Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





RIL admis. Competența funcțională privind soluționarea apelurilor declarate în materia executărilor silite pornite în temeiul art. 260 Cod procedură fiscală
29.07.2019 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 26 iulie 2019, a fost publicată Decizia nr. 18/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța ce face obiectul Dosarului nr. 489/1/2019.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța, potrivit Hotărârii nr. 4 din 7 februarie 2019, cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează problema de drept privind interpretarea prevederilor art. 714 și art. 95 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă soluționarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii asupra contestațiilor formulate împotriva executărilor silite pornite în temeiul Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 207/2015), este de competența secției civile sau a secțiilor/completurilor de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalelor.

2. Practica instanţelor de judecată

În cuprinsul sesizării cu recurs în interesul legii s-a arătat că, în cadrul dosarelor având ca obiect o contestație la executare formulată în temeiul art. 260 din Legea nr. 207/2015, prin care s-a solicitat anularea titlului executoriu emis de către un organ fiscal, precum și a executării înseși, s-a pus problema determinării competenței funcționale între secțiile tribunalului în soluționarea căii de atac a apelului.

S-a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar asupra instanței competente din punct de vedere funcțional să soluționeze apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii asupra contestațiilor la executare în materie fiscală.

a) Astfel, într-o primă opinie s-a considerat că secția civilă a tribunalului este instanța competentă funcțional să soluționeze aceste cauze în apel.

S-a apreciat că elementul care determină stabilirea unei anumite competențe funcționale (secții specializate) a tribunalului în soluționarea căii de atac a apelului este natura juridică a litigiului de fond, iar principiul ce stă la baza calificării unei acțiuni ca fiind de contencios administrativ este acela enunțat de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), potrivit căruia contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ, competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Prin urmare, esențial pentru determinarea naturii de contencios administrativ a litigiului este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, în timp ce litigiul de față – contestație la executare – nu poate fi calificat ca fiind de contencios administrativ, întrucât nu se încadrează în normele speciale, derogatorii și de strictă interpretare și aplicare ale Legii nr. 554/2004, respectiv nu are ca obiect un act administrativ, ci un act de executare silită, efectuat într-adevăr de către organele fiscale, dar căruia legiuitorul nu îi recunoaște natura juridică a unui act administrativ.

În acest sens s-a subliniat faptul că prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare [devenit art. 172 alin. (4) după ultima republicare], s-a stabilit că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau unei măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În stabilirea unei astfel de interpretări instanța supremă a reținut că, potrivit art. 169 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană interesată poate face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor legale de către organele de executare fiscală, precum și împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.

Totodată, s-a avut în vedere că, în conformitate cu dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”, iar în reglementarea competenței și a modului de soluționare, în cuprinsul alin. (4) al aceluiași text de lege se mai prevede: „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.”

S-a considerat că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile, în această privință, dispozițiile art. 2 alin. (3) din Codul de procedură fiscală anterior, în care se precizează că: „Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă.” Or, potrivit art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, „Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută”, iar „Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare”.

Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederea de la art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, care stabilește că „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, instanța supremă a decis că este competentă să judece, atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu, judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

S-a apreciat că o atare soluție se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, respectiv, în titlul IX din Codul de procedură fiscală anterior, care sunt aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale ce constituie titlu de creanță fiscală.

Instanța supremă a statuat că o astfel de interpretare este conformă și prevederilor art. 169 alin. (2) din Codul de procedură fiscală anterior, prin care se precizează că, în cazul contestației menționate, „Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”.

Din această interpretare s-a conchis că în cadrul contestației la executare formulate împotriva titlului executoriu/executării înseși efectuate de organele fiscale natura fiscală a creanței ce se execută este lipsită de relevanță, deoarece regulile de procedură și normele de drept material aplicabile sunt cele civile, situație ce face ca intervenția instanței de contencios administrativ să fie exclusă, iar o astfel de natură juridică a cauzei se păstrează și în calea de atac, care va reveni spre soluționare, de asemenea, instanței civile, iar nu celei de contencios administrativ.

S-a apreciat că, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă și chiar după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală, adoptate după pronunțarea Deciziei de recurs în interesul legii nr. XIV din 5 februarie 2007, nu există nicio rațiune justificată de noile norme legale care să conducă la o altă concluzie, litigiile având ca obiect contestațiile împotriva actelor de executare efectuate de organul fiscal în baza unor titluri executorii fiscale, respectiv contestațiile împotriva unor titluri executorii fiscale continuând să fie excluse controlului instanței de contencios administrativ și fiscal.

b) Într-o altă opinie s-a considerat că secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului este instanța competentă funcțional să soluționeze aceste apeluri.

S-a reținut că, din moment ce natura creanței puse în executare și contestate este una fiscală, iar declanșarea formelor execuționale s-a realizat tocmai în temeiul prevederilor speciale de urmărire reglementate de Codul de procedură fiscală, această împrejurare atrage competența funcțională de soluționare a pricinii în favoarea instanței de contencios administrativ din cadrul tribunalului.

Astfel, competența funcțională vizează principiul specializării instanței, care în cauză este dat de actul normativ cu caracter special în temeiul căruia se face executarea și de natura creanței puse în executare, care este una de natură fiscală.

Așa fiind, natura contencios fiscală a executării silite se deduce din natura raportului juridic obligațional devenit litigios, deoarece procesul de judecată trebuie privit în ansamblu, ca având două faze: una judiciară și una execuțională, care nu pot primi calificări deosebite sub aspectul naturii juridice.

Pentru argumentele arătate s-a conchis că faza procesuală a executării nu poate avea decât calificarea juridică a raportului litigios dintre părți, respectiv aceea de contencios administrativ și fiscal.

Competența funcțională se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe și se raportează la criteriul specializării instanței, mergând până la specializarea completului de judecată.

Reținând că raportul juridic stabilit între creditor și debitor este de natură fiscală, s-a apreciat că revine secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalului competența funcțională de soluționare a apelului, cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, apărările părților privesc și împrejurări legate de emiterea titlului de creanță specifice executărilor creanțelor fiscale.

3. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că prima orientare de jurisprudență este în litera și spiritul legii.

4. Soluţia ÎCCJ

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 714 și art. 95 din Codul de procedură civilă, secțiile civile ale tribunalelor sunt competente funcțional să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii asupra contestațiilor formulate împotriva executărilor silite pornite în temeiul dispozițiilor art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2019.” 

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.