilor. Legiuitorul nu a pus semnul egal între toate creanțele născute după data deschiderii procedurii, ci, chiar și după această dată, departajarea între diferitele categorii de creanțe se face după regulile stabilite de art. 121 și art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Prevederile art. 121 și art. 123 din Legea nr. 85/2006 devin aplicabile doar în momentul întocmirii unui plan de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea averii debitorului, deoarece, anterior acestui moment, nu se cunoaște proveniența fondurilor pentru care se va întocmi pe viitor planul de distribuire. Astfel, dacă fondurile vor fi obținute din valorificarea chiar a imobilelor sau a bunurilor mobile pentru care aceste taxe și impozite au fost datorate, această sumă se include în categoria „cheltuielilor necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului” și participă la distribuiri conform art. 121 și art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, însă, dacă fondurile vor proveni din alte surse, de exemplu, recuperări de creanțe sau valorificarea altor bunuri care nu au legătură cu imobilele sau bunurile mobile pentru care aceste taxe și impozite au fost datorate, această sumă trebuie să participe la distribuiri, conform prevederilor art. 123 pct. 3 și 4 din Legea nr. 85/2006. Ca atare, esențială este legătura intrinsecă pe care sumele pretinse trebuie să o aibă cu imobilul valorificat. Nu există un impediment în a achita aceste sume cu prioritate, trecerea lor în tabelul suplimentar neputând constitui un argument pentru a susține un prezumtiv tratament diferențiat și discriminatoriu pentru creanțele (impozite locale aferente bunului) născute anterior deschiderii procedurii, prin raportare la cele datorate pentru perioada ulterioară. Chiar dacă este adevărat, la o primă vedere, că aceeași categorie de creanțe este tratată diferit, nu este o situație care se întâlnește numai pentru acest tip de datorii. Orice creanță, fie ea salarială, bugetară sau chirografară, se poate regăsi în aceeași ipostază.

În susținerea acestui punct de vedere s-a mai arătat că, ținând cont de scopul procedurii concursuale (care constă în stingerea pasivului), o interpretare sistematică a normelor incidente, prin raportare la prevederile Codului civil, dar cu luarea în considerare a limitărilor impuse de art. 149 din Legea nr. 85/2006, noțiunea de „normală exploatare și punere în valoare a unui bun” în procedura concursuală implică, în mod necesar, asimilarea impozitelor curente categoriei cheltuielilor de administrare. Maniera în care sunt stinse datoriile sociale (constituite anterior deschiderii procedurii) în etapa lichidării activelor nu poate constitui sursa augmentării pasivului social.

Mărirea pasivului, ca efect al neonorării cheltuielilor curente aflate în conexitate cu bunurile supuse lichidării, reprezintă o „exploatare neconformă” atâta vreme cât contravine art. 20 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 85/2006, precum și dispozițiilor art. 25 lit. d) din același act normativ care prevăd, printre alte atribuții ale administratorilor judiciari, respectiv ale lichidatorilor, și pe acelea referitoare la inventarierea, gestionarea, conservarea și administrarea bunurilor debitorului aflat în procedură.

Admiterea tezei contrare ar contraveni regulilor de interpretare sistematică și teleologică, fiind străină de scopul pentru care legea insolvenței a fost adoptată.

Crearea unei stări de incertitudine cu privire la soarta impozitelor curente, născute după data deschiderii falimentului și aflate în conexitate cu bunurile supuse lichidării, nu poate constitui o finalitate pe care legiuitorul să o fi avut în vedere la adoptarea art. 121 din Legea nr. 85/2006.

În consecință, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, datorate pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, se achită cu titlu de cheltuieli cu administrarea bunurilor, în temeiul art. 123 pct. 1, art. 121 alin. (1) pct. 1, raportat la art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Ulterior, acest punct de vedere a fost nuanțat, în sensul că argumentele expuse sunt valabile numai pentru situația în care este vorba despre cheltuieli de natura impozitelor locale devenite exigibile după data deschiderii procedurii falimentului. Aceasta întrucât, pentru cele datorate de debitoare anterior acestui moment, rangul de prioritate este dat de titlul sub care ele au fost înscrise în tabelul suplimentar/definitiv consolidat, iar în ipoteza în care creditorul bugetar a omis să depună, în termen, o declarație de creanță pentru înscrierea în tabelul suplimentar, intervine sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Dacă nu s-ar realiza această distincție, s-ar încălca prevederile art. 108 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora: „Vor fi supuse verificării toate creanțele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al căror cuantum a fost modificat față de tabelul definitiv de creanțe sau față de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăților făcute după deschiderea procedurii.”

Totodată, art. 76 din Legea nr. 85/2006 instituie o decădere expresă din dreptul creditorului de a urmări o creanță, precizând că: „El (creditorul care nu a formulat o declarație de creanță în termenul prevăzut de lege) nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii (…)”.

Dacă s-ar accepta ideea că impozitele locale, datorate pentru perioada dintre data deschiderii procedurii și cea a intrării în faliment, sunt cheltuieli de administrare care se achită în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, ar trebui implicit să se accepte și ideea că direcțiile fiscale locale nu sunt obligate să se înscrie în tabelul suplimentar de creanțe. Textul art. 108 alin. (6) din lege este explicit, în sensul că toți creditorii trebuie să formuleze declarație de creanță.

O atare interpretare ar fi contrară intenției legiuitorului care, în mod clar, a dorit ca toate creanțele născute în perioada scursă între momentul deschiderii procedurii insolvenței și cel al deschiderii falimentului să fie înscrise în tabelul suplimentar de creanțe.

b) În cea de-a doua opinie, se susține că impozitele locale nu au prioritate la distribuire, ele având natura unor simple creanțe bugetare.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că impozitul pe clădire sau pe teren nu reprezintă o cheltuială aferentă vânzării și nici cheltuială de administrare sau conservare a imobilului, spre a fi achitată la ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Din prevederile art. 253-254 și art. 255 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 571/2003), nu rezultă că impozitul pe clădire ar fi o cheltuială aferentă vânzării sau că aceste sume s-ar achita, cu precădere, din prețul imobilului (că s-ar bucura de vreun drept de preferință sau privilegiu).

Nu se poate reține incidența prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, în procedura de faliment, pentru creanțele născute în perioada de observație. Din economia acestui text rezultă că toate creanțele născute anterior deschiderii procedurii de faliment se vor înscrie la masa credală, în tabelul suplimentar. Toate creanțele existente la data intrării în faliment trebuie să fie cuprinse în tabelul definitiv consolidat, inclusiv impozitele și taxele locale născute în perioada de observație.

Impozitele și taxele aferente bunurilor proprietatea debitoarei, născute după data deschiderii procedurii de insolvență, dar anterior deschiderii procedurii de faliment, nu se încadrează în categoria actelor de administrare sau conservare. Fără plata acestora nu există iminența pierderii bunurilor, acestea continuând să existe în materialitatea lor și fără plata impozitelor și taxelor aferente lor. Plata impozitelor și taxelor nu duce la o normală punere în valoare a bunurilor, întrucât ne aflăm în situația unei vânzări forțate, în procedura de faliment, și nu a unei vânzări în condiții normale de piață. În acest sens se realizează o paralelă și cu prevederile art. 865 din Codul de procedură civilă [alin. (1) lit. e)], relevându-se că nici în accepțiunea codului impozitele și taxele aferente bunurilor nu intră în categoria cheltuielilor cu conservarea bunurilor și nici nu beneficiază de vreo preferință față de alte creanțe bugetare pure și simple.

O piedică la „normala punere în valoare a activului” o constituiau prevederile art. 113 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 92/2003), potrivit cărora „(4) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale (…). (5) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept”. Același act normativ însă, la alin. (6), stipula în mod expres că „Prevederile alin. (4) și (5) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și procedurilor de lichidare.”

În consecință, prin interpretarea per a contrario, pentru societățile în insolvență este înlăturată piedica de la normala punere în valoare a unui activ, ceea ce înlătură implicit și raționamentul prin care s-ar încadra impozitele locale în cadrul cheltuielilor de administrare.

Indiferent dacă impozitul este sau nu plătit, bunul va putea fi în continuare valorificat, întrucât există dispoziție expresă care arată că, spre deosebire de o situație comună, în procedura insolvenței nu este obligatorie achitarea prealabilă a impozitelor pentru transferul dreptului de proprietate.

În continuare, titularul sesizării cu recurs în interesul legii a prezentat punctele de vedere comunicate de instanțele naționale, cu nuanțările exprimate, precum și practica judiciară identificată.

Astfel, s-a arătat că pentru prima opinie au optat, cu nuanțări, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța și Curtea de Apel Târgu Mureș. Relevantă pentru prima opinie este și practica judiciară de la nivelul Curții de Apel Cluj. Cea de-a doua opinie este însușită la nivelul Curții de Apel Timișoara, Curții de Apel Bacău, Curții de Apel Alba Iulia, Curții de Apel Ploiești, Curții de Apel Suceava și, majoritar, la Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Craiova și Curtea de Apel Oradea.

3. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că cea de-a doua opinie este în litera și spiritul legii.

4. Soluţia ÎCCJ

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că: Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferință în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prinart. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2019.” 

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate