Legea nr. 10/2001. Discutii despre masura reparatorie a atribuirii unor bunuri prin compensare
4 septembrie 2009 | JURIDICE.ro, Daniela Calai
I. Prezentul comentariu a fost prilejuit de o decizie de casare cu trimitere pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civila intr-un dosar aflat in momentul de fata in etapa rejudecarii.
In calitatea lor de persoane indreptatite la a beneficia de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2000 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 [1], stabilita intr-un proces anterior, reclamantii au inregistrat la Tribunalul Timis o contestatie formulata impotriva unei dispozitii emise de primarul municipiului Timisoara, prin care li s-a respins cererea de retrocedare a unui imobil constand in teren in suprafata de 469 mp, precum si cererea subsidiara de acordare directa de despagubiri banesti pentru imobilul in cauza preluat de stat de la antecesorii lor. In motivarea respingerii cererii subsidiare s-a retinut ca aceasta modalitate de reparatie nu mai era prevazuta in noul continut al Legii nr. 10/2001 la momentul emiterii dispozitiei. Reclamantilor li s-a recunoscut in schimb dreptul de a beneficia de despagubiri in conditiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente [2].
Prin contestatie, reclamantii au solicitat anularea dispozitiei mentionate si, in conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu cele ale pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 498/2003 [3], acordarea unor masuri reparatorii constand in compensarea cu orice bunuri sau servicii pe care le putea oferi institutia parata.
Prin mai multe comunicari scrise facute pe parcursul intregului ciclu procesual, institutia parata a adus la cunostinta instantelor ca nu dispune de bunuri sau servicii pe care sa le ofere in compensare.
Dupa respingerea de catre Tribunalul Timis a actiunii reclamantilor prin sentinta civila nr. 1480/18.09.2007, in etapa judecarii apelului acestia au indicat Curtii de Apel Timisoara ca doresc sa le fie atribuit prin compensare un alt imobil situat in municipiul Timisoara, compus din casa si teren, si aflat in proprietatea municipiului Timisoara (precizand datele de identificare topografica si cadastrala, insa fara a depune la dosar copia filei de carte funciara privitoare la acesta), pentru a carui evaluare s-a solicitat efectuarea unei expertize.
Prin decizia civila nr. 73/20.03.2008, Curtea de Apel Timisoara a respins ca neconcludenta proba cu expertiza tehnica solicitata si ca nefondat apelul reclamantilor.
Prin decizia civila nr. 7028/14.11.2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul reclamantilor si a casat decizia Curtii de Apel Timisoara, cu trimitere spre rejudecarea apelului la aceeasi instanta.
In considerentele deciziei de casare s-a retinut imprejurarea ca, din moment ce restituirea in natura prin compensare cu un alt imobil, echivalent ca valoare cu cel preluat de la autorii reclamantilor, este o masura reparatorie prevazuta de lege (art. 1 alin. (2) al Legii nr. 10/2001) si acceptata de reclamanti, instantele de judecata erau obligate sa administreze toate probele necesare pentru a stabili daca imobilul identificat de acestia poate fi atribuit in compensare, astfel cum s-a solicitat.
In acest sens instanta suprema a dispus instantei de retrimitere efectuarea unei expertize care sa stabileasca daca valoarea acestui imobil este de natura sa satisfaca, prin compensare, pierderea imobilului preluat de la antecesorii reclamantilor, care nu mai poate fi retrocedat.
Totodata s-a dispus verificarea situatiei juridice a imobilului, a faptului daca acesta este disponibil, si, daca se va considera necesar, obligarea institutiei parate la prezentarea situatiei bunurilor disponibile de pe raza municipiului Timisoara.
II. Datele spetei si problemele juridice pe care le ridica sunt de natura sa genereze cateva discutii.
In primul rand, este de remarcat faptul ca decizia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie reprezinta o schimbare radicala de optica in rezolvarea solicitarilor de natura celei la care ne referim.
In concret, daca prin decizii de speta pronuntate in anii anteriori s-a considerat ca identificarea si oferirea bunurilor imobile in compensarea celor care nu mai pot fi retrocedate este o abilitare a persoanei juridice detinatoare si, deci, ca posibilitatea acordata persoanelor indreptatite de a opta pentru un anumit tip de despagubiri nu echivaleaza cu dreptul de a alege orice bun din patrimoniul detinatorului, (recunoscandu-se, deci, in fapt ca aceasta procedura are valoarea unei oferte de dare in plata ca mod de stingere al obligatiei, aflat exclusiv la dispozitia debitorului dar care, in mod evident, isi produce efecte doar prin acceptarea ei de catre creditor), prin decizia mentionata s-a consacrat categoric un astfel de drept.
Cel mai probabil, o astfel de schimbare de optica a fost generata de preocuparea laudabila a judecatorilor instantei supreme de a gasi acea posibilitate legala prin care, in absenta functionalitatii mecanismului de acordare a despagubirilor prin intermediul fondului ”Proprietatea” (retinuta constant in hotararile in materie ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca motiv de condamnare a statului roman), persoanele indreptatite sa ajunga mai rapid la o satisfacere concreta, efectiva si completa a solicitarilor lor.
Desi pragmatica si justa, consideram ca o astfel de abordare a problemei este oportun a fi precedata de discutarea anumitor aspecte, la care ne vom referi in continuare.
1. Lista bunurilor disponibile oferite in compensare
Intr-o situatie ca cea de fata – in care imobilul solicitat in compensare nu figureaza in lista persoanei detinatoare la a carei intocmire obliga art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicata – se poate pune intrebarea daca persoana interesata, prin actiunea sa vizand acordarea acestei masuri reparatorii, este necesar sa formuleze un petit expres si pentru obligarea paratei la intocmirea/completarea listei, conform legii, care sa contina bunul imobil solicitat in compensare sau este suficient ca aceasta sa solicite instantei simpla obligare a paratei la atribuirea respectivului imobil?
In logica exprimata prin recenta decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (in care se considera ca este admisibila de principiu cererea unei persoane de a-i fi oferit in compensare bunul identificat de ea), ar rezulta ca formularea unui petit separat pentru obligarea paratei la intocmirea/completarea listei cu acest bun este inutila, intrucat bunul respectiv nu este destinat ca oferta tuturor persoanelor aflate in situatie similara cu cea a reclamantei.
Desi trebuie recunoscut acestei variante meritul de a parea o procedura rapida si eficienta, totusi utilizarea ei ca singura optiune in tot mai multe dosare aflate pe rolul tribunalelor din raza Curtii de Apel Timisoara poate parea oarecum discutabila, ridicand serioase semne de intrebare cu privire la faptul de a sti de ce numai anumite persoane indreptatite – iar nu toate -, sunt calificate in a avea acces la informatii despre un anume imobil omis – involuntar sau nu – de la plasarea lui pe lista care, potrivit legii, trebuie adusa la cunostinta tuturor celor interesati.
Cu alte cuvinte, exista riscul ca prin intermediul instantei sa se ajunga la confirmarea unei oferte de oportunitati imobiliare, accesibile doar unor subiecti initiati si, deci, discriminatorie.
Daca, dimpotriva, conform textului art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 si al pct. 1.7. din noile norme de aplicare a acestei legi, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 250/2007 [4], precum si conform jurisprudentei anterioare in materie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, se considera ca persoana indreptatita are doar posibilitatea de a verifica daca exista bunuri imobile de oferit in compensare, si eventual, de a fi de acord cu atribuirea unuia (unora) din acestea, petitul din actiunea pentru obligarea persoanei detinatoare la intocmirea/completarea listei cu bunuri despre care exista indicii ca ar fi disponibile, este perfect justificat.
Aceasta intrucat, chiar si in ipoteza in care, dupa eventuala aducere la cunostinta instantei a bunurilor care pot fi considerate ca disponibile, reclamantul refuza sa accepte unul (unele) din acestea, admiterea petitului de obligare a persoanei detinatoare la intocmirea/completarea listei cu respectivele bunuri, pe langa faptul ca da expresie procedurii administrative de oferta publica colectiva impusa de Legea nr. 10/2001, devine si un act de echitate, accesibil in viitor tuturor celor care doresc sa beneficieze de o astfel de masura reparatorie.
2. Situatia de drept a bunurilor oferite in compensare
Apreciem ca, de fapt, aceasta este cheia problemei in orice situatie similara celei expuse in speta de fata.
Cu toate ca decizia de casare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie la care am facut referire considera ca pentru admiterea cererii reclamantilor (de a le fi atribuit imobilul anume solicitat de ei in compensare pentru cel care nu le mai poate fi retrocedat), se impune, in ordinea cronologica expusa in considerente, efectuarea unei expertize de evaluare comparativa a celor doua bunuri precum si clarificarea situatiei juridice a celui solicitat, consideram ca in ipoteze similare celei de fata acest din urma lucru ar trebui analizat cu prioritate si doar sub un singur aspect, fapt care ar putea conduce la o solutionare rapida a cauzei si la o scutire a partilor de efortul financiar si consumul de timp pe care le presupun administrarea probei cu expertiza precum si a altor mijloace de proba permise de lege.
In concret, in ceea ce priveste situatia juridica, este vorba despre necesitatea de a se stabili nu daca imobilul solicitat in compensare se afla realmente la dispozitia persoanei detinatoare, daca e sau nu grevat de sarcini sau aflat sub efectul unor acte juridice care-l fac impropriu valorificarii de indata in folosul solicitantilor, ci doar daca titlul in baza caruia a intrat in patrimoniul persoanei detinatoare ii poate permite acesteia sa il ofere in compensare.
Altfel spus, desi prevazuta de lege si generoasa in aparenta, masura oferirii in compensare a unui imobil este relativ limitata, excluzand posibilitatea de a fi atribuite in acest fel persoanelor indreptatite bunuri aflate in patrimoniul persoanei detinatoare, dar intrate in acest patrimoniu prin acte sau fapte juridice incadrabile in sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Apreciem ca aceasta concluzie se impune in mod logic si necesar, ca o consecinta a interpretarii corecte, atat a Legii nr. 10/2001, cat si a insasi deciziei instantei supreme.
Daca prin efectul art. 21 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu pct. 21.1 lit. a) si b) din normele metodologice de aplicare unitara a acestei, asemenea imobile au fost supuse unei indisponibilizari temporare (incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, chiar daca notificarea pentru restituirea bunului s-a facut ulterior, si pana la finalizarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare), ca urmare a Deciziei nr. 33/09.06.2008 [5] a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile unite, pronuntata intr-un recurs in interesul legii in materie, s-a recunoscut (asa cum, de altfel, practica majoritara a instantelor o consacrase) admisibilitatea actiunii de drept comun pentru revendicarea imobilelor aflate la dispozitia persoanelor detinatoare si neinstrainate legal pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, ceea ce semnifica indisponibilizarea lor cu titlu permanent.
Ca atare, orice transfer al bunurilor imobile din patrimoniul detinatorului in favoarea oricarei persoane, cu exceptia celor indreptatite la retrocedare, si prin orice operatiuni sau mijloace prevazute de lege, deci inclusiv prin masura reparatorie a atribuirii lor prin compensare, sunt, in mod evident, excluse de lege.
III. In concluzie, consideram ca analiza corecta a solicitarii unei persoane indreptatite pentru acordarea unui alt imobil in compensarea celui care nu-i mai poate fi retrocedat, indiferent de faptul ca se apreciaza a fi un drept (ca in hotararea de casare prezentata) sau o simpla posibilitate (asa cum se consacrase in jurisprudenta anterioara a instantei supreme), trebuie sa aiba in primul rand in vedere titlul cu care acesta a intrat in patrimoniul persoanei detinatoare (proba facil de administrat si necostisitoare) si doar atunci cand se constata ca bunul respectiv nu intra in sfera celor la care se refera Legea nr. 10/2001, instanta va putea proceda la incuviintarea administrarii de probe pentru examinarea fondului cererii, cum ar fi si cele la care se refera decizia civila de casare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a prilejuit prezentul comentariu.
[1] Legea nr. 10/2000 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.
[2] Legea nr. 247/2005 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
[3] Hotararea Guvernului nr. 498/2003 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 324 din 14 mai 2003. Aceasta hotarare a fost intre timp abrogata de Hotararea Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007.
[4] Hotararea Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. din 3 aprilie 2007
[5] Decizia Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 33/09.06.2008 privind examinarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la admisibilitatea actiunii in revendicare, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009
jud. Daniela Calai
Curtea de Apel Timisoara
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
