ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
19 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre recentele modificări ale Legii nr. 31/1990 privind societățile, făcute prin Legea nr. 129/2019 și Legea nr. 162/2019 sau „de-a râsul-plânsul”
09.09.2019 | Ioana Laura APOSTU DUMBA, Dumitru DUMBA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Ioana Laura Apostu Dumba

Ioana Laura Apostu Dumba

Dumitru Dumba

Dumitru Dumba

După ce în luna iulie 2019, Legea nr. 31/1990 privind societățile[1], republicată[2], cu modificările și completările ulterioare, a fost modificată și completată prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative[3], la circa două săptămâni a făcut obiectul celui de al 42-lea eveniment legislativ[4] de la intrarea sa în vigoare, prin Legea nr. 162/2019 pentru modificarea alin. (2) al articolului 6 din Legea societatilor nr. 31/1990[5].

Obișnuiți cu „instabilitatea” sistemului legislativ național, în general, dar și cu cea a actelor normative care reglementează mediul de afaceri, în particular, poate că modificările și completările survenite prin cele două legi nu ne-ar fi surprins atât de mult, dacă nu am fi constatat contradictorialitatea flagrantă de rațiune pentru adoptarea lor[6], dar și vicii evidente de reglementare.

I. Cu privire la modificările și completările aduse Legii nr. 31/1990 privind societățile, prin Legea nr. 129/2019

Legea nr. 129/2019 este de fapt și de drept o transpunere în legislația națională a Directivei 2015/849/UE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei[7], denumită în continuare „Directiva”, și instituie un complex de mijloace și măsuri pentru prevenirea spălării de bani, finanțării terorismului și criminalității organizate, introducând chiar noțiuni noi pentru legislația românească.

Una dintre aceste noțiuni o constituie cea a „beneficiarului real”, dându-i în art. 3 pct. 6 un înțeles complex, în funcție de domeniul vizat: a) domeniul „entităților corporative”[8]; b) domeniul fiduciilor[9] și c) domeniul „fundațiilor[10] și al construcțiilor juridice similare fiduciilor.

O a doua astfel de noțiune o constituie registrul central al beneficiarilor reali[11].

Directiva instituie obligații[12], dar face și recomandări[13] statelor membre ale Uniunii.

Legea nr. 129/2019 preia și chiar dezvoltă dispozițiile directivei[14].

Scopul declarat al modificărilor și completărilor legislative în materie, rezultă din Considerentul 14 al preambulului Directivei, preluat de pct. 2 lit. b din Expunerea de motive a Legii nr. 129/1990[15], denumită în continuare „Expunerea”: „deținerea unor informații corecte și actualizate privind beneficiarul real al unei societăți este un factor cheie în depistarea infractorilor, care, altfel, și-ar putea ascunde identitatea în spatele unor structuri de societate”.

În materia societăților pe acțiuni, reglementate prin Legea nr. 31/1990, legiuitorul național a înțeles, însă, să meargă dincolo de caracterul de recomandare al prevederilor art. 10 alin. (2) din Directivă și să dispună, prin voința sa suverană, „eliminarea posibilității societăților pe acțiuni de a emite acțiuni la purtător”, așa cum se propune în Expunerea de motive[16], după „modelul altor state membre”[17], în pofida „numărului redus de societăți emitente de acțiuni la purtător înregistrate în România”, cum se reține în aceeași Expunere.

Având în vedere componenta preponderent preventivă, precum și valoarea deosebită a relațiilor economice și sociale spre a căror apărare se tinde, acceptăm ca bine-venite mijloacele și măsurile instituționale și legislative instituite de Legea nr. 129/2019, chiar dacă, raportate la realitatea românească, par puțin exagerate. În acest context, modificările și completările Legii nr. 31/1990, denumită în continuare și „Legea” aduse prin art. 54 din Legea nr. 129/2019 se circumscriu, în principiu, ideii de eliminare a acțiunilor la purtător.

Mai mult, prin art. 61 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 se interzice în mod imperativ „emiterea de noi acțiuni la purtător și efectuarea de operațiuni cu acțiunile la purtător existente”.

Pentru acțiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, prin alin. (2) și (3) al aceluiași articol a fost instituit un termen de 18 luni pentru conversia acestora în acțiuni nominative. În același termen, deținătorii cu orice titlu de acțiuni la purtător sunt obligați să le depună la sediul societății emitente [art. 61 alin. (4)].

La data expirării termenului de 18 luni, consiliul de administrație al societății administrate în sistem unitar[18], respectiv directoratul celei administrate în sistem dualist[19], adăugăm noi, va înscrie pe titluri (adică pe acțiunile la purtător) și în registrul acționarilor numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului persoană fizică sau denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare ale acționarului persoană juridică, după caz [art. 61 alin. (4)] .

Acțiunile la purtător nedepuse la sediul societății emitente în termenul prevăzut de lege se consideră nule de drept, iar capitalul social se reduce în mod corespunzător [art. 61 alin. (5)].

Este evident că textele art. 61 alin. (4) și alin. (5) se referă, strict, la acțiunile la purtător emise în formă materială și, la fel de evident că legiuitorul omite să instituie o procedură corespunzătore sau măcar o normă de trimitere, și pentru acțiunile la purtător în formă dematerializată. În aceste condiții, ne vedem obligați să facem trimitere la instituția analogiei[20].

Prevederile art. 10 din Lege sunt și rămân aplicabile, inclusiv în sensul că societatea va fi dizolvată dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, capitalul social nu este adus la valoarea minimului legal prevăzut de Lege, respectiv 90.000 lei. Considerăm că dizolvarea societății ar trebui să intervină numai în această ipoteză.

Din păcate, alin. (6) al art. 61 din Legea nr. 129/2019, potrivit căruia „neîndeplinirea, până la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), a obligației de conversie de către societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni atrage dizolvarea acestora”, nu este corelat cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 31/1990, lăsând fără conținut alin. (5) al aceluiași articol. Cu alte cuvinte, dacă societățile aflate într-o asemenea situație sunt, oricum, supuse dizolvării, măsura reducerii capitalului în condițiile alin. (5) al art. 61 din Legea nr. 129/2019, cât și cea a aducerii capitalului social „la valoarea minimului legal prevăzut de lege”, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rămân fără niciun sens.

Pentru cererea de dizolvare, alin. (7) al art. 61 din Legea nr. 129/2019 reiterează calitatea procesuală activă în favoarea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a „oricărei persoane interesate”, prevăzută de art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Alin. (8) al art. 61 din Legea nr. 129/2019 prevede că dispozițiile art. 237 alin. (4)-(13) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

***

1. O primă modificare a fost adusă art. 8, litera f) din Legea nr. 31/1990, de art. 54 pct. 1 din Legea nr. 129/2019, prin eliminarea firească din text a sintagmei „cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător”.

2. Art. 91 a fost modificat și el, în aceeași idee.

Alin. (1) al acestui articol, așa cum a fost modificat, elimină sintagma „sau la purtător”, dar lasă să se înțeleagă că societățile pot emite numai acțiuni nominative. Din această perspectivă, când acțiunile pot fi numai nominative, prevederile art. 91 alin. (2) teza I, potrivit cărora „felul acțiunilor (n.a. I.L. A.D., D.D., respectiv dacă sunt nominative sau la purtător) va fi determinat prin actul constitutiv”, par a fi lipsite de orice logică normativă. Considerăm astfel că și această normă juridică ar fi trebuit să fie modificată în nod corespunzător.

3. Alin. (2) al art. 92 din Legea nr. 31/1990 care dispunea că „acţiunile neplătite în întregime sunt întotdeauna nominative” a fost abrogat pentru rațiuni de genul celor celor invocate de noi, în precedent, la pct. 2.

În condițiile renunțării la acțiunile la purtător, prevederile alin. (4) care permiteau conversia acțiunilor la purtător în acțiuni nominative „și invers”, în mod logic au fost și ele abrogate.

4. Alin. (1) al art. 94 a fost modificat, pe considerentul că sintagma: acțiunile „acordă proprietarilor drepturi egale” ar fi mai potrivită decât vechea formulare : „ele acordă posesorilor drepturi egale”, pentru rațiuni care nouă ne scapă.

5. Pe motiv că societățile pot emite numai acțiuni nominative, această noțiune a fost elimnată din textul art98 alin. (1), așa cum a fost modificat prin art. 54 pct. 5 din Legea nr. 129/2019.

6. Pentru că art. 99 din Legea nr. 31/1990 reglementa transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor la purtător, prevederile sale au fost abrogate prin art. 54 pct. 6 din Legea nr. 129/2019.

7. În condițiile în care art. 991 se referea la acțiuni „la purtător și nominative”, textul său a fost modificat prin eliminarea acestei sintagme.

8. Având în vedere că societățile pot emite numai acțiuni „nominative”, art. 100 alin. (2) a fost modificat prin eliminarea din textul său a acestui termen.

9. Art. 102 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care reglementa dreptul de coproprietate asupra acțiunilor la purtător a fost abrogat prin art. 54 pct. 9 din Legea nr. 129/1990.

10. La art. 113 privind atribuțiile adunării generale extraordinare a societății pe acțiuni, lit. i1) care consfințea dreptul acesteia de a aproba „conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni nominative”, în mod logic a fost abrogată.

11. În condițiile în care societățile pot emite numai acțiuni nominative, la fel de logice și prevederile art. 117 referitoare la convocarea adunării generale a acționarilor, alin. (4) a fost modificat prin eliminrea sintagmei „dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative”.

12. Pentru același considerent și art. 122 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin eliminarea sintagmei „cu acțiuni nominative”.

13. La articolul 123, alin. (1) privind dreptul de vot al acţionarilor care posedă acţiuni la purtător, a fost abrogat.

14. Art. 177 alin. (1), litera a), referitor la registrul acționarilor a fost modificat în sensul eliminării sintagmei „cu acțiuni nominative”.

15. Prin excepție de la ideea de modificare a „statutului acțiunilor”, art. 201, aplicabil societăților cu răspundere limitată, alin. (1) este modificat prin eliminarea unei sintagme.

16. Art. 270 , aplicabil în materie de lichidare, alin. (1) a fost modificat în aceeași idee, prin eliminarea sintagmei „dacă acţiunile sunt nominative, sau a numerelor acţiunilor, dacă ele sunt la purtător”.

Alin. (2) al aceluiași aricol, modificat și el prin art. 54 pct. 16 din Legea nr. 129/2019, potrivit căruia „plata se va face persoanei arătate”, nu este corelat cu prevederile art. 1475 din Codul civil „privind persoana care poate primi plata”, care dispune că aceasta poate fi „făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convenţional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanţă să o primească”. În acest context nu credem că art. 270 alin. (2) interzice plata efectivă a sumelor cuvenite acționarilor din lichidare, reprezentanților legali sau convenționali ai acestora în baza unei procuri speciale, în condițiile legii.

17. Art. 2703 din aceeași Lege nr. 31/1990 a fost completat prin art. 54 din Legea nr. 129/2019 un nou alineat, alineatul (4), cu următorul conținut: „Contravențiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare”.

18. Art. 273, aplicabil unor fapte considerate infracțiuni, litera d) a fost modificat prin eliminarea sintagmei „ori emite acţiuni la purtător fără a fi achitate integral”, reținându-i-se următorul conținut: „d) predă titularului acțiunile înainte de termen sau predă acțiuni liberate în total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege”.

Considerăm că prin acestă modificare, în mod greșit, în opinia noastră, se dezincriminează fapta de a „emite acţiuni la purtător”, în general, și nu numai emiterea celor neachitate integral, cum dispunea textul înainte de modificare.

Este de observat că, în condițiile evidenței că societățile pot emite numai „acțiuni nominative”, unele dipoziții modificatoare au eliminat această noțiune din textele Legii nr. 31/1990, altele nu, dând astfel dovadă de lipsă de consecvență și, pe fond, de rigoare normativă.

***

Legiuitorul național, dar și cel comunitar, nu au observat că societățile pe acțiuni pot emite și obligațiuni, astfel că prevederile Legii nr. 31/1990, referitoare la acestea, au rămas nemodificate sau necompletate.

În opinia noastră, societățile pe acțiuni pot emite obligațiuni și atunci când ele nu sunt admise pe piața de capital[21]. A considera altfel, ar însemna să acceptăm că obligațiunile constituie obiect de reglementare exclusiv al Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital[22]. Or, Legea nr. 31/1990 dedică obligațiunilor o întreagă secțiune (art. 167 – 176), dar și alte dispoziții.

Astfel, potrivit art. 167 alin. (3) din Lege, „obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont”, iar potrivit art. 113 lit. k), text rămas și el nemodificat, adunarea generală extraordinară a societății pe acțiuni poate dispune „conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni”. Prin urmare, Legea permite conversia obligațiunilor la purtător în obligațiuni nominative și invers și, pe cale de consecință, permite emiterea atât de obligațiuni la purtător, cât și nominative.

Legea nr. 129/2019 și nici o altă dispoziție legală nu interzic emiterea de obligațiuni la purtător.

Drept consecință, infractorii cum îi denumește Considerentul 14 din preambulul Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, în lipsa acțiunilor la purtător, se pot orienta către obligațiunile la purtător, în spatele cărora „și-ar putea ascunde identitatea”.

Potrivit art. 187 din Lege, dispozițiile acesteia privind societățile pe acțiuni se aplică și societăților în comandită pe acțiuni, cu excepţia celor referitoare la sistemul dualist de administrare.

II. Cu privire la modificarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, prin Legea nr. 162/2019

Dacă prin Legea nr. 129/2019 s-au introdus măsuri legislative, de natură să conducă la „depistarea infractorilor, care (…) și-ar putea ascunde identitatea în spatele unor structuri de societate”, o „logică” diametral opusă, promovată prin propunerea legislativă, adoptată ulterior prin Legea nr. 162/2019, consideră că „interzicerea de a fi fondatorul unei societăți persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție ar trebui eliminată”, cu motivarea că „săvârșirea unei infracțiuni care privește exercitarea unor atribuții într-o funcție sau demnitate publică nu influențează activitatea unei societăți din mediul privat”[23].

Se pare că în procesul legislativ s-a găsit „o cale de mijloc”, care nu elimină efectiv norma juridică restrictivă, așa cum s-a dorit inițial, dar care îi imaculeză pe cei vizați de această normă, dacă „nu li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracțiuni” de corupție sau asociate acestora, acolo enumerate, dându-li-se, astfel, „o nouă șansă”.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, așa cum a fost modificat prin articolul unic al Legii nr. 162/2019, „nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare[24], sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege”.

Prin urmare, pentru existența incomptibilității cu calitatea de fondator este necesară îndeplinirea condiției nou introduse prin Legea nr. 162/219: existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care se interzice „dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară” pentru infracțiunile enumerate în text. Or, asemenea pedepse complementare nu prea s-au aplicat.

Persoanele vizate de prevederile Legii nr. 162/2019 „beneficiază” și de caracterul temporar al pedepselor complementare. Potrivit art. 66 alin. (1) din Codul penal, „pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.

În plus, interzicerea dreptului de a exercita calitatea de fondator nu o regăsim printre pedepsele complementare enumerate de art. 66 alin. (1) lit. a) – o).

Drept urmare, prin modificarea adusă de Legea nr. 162/2019, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind incombatibilitatea fondatorilor, au fost lăsate fără efecte.

Potrivit art. 731 din Legea nr. 31/1990, prevederile art. 6 alin. (2) din acest act normativ se aplică și administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzorilor sau, după caz, auditorilor financiari.

Într-un amplu studiu (cu peste 1300 de pagini format A4) dedicat înființării și funcționării societăților, care umează să fie publicat foarte curând, ne-am îngăduit să-l parafrazăm pe Caragiale și să concluzionăm cu privire la modificările aduse prin Legea nr. 162/2019: Dacă nu „curat neconstituțional”, atunci „curat imoral[25]!

Unde ești, TU, Cragiale?!
Că la noi este „De-a râsul-plânsul”[26]!


[1] Titlul Legii Legii nr. 31/1990 a fost modificat prin Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.
[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019 și intrată în vigoare la trei zile de la publicare.
[4] Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, „după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative (s.n. I.L. A.D., D.D.= sublinierea noastră Ioana Laura Apostu Dumba, Dumitru Dumba), cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea”.
[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 august. 2019, intrată în vigoare la 5 august 2019.
[6] Legea nr. 129/2019 instituie măsuri legislative împotriva unei categorii de „infractori”, pe când Legea nr. 162/2019 și-a propus și chiar a reușit să „imaculeze” o categorie de „persoane” condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție și asimilate acestora, chestiune pe care o vom dezvolta în cele ce urmează.
[7] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 141/73 din 05 iunie 2015.
[8] Corporáție = Formă specifică de organizare a activității economice a meseriașilor; Întreprindere mare; Societate pe acțiuni. Sursa, DEX ’98.
[9] Fiducia este definită de art. 773, teza I din Codul civil ca fiind „operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori [n.a. (nota autorilor) I.L. A.D., D.D., persoanele care constituie fiducia] transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari”.
Pentru detalii privind fiducia, a se vedea D. Dumba, Înființarea societăților. Reglementare, comentrii, practică (Un rechizitoriu la legea și morala societară), Ed. Studis, București, 2016, pag. 36 – 38.
Pentru și mai multe detalii, a se vedea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul Cod civil, Comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2012, pag. 822 și următoarele.
[10] A se vedea Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv cele făcute prin Legea nr. 129/2019, art. 53).
[11] Așa cum dispune art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 129/2019, în cazul societăților prevăzute în Legea societăților nr. 31/1990, noțiunea de beneficiar real include cel puțin : „1. persoana sau persoanele fizice care dețin ori controlează în cele din urmă o persoană juridică prin exercitarea dreptului de proprietate, în mod direct sau indirect, asupra unui număr de acțiuni sau de drepturi de vot suficient de mare pentru a-i asigura controlul ori prin participația în capitalurile proprii ale persoanei juridice sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace, persoana juridică deținută sau controlată nefiind o persoană juridică înregistrată la registrul comerțului ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată și care este supusă unor cerințe de publicitate în acord cu cele reglementate de legislația Uniunii Europene ori cu standarde fixate la nivel internațional. Acest criteriu este considerat a fi îndeplinit în cazul deținerii a cel puțin 25% din acțiuni plus o acțiune sau participația în capitalurile proprii ale persoanei juridice într-un procent de peste 25%; 2. persoana sau persoanele fizice ce asigură conducerea persoanei juridice, în cazul în care, după epuizarea tuturor mijloacelor posibile și cu condiția să nu existe motive de suspiciune, nu se identifică nicio persoană fizică în conformitate cu pct. 1 ori în cazul în care există orice îndoială că persoana identificată este beneficiarul real, caz în care entitatea raportoare este obligată să păstreze și evidența măsurilor aplicate în scopul identificării beneficiarului real în conformitate cu pct. 1 și prezentul punct”.
Cu privire la registrul central al beneficiarilor reali, a se vedea, infra, nota de subsol (n.s.) 15, ultimele două paragrafe.
[12] Potrivit art. 10 alin. (1) „statele membre interzic instituțiilor lor de credit și financiare deținerea de conturi anonime sau de carnete de economii anonime”.
[13] Prin alin. (2) al acluiași articol se recomandă ca statele membre să ia „măsuri de prevenire a utilizării abuzive a acțiunilor la purtător și a warantelor pe acțiuni la purtător (s.n. I.L. A.D., D.D.).
În context, noțiunea de „warant” trebuie înțeleasă în sensul că reprezintă un document (un titlu de valoare) care atestă calitatea de proprietar asupra unor acțiuni (la purtător).
[14] A se vedea, supra, nota de subsol 12.
A se vedea și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 „persoanele juridice de drept privat (…) înregistrate pe teritoriul României sunt obligate să obțină și să dețină informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv cu privire la modalitatea prin care se concretizează această calitate, și să le pună la dispoziția organelor de control și a autorităților de supraveghere, la solicitarea acestora”.
În temeiul alin. (5) lit. a) din același articol „informațiile prevăzute la alin. (1) sunt înregistrate într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale.
Potrivit art. 56 alin.(1) „persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, (…), depun la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților”.
[15] Disponibilă pe http://www.cdep.ro/proiecte/2018/400/80/3/em656.pdf.
[16] Amintim că una dintre „metodele de interpretare a legii” mai vechi, și mai rar promovată în prezent este aceea a voinței reale a legiuitorului”, înlocuită acum, în prte, de interpretarea „teleologică” a normei juridice, sau după scop, care se bazează pe finalitatea actului normativ interpretat.
În acest context, considerăm că Parlamentul este pe pe deplin răspunzător pentru „calitatea” actului de legiferare, neputând invoca o eventuală culpă a inițiatorilor proiectelor de lege.
[17] „Spre exemplu: Austria, Belgia, Cehia, Croația, Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania”.
[18] A se vedea art. 137 alin. (1) din Lege: „Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie”.
[19] Potrivit art. 153 alin. (1) din Lege, prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere.
[20] Cu privire la „analogie”, a se vedea D. Dumba, op. cit., pag. 177 și 178.
[21] A se vedea şi St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăților. Comentarii pe articole, Ediția 5, Ed. C.H. Beck, București 2014, pag. 614: „Teoretic, orice societate pe acțiuni poate emite obligațiuni, în fapt, emisiunea de obligațiuni, care presupune o anumită notorietate pentru a fi derulată cu succes, este privilegiul societăților cotate”.
[22] Publicată în în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571din 29 iunie 2004.
De altfel, dispozițiile în materia obligațiunilor ale Legii nr. 31/1990 fac trimitere la „legislația pieței de capital”, numai atunci când a considerat necesar, respectiv într-un singur text, cel al art. 170 alin. (3): „Titlurile obligaţiunilor trebuie să cuprindă datele prevăzute în legislaţia pieţei de capital”.
[23] A se vedea Expunerea de motive privind propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 31/ 1990 Legea societăților (pe http://www.cdep.ro/proiecte/ 2018).
Fără alte comentarii!! Îi lăsăm pe cititorii noștrii să-și formuleze propriile opinii!
[24] Aleșii noștri (și nu alții, precum și „armata” lor de consilieri) au uitat că numai cu două săptămâni înainte de data adoptării Legii nr. 162/2019, au votat abrogarea Legii nr. 656/2002, prin art. 65 lit. a) din Legea nr. 129/2019 și, pe cale de consecință, să facă trimitre corespunzătoare la acest nou act normativ.
[25] Aluzie la dialogul dintre două personaje principale din schița O scrisoare pierdută (Actul I, Scena I), de I.L. Caragiale: „Tipătescu: Mişel! Pristanda: Curat mişel! Tipătescu: Murdar! Pristanda: Curat murdar!”.
[26] Aluzie la o altă „comedie neagră, zgomotoasă și colorată, scrisă de dramaturgul israelian Hanoch Levin”, cu același titlu. (A se vedea recenzia acesteia, pe http://www.sibfest.ro/evenimente-2018/de-a-rasul-plansul).


Consilier juridic Ioana Laura Apostu Dumba
Avocat Dumitru Dumba

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 19 de comentarii cu privire la articolul “Despre recentele modificări ale Legii nr. 31/1990 privind societățile, făcute prin Legea nr. 129/2019 și Legea nr. 162/2019 sau „de-a râsul-plânsul””

  1. Interdicţia generală ca un infractor condamnat să deţină o societate comercială a fost întotdeauna neconstituţională.

    Interdicţia trebuie calificată şi individualizată în funcţie de tipul de societate – obiectul de activitate, de licenţele necesare, cu reglementări speciale, în niciun caz la grămadă prin reglementări generalizante.

    Citatele din Caragiale sunt nepotrivite aici.
    Vedeţi reglementările internaţionale şi Constituţia României. Faptul că interdicţia a supravieţuit 30 de ani nu înseamnă că a fost vreodată constituţională.

    A interzice unei persoane condamnate penal să nu deţină acţiuni la nicio societate reprezintă cu o condamnare penală extrem de gravă şi nejustificată.
    Este ca şi cum i-ai interzice unei persoane condamnate să mai cumpere mâncare sau bunuri din orice magazin.
    Părţile sociale sau acţiunile sunt simple bunuri, ca oricare altele.

    Legea sau un judecător care prinde un hoţ că a furat o pâine nu poate interzice hoţului să mai cumpere sau să consume pâine toată viaţa.

    Dar aceasta este parte din dreptul penal şi politica penală a statului, iar un specialist comercialist sau preocupat de dreptul societar nu ar trebui să se complice în domenii care nu sunt în domeniul său de interes.

    • Dumitru DUMBA spune:

      STIMATE DOMNULE KURTYAN,

      În primul rând, vă mulțumim pentru promptitudinea intervenției dvs., ceea ce înseamnă pentru noi că articolul recent publicat este de natură să stârnească interes în lumea juriștilor români, ba chiar și al celor licențiați în alte state (de pildă, Statele Unite ale Americii).
      Suntem de acord că timpul material pe care l-ați avut la dispoziție nu v-a permis să indicați, în concret, decizia/deciziile Curții Consituționale, evident a României, care a/au declarat ca fiind neconstituțională norma care instituie „interdicţia generală ca un infractor condamnat să deţină o societate comercială”, precum și „reglementările internaţionale” pe care noi le-am nesocotit și sperăm să reveniți cu detalii. În lipsa acestora, cu tot respectul vă rugăm să ne permiteți să nu împărtășim întru totul opinia care vă aparține, chiar dacă acceptăm și noi că această normă ar putea fi criticată pentru neconstituționalitate. Drept dovadă, aluzia la Caragiale din finalul articolului nostru, pe care se pare că nu ați deslușit-o: Dacă nu „curat necostitușional”…
      Textul nu vizează, însă, orice infractor și se referă, strict la anumite infracțiuni, acolo enumerate, iar aceasta ține, așa cum bine ziceți și dvs., de „politica penală a statului” român, pe care nu o stabilim noi, teoreticienii și practicienii dreptului.
      Este devărat că „Legea sau un judecător care prinde un hoţ că a furat o pâine nu poate interzice hoţului să mai cumpere sau să consume pâine toată viaţa”, dar în executarea aceleiași politici penale a statului îi poate interzice infactorului, în anumite circumstanțe (și nu pentru simplu furt al unei pâini; hai să nu bagatelizăm) exercitarea dreptului „de a se afla în anumite locuri”, pentru o perioadă de la unu la cinci ani, ca pedeapsă complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. m) din Codul penal.
      Legea nr. 31/1990, prin art. 6 alin. (2) îi viează pe fondatorii societății și nu interzice persoanelor condamnate, ca și incapabililor, să aibă calitatea de asociați sau acționari. În acest context, renunțând la argumente proprii, ne rezumăm să cităm opinia unui reputat teoritician al dreptului comercial, Sebastian BODU care, în lucrarea sa „Elementele de validitate ale contractului de societate”, publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2014, referindu-se la ipoteză similară a incapabilului, pentru care textul art. 6 alin. (2) instituie aceeași incompatibilitate, cosideră că aceasta nu înseamnă că o persoană incapabilă nu poate fi asociat, ci doar că nu poate încheia actul constitutiv. Calitatea de asociat se poate dobândi ulterior înmatriculării societăţii şi de către o persoană incapabilă, de exemplu prin donaţie sau succesiune, în condiţiile legii, dar şi prin cumpărare, prin reprezentantul său legal (părinte sau tutore).

      Vă învederăm că noi ne-am exprimat opiniile cu privire la prevederi în vigoare ale legii naționale și nu ne-am bazat pe generalități fără valoare de principii (de drept) sau pe supoziții. Nu credem că este vina noastră dacă „interdicţia a supravieţuit 30 de ani” și s-ar putea să supraviețuiască mult timp de acum înainte deși, în opinia dvs. aceasta este vădit „neconstituțională”. În acest context, vă apreciem intervenția ca pe un fapt benefic pentru cei interesați de neconstituționalitatea normei juridice pe care o criticați și pe care o criticăm și noi, dar pentru alte motive.
      Nu credem că „părţile sociale sau acţiunile sunt simple bunuri, ca oricare altele”, ci că ele au un regim special, instituit prin Lege, altfel ar trebui să renunțăm la actele normative care îl califică în acest sens și să le conferim un regim juridic identic cu cel pentru „mâncare sau bunuri din orice magazin”. Noi chiar nu am avea nimic împotriva regimului sugerat de dvs. dar, până una – alta, considerăm că legislația în vigoare ne împiedică să vă împărtășim opinia.
      Ne onorează aluzia dvs. la „un specilist comercialist”, dar trebuie să vă mărturisim că înainte de toate ne considerăm practicieni ai dreptului, cu ceva talent în „mânuirea condeiului”, cu o bogată experiență profesională în materie, pe care încercăm să o împărtășim și altora, dacă și-o doresc, așa cum o faceți și dvs., acceptând în același timp că nu suntem stăpânii adevărului abolut și că spusele noastre sunt expuse criticii.
      Din această perspectivă, nu credem că „interesul” nostru trebuie contestat sau alterat în vreun fel.

      Vă reiterăm că „JURIDICE.ro este o platformă de exprimare”, iar noi nu am făcut nimic altceva decât să ne exprimăm opiniile într-o materie dată, observând generozitatea cu care această platformă se adresează unui public larg.

      Cu deosebită stimă, I.L. Apostu Dumba, D. Dumba

      • Cu plăcere.

        Noua modificare a art. 6 alin (2), în traducere, spune aşa:
        „Când judecătorul îţi interzice să înfiinţezi o societate atunci nu ai voie să înfiinţezi acea societate.”
        Un exemplu de tehnică legislativă de Dâmboviţa.

        „Sebastian BODU care, în lucrarea sa „Elementele de validitate ale contractului de societate”, publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2014, referindu-se la ipoteză similară a incapabilului, pentru care textul art. 6 alin. (2) instituie aceeași incompatibilitate, cosideră că aceasta nu înseamnă că o persoană incapabilă nu poate fi asociat, ci doar că nu poate încheia actul constitutiv. Calitatea de asociat se poate dobândi ulterior înmatriculării societăţii şi de către o persoană incapabilă, de exemplu prin donaţie sau succesiune, în condiţiile legii, dar şi prin cumpărare, prin reprezentantul său legal (părinte sau tutore).”

        Eu cred că regretă reputatul Bodu TVA că a scris acel articol.
        Alienaţii mintal şi debilii nu pot deveni asociaţi în SRL prin moştenire deoarece calitatea de asociat include şi dreptul de vot.
        Alienaţii pot moşteni părţile sociale dar nu pot deveni asociaţi. Tutorele nu poate vota.
        În SRL dreptul de vot este un drept nedelegabil. Tutorele nu poate vota în locul unui alienat mintal care a moştenit nişte părţi sociale în cadrul unui SRL.
        Incapabilul nu poate decât să vândă părţile sociale şi să le lichideze prin tutore.

        Interdicţia de deţinere a părţilor sociale de către fondator nu poate fi interpretată ca fiind o permisiune de a deveni asociat ulterior. Este fraudă la lege şi jurisprudenţa arată clar că un infractor trebuie să se retragă din societăţile pe care le deţine dacă a fost condamnat penal.
        O persoană condamnată nu poate deţine funcţia de fondator, adică de asociat.
        În tot cuprinsul legii 31 FONDATOR = ASOCIAT.
        Desigur, Legea 31 este scrisă foarte foarte prost dar din fericire a fost bine aplicată de către judecători iar jurisprudenţa a suplinit scrierea execrabilă a juriştilor din 1990. Patriciu este părintele spiritual al acestei legi.
        Să spui că un judecător interzice unui infractor condamnat să mai fie fondator dar îi permite să fie asociat nu are logică juridică penală, deoarece ar fi o non-pedeapsă, ar nega instituţia sancţiunii penale.
        Când m-am referit la „un specialist comercialist” nu m-am referit la autori, ci la o persoană ideală rezonabilă care se pronunţă asupra lucrurilor pe care le cunosc, evitând părerile asupra unor idei ca plutesc mult prea sus deasupra capului său.

        • Principiul lex stricta nu permite o astfel de interpretare judecătorului de penal.în penal chiar nu-i ca-n civil (deși, ce mai poate fi numit civil … având în vedere caracterul posibil penal al sancțiunilor ce ar fi considerate cică doar civile … nu se știe cu certitudine până nu se face o analiză amănunțită: adică doar pentru că o sancțiune e precizată într-o reglementare ce nu este încadrată ca fiind penală în titlul ei sau pe la expunerea de motive, ci se cheamă civilă, nu înseamnă că ea chiar e civilă).

          Ca atare, dacă legea încadrează doar o situație anume ca însoțind o sancțiune penală, nu o poți extinde și stabili o interdicție și pentru cei non-fondatori. Mai subliniez – pentru stimații autori ai articolului – că dacă se dorește să se susțină o anumită ipoteză de drept, e necesar și chiar prioritar să se cunoască drepturile și principiile fundamentale incidente și să se trimită la jurisprudența adiacentă. Altfel, deși se poate avea dreptate, motivele pentru care soluția ar fi corectă riscă să fie cu totul altele, și totodată, se riscă să nu se utilizeze chiar argumentele cele mai puternice de genul „pe aici nu se trece”.

          https://citate.juridice.ro/7117/lex-stricta-impune-ca-atunci-cand-o-norma-are-un-inteles-vag-cea-mai-favorabila-interpretare-pentru-inculpat-sa-fie-aplicata/

          https://citate.juridice.ro/7142/pentru-curtea-de-justitie-o-interpretare-judiciara-poate-aduce-atingere-principiului-lex-stricta-atunci-cand/

          • În legea 31 FONDATOR înseamnă asociat, uneori cu înţeles de asociat iniţial uneori cu înţeles de asociat ulterior.
            Conced că „in dubio pro reo” şi deci cu privire dacă un judecător invocă interdicţia cu privire la FONDATOR, atunci, din cauza vaguităţii va putea fi interpretată ca asociat iniţial.
            Dar, în schema generală a sancţiunii penale nu are nicio importanţă.

            Judecătorii vor trebui să fie atenţi să interzică nu calitatea de FONDATOR, ci cea de ASOCIAT, dacă vor să impună o sancţiune care să aibă un înţeles penal.

            Aşa cum e formulat art. 6 din L31 e bun de nimic. Nici măcar nu poate fi numită o sancţiune penală, dacă fondator ar însemna în înţelesul legii doar asociat iniţial, deoarece orice infractor ar putea s-o ocolească cu mare uşurinţă prin interpunerea unei persoane în lanţul titularilor părţilor sociale.

            Judecătorii nu au nevoie de legea 31 pentru a impune sanncţiunea de a nu deţine acţiuni într-o societate comercială. (art. 66 NCP)

            Deşi, rămân la părerea mea că este neconstituţională interdicţia generală de a fi fondator pentru condamnaţi şi în final inoperantă pentru motivele de mai sus.

            Cine scrie legile astea chiar nu prea se gândeşte că economia de cuvinte în drept este o greşeală serioasă.
            Legea nu trebuie scrisă frumos şi artistic, legea trebuie cât de CLAR posibil, cu o mie de repetiţii şi clarificări dacă este necesar.

            Scrierea artistică în drept este un păcat originar care reverberează peste timp şi generează multe răutăţi juridice.

            • E suficient să privim spre frumoasa lege a societăților comerciale din Luxembourg ca să observăm cât de vulgară e Legea 31 din această perspectivă a lipsei de claritate. 🙁 Fiind scrisă în franceză, nu înțeleg de ce nu poate fi plagiată mai repede.

              Când am făcut dreptul societăților în facultate, în baza legii 31, simțeam că nu pricep mai nimic deoarece, pe lângă lipsa clarității, mi se părea dezechilibrată, și parcă nemenită să protejeze pe cei vulnerabili (de exemplu, acționarii minoritari). Mi se părea ilogic dar cum profesorii nu o criticau, aveam impresia că e ceva în neregulă cu a mea gândire deși era ca și cum eram înapoi în starea de drept anterioară ordinii de drept, adică precum zice Hobbes în carte (ruled by the mighty, not by the righty).

              Cum am învățat dreptul societăților/societar în Luxembourg, cum mai că mă îndrăgosteam de așa ceva. Cred că secretul chiar stă în calitatea legii.

