Probleme practice privind schimbarea încadrării juridice
5 septembrie 2019 | Norel NEAGU
Norel Neagu
1. Schimbarea încadrării juridice – noțiune și cadru legal
Noțiunea de ”încadrare juridică” nu este definită de legiuitor, aceasta fiind considerată, în literatura de specialitate, ca reprezentând operațiunea de stabilire a concordanței între starea de fapt și normele juridice aplicabile privind incriminarea, precum și dispozițiile generale aplicabile pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorului (dispoziții din partea specială a codului penal ori din legi speciale cu dispoziții penale, dar și dispoziții din partea generală a codului penal referitoare la tentativă, participație, pluralitate de infracțiuni, circumstanțe atenuante sau agravante etc.).
Schimbarea de încadrare juridică este necesară fie atunci când a fost realizată o greșită apreciere inițială a încadrării, fie atunci când intervin sau se descoperă ulterior împrejurări care conduc la reținerea unei încadrări juridice diferite față de cea inițială.
Sediul materiei schimbării încadrării juridice se regăsește în dispozițiile art. 49, 311, 377 și 386 C.pr.pen.
2. Momentul schimbării încadrării juridice
Două decizii ale Curții Constituționale reglementează momentul cel mai avansat la care poate fi schimbată încadrarea juridică.
Prima decizie (Decizia Curții Constituționale nr. 90/2017[1]) vizează urmărirea penală, stabilind că inculpatului îi sunt afectate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil dacă nu este informat în cel mai scurt timp cu privire la noua încadrare juridică (în cazul schimbării acesteia), fiind menținut în eroare cu privire la noua natură a acuzației în materie penală până la comunicarea rechizitoriului. Rezultă din decizia Curții Constituționale obligația organului judiciar de a aduce de îndată la cunoștință schimbarea de încadrare juridică suspectului sau inculpatului, pentru respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.
Motivația este similară în stabilirea momentului informării inculpatului sau celorlalte părți cu privire la schimbarea încadrării juridice în cursul judecății. Prin decizia nr. 250/2019[2], Curtea Constituțională a stabilit că ”punerea în discuția părților a noii încadrări juridice și informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) C. pr. pen., are semnificația unei simple menționări a posibilității teoretice ca instanța să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce privește încadrarea infracțiunii, […], insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare și pentru menținerea caracterului echitabil al procedurii” (par. 40).
Curtea Constituțională stabilește în consecință că ”schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare să se realizeze de către instanța de judecată prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice a faptei, însă anterior soluționării fondului cauzei” (par. 46).
În final, Curtea stabilește că pronunțarea cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare trebuie realizată printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. Aceasta semnifică în primul rând că instanța trebuie să se pronunțe asupra schimbării de încadrare juridică (indiferent dacă admite sau respinge schimbarea de încadrare), iar în al doilea rând că pronunțarea (nu neapărat hotărârea în care se regăsește) trebuie să fie anterioară dezbaterilor asupra fondului cauzei (pentru respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, părțile trebuie să cunoască natura și întinderea acuzației atât cu privire la baza factuală, cât și cu privire la cea juridică a învinuirii care li se aduce – par. 19).
Mai mult, instanța de contencios constituțional afirmă că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că în cazul încălcării acestor prevederi, se aduce atingere dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil chiar dacă schimbarea de încadrare juridică este favorabilă inculpatului: ”deși schimbarea încadrării juridice… i-a fost favorabilă reclamantului…, instanța europeană a considerat că s-a adus atingere dreptului reclamantului de a fi informat în mod detaliat cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa, precum și dreptului său de a dispune de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale” (par. 29).
3. Schimbarea încadrării juridice și schimbarea calificării faptei
Art. 49 C. pr. pen. face referire la schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă (alin. 2), diferențiind-o de schimbarea încadrării juridice [menționată în alin. (1)]. Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă are aplicabilitate în procesul penal prin incidența legii penale mai favorabile. Aceasta este o problemă de fond, iar nu de schimbare a încadrării juridice, astfel că problemele de stabilire a legii penale mai favorabile și schimbare a calificării faptei aparțin etapei dezbaterilor, neintrând sub incidența dispozițiilor Deciziei nr. 250/2019 a Curții Constituționale. Totuși, există ipoteze în care schimbarea calificării faptei datorită intervenției unei legi noi (indiferent dacă schimbarea calificării are loc din prevederile vechii legi în cele ale legii noi sau invers) presupune intervenția în noua calificare a unor instituții care nu existau în calificarea anterioară (spre exemplu, incidența unității sau pluralității de infracțiuni, schimbarea formei de participație, reținerea sau dispariția unor circumstanțe atenuante sau agravante), situație în care nu mai vorbim de o schimbare a calificării pură și simplă, ci și de o schimbare a încadrării juridice, aspect care este de natură să atragă incidența momentului final la care instanța trebuie să se pronunțe cu privire la schimbarea încadrării juridice: până la începerea dezbaterilor.
4. Schimbarea încadrării juridice și schimbarea obiectului și limitelor judecății
Potrivit Deciziei nr. 250/2019 (par. 24), ”necesitatea schimbării încadrării juridice poate fi determinată fie de o greșită apreciere inițială a încadrării, fie de intervenirea sau descoperirea ulterioară a unor împrejurări care conduc la reținerea unei încadrări juridice diferite față de cea inițială”.
Dacă primul motiv al schimbării încadrării juridice nu prezintă probleme deosebite (fapta este corect descrisă, dar încadrarea juridică dată este greșită), cel de-al doilea motiv, al descoperirii ulterioare a unor împrejurări, ori intervenirea ulterioară a acestora, ridică problema schimbării obiectului și limitelor judecății. În faza de urmărire penală o astfel de problemă nu există, art. 311 C. pr. pen. permițând atât extinderea urmăririi penale, cât și schimbarea încadrării juridice. În schimb, în faza judecății, art. 371 C. pr. pen. limitează judecata la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare al instanței, astfel că descoperirea unor împrejurări ulterioare, nedescrise în actul de sesizare, care duc la o descriere diferită a faptei indicate în actul de sesizare (cu consecința unei încadrări juridice diferite) reprezintă o veritabilă extindere a judecății la alte fapte, neindicate în actul de sesizare, interzisă de noua legislație procesual penală. Singura ipoteză în care ar fi permisă o astfel de schimbare a încadrării juridice, prin descoperirea ori intervenirea ulterioară a unor împrejurări, ar fi în cazul în care aceasta ar fi mai favorabilă inculpatului.
5. Schimbarea încadrării juridice și posibilitatea amânării cauzei
Decizia nr. 250/2019 obligă instanța să se pronunțe prin hotărâri diferite asupra schimbării încadrării juridice și asupra fondului cauzei. Aceasta a determinat în practică numeroase solicitări de schimbare a încadrării juridice, din care unele au fost formulate prin exercitarea abuzivă a dreptului la apărare, în scopul tergiversării cauzei.
Potrivit art. 386 C. pr. pen., instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Însă, dispozițiile legale nu obligă instanța să acorde un nou termen pentru exercitarea dreptului la apărare al părților, instanța putând aprecia (cum de altfel s-a și întâmplat în practica judiciară) că există suficient timp prin lăsarea cauzei mai la urmă pentru a se putea pune concluzii în ședința respectivă pe cererile de schimbare a încadrării juridice, instanța pronunțându-se pe loc asupra schimbării de încadrare și trecând în aceeași ședință la dezbaterea fondului. Deci, concluziile asupra schimbării de încadrare juridică și dezbaterea fondului nu este obligatoriu să se petreacă în ședințe diferite, legislația actuală (în interpretarea Curții Constituționale) impunând numai ca pronunțarea asupra schimbării de încadrare juridică să se facă înaintea dezbaterilor asupra fondului cauzei, pentru respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, astfel că atât schimbarea de încadrare juridică cât și concluziile asupra fondului pot fi dezbătute în aceeași ședință, rămânând la latitudinea instanței să stabilească, de la caz la caz, dacă intervalul de timp între cele două momente este suficient pentru respectarea dreptului la apărare.
6. Schimbarea încadrării juridice și antepronunțarea
Principalul motiv pentru care, până la Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019, instanțele de judecată, în majoritate, dispuneau asupra schimbării de încadrare juridică prin hotărârea asupra fondului cauzei, se datora evitării antepronunțării (par. 33). S-a dat exemplul schimbării încadrării juridice în apel, care presupune în mod obligatoriu desființarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la acțiunea penală, care vizează și schimbarea de încadrare juridică, o astfel de operațiune neputându-se realiza printr-o încheiere de ședință separată, ci doar prin decizia pronunțată asupra apelului[3]. Problemele privind schimbarea de încadrare juridică și antepronunțarea sunt diverse și dificile, de multe ori presupunând analiza fiabilității probelor și prefigurând soluția asupra fondului. Curtea Constituțională le-a analizat însă global și de principiu, arătând că ”schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare este o problemă procedurală, ce nu privește soluționarea nemijlocită a cauzei… Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei decizii… Schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare al instanței, prin încheiere pronunțată înainte de soluționarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată” (par. 45). De asemenea, Curtea a mai arătat că ”orice hotărâre adoptată se fundamentează pe aprecierea probelor existente în cauză. Cu acest prilej, instanța nu își exprimă părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, […], ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflării adevărului. Schimbarea încadrării juridice apare ca necesară tocmai pentru a se asigura o soluționare corectă a cauzei, în cadrul unui proces echitabil” (par. 45).
Consider că abordarea generală nu este suficientă pentru toate situațiile particulare care pot apărea, astfel că este posibil ca în practică să apară imposibilitatea pronunțării asupra schimbării de încadrare juridică anterioară deliberării fără o antepronunțare.
7. Remedii procesuale în cazul nerespectării momentului schimbării încadrării juridice
În cazul în care pronunțarea asupra schimbării de încadrare juridică se face prin hotărârea primei instanțe care soluționează fondul cauzei, soluția procesuală corectă este desființarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a asigura o corectă apărare și un dublu grad de jurisdicție (mai puțin în cazul în care schimbarea de încadrare juridică este favorabilă inculpatului și nu influențează soluția asupra fondului). În schimb, dacă pronunțarea asupra schimbării de încadrare juridică se face prin hotărârea instanței de apel care soluționează fondul cauzei, nu există vreo cale extraordinară de atac care să ofere posibilitatea respectării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil (există posibilitatea unei plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau a promovării unui recurs în casație bazat pe aplicarea directă a Convenției, dar din cunoștințele mele nu a fost admis nici un astfel de recurs până în prezent).
[1] Curtea Constituțională, dec. nr. 90/2017, publicată în M.Of. nr. 291 din 25 aprilie 2017.
[2] Curtea Constituțională, dec. nr. 250/2019, publicată în M.Of. nr. 500 din 20 iunie 2019.
[3] Un alt exemplu, întâlnit în practica judiciară recentă, a fost acela al unui inculpat trimis în judecată pentru o infracțiune de abuz în serviciu în formă continuată constând în 12 acte materiale (unul în calitate de autor, celelalte 11 în calitate de instigator). Instanța, prin hotărârea asupra fondului, a achitat cei 11 autori pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală (soluția trebuind să fie identică și pentru instigator, care rămâne astfel cu un singur act de executare al infracțiunii de abuz în serviciu pentru care este și condamnat). În această situație însă, instanța nu poate schimba încadrarea juridică prin încheiere separată înaintea dezbaterilor în fond, întrucât se va antepronunța cu privire la soluția pe care o va adopta în cauză. Schimbarea încadrării juridice în apel (privind renunțarea la reținerea infracțiunii continuate) de asemenea nu este posibilă înaintea deliberării, o astfel de soluție prefigurând achitarea sau condamnarea autorilor presupuși ai infracțiunii de abuz în serviciu trimiși în judecată în cauză.
Avocat conf. univ. dr. Norel Neagu
HOTCA & ASOCIAŢII
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Probleme practice privind schimbarea încadrării juridice”, ediția 288, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
