Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept comercial
CRAZNIC
 
10 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Lituania pendinte la CEDO: Posibilă lipsă imparțialitate judecător ce a fost coleg în facultate cu o parte/bun prieten cu avocatul părții adverse și abținerea lor în cauze anterioare asemănătoare
15.08.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția a doua, CEDO

Cererea nr. 48314/18
Marija KAMINSKIENĖ împotriva Lituaniei
depusă la 8 octombrie 2018 și comunicată la 8 iulie 2019

1. Obiectul cererii (precum este redat de CEDO și tradus de mine repede cu ajutorul lui Google Translate)

Cererea privește independența și imparțialitatea judecătorilor.

Reclamanta este acționară a companiei A. și a avut o dispută cu această societate cu privire la cantitatea și valoarea acțiunilor sale. Un tribunal de arbitraj a respins acțiunea reclamantei împotriva companiei, iar Curtea de Apel a confirmat această decizie.

Reclamanta a formulat mai multe recursuri.

În data de 17 aprilie 2018, un complet de selecție format din trei judecători de la Curtea Supremă a refuzat să accepte pentru examinare primul recurs deoarece nu ridică probleme juridice importante; raportorul și președintele comisiei de selecție a fost judecătorul E.L.

În 25 mai 2018, un complet de selecție format din trei judecători a refuzat să accepte cel de-al doilea recurs formulat de reclamantă pentru aceleași motive; raportorul a fost judecătorul D.Š.

Cel de-al treilea recurs a fost respins ca fiind depus în afara termenului.

Reclamanta se plânge în temeiul articolelor 6§1 și 13 din Convenție că cele două complete de selecție ale Curții Supreme nu au fost independente și imparțiale, deoarece judecătorul E.L. studiase împreună cu directorul companiei A. care era parte în cauză, iar judecătorul D.Š. a fost un prieten apropiat al avocatului care a reprezentat compania A. în aceeași procedură.

Ea susține că ambii judecători și-au recunoscut anterior prejudecățile și s-au recuzat în alte cazuri care implică, respectiv, compania A. și avocatul acesteia.

De asemenea, reclamanta se plânge în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție că tribunalul de arbitraj a fost părtinitor și că decizia sa s-a bazat pe o evaluare inacceptabilă a faptelor și a dreptului intern.

2. Întrebările comunicate părților

Au fost independente și imparțiale completele de selecție ale Curții Supreme care au refuzat să accepte recursurile reclamantei din 17 aprilie și 25 mai 2018, așa cum prevede articolul 6 § 1 din Convenție, având în vedere participarea judecătorului E.L. și, respectiv, a judecătorului D.Š. în aceste complete (a se vedea Dainelienė c. Lituania [Comitet], cererea nr. 23532/14, §§ 43-51, 16 octombrie 2018 și jurisprudența acolo citată)?

Notă MMB: În România nu se oferă acces public la încheierile prin care o instanță admite cererile de abținere – încheieri care să fie neanonimizate. Astfel că, în România, nu vei putea dovedi ceea ce reclamanta dovedește cu ușurință în această speță din Lituania. De ce această opacitate în România? Știe cineva?

3. Jurisprudența CEDO pertinentă invocată de chiar CEDO (Dainelienė c. Lituania [Comitet], cererea nr. 23532/14, §§43-51, 16 octombrie 2018)

