Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Expoziție de artă a deținuților de la Penitenciarul Deva la Cetatea Devei
08.08.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 7 august 2019, Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că Penitenciarul Deva a organizat, în cadrul cetății omonime, o expoziţie de artă plastică, eveniment devenit tradiție pentru unitatea de detenție, colaboratori și localnici, potrivit unui comunicat.

Pe 2 august 2019, a avut loc vernisarea expoziției, iar lucrările au fost expuse publicului până duminică, 4 august 2019.

Activitatea s-a realizat grație colaborării dintre reprezentanții penitenciarului și cei ai Primăriei Municipiului Deva – prin Serviciul Public de Gospodărire Municipală.

Lucrările expuse au fost realizate de către deținuți custodiați în penitenciarul Deva și fac parte din domeniile artistice: pictură, sculptură și grafică.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti