ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

11 personaje care însuflețesc internetul. Le recunoști?
08.08.2019 | Mircea CĂPĂȚÎNĂ


 Mircea Căpăţînă

Mircea Căpăţînă

1. Prințesa
Este cadoul lui Dumnezeu pentru omenire, e sărutul vântului pe piele într-o zi toridă, e zâmbetul cerului la răsărit, e dansul stelelor la lună nouă. E unică, ba cea mai unică! E specială, ba cea mai specială!
Prințesa ne fericește continuu, continuu cu poze cu ea: superbă, muncitoare, fericită, obosită, dar mai mult decât toate, împlinită; femeie, om, profesionist, copil, uneori epuizată, alteori alintată, căci merită. Story-urile ei ne arată ce înseamnă să trăiești, pozele ei strâng sute, uneori mii de likeuri și inimioare. Toate sunt #nofilter și ies de la prima încercare, doar frumusețea ei e absolută, nu relativă la ceva.

Și pentru că e și smart și profundă, principalele ei calități de fapt, uneori scrie și vorbe de duh, care adună doar o mână de aprecieri. E firesc, căci muritorii de rând nu o pot cuprinde, nicidecum nu e un feedback despre ce “respectă”, de fapt, la ea.

2. Mămica
Nu a avut noroc să fie o prințesă, dar acum nici nevoie nu mai are. Acum poate fi cum simte ea, soțul o iubește așa cum este, iar misiunea ei a devenit una supraomeneasca. Universul a răsplătit-o cu cei mai frumoși și mai deștepți copii din lume. Din toate timpurile! Ce-au fost si ce vor fi.

Orice fac și spun ei e o minune, așa că degrabă ne-o împărtășește.
– Mulțumim, mulțumim enorm, ne luminezi viața cu poznele lui Dănuț! Ne binecuvântezi!
– Știu ☺️

De la sine înțeles, mai toate postările sunt cu copiii ei, iar Zuckerberg și firmele care fură date din Facebook ne sunt martori că sunt multe.
Mamica strânge și ea multe likeuri la copiii ei, cele mai multe de la alte mămici, “prietene” de pe grupurile de mămici. La rându-i și ea la dă like, dar face asta din bunătate și ca să nu se supere alea, copiii lor nefiind nici de departe atât de minunați ca ai ei. Ba al Minodorei e urâțel tare baiatul, seamănă pe ea.

3. Tăticul
Tocilar ajuns corporatist a mai avut o iubită înainte să o cunoască pe Mamica, despre care mai povestește câteodată cu mândrie, când trece de două beri. Să știe lumea ce bărbat a fost, să se consoleze că și-a trăit bărbăția, că nu e cazul să tânjească la viață.
Tăticul are mai puțini prieteni decât strânge mămica like-uri la o postare, e cam anti social, lumea știe de el doar pentru că e taguit adesea în postările mămicii.
Menirea lui pe Pământ a fost să ii facă ei minunile, lucru pentru care ar trebui să fie etern recunoscător și să nu mai vrea altceva. Altceva decât să muncească pentru ei, desigur, căci nevoile lui sunt triviale, iar familia nu are bani pentru ele.
– Poate daca mai iei și tu o marire.. Deși, atunci mai degrabă schimbăm perdelele din camera copiiilor. Cât e playstation-ul ăla? … Enorm, și nici nu ai timp să te joci, doar nu o să neglijezi copiii. Deci Nu!

4. Antreprenorul
Mai sunt câte unii care salvează vieți sau schimbă lumea, dar ce face el e și mai tare! Sau ar fi dacă statul și lumea cea rea nu s-ar trezi în fieee-caare ziii lasată de Dumnezeu, cu gândul să îi pună lui piedici. Ar fi următorul Melon Flusk, vă zic eu, căci îl cunosc!
Postează continuu despre afacerea lui și ce vinde, căci miile lui de prieteni asta își doresc să vadă. Visul lor e să cumpere tot la două zile ceva de la prietenul lor sau măcar să-i ajute pe alții cu share de la el. E firesc, doar afacera e copilul lui. Doar un antreprenor poate înțelege asta, oamenii nu.
Umblă vorba că el l-a și inspirat pe Zuckerberg să bage funcțiile „unfollow” , „see less from” și, mai nou și „snooze”. Așa, ca de la antreprenor la antreprenor.

5. Politicianul
Toată ziua dă share la știri nasoale, e cel mai bine informat. Ne educa, ne îndrumă, ne ceartă, ne mână pe alea cea dreaptă!
Ce se întâmplă acum în lume trebuie să ne capteze întreaga atenție, să pui poze de la mare e trivial.. și ne mai mirăm că suntem unde suntem. Dacă toată lumea ar fi ca el, ce bine ar fi. Offf
Baiul e că acest acum ține toată viața, iar la sfârșit va fi realizat că nu prea a trăit-o. Din cauza altora, desigur.

6. Disperatul
E politicianul ajuns la disperare! Acum! Nu mâine, nu azi, ACUM trebuie să ieșim că au facut-o iar ăștia și de data asta chiar e sfârșitul! Deși face asta de vreo 3 ani, la fiecare noua demență a guvernanților are aceeași reacție și nu i se pare ciudat. E normal să nu i se para, căci sfârșitul doar o dată vine, nu? #doooh
Ciudați sunt toți restul, pentru că nu le pasă, oi bete ce sunt, își merită soarta!! Dar nu și el! El este precum imnul Romaniei, acuuuum ori niciodatăăăă. #adicăniciodată

7. Conspiraționistul
Este întruchiparea cunoașterii din Univers. Punct. El știe. Și doar el știe. El știe tot. Și doar el știe tot.
Nimic din ce este nu este de fapt ce este si tot ce este nu este ceea ce este. Punct. Și un pic de pauză de mindfuck.
Toate jocurile sunt făcute, toți suntem manipulați. Mai puțin el și alți câțiva. Suntem manipulați prin televizor, prin internet, prin toată media să facem ce vor Ei. Suntem manipulați să ne facem datori și sclavi la băncile Lor, ca să cumpărăm produsele Lor. Ne otravesc cu mâncărurirle lor și big pharma lor, ne spală pe creier cu filmele și entertainmentul lor. Toți politicienii sunt doar de paravan, justiția la fel. „Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. #deepșiprofundtotodată.
Noi suntem pierduți, zombie. El însă a înțeles Totul, le-a deconspirat jocul și a ales să nu fie parte din el. El e Liber să facă și să fie ce vrea și ne explică asta pe Facebook, de pe telefonul lui făcut în China, luat în rate, molfăind niște KFC, înainte să bage un film hollywoodian.

8. Credulul
Identic, dar în același timp diametral opus conspiraționistului. Credulul crede orice citește pe Internet și dă share la tot. Cancer vindecat cu bicarbonat, minuni la Mânăstirea Joia, sfârșitul lumii, share la 10 prieteni să nu aibă ghinion, share la 100 ca Facebook să doneze 2 euro pentru fiecare like, share la pony toptămaș, aplauze la Mircea Badea chiar el. Se înscrie la concursuri, dă click pe orice, are computerul mereu virusat și este ultima speranță a prințului din Nigeria să-și aducă miliardele acasă.
La fel ca și conspiraționistul, e prostul clasei,  diferența e că el știe asta și nu se supără. El partikipă.

9. Haterul
Este cel mai mic om de pe Internet și din afara lui. Este ploaia în ziua nunții, este urâtul din orice lucru frumos, e coșul de pe vârful nasului, este viermele care te întâmpină când savurezi cel mai gustos măr din lume.

A pierdut ciuma roșie alegerile – dar ceilalți crezi că-s mai buni?
#jesuischarlie – dar de copiii săraci din România de ce nu vă pasă?
Nu mai e Halep pe locul 1 – v-am zis că e terminată!
Ai ieșit la protest – dar ce crezi că rezolvi cu asta!?
#fmm!

Haterul este omul mic care îi trage pe ceilalți în jos ca să se simtă el mai mare. Haterul e cel care nu face nimic pentru nimeni, iar cand cineva face ceva, e vinovat că nu face pentru o cauză mult mai importantă, pentru care el, la rându-i, nu face nimic.

10. Influensărul
Este cel mai important personaj de pe Internet. E armonia vieții, e împletirea frumosului cu utilul, a binelui cu bucuria. E modelator de destine, e un demiurg. E cel care a inspirat expresia: “imagine Instagram is gone and you are not a model anymore”

Nu, nu e un ambalaj gol, o formă fără fond, nu, din contră, e profund și de aceea a ajuns atât de celebru, tocmai pentru că e plin de principii și valori. Se pozează cu sau scrie despre crema și băuturile alea pentru că așa îi plac, sunt alegerea lui, e doar o coincidență fericită că primește și niște bănuți de la brandurile preferate.
Când termină de pozat, influensărița e în continuare la fel de exuberantă, căci așa e toata viata ei, un dans! Nicidecum nu ia telefonul să vadă cum merg inimioarele, păcălindu-se și pe ea însăși că showul e realitate.

11. Stalkerul
Pe profilul lui sunt doar urări de la mulți ani din ultimii cinci ani, de la 36 de „prieteni” care nu știu că ziua lui nu e atunci, plus niște poze de profil din care nu se înțelege mare lucru, doar nu-și expune ca alții viața pe Internet!

Niciodată, cu accent pe niciodată, nu intetracționează cu nimic din ce postezi. Ai făcut nuntă, copii, milioane? Nicio reacție! Nici dacă îți înscenezi moartea nu îl miști, deci nu încerca! Cu toate acestea, dacă vă întâlniți e la curent cu tot ce faci, ba știe mai bine decât tine de la ce restaurant ai postat ultima data pe Insta.

Mircea Căpățînă

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate