Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Ceremonie de absolvire a promoției „Europa” 2019 a Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”
05.08.2019 | JURIDICE.ro


Miercuri, 30 iulie 2019, la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a avut loc ceremonia de absolvire a studiilor universitare de licenţă, promoţia 2019, intitulată simbolic „Europa”, potrivit unui comunicat.

S-au alăturat absolvenților familiile acestora, cadrele didactice, adjuncții directorului Serviciului Român de Informații, domnii general de brigadă Cristian Bizadea și general de brigadă Adrian Ciocîrlan, ministrul Educației Naționale, doamna profesor universitar doctor Ecaterina Andronescu, precum și reprezentanți ai instituţiilor partenere din sistemul naţional de siguranţă, apărare şi ordine publică, beneficiari ai formării oferite de Academia noastră – Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiției şi Ministerul Afacerilor Interne.

Prof. univ. dr. Adrian-Liviu Ivan, rectorul Academiei: ”Promoția „Europa” reprezintă o generație capabilă nu numai să răspundă provocărilor profesiei, ci să aducă și plus valoare prin dinamism, creativitate și inovare.

General de brigadă Cristian Bizadea, adjunctul directorului SRI: ”Părinții v-au pregătit pentru viață, noi v-am pregătit pentru muncă! Să fiți drepți, buni și perseverenți!”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate