ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Scurte considerații despre nerespectarea distanțelor dintre clădirile situate pe aceeași parcelă
22.08.2019 | Sergiu Romeo MUREȘAN


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Sergiu Romeo Mureșan

Sergiu Romeo Mureșan

Am hotarat sa tratez acest subiect, avand in vedere actualitatea acestuia in materia litigiilor de urbanism si lipsa unei analize cu privire la distantele reglementate in Planurile Urbanistice Generale a Municipiilor din tara noastra.

Fiecare unitate administrativa locala, la realizarea Planului Urbanistic General, impune un set de distante minime obligatorii intre imobile, fara insa a motiva necesitatea acestor retrageri si ce anume se incearca a preveni sau proteja prin aceste retrageri.

Mentionez ca la realizarea unui Plan Urbanistic General si a Regulamentului Local de Urbanism aferent, trebuie avute in vedere Ghidurile Metodologice de realizare si Normativele care urmaresc protejarea cetatenilor si a societatii.

Legea 350/2001, Legea 50/1991, HG 525/1996, Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119 din 4 februarie 2014, Normativul P 118/3-2015 Securitatea la incendiu a constructiilor, sunt o parte din legile/normativele si ordinele care stau la baza unui Regulament Local de Urbanism.

Studiind in detaliu Normativul P118/3-2015, am realizat ca acesta reglementeaza in principal retragerile minime dintre cladiri si totodata am identificat ca distantele impuse in Regulamentul Local de Urbanism pot fi incalcate daca se respecta dispozitiile respectivului normativ.

Incalcarea distantelor dintre cladiri, impusa intr-o zona de catre Regulamentul local de Urbanism, se poate realiza prin doua acte administrative: (i) Planul Urbanistic Zonal, act administrativ normativ, prin care se modifica o zona din Planul Urbanistic General al Municipiului; (ii) Autorizatia de construire, act administrativ individual.

Ambele acte administrative de mai sus pot fi emise in conditii de legalitate si in situatia in care imobilele care urmeaza a fi construite incalca distantele impuse de PUG si RLU intre cladiri.

Distanta intre imobile in materie de urbanism se reglementeaza in RLU, cu scopul de a preintampina viitoare eventuale prejudicii, care pot fi cauzate prin umbrire sau incendii.

A se avea in vedere ca Legea 350/2001 si Legea 50/1991 nu au prevederi prin care sa se stabileasca distantele dintre imobile, in functie de tipul de cladire, inaltime, functionalitate sau orice alt element technic, care sa stabileasca un algoritm al distantelor.

Din acest motiv, in litigiile de urbanism, sectiile de contencios au o practica diferita, neunitara, iar in situatiile in care imobilul invecinat nu este afectat prin umbrire, nu sunt identificate conditii de nelegalitate ale actului administrativ atacat.

Cu alte cuvinte, instanta nu are la ce se raporta in situatia in care mai multe imobile contruite in temeiul unui PUZ pe aceeasi parcela incalca distantele impuse de RLU in PUG dintre ele, fara a putea identifica daca actul administrativ este emis in conditii de legalitate.

Aceasta neclaritate se datoreaza lipsei unei legislatii clare in urbanism care sa acopere aproape toate elementele de urbanism, iar in subsidiar dinamicii litigiilor de urbanism din ultimii ani, care devin tot mai complexe si complicate, din dorinta reclamantilor de a anula prin orice mod actul administrativ atacat.

Opinez ca in materie de urbanism, conditiile impuse de documentatiile superioare PUG si RLU nu trebuie sa fie rigide, deoarece limitele/retragerile sunt reglementate de Normative care au in vedere protectia cetatenilor.

Astfel, in cazul in care se adopta o documentatie de urbanism PUZ, care incalca distantele dintre imobile reglementate prin Regulamentul Local de Urbanism, trebuie analizat daca incalcarea acestor distante respecta Normativele care privesc securitatea si protectia sociala si a cetatenilor.

Consider ca in aceasta situatie, de incalcare a distantelor dintre imobile, trebuie analizat daca incalcarea distantei provoaca prejudicii determinate si cuantificabile, respectiv daca pot fi identificate prejudicii sau pericole viitoare prin nerespectarea Normativelor de protectie a cetatenilor.

I. In situatia existentei unui prejudiciu cert, determinat si cuantificabil, daca rezulta ca administratia publica si beneficiarul au incalcat Normativul securitatii la incendii, opinez ca actul administrativ trebuie anulat.

II. In situatia in care incalcarea distantelor nu provoaca prejudicii certe, determinate si cuantificabile, actiunea trebuie respinsa, daca paratii probeaza ca la emiterea actului administrativ s-a respectat Normativul P 118/3-2015, singurul normativ relevant cu privire la distantele dintre cladiri.

Raportat la cele de mai sus, apreciez ca rolul instantelor judecatoresti este de a verifica daca autoritatea publica la emiterea/adoptarea unui Plan Urbanistic Zonal sau a unei Autorizatii de Construire, verifica si respecta distanta minima obligatorie de 6 m intre imobile, cu scopul de a preintampina raspandirea incendiilor intre cladiri.

Obligativitatea respectarii unor distante minime intre imobile, are ca scop prevenirea unor pagube sau incidente viitoare, corelativ cu protectia viitorilor proprietari impotriva incendiilor si umbririlor cauzate de cladirile invecinate.

Orice reglementare impusa in Regulamentul Local de Urbanism trebuie preluata din Regulamentul General de Urbanism HG 525/1996, din Ghidurile Metodologice de realizare a Planului Urbanistic General, a Regulamentului Local de Urbanism, din Normativele si Ordinele care urmaresc protectia cetatenilor.

Referitor la cele de mai sus, in urma unei analize a tuturor ghidurilor, normativelor si altor acte care fac parte din Regulamentul Local de Urbanism, opinez ca nici o reglementare urbanistica nu poate fi fixa si rigida, fara a se analiza coroborat cu textul de unde aceasta a fost preluata si analiza a ceea ce urmareste sa protejeze.

Societatea si legislatia evalueaza datorita dinamicii dezvoltarii urbanistice, motiv pentru care sunt de parere ca in materie de urbanism trebuie analizata fiecare limitare, de unde a fost preluata de catre realizatorul Planului Urbanistic General si a Regulamentului de Urbanism aferent.

Problema analizata este de noutate, parerile si interpretarile fiind personale, rezultand din lecturarea si analizarea legislatiei si actelor incidente in aceasta materie.

Sergiu Romeo Mureșan

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate