TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Andreea Zvâc: Modul de abordare al avocatului în fața instanței este mai degrabă influențat de abordarea judecătorului
08.08.2019 | Alina MATEI


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Alina Matei

Alina Matei

 Andreea Zvâc

Andreea Zvâc

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă avocat Andreea Zvâc, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. O să cutreierăm, cu acordul dumneavoastră, în începuturile profesiei și vă rog să ne spuneți cum de ați ales Facultatea de Drept? A fost singura opțiune?

Andreea Zvâc: Da, a fost singura opțiune, indiferent de cât de mult au insistat părinții mei să mă gândesc și la alte facultăți sau profesii. Îmi doream să am o profesie juridică încă de dinainte de a începe liceul.

Alina Matei: Și avocat cum ați socotit să vă faceți? Cât de adâncă a fost această decizie?

Andreea Zvâc: Am fost convinsă că îmi doresc să fiu avocat după doi ani de practică într-un cabinet de avocatură pe perioada facultății. M-a atras libertatea de gândire și de acțiune pe care ți-o oferă această profesie, studiul continuu pe care îl fac avocaţii deoarece se confruntă constant cu speţe diferite sau neobişnuite, provocările dosarelor dar și ale clienților.

Alina Matei: Cum au fost începuturile în avocatură?

Andreea Zvâc: Am început ca avocat stagiar în același cabinet de avocatură unde făcusem practică în timpul facultății. Activitatea mea era exclusiv în instanța, în dosare civile, în special cele privind restituirea proprietăților naționalizate. Pe lângă experiența juridică pe care am fost norocoasă să o acumulez, am aflat în acea perioadă extrem de multe lucruri despre istoria și poveștile vechilor clădiri din București. Activitatea a fost intensă încă de pe atunci, din primii mei ani în profesie, iar multe dintre lucrurile pe care le-am învățat la acel moment cu privire la gestionarea dosarelor sau modul de prezentare în fața instanței îmi sunt în continuare extrem de folositoare.

Alina Matei: Care era experiența dumneavoastră când ați intrat la Wolf Theiss?

Andreea Zvâc: Atunci când am început colaborarea cu Wolf Theiss aveam deja o experiență de 7 ani ca avocat de litigii, activitatea mea fiind focusată pe reprezentare în litigii născute din activități comerciale, achiziții publice și raporturi de muncă.

Alina Matei: Ce a reprezentat pentru dumneavoastră numirea ca Avocat Senior Wolf Theiss în 2017?

Andreea Zvâc: Această numire a reprezentat în primul rând o confirmare a faptului că activitatea și rezultatele mele de până atunci în cadrul Wolf Theiss sunt apreciate. Totodată am înțeles că managementul Wolf Theiss are încredere în capacitatea mea de a evolua în cadrul firmei.

Alina Matei: Ca avocat de instanță, care sunt gândurile când intrați în sala de judecată? Dar când sunteți în fața judecătorilor?

Andreea Zvâc: În general în sala de judecată sunt concentrată pe dosarul meu, încerc să estimez ce se poate întâmpla la termen, ce noi cereri ar putea să facă adversarul, îmi structurez în minte anumite argumente pe care le consider esențiale pentru a fi incluse în concluziile orale și așa mai departe.

În ceea ce-i privește pe judecători, încerc să înțeleg în fiecare situație în parte care este modalitatea cea mai bună în care pot prezenta argumentele clientului, prin raportare la modul în care fiecare judecător își abordează ședința și dosarele.

Alina Matei: Stilul dumneavoastră diferă în funcție de instanțele specializate? O abordare în fața judecătorilor de la secțiile de litigii de muncă și alta la achiziții publice, de exemplu?

Andreea Zvâc: Nu cred că specializarea instanțelor/judecătorilor poate să determine neapărat diferențe de abordare ale avocatului în ceea ce privește structurarea argumentelor sau prezentarea acestora. Este adevărat că în unele dosare argumentele sunt mult mai tehnice și impersonale (cum sunt litigiile fiscale sau litigiile de achiziții publice), iar în altele (de exemplu în litigii de muncă sau de familie) aspectul subiectiv, personal este mult mai pregnant.

Din punctul meu de vedere, modul de abordare al avocatului în fața instanței este mai degrabă influențat de abordarea judecătorului. Sunt situații, de exemplu, în care prezentarea argumentelor în scris este mult mai eficientă decât concluziile orale, oricât de elocvente ar fi acestea. Sunt de asemenea situații în care o abordare structurată și succintă este cea care face ca argumentele clientului să ajungă mai ușor la judecătorul cauzei.

Alina Matei: Dar în arbitrajele internaționale, avocatul cu ce calități ar trebui să se pătrundă?

Andreea Zvâc: Cred că arbitrajul internațional nu impune alte calități decât cele pe care le are un avocat de litigii în afară poate de cunoașterea extrem de bună a limbii engleze în special. Este adevărat însă că pentru un avocat de litigii obișnuit cu practica instanțelor din România desfășurarea arbitrajului internațional poate să pară o altă lume având în vedere eficiența și transparența instituțiilor care îl administrează dar aceste diferențe țin mai mult de chestiuni administrative și nu de aspecte pur juridice.

Alina Matei: Ce proiecte derulați acum care fac ca puterea avocatului să fie (in)vizibilă?

Andreea Zvâc: Consider că partea cea mai vizibilă a activității mele este cea din instanță deoarece acolo avocatul este actorul principal, iar soluția favorabilă clientului tău devine și un succes personal.

Sunt implicată însă și în numeroase proiecte, mai ales în cele de achiziții publice, unde contribuția și sprijinul acordat de avocat nu sunt la fel de vizibile în exterior dar la fel de importante. Am sprijinit astfel clienți pe tot parcursul desfășurării procedurilor de atribuire începând de la clarificări până la depunerea documentației de participare și atribuirea contractului.

Alina Matei: Care este cea mai importantă valoare pe care o promovează Wolf Theiss și cum face să fie respectată de avocați?

Andreea Zvâc: Cultură corporatistă a Wolf Theiss are la bază atât viziunea managementului dar și a tuturor celor care îşi desfășoară activitatea în birourile firmei din cele 13 țări din Europa. La nivel intern sunt promovate antreprenoriatul, ideile inovative, punându-se foarte tare accent pe transparenţă şi pe colaborarea între departamente sau avocați din diferitele birouri ale Wolf Theiss. Îmi face plăcere să spun că lucrăm într-un mediu flexibil și relaxat, accentul fiind pus pe rezolvarea problemelor în mod eficient și nu pe formalizarea procesului.

Un aspect pe care aș vrea să îl punctez este că, datorită colaborării intense dintre birourile Wolf Theiss, activitatea noastră devine mult mai interesantă deoarece suntem mereu confruntați cu probleme juridice transfrontaliere, unde nu este suficientă o analiză a legislației românești sau europene dar și o raportare la legislația străină aplicabilă și la efectele deciziilor luate de client în alte teritorii.

Alina Matei: Aveți un nume karmic, perfect pentru avocatură. Credeți că reușita în viață se datorează și acestui fapt?

Andreea Zvâc: Foarte mult timp mi-am dorit să am un nume obișnuit. Am înțeles foarte târziu că un nume mai diferit este mai ușor de reținut de cei din jur, ceea ce poate ajuta. Și tot mai târziu am înțeles că numele mi se potrivește dar nu cred ca numele în sine are vreo legătură cu evoluția mea în avocatură ci mai mult dorința mea de a face această profesie.

Alina Matei: Sună vacanța. Care e viața avocatului în vacanță?

Andreea Zvâc: Aș putea spune că viața în vacanță e la fel de agitată ca și cea de la birou. Îmi place să petrec vacanțe extrem de active alături de familia mea, în care să descoperim locuri și oameni noi așa că ne întoarcem de obicei obosiți dar cu amintiri frumoase. În general rămân destul de aproape și de activitatea de la birou, corespondez și vorbesc la telefon, pentru că dinamica activității nu îți permite să te desprinzi cu totul de dosarele pe care le gestionezi.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Andreea Zvâc: Le mulțumesc în primul rând pentru că au ajuns până la finalul acestui interviu. Mi-aș dori ca printre cititori să fie și tineri studenți sau absolvenți de facultate pe care să îi putem convinge ca pe viitor să se îndrepte și către avocatura de litigii, o parte extrem de interesantă, activă și provocatoare a acestei profesii.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Andreea Zvâc: Și eu vă mulțumesc foarte mult.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate