Noutăţi legislativeProiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene
 
Noutăţi legislative
 
Print Friendly, PDF & Email

Proiectele de acte normative de pe ordinea de zi a Guvernului – 12 august 2019. UPDATE: Actele normative adoptate
13.08.2019 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Luni, 12 august 2019, Guvernul României a publicat lista cu proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința Guvernului României din data de 12 august 2019, potrivit unui comunicat.

I. ORDONANŢE
1. Ordonanță cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019.
2. Ordonanță pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019.
3. Ordonanță pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
4. Ordonanță pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanțării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014-2020.

II. HOTĂRÂRI
1. Hotărâre pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, precum şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Electroenergetic Naţional în ceea ce privește combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020.
2. Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Extindere cimitir militar în cazarma 3430 Bucureşti.
3. Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale „Administraţia Poturilor Maritime” -S.A. Constanța aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
4. Hotărâre pentru aprobarea schimbării denumirii amplasamentului obiectivului de investiţii, situat în municipiul Bucureşti, Bd. Unirii, sectorul 3, din „Esplanada” în „Cartierul pentru Justiţie” şi „proiecte de interes public ale municipiului Bucureşti” precum şi pentru aprobarea programului prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului.
5. Hotărâre privind înscrierea în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Identității Naţionale a bunului imobil „Casa Gănescu”, pentru stabilirea sediului Muzeului Naţional „Constantin Brâncuși”.
6. Hotărâre privind scoaterea din inventarul centralizat a unui imobil aparținând domeniului public al statului, aflat în administrarea Curţii de Conturi, prevăzut în anexa nr. 33 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
7. Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernulu0i nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
8. Hotărâre privind aprobarea desființării Bazei sportive „Complex Sportiv Forex Brașov”, situat în municipiul Brașov, strada Turnului nr. 1.
9. Hotărâre privind aprobarea stemei comunei Râu de Mori, judeţul Hunedoara.
10. Hotărâre privind rechemarea şi numirea unui consul general.
11. Hotărâre privind modificarea şi completarea Anexelor nr. I-V la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare planetelor sau produselor vegetale în România.

***

Luni, 12 august 2019, Guvernul României a publicat lista cu proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din data de 12 august 2019, potrivit unui comunicat.

I. PROIECTE DE ORDONANŢĂ
1. Proiect de Ordonanță cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019.
2. Proiect de Ordonanță pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019.
3. Proiect de Ordonanță pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Proiectul poate fi consultat aici.

II. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. Proiect de Hotărâre pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, precum şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Electroenergetic Naţional în ceea ce privește combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020.
Proiectul poate fi consultat aici.
2. Proiect de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Extindere cimitir militar în cazarma 3430 Bucureşti.
Proiectul poate fi consultat aici.
3. Proiect de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale „Administraţia Poturilor Maritime” -S.A. Constanța aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Proiectul poate fi consultat aici.
4. Proiect de Hotărâre pentru aprobarea schimbării denumirii amplasamentului obiectivului de investiţii, situat în municipiul Bucureşti, Bd. Unirii, sectorul 3, din „Esplanada” în „Cartierul pentru Justiţie” şi „proiecte de interes public ale municipiului Bucureşti” precum şi pentru aprobarea programului prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului.
Proiectul poate fi consultat aici.
5. Proiect de Hotărâre privind înscrierea în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Identității Naţionale a bunului imobil „Casa Gănescu”, pentru stabilirea sediului Muzeului Naţional „Constantin Brâncuși”.
Proiectul poate fi consultat aici.
6. Proiect de Hotărâre privind scoaterea din inventarul centralizat a unui imobil aparținând domeniului public al statului, aflat în administrarea Curţii de Conturi, prevăzut în anexa nr. 33 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Proiectul poate fi consultat aici.
7. Proiect de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernulu0i nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Proiectul poate fi consultat aici.
8. Proiect de Hotărâre privind aprobarea desființării Bazei sportive „Complex Sportiv Forex Brașov”, situat în municipiul Brașov, strada Turnului nr. 1.
Proiectul poate fi consultat aici.
9. Proiect de Hotărâre privind aprobarea stemei comunei Râu de Mori, judeţul Hunedoara.
Proiectul poate fi consultat aici.

III. MEMORANDUMURI
1. Memorandum cu tema: Dizolvarea Companiei Naţionale de Radiocomunicații Navale „Radionav” – S.A. Constanța.
Proiectul poate fi consultat aici.

IV. PUNCTE DE VEDERE
1. Proiecte de Puncte de vedere cu privire la 9 inițiative legislative parlamentare.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate