BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Scurte consideraţii despre suspendarea judecării cauzelor prin decesul uneia dintre părţi până la introducerea în cauză a moştenitorilor
26.07.2019 | Gabriel LEFTER

 
Competition Law
Gabriel Lefter

Gabriel Lefter

Rezumat:
Art. 412 al. 1 pct. 1 N.C.P.C. obligă instanţa să constate suspendarea de drept a judecăţii în cazul decesului uneia dintre părţi în cursul judecăţii măsură care poate fi împiedicată prin arătarea de către partea interesată a moştenitorilor părţii decedate; această indicare se poate face fie prin dovedirea calităţii de moştenitor cu certificatul de moştenitor sau cel de calitate de moştenitor, fie – în mod excepţional – prin prezentarea certificatelor de stare civilă ale persoanelor astfel desemnate, dimpreună cu probarea actului celui care are vocaţie succesorală concretă de acceptare expresă sau tacită a moştenirii părţi decedate (iar o cerere de continuare de deschidere a judecăţii sau o declaraţie în faţa instanţei că înţelege să continue procesul valorează acceptarea tacită).

Cu toate acestea instanţa nu va putea trece la analiza îndeplinirii tuturor condiţiilor care să permită constatarea calităţi de moştenitor, dacă aceasta nu reiese din probatoriile administrate la termenul la care se cere continuarea/redeschiderea judecăţii.

Potrivit art. 412 alin. 1 pct. 1 N.C.P.C., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

După cum s-a arătat în doctrina de drept procesual civil, suspendarea de drept a procesului intervine, în mod obligatoriu, în baza legii şi implică o oprire a cursului judecăţii ori de câte ori instanţa constată apariţia vreuneia dintre împrejurările prevăzute de art. 412 şi întrunirea condiţiilor impuse de ipotezele normative ale acestui text[1].

Scopul instituirii acestei reguli obligatorii este garantarea dreptului la apărare al părţilor şi asigurarea principiului contradictorialităţii[2], fiind singurul instrument prin care se furnizează celor interesaţi posibilitatea continuării judecăţii prin înlăturarea cauzei care impune instanţei întreruperea cursului judecăţii dar, totodată şi singurul mijloc prin care se asigură regularitatea desfăşurării judecăţii, pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu o parte decedată reprezintă un caz de încălcare a legii[3] ce atrage nulitatea absolută nesocotit grav principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare[4].

După cum rezultă din lectura art. 412 al. 1 pct. 1 N.C.P.C., legiuitorul a stipulat regula suspendării judecăţii în situaţia în care, după introducerea cererii de chemare în judecată[5], intervine decesul uneia dintre părţi, incidenţa acestei reguli irevocabile[6] putând fi evitată dacă partea interesată solicită termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor.

Explicitarea deplină a sensului acestei reguli presupune analiza înţelesului a trei noţiuni utilizate: „introducerea în cauză a moştenitorilor”, „partea interesată” şi „termen pentru introducerea în judecată”.

Cu privire la „moştenitorii” părţii decedate în cursul procesului, trebuie remarcat că, în conformitate cu art. 38 N.C.P.C., „calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății”.

În cazul persoanelor fizice, transmisiunea legală a calităţii procesuale (active sau pasive) poate avea loc prin succesiune, moştenitorii care succed părţii decedate preluând toate drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial[7] (mai puţin cele strict personale[8]) dobândind astfel legitimarea procesuală în cauză[9] în care se disputau aceste drepturi sau obligaţii.

Doctrina[10] este unanimă în a considera că, pentru a opera transmiterea procesuală a calităţii procesuale este necesară acceptarea moştenirii (legale sau testamentare) a părţii decedate, căci numai prin acceptarea transmisiunii patrimoniului –  privit ca universalitate juridică – se poate considera că erezii sau legatarii universali şi cu titlu universal dobândesc nu numai drepturile şi obligațiile lui de cuius ci şi toate accesoriile acestora – acţiuni şi mijloace de operare care aparţineau sau puteau să aparţină celui decedat dacă  ar fi fost în viaţă[11].

Deşi continuarea judecăţii presupune stabilirea existenţei sau inexistenţei drepturilor şi obligaţiilor afirmate prin cererea de chemare în judecată, iar aceasta nu se poate realiza decât între subiectele raportului juridic astfel cum este dedus judecăţii, literatura procesual civilă şi practica judiciară au abordat diferit chestiunea „indicării moştenitorilor” părţii decedate, apreciindu-se că este suficientă fie citarea succesibilului[12] [posibilă doar în cazul moştenitorilor legali şi vizând pe aceia cu o vocaţie succesorală legală concretă (efectivă şi utilă)] sau chiar moştenitorii[13] – cei care optează în sensul acceptării moştenirii, consolidându-şi astfel titlul de moştenitor cu privire la transmisiunea patrimoniului succesoral, transmisiune care până la actul de acceptare nu avea caracter obligatoriu.

Dacă în cazul noului cod civil este utilizată frecvent noţiunea de succesibil astfel cum a fost definită la art. 1100 alin. 2, desigur pentru a o diferenţia de aceea de moştenitor, care este un succesibil care a acceptat moștenirea expres sau tacit art. 1108 alin. 2 N.C.C., din nefericire, N.C.P.C. nu conţine aceeaşi rigoare terminologică făcând trimiteri generale la moștenitori, indiferent dacă se referă la succesibili sau cei care au acceptat moștenirea (cu excepţia notabilă a art. 687 alin. 3 şi art. 689)[14].

Astfel, 469 alin. 3 N.C.P.C. (care stipulează că apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii, după ce anterior obliga prima instanţă la o recomunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor), conferă „moştenitorului” care a primit această hotărâre dreptul de a declara calea ordinară de atac dar, instituie in acelaşi timp o excepţie da la art. 1110 N.C.C., dispunând expres că întocmirea acestui act procedural nu valorează acceptare tacită a moştenirii; or, în aceste circumstanţe, rezultă că apelantul din această situaţie nu este moștenitor în sensul art. 1108 alin. 2 N.C.C. , ci simplu succesibil în sensul art. 1100 alin. 2.

Apoi, art. 926 alin. 2 N.C.P.C. permite continuarea acţiunii de divorț întemeiată pe culpa pârâtului de către moștenitorii reclamantului; cum interesul judecării în continuare a cererii de desfacerea căsătoriei este acela de a înlătura calitatea de moștenitor a pârâtului soţ supravieţuitor, evident acesta va exista numai în persoana acelora care şi-ar vedea diminuate drepturile primite de la defunct ca urmare a subzistenţei căsătoriei; în concluzie, spre diferenţă de situaţia de la art. 469 alin. 3 N.C.P.C., vorbind despre moștenitori, art. 926 alin. 2 se referă la acele persoane a căror calitate de succesori a fost în prealabil valorificată printr-un certificat de calitate moștenitor.

Referitor la întinderea şi aplicarea art. 412 alin. 1 pct.1 N.C.P.C., apreciem că, sub nicio formă, judecata nu poate continua în contradictoriu cu o persoană care are doar vocaţie la moştenirea părţii decedate care, în lipsa unei certificat de moştenire sau calitate de moştenitor, să nu fi făcut un act de acceptare  a moştenirii, fie şi unul dintre acela vizate de art. 1110 N.C.C. pe care succesibilul nu ar fi putut să îl facă decât în calitate de moştenitor.

Acesta pentru că scopul procesului civil este recunoaşterea dreptului subiectiv sau al altei situaţii juridice deduse judecăţii[15], iar desfăşurarea raţională şi eficientă a judecăţii presupune ca protecţia astfel acordată de organul jurisdicţional prin recunoaşterea ori realizarea dreptului subiectiv sau a interesului legal protejat să producă un folos părţii care a avut câştig de cauză, în sensul ca dispoziţia instanţei să poată fi pusă cu succes în executare de bună voie sau, în caz de opoziţie, cu concursul forţei coercitive a statului.

Aceasta va însemna că, prealabil analizării conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, instanţa este obligată să lămurească un alt element constitutiv al raportului juridic civil, respectiv să stabilească care sunt părţile, persoane fizice sau juridice ce se pretind că ar fi titularele drepturilor şi obligaţiilor civile ce alcătuiesc relaţia socială reglementată de norma de drept civil, relaţie socială pe care instanţa o analizează.

Aşadar, succesibilul nu poate deveni parte în procesul în care a figurat ca parte o persoană în raport de care avea doar vocaţie succesorală, prin simpla dovedire a legăturii de rudenie (ceea ce înseamnă simpla prezentare a unor certificate de stare civilă), ci instanţa ar trebui să stabilească ea însăşi calitatea de moştenitor[16].

Dar, această posibilitate a instanţei de a stabili moştenitorii uneia dintre părţi nu trebuie să devină o îndatorire exorbitantă pentru partea interesată de continuarea judecăţii şi nici pentru instanţă[17], ceea ce va însemna că, în principiu, instanţa nu ar trebui să suplinească, în procesul pendinte, întreaga activitate pe care un notar public ar trebui să o desfăşoare conform Legii nr. 36/1995 şi Ordinului M.J. nr. 2333/2013 conținând Regulamentul de aplicare a acestei legi, pentru dezbaterea succesorală părţi decedate în cursul procesului.

Drept consecinţă, nu va sta în sarcina instanţei (de unde şi dispoziţia care obligă la suspendarea de drept a judecăţii), să analizeze condiţiile pentru acceptarea moştenirii capacitatea succesorală, vocaţia succesiunii, inexistenţa unui caz de nedemnitate şi exercitarea pozitivă a dreptului de opţiune succesorală.

Aceasta va însemna că nu va fi suspendată judecata când oricare dintre părţile rămase în proces dovedeşte transmisiunea moştenirii (şi, odată cu aceasta, şi calitatea de parte din procesul pendinte) prin emiterea unui certificat de moştenitor sau calitatea de moştenitor sau când este dovedită (de partea care solicită continuarea judecăţi, respectiv repunerea pe rol, iar nu de cei indicaţi a fi moştenitori[18]) atât vocaţia succesorală concretă a celui arătat ca moştenitor cât şi actul de acceptare expresă sau tacită care consolidează această calitate de moştenitor.

Ori de câte ori există divergenţe ale părţilor iniţiale sau îndoieli ale instanţei în privinţa vocaţiei succesorale concrete sau în privinţa valorii unor acte de acceptare tacită, instanţa nu ar trebui să continue prin administrarea altor probe prin care să lămurească aceste aspecte care nu fac obiectul investirii iniţiale, ci este obligată să procedeze la constatarea existenţei cazului de suspendare de drept şi neîndeplinirea cerinţelor indicării moştenitorilor pentru continuarea judecăţii.

Se constată că, indiferent de consideraţiile doctrinei când se vorbeşte despre moştenitorii sezinari, dreptul de a administra patrimoniul defunctului şi a exercita drepturile şi acţiunile ce revenea acestuia presupun sine qua non realizarea unor acte de acceptare tacită şi, deci, exercitarea drepturilor conferite de sezină în calitate de moştenitori, iar nu de simpli succesibili[19].

Totuşi o concluzie certă se poate trage din analiza incidenţei instituţiei sezinei cu aceea a transmisiunii calităţii procesuale anume că, în principiu, niciodată moştenitorii legali nesezinari nu pot fi introduşi în proces până la eliberarea certificatului de moştenitor (mai puţin situaţia excepţională în care instanța poate constata ea însăşi acceptarea moştenirii părţii decedate de către moştenitorul legal nesezinar).

Concluzionând, art. 412 al.1 pct. 1 N.C.P.C. obligă instanţa să constate suspendarea de drept a judecăţii în cazul decesului uneia dintre părţi în cursul judecăţii, măsură care poate fi împiedicată prin arătarea de către partea interesată a moştenitorilor părţii decedate; această indicare se poate face fie prin dovedirea calităţii de moştenitor cu certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor, fie prin prezentarea certificatelor  de stare civilă ale persoanelor astfel desemnate, dimpreună cu probarea actului celui care are vocaţie succesorală concretă de acceptare expresă sau tacită a moştenirii părţi decedate (iar o cerere de continuare de deschidere a judecăţii sau o declaraţie în faţa instanţei că înţelege să continue procesul valorează acceptarea tacită). Cu toate acestea instanţa nu va putea trece la analiza îndeplinirii tuturor condiţiilor care să permită constatarea calităţi de moştenitor, dacă aceasta nu reiese din probatoriile administrate la termenul la care se cere continuarea/redeschiderea judecăţii[20].

Continuarea judecăţii sau cererea formulată în temeiul art. 415 al. 2 N.C.P.C. trebuie să conţină, aşa cum prevede expres legea, indicarea moştenitorilor[21], iar nu o nominalizare acelora care au doar calitatea de succesibili; de altfel, analiza enumerării de la art. 415 al. 2 relevă indicarea unor sarcini precise ce incumbă celui ce doreşte continuarea judecăţii: arătarea moştenitorilor, tutorelui, curatorului a noului mandatar, etc. care sunt obligaţii de rezultat, ceea ce înseamnă nominalizarea (şi, corespondent, dovedirea)[22] celui ce are calitatea specială cerută de lege, iar nu a aceluia care ar putea fi moştenitor, tutore[23], reprezentant, etc.

Astfel, ar fi şi absurd ca în cazul transmisiunii drepturilor şi obligaţiei procesuale conform art. 80 N.C.P.C. să se ceară părţii care pretinde că are calitatea de reprezentant să dovedească această calitate, dar să nu se aplice aceeaşi rigoare, dar cu mai puternic cuvânt, la transmisiunea legală a drepturilor şi obligaţiilor materiale conform art. 38 N.C.P.C. şi să se accepte continuarea judecăţii în contradictoriu cu o persoană care, nedovedind că este moştenitorul părţii decedate, doar pretinde că ar putea fi succesorul acestuia.

În legătură cu înţelesul sintagmei „parte interesată” de continuarea judecăţii prin introducerea în judecată a moştenitorilor părţii decedate, în principiu, acesta poate fi oricare dintre celelalte părţi ale procesului, indiferent că este vorba de adversarul celui decedat sau de cei cu care acesta împărţea aceeaşi poziţie procesuală.

Trebuie subliniat că, aici, în discuţie este interesul se analizează în raport de actul procedural – continuarea/redeschiderea judecăţii – şi constă în lămurirea situaţiei patrimoniale (şi în mod excepţional, nepatrimoniale – spre exemplu în cazul art. 926 alin. 2, text care nu reprezintă decât o aplicaţie particulară a art. 412 alin. pct. 1 teza finală) a oricărora dintre părţile iniţiale ale procesului rămase în cauză, situaţie neclară  datorită existenţei procesului.

De aceea, este fundamental greşit a se considera că interes în continuarea judecăţi are doar reclamantul care urmăreşte recunoaşterea sau realizarea dreptului lui încălcat sau contestat (în cazul cererii de chemare în judecată) sau titularul căii de atac căzut în pretenţii în etapa procesuală anterioară.

Va rezulta deci că şi pârâtul sau intimatul, precum şi cel care dovedeşte calitatea de moştenitor[24] poate formula cerere de continuarea judecăţii/redeschiderea a acesteia, iar nu doar adversarul celui decedat.

În fine, se mai impune lămurirea întinderii termenului pentru introducerea în judecată a moştenitorilor părţii decedate în cursul judecăţii.

Se constată că, spre deosebire de alte situaţii (spre exemplu, art. 131 al. 2 precum şi art. 57 alin. 5, art. 82 alin. 1 sau art. 406 al. 4 pe cale de interpretare), codul nu stabileşte o obligaţie imuabilă a instanţei de a acorda un singur termen pentru indicarea moştenitorilor.

Apoi, termenul (sau în mod excepţional termenele) trebuie să fie util părţilor interesate în sensul că trebuie să aibă o întindere corespunzătoare care să permită, în mod real şi efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu, dezbaterea moşteniri părţii trecute în nefiinţă în cursul judecăţii.

De aceea – şi fără ca aceasta să se transforme într-un prilej de tergiversare a cauzei, pentru că partea preocupată de continuarea judecaţii trebuie să fructifice intervalul până la perimarea cauzei pentru dezbaterea moștenirii părții decedate[25] – în principiu, ar trebui să se permită părţii interesate care dovedeşte că a iniţiat demersurile concrete, dovedite şi îndreptate indiscutabil către dezbaterea moşteniri părţii decedate, să finalizeze această procedură, astfel încât să împiedice suspendarea judecăţi cauzei în care s-a produs decesul părţii, măsura suspendării fiind una neproductivă atât pentru împricinaţi cât şi pentru instanţă (din punct de vedere al costurilor dar şi al judecării cauzei în timp optim şi previzibil)[26].


[1] C.  Negrilă, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I (Art. 1-526), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 891).
[2] I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 530
[3] I. Deleanu Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. I., p. 508.
[4] I. Leş, op. cit., p.531.
[5] Dacă partea era decedată la momentul formulării cereri de chemare în judecată, nu este incident art. 412 alin. 1 pct. 1 deoarece acțiunea trebuie respinsă ca formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală respectiv anulată conform art. 56 alin. 3 N.C.P.C.; în acest sens Gabriela Cristina Frenţiu, Denisa Livia Băldean Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, ed. Hamangiu, 2013, p. 615. Se arată că, dacă la momentul sesizării instanţei cel chemat în judecată era decedat, judecata nu se suspendă, ci reclamantul urmează să-şi modifice cererea chemând în judecată moştenitorii – I. Deleanu, op. cit. vol. I, p. 508; introducerea în cauză a moștenitorilor părţii predecedate la data începerii litigiului nu se poate face direct în apel – Î.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 546 din 15 martie 2016.
În sensul că lipsa capacității procesuale de folosință a părții, existentă la data învestirii instanței, nu poate fi complinită în niciun mod și atrage nulitatea cererii formulate în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință (soluţie pe care o considerăm corectă), a se vedea Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 5572/19.11.2015 .
[6] I. Leş, p. 530.
[7] Dacă în discuţie sunt elemente patrimoniale cu caracter viager, nu este necesară nici suspendarea judecaţii nici indicarea moştenitorilor părţii decedate; în acest sens, Tribunalul Sibiu Secția I Civilă decizia civilă nr. 147/28.02.2013 (în pricină decedase una dintre pârâtele dintr-o cauză având ca obiect partaj, care era titulara unui drept de uzufruct viager asupra imobilului care se dorea împărţit).
[8] Spre exemplu, o solicitare de obligarea pârâților la reînscrierea în tabloul avocaților definitivi în vederea continuării exercitării profesiei de avocat; în cazul în care recurentul decedează pe parcursul soluționării recursului nu se impune introducerea în cauză a moștenitorilor, soluția fiind de admitere a excepției lipsei capacității de folosință a recurentului și de respingere a recursului – Î.C.C.J. Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 247/29.01.2018.
[9] I. Leş p.66.
[10] V.M. Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I – art. 1-526, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, vol. I, p. 192, I. Deleanu op.cit., p.88, D.N.  Teohari în G. Boroi (coord.) op. cit., vol. I, p. 123.
[11] I. Deleanu op.cit., p.88.
[12] Succesibilul este o persoană care îndeplineşte condiţiile pentru a putea moşteni, dar care nu a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală – Fr. Deak Tratat de drept succesoral, ed. Actami, Bucureşti, 1999, p.421 nota 3; această definiţie a fost preluată în N.C.C. art. 1100 alin. 2.
În practică, s-a apreciat că indicarea moștenitorilor (în realitate a succesibililor – n.n.) face ca măsură suspendării să nu poată fi menținută, dispozițiile legale cuprinse în art. 412 alin.1 pct.1 nefăcând fac nicio mențiune despre necesitatea dezbaterii succesiunii – Curtea se Apel Braşov Secția Civilă,  decizia nr. 610/R/20.11.2018 .
De asemenea, s-a decis că pentru repunerea pe rol a cauzei nu este necesară finalizarea dezbaterii succesiunii și nici emiterea certificatului de moștenitor, ci doar indicarea moștenitorilor defunctei, ce pot fi obținuți de la primăria unității administrativ teritoriale unde a domiciliat defuncta – Curtea de Apel Suceava secția a II-a civilă, decizia nr. 106/15.06.2018 .
În sensul că art. 412 alin. pct. 1 nu condiționează reluarea judecății de depunerea de alte înscrisuri, ci doar de indicarea moștenitorilor/moștenitorului; a se vedea, Curtea de Apel Iași secția civilă decizia nr. 401/26.09.2018. Argumentul suplimentar (deşi era suficient faptul că acestea nu sunt accesibile reclamantului care nu era moștenitorul pârâtului) al instanţei, conform cu care înscrisurile solicitate de tribunal (dovada calității de moștenitor, actele de identitate ale moștenitorilor indicați, Anexa 24 în care sunt indicați moștenitorii) conțin date cu caracter personal, care sunt protejate de legislația în vigoare şi deci nu ar trebui depuse este, prin simpla expunere, eronat în condițiile în care cei astfel protejați deveneau părți în cauză; argumentul că ar fi suficientă „indicarea moștenitorilor” este la fel de nepotrivit, în condițiile în care nominalizarea moștenitorilor parţii decedate este supusă – în temeiul art. 249 N.C.P.C. – aceloraşi cerinţe probatorii ca orice altă susţinere formulată în cursul procesului.
Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul prezentei lucrări, apreciem greşite aceste soluţii care relevă o inconsecvenţă frapantă: dacă o persoană era decedată la momentul formulării unei cereri de chemare în judecată prin care o altă persoană încerca să valorifice un drept care ar fi aparţinut primei doar pretinzând că este moștenitor al acesteia, fără însă să dovedească acest lucru, nicio instanță nu ar fi considerat ca acesta justifică o calitate procesuală; cu toate acestea, se admite continuarea procesului de (sau împotriva unui) simplu succesibil deşi, prin lipsa acceptării moştenirii nu s-a produs transmisiunea acesteia în favoarea pretinsului moştenitor.
[13] A se vedea, spre exemplu, Tribunalul Ilfov, secția civilă, decizia civilă nr. 90/R/03.06.2019,  instanţă care a considerat corectă soluţia instanței  de fond care a apreciat necesar a fi probată nu doar vocația la moștenire, ci chiar calitatea de moștenitor, instanţa neputând verifica dacă, în afara celor trei pârâți (în realitate, posibil pârâţi  – n.n.) indicați de către reclamant, nu mai există și alți moștenitori ai defunctului; în acelaşi sens, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă decizia nr. 184/14.09.2017 .
[14] În sine, art. 687 alin. 3 şi art. 689 N.C.P.C. sunt dovada faptului ca, în concepția legiuitorului, procesul civil – iar executarea silită nu este decât una dintre cele două faze ale acestuia – nu poate continua, în cazul decesului unei dintre parţi, cu o persoană care nu este moștenitorul acesteia, ci are doar vocaţia de a culege moștenirea acesteia.
[15] G. Boroi, M. Stancu. Drept procesual civil, ed. Hamangiu, Bucureşti 2015, p. 3.
[16] Cum justificat se arată în doctrină – M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ed. Solomon, Bucureşti 2017, vol. II, p.604 -605 şi Cl.C. Dinu, în V.M. Ciobanu (coord.) op. cit., p. 1139, nota 1.
[17] În acelaşi sens, C. Negrilă op. cit., p. 917.
[18]  M. Tăbârcă op. cit., vol. II, p. 604.
[19] Se apreciază că moştenitorii sezinari (adică soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi conform art. 1126 NCC – n.n.) ar putea fi indicaţi ca persoane  în raport de care să fie continuată judecata – G. Boroi, M. Stancu op. cit., p. 520, nota 2, I. Deleanu op. cit., vol. I, p. 513, C. Negrilă op. cit vol. I, p. 916; în sens contrar, D.N. Teohari în G. Boroi (coord.) op. cit., vol. I p.123, care just sesizează slăbiciunea utilizării argumentului de interpretare  per a contrario a art. 1127 al. 2 N.C.C., căci – aşa cum se arată de Ghe. Beleiu, Drept civil român Introducere in dreptul civil Subiectele dreptului civil, ed. Şansa, Bucureşti 1995, p. 59 -, valoarea acestui argument de interpretare logică este relativă, el trebuind să fie utilizat cu o oarecare circumspecţie.
[20] În sensul că sunt suficiente pentru ducerea pe mai departe a procesului înscrisurile depuse la tribunal, respectiv, certificatul de deces, actele de stare civilă și anexele 23 și 24, împrejurarea că nu s-a depus un certificat de moștenitor, prin dezbaterea succesiunii defunctei apelante, nefiind de natură a împiedica, astfel, continuarea judecății prezentei cauze, în contextul în care obiectul cauzei nu îl reprezintă succesiunea defunctei – Curtea de Apel Craiova secția I civilă decizia nr. 258/26.06.2017.
[21] Niciun alt demers sau diligență nu suplinește condiția certă impusă pentru încetarea suspendării de drept și anume aceea a indicării moștenitorilor părții decedate – Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia civilă nr. 455/20.05.2019; în cauză, reclamanţii solicitarea repunerea cauzei pe rol prin indicarea „posibililor moştenitori” însoţite de dovada efectuării verificărilor în evidentele succesorale, certificate pentru instanța prin care se arata ca nu s-a dezbătut procedura succesorală, certificat Registrul Notarial de Evidență a Opțiunilor succesorale, certificat Registrul Notarial de evidență a Liberalităților.
[22] Just s-a apreciat că, în interiorul termenului de suspendare, părţile ar trebui să întreprindă demersuri și mai apoi să prezinte instanței de judecată certificate de calitate de moștenitor sau de moștenitor, care să indice fără echivoc numele și calitatea moștenitorilor părții decedate; astfel, singurul act care este apt să întrerupă cursul termenului de perimare în cazul dat este cererea de redeschidere a procesului, cerere la care trebuie în mod necesar atașat certificatul de moștenitor, pentru că doar acel act poate „arăta moștenitorii”, în sensul art. 415 alin. 1 pct. 2 N.C.P.C., iar nu o simplă cerere de redeschidere a procesului, fără a avea atașat actul de moștenire relevant – Curtea de Apel Timișoara secția I civilă, decizia civilă nr. 133/14.09.2017.
[23] Considerăm de neînchipuit o situaţie în care instanţa ar permite continuarea judecaţii în ipotezele art. 412 alin. 1 pct. 2 sau pct. 4 N.C.P.C. când, pentru interzisul judecătoresc sau pentru incapabil, doar se indică persoana care ar putea fi tutore în temeiul at. 112 N.C.C., iar nu aceea căreia îi este conferită această calitate de către instanţa de tutelă.
[24] În practică, frecvent se admite ca cererea de redeschidere a judecății să fie făcută şi de moștenitorii părţii decedate – M. Tăbârcă op. cit., vol. II, p. 604.
[25] Just s-a apreciat într-o cauză că împrejurarea ca dosarul este suspendat de drept pentru neindicarea moștenitorilor  nu duce în mod automat la perimarea cererii, întrucât perimarea este o sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege, iar termenul de perimare, în cazul suspendării de drept, curge de la momentul în care partea poate formula cererea de reluare a judecății; or, partea poate formula cerere de repunere pe rol în momentul în care depune hotărârea judecătoreasca din care rezulta în mod definitiv moștenitorii, iar în cauză s-a dovedit existența unui dosar în care s-a solicitat deschiderea succesiunii după reclamantul al cărui deces a condus la aplicarea art. 412 alin. 1 pct. 1 acesta fiind un  motiv temeinic justificat, întrucât partea nu a stat in pasivitate – Tribunalul București – secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 315/R/23.10.2018; în acelaşi sens, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, decizia nr.  71/13.03.2017.
[26] Dacă, după suspendarea dispusă  conform art. 412 alin. 1 pct. 1 N.C.P.C., pentru decesul uneia dintre părţi, pe parcursul acestei suspendări, mai trec în nefiinţă şi alte părţi, îndeplinirea condițiilor art. 415 prin cu arătarea moştenitorilor în cererea de redeschidere a procesului făcută cu privire la succesiunea celui care a prilejuit iniţial suspendarea impune reanalizarea cerințelor art. 412 raportat la această parte și, eventual, o nouă măsura a suspendării cu instituirea unor noi obligații procesuale, ceea ce determină corelativ începutul unui termen de perimare – Curtea de Apel București secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie decizia civilă nr. 52/03.02.2017.


Judecător Gabriel Lefter
Curtea de Apel Constanţa


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.