Declaraţia de avere şi declaraţia de interese sunt pentru expertul contabil judiciar?
22 iulie 2019 | Daniel UDRESCU
Daniel Udrescu
Motto: Cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera. Biblia Ioan 8:32
Articolul este un răspuns la fenomenul experţilor contabili judiciari „de casă” ai Ministerului Public sau cei ce sunt legaţi ombilical la robinetul de bani ai expertizelor, ce curge pe lângă desemnarea „aleatorie,” pe care din ce în ce mai mulţi profesionişti (judecători, procurori, avocaţi, poliţişti) îl văd ca şi corupţie şi nu pot să pună degetul pe el.
Scriu acest articol ştiind oprobiul unora dintre colegii mei. Dar analiza în sine pleacă de la LEGE, pe care o aplicăm luând de la alţii, fără să înţelegem imaginea de ansamblu. Ce critic? În primul rând opinia pe care o am, după o îndelungă experienţă şi în alte sisteme contabile sau de drept, este aceea că expertiza este ”doar o probă.” De multe ori această probă este folosită eronat. Merg mai departe şi spun că această probă este una manipulată. Mai spun că această probă este una a părţilor şi rareori ar trebui să fie desemnată de instanţă (probabil raţiunea ar fi de a diminua costurile) şi numai cu caracter consultativ de interpretare din diverse perspective. Mai poate fi o problemă de încredere că un expert nu are integritate şi ar desfăşura o activitate incorectă? Nu cred.
Conform legislaţiei româneşti, expertiza este însă privită ca fiind o activitate a expertului contabil judiciar, legată de realizarea prerogativelor puterii judecătorești, în care aflarea adevărului ține de însăși esența actului de justiție. UTOPIE şi ne ascundem după deget:
– judecătorul judecă probele din dosar, nu aflarea adevărului,
– procurorul îşi construieşte probele pe orice altceva decât aflarea adevărului, dictând modul în care o expertiză trebuie să reflecte o imagine bună a rechizitoriului. Legea nu este una corectă, pentru că un acuzator nu poate să fie imparţial, iar urmărirea penală se face, de regulă, cu suspiciunea existenţei faptei, nu a inexistenţei ei. Să analizăm acuzarea:
a) urmărirea penală este nepublică, netransparentă
b) rolul strategilor este să manipuleze în favoarea lor. Strategia dosarului este a procurorului ce are în subordine o echipă redutabilă formată din:
i. specialişti, ce au rolul de a pregăti rapoarte de constatare ale parchetului,
ii. inspectori DGAF, ce au rolul murdar de a împăuna situaţiile de pe teren,
iii. organele de cercetare, ce adună probe, dar şi
iv. organele de supraveghere, ce încearcă să pună cap la cap conecţii, fie prin filaj, fie prin interceptări, fie sub acoperire, deci cu tehnicieni bine pregătiţi, poliţişti, agenţi, ingineri, IT, contabili etc.
v. în unele cazuri mai apare şi SRI.
c. Dacă în spatele unor denunţuri sau sesizări se află şi interese obscure, politice, conflicte între structuri, de distrugere a competiţiei etc., numai prin punerea în mişcare a unor astfel de experţi ai statului se pot crea pagube ireparabile, pentru că aceşti experţi nu sunt antrenaţi pentru favorizarea inculpatului, ci pentru strângerea de probe în defavoarea lui.
– avocatul joacă şah şi alege ca armă, lipsa de procedură, pentru că legea îi spune că dacă el solicită o expertiză, aceasta este una extrajudiciară.
Pentru consultarea in extenso, recomand şi următoarele articole ce completează acest aspect:
– Episodul 1 – Verificarea incompatibilităţii expertului desemnat în expertizele fiscalo-penale, disponibil aici.
– Episodul 2 – Periculos de pervers, malefic sau machiavelic? Răspunsuri pentru domnul Kurtyan, disponibil aici.
– Bonisch, independenţa experţilor cu ne bis in idem şi principiul securităţii juridice sau cât de departe poate merge expertul consilier parte, disponibil aici.
– Expertul, consultant pentru avocat în procedura fiscalo-penală, disponibil aici.
Expertul judiciar contabil formulează concluzii în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor sau în dosarele de cercetare/urmărire penală cu presupusa condiţie de la art 5 CPP – aflarea adevărului în cauză. Expertul contabil judiciar, contribuie prin proba cu expertiză la lămurirea unor aspecte tehnice. Aparent, în calitate de expert în contabilitate, finanţe, economie, contracte, fiscalitate, expertul contabil judiciar ar trebui să fie o extindere tehnică superioară ce depăşeşte pregătirea normală a unui judecător sau procuror, ajutând la înfăptuirea justiţiei. Este o eroare principială. Expertul exprimă o opinie, ce nu este cenzurată de un for, ci de către un alt expert sau de judecător. Procurorul poate doar să-l cheme ca martor, sau mai grav, să-l pună sub acuzare.
Cel care judecă interpretează deci două opinii, o opinie a expertului desemnat (rareori) sau al ACUZĂRII (care de multe ori nu este acelaşi cu expertul desemnat de instanţă) şi o opinie/mai multe separată dacă sunt mai mulţi acuzaţi, a expertului consilier parte al APĂRĂRII.
Tema articolului nu este însă despre ce cred eu, ci despre cum a evoluat LEGEA.
Potrivit art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal, funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești.
Potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 20/2014, expertul tehnic judiciar a fost declarat funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Prin asimilare şi deducere, expertul contabil judiciar este învestit de către o autoritate publică pentru realizarea unui serviciu public printr-o decizie a autorității, respectiv numirea de către instanță a expertului. Trebuie reţinut că în astfel de numiri, Ministerul Public, mai recent, îşi numeşte expert consilier parte. Acest tip de expertiză este denumită judiciară.
Aici ar trebui să mă opresc şi să spun că numirea prin încheiere de către procuror prin ordonanţă este o expertiză a părţii ACUZAREA şi expertul desemnat este de fapt un expert parte. Şi acest tip de expertiză este denumită tot judiciară. Dacă însă APĂRAREA îşi face propria expertiză, aceasta are denumirea de expertiză extrajudiciară.
Acest aspect trebuie lămurit. Pentru prima expertiză a judecătorului, consider că Decizia ÎCCJ nr 20/2014 ar avea merit. Reglementarea distinctă a activității de expertiză tehnică judiciară se explică prin aceea că expertul tehnic judiciar ar trebui să exercite un serviciu de interes public, serviciu pentru care a fost investit de către o autoritate publică, și anume Ministerul Justiției. Pentru celelalte două expertize, cea a părţii ACUZAREA şi cea a părţii APĂRAREA, nu consider că experţii contabili judiciari efectuează expertize într-un caracter independent, care se doreşte a duce la aflarea adevărului, ci execută o lucrare manipulată pe interesele părţii, din sensuri diferite, proba cu expertiză prezentând stări de fapt diferite. Drept pentru care aceşti experţi nu sunt nici independenţi şi nu exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii judecătorești. Fără să comită sperjur, interpretează o chestiune tehnică din altă perspectivă, legea fiind de multe ori neclară.
Tot prin asimilare, expertiza parte judiciară în care expertul este numit de către Ministerul Public a fost extinsă în sensul că expertul contabil judiciar exercită atribuții stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii judecătorești, care este o instituţie publică. Din punctul meu de vedere, puterea judecătorească înseamnă Ministerul Justiţiei cu toată structura lui, ori procurorul face parte dintr-o altă structură, cea a Ministerului Public, deci nu exercită o putere judecătorească.
Spuneam în articolele precedente că raportat la prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1/2018, din punct de vedere al legislației achizițiilor publice şi potrivit art. 59 din Legea nr. 98/2016, „în sensul prezentei legi, prin „conflict de interese” se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea ori independenţa lor în contextual procedurii de atribuire”.
Drept pentru care modul în care un expert contabil judiciar îşi obţine onorariile trebuie să fie atât transparent, cât şi subiect al unei investigaţii, asemănătoare celor pentru funcţionarii publici, dar nu am observat că ANI se implică în acest subiect. Experţii contabili completează anual un Raport de Activitate, nu detaliat la nivel de clienţi, dar destul de detaliat pe tipuri de activităţi. Spre deosebire de CECCAR, Raportul de Activitate CAFR conține o secţiune cu privire la evaluarea independendenţei şi unul dintre criterii este dependenţa financiară faţă de un client ce ar putea afecta integritatea.
CECCAR are un standard pe care experţii sunt obligaţi să-l respecte – Standardului Profesional 35, norma metodologică 3513.4 care obligă experţii să îndeplinească prevederea cu privire la auditul de calitate, care trebuie să urmeze şi propriile proceduri (cu privire la starea de independență a expertului contabil în raport cu cauza și mandatul primit). CECCAR, prin verificarea registrului departamentului de audit de calitate, analizarea lui corectă şi prin promovarea unor proceduri, ar avea posibilitatea să analizeze independenţa expertului, chiar dacă nu poate să cenzureze. Consider că ASPAAS, în calitate de super şef al profesiei contabile, ar trebui să analizeze acest aspect, să solicite ANI un punct de vedere, cu privire la controlul experţilor contabili judiciari, ce au fost asimilaţi din 2014 cu funcţionarii publici, cu obligaţia transparenţei, dacă li se aplică declararea averii şi a intereselor.
Recent un avocat cu care lucrez într-un dosar penal mi-a solicitat opinia, după ce a primit un răspuns negativ la o solicitare de la Ministerul Public, de verificare a incompatibilităţii financiare a unui expert „de casă”. Potrivit Legii 176/2010, art. 1 alin (1) funcţionarii publici ar trebui, să-şi declare averea şi interesele:
31. persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice;
Din punctul meu de vedere strict profesional, consider că în fiecare expertiză exercit un control al situaţiei de fapt în urma căruia exprim o opinie. Dacă potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 20/2014, am fost declarat funcționar public şi mai îndeplinesc şi teza II, pentru că îmi desfăşor activitatea într-un dosar unde am fost numit de un judecător, adică în cadrul unei instituţii publice, consider că mi s-ar aplica condiţia de la art. 1 alin. 1 punctul 31 din Legea 176/2010. Mai rămâne ca CINEVA să o spună cu subiect şi predicat, eu conformându-mă de bună voie unei astfel de solicitări.
Dar în fapt, consider o eroare a legii că expertiza, ca probă în dosar, este depusă de judecător. Proba, de regulă, este depusă de părţi şi judecată de judecător. Dacă un judecător nu este pe deplin mulţumit cu tehnicalitatea din dosar, poate să mă cheme în calitate de martor, dar şi atunci consider că nu judecătorul ar trebui să mă cheme, ci părţile. Mărturia expertului este mărturia făcută de o persoană calificată despre o problemă științifică, tehnică sau profesională. Un expert este adesea chemat să depună mărturie datorită familiarității sale cu subiectul sau a formării speciale în domeniu. Pentru a fi admisibile, mărturiile experților trebuie să se refere la cunoștințele de specialitate și trebuie să ajute la determinarea faptului. Opinia expertului trebuie să fie suficient validată, printr-un motiv și o metodă solidă. În al doilea rând, trebuie să fie relevantă pentru faptele în cauză. Evaluarea fiabilității este menită a fi flexibilă și se referă mai mult la principiile și metodologia pe care expertul o folosește, decât la concluziile sale. Factorii care au legătură cu fiabilitatea mărturiilor experților includ:
(1) dacă o teorie sau o tehnică poate fi și a fost testată;
(2) dacă teoria sau tehnica a fost supusă revizuirii și publicării;
(3) dacă, în ceea ce privește o anumită tehnică, există o rată de eroare cunoscută sau potențială de eroare și dacă există standarde care să controleze funcționarea tehnicii; și
(4) dacă teoria sau tehnica se bucură de o acceptare generală în cadrul comunității științifice, tehnice sau de altă natură specializată.
Funcţionarul public, prin prisma Legii nr. 188/1999. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare stabileşte:
“Art. 2. – (2) Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Dacă ÎCCJ a asimilat experţii judiciari cu funcţionarii publici, trebuie ei să declare averea şi interesele?
Imparțialitatea și obiectivitatea sunt principii obligatorii pentru funcţionarul public. Trebuie să mă explic, că modul de operare al instanţelor noastre este unul deficitar cu privire la expertiză, care ar trebui să fie a părţilor, nu a instanţei. Dar pentru că în România acesta este obiceiul locului fac trimitere la ce spune Articolul 4, Onorarii de audit (3) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerințe specifice referitoare la auditul statutar al entităților de interes public, pentru că prin asimilare, şi expertul contabil judiciar ar trebui să aibe un prag ce atrage ameninţări la adresa independenţei sale:
Atunci când totalul onorariilor încasate de la o entitate de interes public în fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare consecutive depășește 15 % din totalul onorariilor încasate de auditorul statutar sau de firma de audit sau, după caz, de auditorul grupului care efectuează auditul statutar în fiecare dintre respectivele exerciții financiare, auditorul statutar sau firma de audit sau, după caz, de auditorul grupului respectiv aduce faptul respectiv la cunoștința comitetului de audit și discută cu acesta din urmă despre amenințările la adresa independenței sale.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, stabileşte la art. 3, că principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt:
a) legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
b) transparență;
c) eficiență și eficacitate;
d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
e) orientare către cetățean;
f) stabilitate în exercitarea funcției publice;
g) subordonare ierarhică.
Concluzionez că expertul contabil judiciar este asimilat unui funcţionar public incorect pentru expertiza părţilor care este doar o probă, dar dacă ÎCCJ a decis, atunci avocaţii trebuie să cerceteze dacă i se aplică art 3 din Legea 188/1999, sau dacă i se aplică art 1 alin 1 punctul 31 din Legea 176/2010, sau dacă trebuie să respecte un prag care să nu-i afecteze independenţa/integritatea şi dacă prin declaraţia de avere şi de interese, trebuie să fie transparent cu privire la onorariile primite de la Ministerul Public sau Ministerul Justiţiei.
Expert contabil Daniel Udrescu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
