ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Cauza Bărbulescu contra României devine cauză de referință în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
21.08.2019 | Andreea SUCIU, Gabriela ION

 
SMARTBILL
Andreea Suciu

Andreea Suciu

Gabriela Ion

Gabriela Ion

1. Rezumat:

Cauza Bărbulescu contra României este o cauză de referință în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului („Curtea”), aceasta stabilind limitele de intruziune ale angajatorului în viața privată a angajatului, prin interpretările oferite de Curte noțiunilor de viață privată și corespondență.

Într-o cauză recentă, George Garamukanwa contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea a declarat cererea reclamantului inadmisibilă, bazându-se, printre altele, pe considerentele statuate în Cauza Bărbulescu contra României.

2. Dispoziții legale

Conform articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului („CEDO”), orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept este posibil doar în măsura în care acest drept este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

3. Situație de fapt în Cererea nr. 70573/17 George Garamukanwa contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Domnul George Garamukanwa („Reclamantul”), cetățean de naționalitate britanică, a fost angajat în cadrul Serviciului Național de Sănătate („Angajatorul”) în calitate de Director clinic, fiind concediat pe motivul abaterilor disciplinare săvârșite în luna decembrie a anului 2013.

Reclamantul a avut o relație personală cu angajata L.M. în perioada iunie 2012 – aprilie 2013. Ulterior încetării relației dintre aceștia, Reclamantul a început să o urmărească și să o hărțuiască pe L.M. și pe persoana cu care Reclamantul credea că L.M. a început o altă relație. În aprilie 2013 L.M. a formulat plângere împotriva Reclamantului susținând că acesta o urmărește și o hărțuiește. În cadrul anchetei, poliția a găsit pe telefonul reclamantului fotografii ce conțineau date privind adresa de domiciliu a angajatei L.M., precum și o foaie de hârtie care conținea detalii ale adresei de e-mail de pe care se trimiteau e-mailuri anonime către L.M.

Pe data de 24 aprilie 2013, Reclamantul a fost reținut, dar nu au fost aduse acuzații împotriva sa.

Poliția a predat Angajatorului materialele probatorii obținute în cadrul anchetei, inclusiv telefonul Reclamantului, pentru ca acesta să constate dacă Reclamantul a săvârșit vreo abatere disciplinară.

Bazându-se pe probele conținute de telefonul Reclamantului, Angajatorul a conchis că există probe suficiente pentru a considera că Reclamantul fusese cel care trimisese cel puțin o parte dintre e-mailurile anonime.

Cu ocazia ascultării sale în cadrul investigației, Reclamantul nu a contestat niciuna dintre comunicările aduse ca probe în contra comportamentului său, acesta chiar oferind comisiei de disciplină, în mod voluntar, comunicări private cu L.M.

În urma investigației interne, Angajatorul a emis o decizie de concediere bazată inclusiv pe probatoriul obținut de la poliție și pe comunicările private prezentate comisiei de către Reclamant.

Reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată susținând, printre altele, că a fost concediat în mod nelegal și că a fost discriminat pe bază de rasă. De asemenea, acesta a susținut că Angajatorul a emis decizia de concediere cu încălcarea dreptului la viață privată întrucât aceasta s-a bazat pe materiale private și personale.

Instanțele naționale au înțeles să respingă solicitările Reclamantului motivând, printre altele, că mesajele personale și e-mailurile transmise către L.M. cuprindeau și aspecte legate de locul de muncă, orice ingerință în viața privată a acestuia fiind justificată prin raportare la necesitatea Angajatorului de a proteja sănătatea și bunăstarea altor angajați.

Considerând că soluțiile pronunțate de instanțele naționale sunt netemeinice și nelegale, Reclamantul s-a adresat Curții, solicitându-i să constate că Angajatorul a emis decizia de concediere cu încălcarea dreptului său la viață privată.

4. Soluția Curții

Curtea a respins cererea Reclamantului ca inadmisibilă, considerând că aceasta este incompatibilă rationae materie cu dispozițiile CEDO.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a analizat defalcat probatoriul care a stat la baza emiterii deciziei de concediere.

Astfel, au fost analizate pe de-o parte fotografiile private stocate pe dispozitivul predat de poliție Angajatorului, considerând că ar putea intra sub incidența noțiunii de viață privată, iar pe de altă parte e-mailurile și mesajele transmise celorlalți angajați considerând că ar putea intra sub incidența noțiunii de corespondență, astfel cum s-a statuat și în cauza Bărbulescu contra României

De asemenea, Curtea a analizat dacă, raportat la situația de fapt dedusă judecății, Reclamantul putea avea așteptarea rezonabilă de respectare a confidențialității materialelor utilizate ca probe pentru emiterea deciziei de concediere de către Angajator, aspect analizat și în cauza Bărbulescu contra României.

Curtea a constatat că anumite e-mailuri au fost transmise de către Reclamant de pe adresa de e-mail furnizată de Angajator, iar altele de pe o adresă de e-mail personală.

Astfel, Curtea apreciază că e-mailurile transmise de către Reclamant de pe adresa pusă la dispoziție de Angajator nu intră în sfera de aplicare a noțiunii de viață privată, deoarece cuprind și aspecte legate de locul de muncă.

Cât privește e-mailurile transmise de către Reclamant de pe adresa de e-mail personală, Curtea reține că, deși Reclamantul nu a putut avea o așteptare rezonabilă de încălcare a confidențialității în ceea ce privește materialele obținute din dispozitivul predat de poliție Angajatorului, totuși Reclamantul a putut conștientiza că există posibilitatea ca o parte din aceste materiale să-și piardă confidențialitatea în raport cu Angajatorul.

Curtea conchide în acest sens, raportându-se la faptul că, începând cu data de 21 iunie 2012, Reclamantul a fost informat de către unul dintre managerii Angajatorului cu privire la faptul că acesta are un comportament neadecvat față de L.M.

Mai mult decât atât, Curtea constată că pe durata desfășurării procedurii disciplinare, Reclamantul nu a contestat utilizarea materialului din dispozitiv și nici altă comunicare privată. Dimpotrivă, acesta a oferit voluntar comisiei de disciplină o comunicare privată dintre el și L.M (mesaje de Whatsapp de natură intimă), astfel că așteptarea rezonabilă de respectare a confidențialității acestor materiale a dispărut.

5. Diferență față de Cauza Bărbulescu contra României

Deși Curtea face referire în motivarea sa în repetate rânduri la cele statuate în cauza Bărbulescu contra României, totuși, putem identifica anumite diferențe între cele două cauze, respectiv:

1. În cauza Bărbulescu, angajatului i-a fost adusă la cunoștință, ulterior perioadei în care a fost monitorizat, faptul că a fost monitorizat contul său de Yahoo Messenger, înregistrările efectuate ducând la concluzia că acesta a folosit contul și în interes personal. Prin urmare, acesta nu a putut fi în mod rezonabil conștient de existența unei monitorizări asupra contului său de Yahoo Messenger.

În cauza recent soluționată, Curtea reține că, deși Reclamantului nu i-a fost adusă la cunoștință o eventuală monitorizare, totuși acesta putea fi în mod rezonabil conștient că ar putea exista o dezvăluire a comunicărilor sale private, începând cu data la care acesta a fost informat despre acuzațiile de hărțuire de către managerul instituției la care era angajat.

2. În cauza Bărbulescu, angajatul a fost concediat pe motivul că nu a respectat dispozițiile Regulamentului Intern, decizia de concediere fiind bazată exclusiv pe probatoriul angajatorului (monitorizarea conversațiilor salariatului).

În cauza recent soluționată, decizia de concediere s-a bazat pe probatoriul Angajatorului, pe informațiile conținute de telefonul Reclamantului predat de către poliție Angajatorului, precum și pe comunicările furnizate în mod voluntar de către Reclamant.

3. În cauza Bărbulescu, prima instanță națională a respins cererea formulată de salariat, motivând că salariatul a fost informat cu privire la regulile interne ale angajatorului și la faptul că îi era interzis să folosească în scopuri personale contul de Yahoo. Nemulțumit de soluția primei instanțe, acesta a formulat apel împotriva hotărârii, susținând că anumite e-mailuri de pe cont intrau în sfera noțiunii de viață privată. Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe precizând că angajatorul a avut un comportament rezonabil, monitorizarea comunicațiilor salariaților fiind singura metodă de a stabili dacă a fost săvârșită o abatere disciplinară.

În cauza recent soluționată, Reclamantul, fiind nemulțumit de soluția primei instanțe, a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului, susținând că aceasta este netemeinică întrucât Tribunalul își întemeiază hotărârea pe probe obținute atât din telefonul acestuia cât și din e-mailurile anonime trimise către adresele de e-mail ale colegilor de muncă. Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, precizând că nu prezintă relevanță de unde au fost obținute probele pe care se întemeiază Tribunalul, întrucât Reclamantul putea avea o așteptare rezonabilă cu privire la divulgarea datelor de la momentul la care LM s-a plâns că se simte hărțuită, indiferent dacă acestea erau obținute din telefonul său sau din e-mailurile anonime transmise către colegii de muncă.

4. În ambele cauze, Curtea a analizat așteptarea rezonabilă a confidențialității pe care salariații o aveau în comunicările lor statuând:

– În cauza Bărbulescu, că mesajele pur private pe subiecte foarte intime precum sănătatea și viața sexuală a reclamantului purtate cu logodnica și fratele său au fost monitorizate de către angajator. În prima instanță, Curtea a susținut că monitorizarea a fost justificată prin scop, fiind proporțională, având în vedere că angajatorul a examinat doar conversațiile de pe Yahoo Messenger, nu și alte date iar salariatul nu a explicat într-un mod convingător de ce a folosit contul de Yahoo în scopuri personale. La a doua analiză a cauzei, Marea Cameră răstoarnă decizia Curții din iunie 2016, constatând că angajatul a putut avea o așteptare rezonabilă de respectare a confidențialității, întrucât angajatorul nu a informat angajatul în avans despre eventualitatea unei monitorizări, respectiv nu a informat angajatul despre natura și extinderea monitorizării și despre gradul de intruziune in viața privată a acestuia.

– În cauza recentă, că e-mailurile transmise cuprind inclusiv aspecte de muncă, nu doar legate de viața privată, acestea neputând fi catalogate ca intrând în sfera noțiunii de viață privată. Angajatul nu a putut avea o așteptare rezonabilă de respectare a confidențialității materialelor obținute din dispozitivul predat de poliție Angajatorului, întrucât Curtea consideră că acesta a fost informat cu privire la acuzațiile de hărțuire pe care L.M. i le-a adus încă de la data la care acesta a fost informat de către unul dintre managerii Angajatorului cu privire la faptul că acesta are un comportament neadecvat față de L.M. Mai mult decât atât, cu ocazia procedurii disciplinare, acesta nu a contestat nicio dovadă adusă împotriva sa de către Angajator, ci, din contră, acesta a oferit comisiei de disciplină o comunicare privată cu L.M.

5. În Cauza Bărbulescu s-au reținut inclusiv aspecte legate de prelucrarea datelor cu caracter personal. Este de remarcat Opinia separată a judecătorului Pinto de Albuquerque în decizia Curții din iunie 2016, care este de acord cu raționamentul completului, dar nu este de acord cu concluzia la care completul de judecată a ajuns cu privire la art. 8 din CEDO. Astfel, în opinia sa, sancțiunea disciplinară a angajatului este rezultatul unei ingerințe în dreptul la viață privată a salariatului, decizia de concediere fiind adoptată în baza unei măsuri ad-hoc de monitorizare a internetului de către angajator.

Acesta se axează preponderent pe respectarea dispozițiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și pe faptul că la nivel intern nu exista o politică specială de folosire a internetului la locul de muncă.

Ulterior, acest punct de vedere a fost susținut și de Marea Cameră prin hotărârea sa din 5 septembrie 2017.

În cauza recent soluționată, deși este vorba despre un dispozitiv al angajatului predat de poliție Angajatorului care conține date cu caracter personal, nu se face nicio trimitere la dispozițiile prevăzute de legislația privind protecția datelor cu caracter personal.

6. Aspecte finale

În cauza George Garamukanwa, în măsura învestirii sale cu o astfel de solicitare, Curtea ar fi putut analiza încălcarea dreptului de proprietate reglementat de articolului 1 din Protocolul adiţional la CEDO.

Încălcarea acestui drept s-ar fi analizat prin raportare la împrejurarea că telefonul Reclamantului, obiect ce a servit ca mijloc de probă în ancheta penală, nu a fost restituit de către organele de poliție acestuia la finalizarea anchetei, ci a fost predat Angajatorului.

În Romania, Codul de Procedură Penală prevede în mod expres obligativitatea restituirii obiectelor care servesc drept mijloc de probă și care nu sunt supuse confiscării  persoanei căreia îi aparțin, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului dacă nu duce la stânjenirea aflării adevărului. Încălcarea acestei proceduri ar putea genera chiar antrenarea răspunderii penale a organului de anchetă care nu-și îndeplinește corespunzător atribuțiile de serviciu.

Av. Andreea Suciu, Managing Partner
Suciu | The Employment Law Firm

Av. Gabriela Ion, Associate
Suciu | The Employment Law Firm


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Cauza Bărbulescu contra României devine cauză de referință în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”

  1. Constantin SAMFIRA spune:

    Ori Dvs. v-ati oprit (in analiza cazului Barbulescu) la lectura hotararii primei camere (ma rog, a patra), ori nu v-ati exprimat clar, ori imi scapa ceva.
    Nu inteleg concluzia ca „monitorizarea a fost justificată prin scop, fiind proporțională”, de vreme ce Marea Camera a spus tocmai contrariul, ca instantele romane nu au indicat motivul care sa fi justificat monitorizarea si nu au analizat daca alte metode, mai putin invazive, ar fi fost adecvate.

    • Eu nu gasesc in articol citatul cu proportionalitatea, dar observ, intr-adevar, ca se trimite la Opinia judecatorului portughez care nu fusese de acord cu rationamentul Curtii, aspect care a existat doar in ceea ce priveste hotararea de Camera (anulata de hotararea Marii Camere). Ca atare, sunt sanse mari sa aveti dreptate.

      Stiti ce mai e interesant cu privire la aceasta cauza?
      Faptul ca avem nr egal de judecatori pentru incalcare, si numar egal de judecatori impotriva incalcarii Conventiei.
      Daca numarati judecatorii pro din hotararea de Camera (ce erau in minoritate) cu judecatorii pro incalcare din hotararea de Mare Camera (ce au fost in majoritate) veti constata ca aveti un nr egal cu nr de judecatori contra din hotararea de Camera (ce erau in majoritate) si judecatorii contra incalcare din hotararea de Mare Camera. Si cum CEDO a zis ca nu e nicio diferenta intre o hotarare de camera devenita definitiva si o hotarare de mare camera cand vine vorba de forta juridica … (desi doctrina tot insista, si instantele de contencios constitutional tot asa) … si cum – de asemenea – nu e nicio diferenta intre cine poate fi in complet de Camera si cine poate fi in complet de Mare Camera (ma refer ca vechime sau orice alta diferentiere de ordin calitativ) … veti ajunge la niste concluzii interesante sau cel putin amuzante.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.