43. The Court considers that it is understandable that doubts arose in the applicant’s mind as to the impartiality of Judge V.G., given that his son, M.G., was a prosecutor in the applicant’s case. The Court takes note of the Government’s argument that Lithuania is a small country and that it could happen that protagonists in proceedings are related to judges by blood or other ties (see, in fine, paragraph 34 above; see also, mutatis mutandis, Dorozhko and Pozharskiy v. Estonia, nos. 14659/04 and 16855/04, § 53, 24 April 2008). However, in proceedings originating in an individual application, the Court has to confine itself, as far as possible, to an examination of the concrete case before it (ibid.). Moreover, the Court reiterates that the Contracting States are under an obligation to organise their legal systems so as to ensure compliance with the requirements of Article 6 § 1, impartiality being unquestionably one of the foremost of those requirements. The Court’s task is to determine whether the Contracting States have achieved the result called for by the Convention, not to indicate the particular means to be utilised (see Ramljak v. Croatia, no. 5856/13, § 30, 27 June 2017).
44. The Court considers the following factors to be of importance in assessing the question of whether there was a lack of objective impartiality on the part of Judge V.G.
45. As to the link between Judge V.G. and the prosecutor M.G., the Court notes that they are father and son. The Court considers that in a situation like the present one, firstly, a system allowing to ensure that the judge would not receive a case where his son was involved as prosecutor should exist and, secondly, if the judge nevertheless did receive such a case, he should have verified whether or not his son was involved in the criminal proceedings. However, nothing in the case file shows that such a system existed or that Judge V.G. informed anyone of those circumstances. Moreover, the Court notes that there is no requirement under domestic law to indicate the name of the prosecutor in the appeal on points of law (see paragraph 15 above).
46. As to the involvement of M.G. in the proceedings at issue, the Court notes that he brought the charges against the applicant, and thus played a major part in the proceedings.
47. The Court considers that the fact that such a close relative as the son of a judge adjudicating a criminal case at the final stage of the proceedings had been a prosecutor in the applicant’s case compromised the Supreme Court’s impartiality and laid it open to doubt.
48. Given the importance of appearances, the Court also notes that it is impossible to ascertain the exact influence of Judge V.G. on the issue of whether to accept the applicant’s appeal on points of law. However, it can be observed that Judge V.G. presided over the three-judge selection panel of the Supreme Court, that the applicant therefore had grounds to believe that he had an important role in delivering the decision dismissing her appeal on points of law, and that the impartiality of the Supreme Court could have been open to genuine doubt (see, mutatis mutandis, Ramljak, cited above, § 39, and Morice, cited above, § 89). The Court also notes that the Supreme Court has sixteen judges in its Criminal Division (see paragraph 11 above), and therefore there is no indication that there would have been any practical difficulties in finding a substitute for Judge V.G. among the other judges (see, mutatis mutandis, Ramljak, cited above, § 39).
49. Lastly, the Court notes that the defect in question was not remedied in any way. There was no higher court to appeal to, the Supreme Court being the court of last resort (compare and contrast Ramljak, cited above, § 33). In that connection, the Court reiterates that, in its case-law, it has emphasised the crucial role of cassation proceedings, which form a special stage of the criminal proceedings with potentially decisive consequences for the accused (see paragraph 16 above), as in the present case. Had the case been quashed, it could have been remitted to a lower court for a fresh examination of both the facts and the law (see Morice, cited above, § 88).
50. The foregoing considerations are sufficient to enable the Court to conclude that the composition of the three-judge selection panel of the Supreme Court was not such as to guarantee its impartiality, and that it failed to meet the Convention standard under the objective test.
51. There has therefore been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

*Mulțumesc lui T. C. pentru confirmarea că ar merita să fie publicată această cerere comunicată.

dr. Mihaela Mazilu-Babel


Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 10 de comentarii cu privire la articolul “Lituania pendinte la CEDO: Posibilă lipsă imparțialitate judecător ce a fost coleg în facultate cu o parte/bun prieten cu avocatul părții adverse și abținerea lor în cauze anterioare asemănătoare”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    În România, nu se acordă acces la nimic neanonimizat întrucât se consideră că pricina unui nene e a acelui nene, ca să mai reduc din dimensiunea explicațiilor, mai ales în civil.

    Ba chiar ne-am ”trezit” cu solicitări din partea unei părți care ne cerea să scoatem datele despre litigiul său (date ce cuprind doar numărul de dosar, termenul, obiectul cauzei, identitatea părților și soluția, după ce e pronunțată), de pe portal, cu fostul său angajator, sub cuvânt că așa află despre el date orice alt potențial angajator (poate vine sau trimite pe cineva și prin sala de judecată, la termen, că tot e… publică procedura) și pot fi deduse lucruri ”interesante”.

    Asta după ce s-a făcut un tam-tam substanțial despre cum ar trebui transparentizată justiția (așa a apărut Ecrisul, portalul just.ro etc.), să vadă lumea despre ce e vorba, iar acum ne ”trezim” că împricinații nu prea ar vrea ca… toată lumea să vadă, astfel încât bănuiesc că, într-un viitor nu prea îndepărtat, în afară de număr de dosar și, posibil, termen, nu va fi nimic public accesibil publicului, iar părțile* (și avocații lor) vor primi o parolă de acces ca să poată vedea doar ele alte detalii, inclusiv soluția.

    De abia aștept să văd o mare parte a populației descurcându-se cu… parolele.

    În ceea ce privește cererile de abținere și judecata lor, părțile văd și acum atât conținutul cererii de abținere (care se regăsește în dosar) sau a declarației de abținere consemnată în încheierea de ședință, precum și conținutul încheierii prin care aceasta e respinsă /admisă.

    Pentru restul populației, cred că nu prezintă interes, spre exemplu, ce ginecolog are judecătoarea (a existat o asemenea cerere de abținere, nu e nicio glumă, ginecologul avea o pricină care nimerise fix la ea, cererea a fost… respinsă), iar, dacă doriți să realizați studii, bănuiesc că se poate solicita studierea dosarelor sau a mapelor (dacă nu greșesc – hârțogăria fiind ceea ce detest din tot sufletul, la mare concurență cu prostia muncitoare – încheierile de admitere a cererilor de abținere și de recuzare se țin separat, în mape speciale), cu aprobarea conducerii instanței, cu respectarea obligațiilor de confidențialitate în ceea ce privește datele personale rezultate inerent din cercetare, și cu dovada proiectului științific aflat oficial în derulare.

    Constat că, la traducere, se strecoară veșnica eroare între recuzare și abținere, pe care o regăsesc și în limbajul jurnalistic, dar acolo cu scuza că ei nu au studii juridice.

    Nu aveau cum judecătorii să ”se recuze” în cauze anterioare (ei, în schimb, puteau fi recuzați de către părți), ci puteau să se abțină, probabil în limba engleză nu există atât de clar diferența de nuanță și vor fi folosind același verb.

    • Bună ziua doamna judecător,

      Vă răspund pe rând în ordinea celor avansate de dvs, deși aș fi preferat o altă ordine pentru coerență.

      În primul rând, doar pentru că o parte vă solicita ceva contrar dreptului, nu înseamnă că trebuie să-i dați dreptate sau că ar fi relevantă să o dați exemplu de situație care v-ar opri să fiți la nivelul standardului minim existent în alte state. Ca atare, găsesc irelevant ce solicită o parte în legătură cu al său dosar atunci când discutăm despre opacitatea existentă în sistemul actual al actelor emise de instanțele de judecată în activitatea lor de serviciu public: înfăptuirea Justiției. Judecătorul educă poporul prin raționamentul său persuasiv bazat pe dreptul incident care – în primul rând – solicită existența unui anumit standard minim de transparență pentru că numai așa se poate asigura idealul egalității în fața legii precum e ea interpretată de judecători și, a priori, egalitatea de a sta în fața unor judecători imparțiali – nu invers (exempli gratia: nu e vina mea că judecătorii ar interpreta GDPRul total eronat și contrar jurisprudenței și doctrinei incidente. E însă vina inspecției judiciare. Plus că am avut o instanță care mi-a răspuns la o solicitare de acces la o hotărâre invocându-mi o lege ce nu mai era de mult în ființă – puteți să credeți așa ceva?)

      Apoi, nu înțeleg unde considerați că ar exista o eroare între recuzare și abținere în traducerea realizată de mine. M-ar ajuta să îmi indicați precis. De asemenea, m-ar ajuta dacă mi-ați indica și în celelalte locuri (că se pare că ziceți că e o eroare persistentă). Altfel, nu prea e o critică ce ajută la o mai bună calitate a acestor articole. De buna mea credință sper că nu vă îndoiți.

      În al treilea rând și doar obiter dicta :D, e posibil ca în alte țări, atunci când te-ai abținut, să și fii automat recuzat (de legem) – autorecuzare. De ce e posibil să fie așa, și de ce ar fi logic să fie așa, vă indic următoarele cauze ce sunt acum pendinte chiar împotriva României: aici și aici.

      Și că tot vorbim de cuvinte, o probabilă explicație a lipsei de opacitate acută în alte state poate fi dată de faptul că la ei actele de aprobare a abținerii (presupunând că ar exista această instituție a aprobării abținerii) /recuzare nu se cheamă încheieri, ci hotărâri sau decizii. Și de aceea sunt publice. Magia unui cuvânt.

      PS: Uitai să zic că și în eventualitatea în care o parte – persoană fizică de drept privat (adică nu și persoana juridică)- ar avea dreptate să obțină anonimizarea (și nu ștergerea totală a hotărârii de pe o pagină a unei instanțe), asta nu înseamnă că și un judecător ar avea dreptate să ceară să fie anonimizat în cauzele ce privesc – de exemplu – abținerea lui pentru că o parte din dosar, și pe care este chemat să o judece, îi este chiar ginecolog și speța privește chiar un malpraxis al respectivului ginecolog (o altă posibilă soluție spre a se evita astfel de situații ar fi ca în spețele cu părți ginecolog, ele să se aloce de principiu judecătorilor – bărbați :D). De asemenea, exemplul dvs poartă numele de eroare logică deoarece doar pentru că ceva ar fi absurd în cazuri extreme (observați că speța din Lituania privește informații precum colegi de facultate/buni prieteni cu avocatul – fără ginecolog, :), nu înseamnă că nu poate fi valid de principiu: https://www.logicallyfallacious.com/tools/lp/Bo/LogicalFallacies/30/Appeal-to-Extremes

      Cred că problema în România este că judecătorii – când doresc să se apere – invocă cazuri extreme pentru a transforma o excepție într-o regulă și pentru a susține excepția (opacitatea) pe post de regulă. Ar fi regretabil să chiar fie adevărat dar nu m-ar mira având în vedere câtă logică se predă și cât de mult un jurist este analizat cu privire la capacitatea sa de a argumenta logic o opinie juridică înainte de a prezida peste ceilalți. C est la vie … când avem memorie a priori.

      • Inspecţia judiciară nu poate cenzura hotărâri judecătoreşti deoarece nu este instanţă de control, nu poate verifica legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele „inferioare”.

        • Constituie abateri disciplinare:

          s)utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;
          ş)nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

          și unii ar putea chiar argumenta că s-ar impune – pentru respectarea principiului echivalenței – și în cazul nerespectării jurisprudenței CJUE.

          + t)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

          Art. 99 indice 1
          (1)Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
          (2)Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

          – de exemplu, atunci când interpretezi că se impune anonimizarea și pentru persoane juridice – și-mi invoci GDPRul – e clar neglijență gravă
          – sau, un alt exemplu, atunci când îmi invoci articolul 41 din Carta DFUE într-o hotărâre, ca să-l opui unei autorități administrative din România – iar considerm că avem ditamai neglijența pentru că textul articolului 41 arată clar că se adresează DOAR administrației de la nivelul UE (plus că există ditamai jurisprudență CJUE care tot subliniază asta). Uitați ce zice articolul 41 din Carta DFUE pe care instanțele din România îl invocă în motivări de hotărâri pronunțate în cauze contra autorităților administrative din România:

          Articolul 41

          Dreptul la bună administrare

          (1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

          – sau alt exemplu, când îmi interpretezi CEDO contrar jurisprudenței CEDO stabile și tradusă și în limba română, și mai ales când o faci contrar hotărârilor CEDO pronunțate chiar împotriva României – și faci asta pentru ca tu judecător să înlături de la aplicare o normă de drept național în a mea favoare
          – sau alt exemplu, când îmi invoci CEDO și jurisprudența CEDO (de data asta corectă) pentru a apăra un drept fundamental al statului și deci contra justițiabilului – justițiabil ce e de fapt doar el deținător de drepturi CEDO.

          Mi-aș fi dorit să vă pot contrazice și cu practica Inspecției Judiciare dar nu există acces la ea – pentru că avem, după cum spuneam, maximă opacitate, deși JUDECĂTORII EXERCITĂ UN SERVICIU PUBLIC. Pe de altă parte, această interpretare a mea este susținută de practica din alte state membre UE prin care judecătorii sunt sancționați: exempli gratia: https://citate.juridice.ro/8857/inculparea-judecatorilor-nemti-pentru-pervertirea-premeditata-a-justitiei-nerespectare-hotarari-cedo-si-ale-curtii-constitutionale-federale/

          PS: ați făcut o eroare logică clară (să vă zic cum se cheamă?) atunci când ați considerat că eu aș fi zis că inspecția judiciară poate cenzura hotărâri judecătorești. Eu nu am zis asta. Eu am zis că inspecția judiciară poate sancționa judecătorii care fac abateri disciplinare prin intermediul manierei prin care motivează hotărârile judecătorești. Asta nu înseamnă că respectiva hotărâre judecătorească va fi cenzurată de inspecția judiciară și deci anulată.

          • Să nu confundăm o comisie de disciplină, adică CSM, cu o instanţă de revizuire a sentinţelor judecătoreşti.
            Chiar dacă CSM disciplinează un judecător pentru că a folosit cuvinte deocheate în hotărâre sau spune bazaconii în sentinţe, asta nu înseamnă că hotărârea cu pricina este modificată.
            CSM nu schimbă niciun cuvânt din hotărârile judecătoreşti.
            CSM judecă comportamentul etic judecătorilor, nu sentinţele lor.

            În ce priveşte disciplinarea judecătorilor pentru „nerespectarea deciziilor CC sau ICCJ”, acest lucru este imposibil în sensul că niciun judecător nu poate fi disciplinat pentru decizia dată sau aplicarea/neaplicarea unei norme de lege (în normă de lege se includ şi deciziile obligatorii).

            CSM nu poate hotărî ce fel de lege aplică judecătorii în deliberările lor.

            Exemplele date de tine nu contrazic cu nimic ce am spus.

              • De vreo doi ani încoace ai descoperit erorile logice. Habar nu ai să le spui în româneşte şi tot dai citate sau trimiteri în engleză.
                Pe de altă parte le şi foloseşti alandala, neconvingător.
                Mi-amintesc pe la sfârşitul anilor ’70 mergeam la Cişmigiu şi vedeam flaşnetarul cu un papagal care trăgea bilete dintr-o cutie.
                Exact aşa arunci cu erorile astea logice. Alandala, la nimereală.
                Am văzut că găseşti pete-n soare, nod în papură şi descoperi gaura covrigului în toate comentariile tale.
                Ai spune că după ani şi ani de citit articole aici pe juridice te-ai mai deşteptat.
                Iar mi-aduc aminte de vorbele lui Brâncuşi.
                In urma cu multi ani, Constantin Brancusi, intorcandu-se de la Paris, a spus cu amaraciune: ‘V-am lasat saraci si prosti, v-am gasit si mai saraci si mai prosti!’
                O spun cu amărăciune.

              • Domnule Kurtyan,

                Sa nu punem la suflet. Remarc si eu tot cu amaraciune erorile logice pe care nu inteleg de ce insistati sa le faceti. Stiti ca o dezbatere de idei juridice presarata de erori logice poate conduce la o concluzie valida doar in urma unui noroc chior. Ca atare, chiar nu are rost sa continuam un dialog pornit din cauza faptului ca dvs in mod fals sustineti ca eu as fi zis ceva, pentru ca apoi sa combateti acel ceva ce eu oricum nu am zis si apoi sa sustineti ca ati demonstrat faptul ca ce am zis eu e eronat. E logica de clasa a 9 a.

                https://citate.juridice.ro/7547/acolo-unde-logica-nu-e-nimic-nu-e/

    • Aşa este, în limba engleză judecătorii ” se recuză” sau sunt recuzaţi, ori una şi alta.
      Şi în limba română este perfect acceptabil să spui că un judecător „s-a recuzat” – verb reflexiv cu sensul de „s-a abţinut”, tot aia e.
      Diferenţa dintre „recuzare” şi „abţinere” este o distincţie fără nicio diferenţă pentru justiţiabil, este doar un exemplu de hipercorectitudine a juriştilor cititori de coduri de procedură care vor să-şi etaleze fineţurile juridice.
      Nuanţa este irelevantă chiar pentru jurişti deoarece când spui că „Ionescu s-a recuzat” se înţelege că s-a abţinut iar când spui „Ionescu a fost recuzat” se înţelege clar că a fost recuzat de altcineva.
      Limba română nu se legiferează prin coduri de procedură sau prin legi iar faptul că un avocat sau nejurist spune „s-a recuzat” este perfect acceptabil.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.