Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

O introducere în dreptul sportului. Sports Law de Michael Beloff et alii
23.07.2019 | Cristian GOIA

Cristian Goia

Cristian Goia

Sportul este una dintre cele mai importante activități de destindere în societate. Totodată, reprezintă un mod de a înțelege mai bine societatea, politica[1] și felul în care reușește să le influențeze (în special prin asociațiile de fotbal, mai mult ca oricare alt sport). În Africa de Sud, boicotul sportiv a avut un rol determinant în efortul de a pune capăt apertheidului. Atunci când Georgia a devenit stat independent, unul dintre primele acte ale noului guvern a fost de a solicita calitatea de membru FIFA[2] (este organizația internațională care reglementeză regulamentul și competițiile jocului de fotbal). În prezent sportul devine, sau, mai degrabă, este o industrie, sumele de bani investite sau rezultate din activitățile sportive și conexe sunt impresionante, iar ca o consecință a acestei dezvoltări, apariția conflictelor este inevitabilă.

Astfel, ajungem la cartea de față[3], care prin subiectul și spațiul căruia se vrea a fi pusă spre atenție, reprezintă o „doză” proaspătă și tentantă, atât pentru juristul „purist”[4] cât și pentru iubitorul de sport, indiferent că este practicant (profesionist/neprofesionist) sau nu. În continuare voi expune structura cărții, deoarece mi se pare utilă și facilă pe de o parte în conturarea rândurilor de mai jos, iar pe de altă parte, pentru cineva care este interesat de un subiect anume, este mult mai ușor să ajungă exact la informația care îi stârnește interesul. Cartea este structurată în opt părți: 1) Introducere – Natura dreptului sportiv; 2) Privire de ansamblu – Cadrul juridic al sportului; 3) Accesul la competițiile sportive; 4) Drepturile jucătorilor; 5) Regulamentul jocului; 6) Drepturile de difuzare, marketingul și dreptul concurenței; 7) Procedurile disciplinare în sport; 8) Soluții pentru rezolvarea disputelor legale în sport.

Prima parte și a doua parte a cărții oferă o imagine generală asupra impactului pe care îl are dreptul în cadrul activităților sportive. Sunt prezentate modalitățile prin care dreptul creează drepturi și obligații care au impact asupra participanților din industria sportivă, este explicată pe scurt natura juridică a organizațiilor care administrează activitățile sportive. Pentru majoritatea celor care lucrează în domenii sportive, diferențele de natură juridică a organizațiilor care administrează sportul nu reprezintă o chestiune importantă, ei pot la fel de bine să profeseze și fără a cunoaște aceste detalii juridice. În schimb, pentru avocații și administratorii sportivi, aceste diferențe sunt foarte importante. În cazul unui conflict, ei trebuie să cunoască faptul că UEFA[5] este o organizație non-profit înregistrată în Elveția sau că WBC[6] este o organizație non-profit înregistrată în Mexic. Fie că vorbim de o asociație internațională, de una națională, de un club anume de fotbal, handbal, baschet, este important să știm, spre exemplu, dacă respectiva formă de asociere are sau nu personalitate juridică, cu toate consecințele care decurg de aici.

În continuare este pusă în discuție natura regulilor contractuale din lumea sportului. Relațiile contractuale abundă în sport (contracte între asociație și membrii ei, contracte de muncă încheiate între jucători și club, sau alți angajați și club, contracte de sponsorizare, etc.). Avem o relație tripartită, jucător-club-asociație/ligă. Exemplu din fotbal, asociațiile/federațiile naționale din Europa sunt membre UEFA, ele trebuie să respecte regulile UEFA și să impună respectarea acestora de către membrii lor, iar la rândul ei UEFA este membră FIFA și trebuie să respecte regulile impuse de acest organism. Se ajunge adesea la o situație în care un jucător/antrenor este supus unei jurisdicții disciplinare a unui organism sportiv cu care nu se află într-o relație contractuală. Organismul însă, este competent în virtutea relației pe care o are cu clubul jucătorului/antrenorului.

În privința dreptului penal, poate cea mai importantă funcție în domeniul sportului este de a stabili distincții între comportamentele care sunt tolerate în contextul sportului care implică contact fizic și cele care nu ar fi tolerate în afara acestui context. Într-un meci de box, violențele dintre cei doi combatanți sunt acceptate[7]. Dreptul penal se ocupă și cu corupția din sport, sancționarea faptelor de corupție în sport a devenit din ce în ce mai importantă într-un domeniu în care recompensele financiare sunt mari, iar tentația de a câștiga facil o sumă considerabilă de bani crește.

Dreptul de a participa la anumite competiții sportive poate depinde de calitatea de membru în cadrul asociației care organizează acea competiție sau de deținerea unei licențe emise de o autoritate de control (în boxul profesionist din Marea Britanie competitorii la diferite titluri, promotorii și managerii trebuie să dețină o licență emisă de BBBofC[8] (organul de conducere al boxului profesionist din Marea Britanie). Refuzul de a acorda licențe sau de a refuza cererile de a deveni membru într-o anumită asociație trebuie să fie motivate, nu pot fi arbitrare. Litigiile legate de accesul la diferite competiții pot avea loc atât la nivel internațional, cât și la nivel național, în fața instanțelor naționale. La nivel internațional, cel mai popular mod de rezolvare a conflictelor din sport este apelarea la TAS[9]. Un caz practic în acest sens este oferit de ENIC, o societate care controla mai multe cluburi de fotbal, printre care AEK Atena (Grecia) și Slavia Praga (Cehia). În mai 1998 UEFA adoptă o regulă conform căreia două sau mai multe cluburi care au un proprietar comun nu au voie să participe în aceleași competiții organizate sub tutela UEFA. La vremea respectivă UEFA organiza Liga Campionilor, Cupa UEFA și Cupa cupelor. AEK Atena se calificase deja în Cupa UEFA înainte de adoptare respectivei reguli, iar Slavia Praga se calificase la scurtă vreme după adoptarea regulii. UEFA a propus excluderea echipei din Grecia din cadrul competiției. S-a ajuns la TAS, și astfel cele două echipe au avut o hotărâre favorabilă, cu motivarea că AEK Atena era deja calificată iar UEFA nu avea posibilitatea în mod legal să o priveze retroactiv din dreptul de a participa la competiție.

În partea a patra sunt discutate drepturile și obligațiile jucătorilor (lato sensu, am în vedere și antrenorii, managerii, preparatorii fizici, staful medical) în relațiile cu angajatorul. Drepturile jucătorilor sunt analizate în două etape: formare relației dintre jucător-club și cazurile în care angajamentul dintre jucător-club poate fi terminat. De cele mai multe ori relația dintre club și jucător se realizează printr-un transfer, iar aici problema care apare este cea a taxelor de transfer (transfer fees sau, cu un alt termen folosit în limba română, „valoarea clauzei de reziliere”)[10]. Sistemele taxelor de transfer sunt extrem de comune, în general sunt guvernate de regulile unei ligi sportive sau altui organism. Ele pot diferi în detaliu de la sport la sport, însă anumite caracteristici rămân comune. În esență, ele impun legitimarea jucătorului la un club anume, jucătorul fiind obligat să evolueze doar pentru acel club, pe durata valabilității contractului. Orice alt club care dorește să beneficieze de serviciile jucătorului trebuie să plătească o taxă de transfer primului club. La prima vedere se observă că această chestiune privește mai degrabă afacerile dintre cluburi, însă de cele mai multe ori sunt afectate interesele și oportunitățile jucătorilor, astfel: a) dacă un jucător dorește să evolueze la alt club iar taxa de transfer nu poate fi achitată de acest club, este afectată opțiunea de alegere a jucătorului de a evolua pentru clubul dorit; b) taxele de transfer ridicate au un efect deflaționist asupra salariilor jucătorilor.

Totuși ligile sportive și organele de conducere nu sunt total nerestricționate în privința taxelor de transfer. Dreptul este în măsură să asigure că sistemele de transfer nu restricționează în mod nejustificat libertăți importante: libertate de circulație a jucătorilor pe teritoriul UE (articolele 45 și 49 TFUE), dreptul cluburilor de a concura liber pe piața muncii; este important ca funcționare sistemelor de transfer să nu restricționeze în mod nejustifcat dreptul jucătorilor de a lucra[11](common law doctrine of restraint of trade).

Regulile jocului sunt stabilite în principal de organizatorul competiției, dar și de legile statului în care are loc competiția sportivă. Conținutul lor este în măsură să afecteze jucătorii, clubul, chiar și spectatorii. Ele prevăd norme care reglementează măsurile de siguranță, domeniul răspunderii (jucători, club, alți participanți). Sunt luate în vedere doar acele reguli care se aplică exclusiv în timpul jocului, de exemplu posibilitatea arbitrului de a acorda un cartonaș roșu unui jucător pentru încălcarea unei anumite reguli și automat eliminarea lui din joc. Această prerogativă este exercitată de arbitru doar în cadrul jocului. Separat, există posbilitatea ca ulterior jucătorul sancționat de arbitru să fie tras la răspundere disciplinară.

Partea a șasea schimbă discuția spre caracterul comercial al sportului, anume vânzarea lui către public. Sponsorizarea sportivă generează 15 miliarde de dolari pe an, vânzarea de drepturi de difuzare 42 miliarde pe an, iar vânzarea de bilete 50 de miliarde de dolari pe an. În situația unui eveniment sportiv televizat, organizatorii au drept automat la veniturile realizate din drepturile de difuzare? Problema care stă la baza acestei întrebări este măsura în care sistemul juridic recunoaște un „drept” asemănător unui drept de proprietate în cadrul unui eveniment sportiv. În funcție de particularitățile fiecărui sistem juridic, există abordări diferite asupra acestei probleme. Drepturile de difuzare sunt mai degrabă un concept comercial decât juridic. În cazul în care cluburile fac parte dintr-o ligă, aceasta din urmă reglementează vânzarea drepturilor de difuzare.

În comun cu alte înțelegeri comerciale, contractele de difuzare trebuie să respecte dreptul concurenței. Dreptul european al concurenței are legătură cu drepturile de difuzare, accesul la competiții sportive, drepturile și obligațiile dintre angajat și angajator, chiar și cu răspunderea disciplinară (articolul 101 TFUE – Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). Trebuie subliniat faptul că deși normele din Tratat care reglementează concurența se aplică sportului în măsura în care constituie o activitate economică, sportul are o caracteristică care îl deosebește de alte domenii și care poate justifica o aplicare mai sensibilă a normelor care reglementează concurența. În domeniul sportului participanții nu doresc eliminarea rivalului, nu este în interesul lor de a-și vedea rivalii eliminați de pe piață. Un eveniment sportiv depinde de existența mai multor concurenți.

În contextul sportului un potențial comportament abuziv ar include: vânzarea colectivă a drepturilor de televiziune, aplicarea unor criterii non-obiective de participarea la concursuri sau de înscriere în ligă, perceperea unor prețuri excesive pentru produsele de promovare, vânzarea biletelor doar ca parte a unui pachet de vacanță scump.

Lăsând de o parte caracterul comercial al sportului, ajungem la partea care examinează natura și scopul sancțiunilor aplicate de asociațiile sportive celor care se fac vinovați de încălcarea normelor de disciplină. Cel acuzat în cadrul unui proceduri disciplinare trebuie să aibă în mod necesar o relație juridică prealabilă cu organismul care exercită jurisdicția disciplinară. Fără o astfel de relație, nu ar exista nici un fundament pentru prerogativele punitive ale organismului sportiv, cu consecința că orice procedură disciplinară și orice sancțiune impusă ar fi nule. Relația nu trebuie să fie una directă, la fel de bine poate să fie o relație indirectă, în sensul că cel acuzat a contractat cu clubul să se supună jurisdicției organismului de conducere din sportul respectiv. O problemă sensibilă discutată în această parte este și rămâne ceea a dopajului în sport. Tribunalul disciplinar nu este obligat să urmeze strict procedurile dreptului comun aplicabile de exemplu în materia probelor, atunci când este solicitat să rezolve un conflict sportiv. Obligația pe care o are un astfel de tribunal este de a acționa just în rezolvarea cauzei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ulterior o acțiune în dreptul comun poate fi intentată la o instanță judecătorească (de exemplu, în cazul în care dovezile referitoare la caracterul științific al unei proceduri de laborator într-un caz de dopaj sunt furnizate de o persoană care lucrează în acel laborator fără a avea competențe sțiințifice ridică semne de întrebare în cazul în care hotărârea tribunalului disciplinar se întemeiază pe acestea). În ceea ce privește standardul probei, acesta diferă: IAAF[12], în cazurile de dopaj, cere ca să fie dincolo de orice îndoială rezonabilă, în timp ce standardul cerut de TAS este „satisfacție confortabilă” (confortable satisfaction).

Dreptul sportului este încă un domeniu de nișă în România, este în „underground” pentru marea majoritate a juriștilor, așteptând să fie descoperit de cei interesați.


[1] Disponibil aici.
[2] Pentru a nu încărca textul, voi folosi doar acronimele pentru diferite organizații, asociații, foruri sportive iar în nota de subsol se va găsi numele complet. În cazul de față, Fédération Internationale de Football Association (Federația Internațională de Fotbal Asociație).
[3] Beloff, Tim Kerr, Marie Demetriou, Rupert Beloff, Sports Law, Hart Publishing , 2nd edition, 2012. Disponibilă aici și aici.
[4] Când zic jurist „purist”, mă refer la acel tip de jurist care consideră că dreptul sportului nu poate fi privit ca o ramură distinctă de drept.
[5] Union of European Football Associations (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal).
[6] World Boxing Council (Consiliul Mondial de Box).
[7] Doar acele violențe care respectă regulile jocului sunt acceptate. Este celebru cazul unui meci de box din 1983 dintre Luis Resto și Billy Collins Jr., în care Luis Resto și managerul său Panama Lewis au fost condamnați la închisoare pentru loviri sau alte violențe, instigare și deținerea ilegală a unei arme letale (pumnii lui Resto). Ancheta oficială a stabilt că managerul lui Resto a golit din fiecare mănușă de box o anumită canitate de burete iar bandajele de box de la nivelul închieturii au fost îmbibate în ghips. Rezultatul acestor manevre a făcut ca Billy Collins, deși favorit, să piardă meciul iar efectul loviturilor primite a fost devastator, irisul desprins și vederea afectată permanent.
[8] British Boxing Board of Control (Organismul de Control al Boxului Britanic).
[9] Tribunal Arbitral du Sport (Curtea de Arbitraj Sportiv).
[10] Pentru o aprofundare practică a se vedea cazul Bosman.
[11] Termenul de lucrător este un concept al dreptului Uniunii Europene, iar definiția dată de CJUE este una în sens larg.
[12] International Association of Athletics Federations (Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism)


Cristian Goia


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.