          • Dumitru DUMBA spune:

            STIMATĂ DOAMNĂ Mihaela MAZILU-BABEL

            Mulțumim mult pentru intervenție.
            Cu deosebit respect,
            I.L. Aposu Dumba, D. Dumba

        • Dumitru DUMBA spune:

          STIMATE DOMNULE KURTYAN
          Ne bucurăm că ați revenit și suntem de acord că, chiar o faceți cu plăcere. Așteptam însă de la dvs. cu totul altceva: să indicați, în concret, decizia/deciziile Curții Consituționale, care a/au declarat ca fiind neconstituțională norma care instituie „interdicţia generală ca un infractor condamnat să deţină o societate comercială”, precum și „reglementările internaţionale” pe care noi le-am nesocotit.
          În lipsă, suntem în situația de a aprecia drept interesante informațiile despre „TVA” (ne cerem scuze domnului S.B., pe care noi chiar îl apreciem și îl respectăm) sau despre răposatul Patriciu (căruia nu-i mai putem tranmite opiniile noastre critice sau aprobative despre ceea ce a făcut în 1990, dar care se pare chiar a făcut ceva, spre deosebire de alții).
          Achiesăm la părerea dvs. că (n.n. unul dintre cele mai importante acte normative care reglementează un domeniu atât de important pentru orice stat din lumea asta), „Legea 31 este scrisă foarte foarte prost”! Alo! Ne aude cineva?! Dacă nu (și acesta este, probabil, tristul adevăr), se pare că nu ni se „recunoaște” decât dreptul de a ne lamenta în continuare. Nu credm că o lege prostă poate fi aplicată bine, în condițiile în care și judecătorii sunt și ei oameni, cu merite și limite, ca și noi ceilalți. Despre asemenea limte, poate vom mai vorbi!
          Vă împărtășim sau, după caz, vă respectăm celelalte idei promovate prin cel de al doilea comentariu, cu o singură precizare. Nu vă împărtășim opinia că „FONDATOR = ASOCIAT” decât într-un singur sens: fondatorul are, întradevăr, calitatea de asociat, dar asociatul nu ete fondator decât în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
          Cu deosebit respect,

  2. Radu RIZOIU spune:

    Sincer, până la problemele de constituționalitate (care mă depășesc), eu mă întreb cum arată o acțiune la purtător emisă în formă dematerializată. A văzut cineva vreuna? Am căutat pe google o imagine și nu am găsit… La fel m-am întrebat cum putem aplica analogia pentru o sancțiune când art. 10 NCC o interzice în mod expres. Căldură mare, monșer!

    • Dumitru DUMBA spune:

      STIMATE DOMNULE RIZOIU
      Vă întrebați, „sincer”, cum arată o acțiune la purtător în formă dematerializată? Spuneți că ați căutat pe google o imagine și nu ați găsit… și întrebați dacă a văzut cineva vreuna?
      Deducem din întrebările și afirmațiile dvs. că pe același „google” sau în altă parte ați găsit imagini cu acțiuni nominative în formă dematerializată și, în această problemă nu aveți nedumeriri. Ați observat, desigur, că în cazul acțiunii nominative în formă dematerializată, așa cum le-ați vizualizat, există numele titularului. Prin urmare, ceea ce deosebește acțiunile la purtător, de cele nominative este absența numelui titularului (propritarului) lor. Simplu, nu?
      Maestre Rizoiu, haideți să abandonăm stilul glumeț, dar belicos, pe care dvs. ni l-ați inspirat prin comentariul de mai sus și să trecem la o abordare serioasă a celor două probleme pe care le ridicați, în spiritul politicii de publicare a platformei JURIDICE.ro, care cu generăzitate ne găzduiește și ne promovează opiniile:

      1. Cu privire la acțiunile la purtător în formă dematerializată
      Înțelegem din comentariul pe care l-ați postat că, în opinia dvs., societățile nu puteau emite acțiuni la purtător în formă dematerializată.
      Art. 91 alin. (1) teza ultimă din Lege, în forma anterioră modificării prin Legea nr. 129/2019 dispunea că acțiunile „pot fi nominative sau la purtător”, fără a distinge între cele în formă materializată și cele în formă dematerializată. În condițiile în care Legea nu distinge, nu am distins nici noi. Faptul că alin. (2) teza ulimă a art. 91 înainte de modificare, se rezuma să dispună numai cu privire la emiterea acțiunilor nominative în forma materială sau în formă dematerializată, nu am considerat că trebuie interpretat în sensul că interzice emiterea de acțiuni la purtător în formă dematerializată.
      Nu excludem însă ca textul alin. (2) al art. 91, datorită modului său de redactare să poată fi interpretat și în sensul că distincția între acțiunile în formă materială și cele în formă dematerializată este aplicabilă numai pentru acțiunile nominative.
      Cert este că niciun text al Legii nr. 31/1990, înainte de modificarea sa prin Legea nr. 129/2019, nu interzicea emiterea de acțiuni la purtător în formă dematerializată.
      Dar cum art. 61 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 interzice emiterea de către societăți a acțiunilor la purtător indiferent de forma lor, orice discuție pe această temă a rămas fără obiect.

      2. Cu privire la analogie
      Cu privire la această problemă trebuie să recunoaștem că atunci când ne-am exprimat opinia ne-am grăbit, ne-am rezumat la o simplă trimitere și am apreciat în mod superficial că anularea de drept a acțiunilor la purtător și reducerea capitalul social nu se regăsesc printre condițiile prevăzute de art. 10 din Codul civil privindnd interzicerea analogiei.
      La o analiză mai atentă a afirmație noastre, urmare a semnalării dvs., nu aveam cum să nu observăm că anularea (unor acțiuni) constituie o sancțiune civilă și, prin urmare analogia nu este aplicabilă.

      Față de cele de mai sus, din punctul nostru de vedere, paragraful (de 3 rânduri și jumătate) în care facem trimitere la analogie, poate fi considerat nescris și rugăm cititorii noștrii să îl nesocotească. Cu scuzele de rigoare!

      Mulțumim, domnule Rizoiu!
      Cu deosebit respect!
      I.L. Apostu Dumba, D. Dumba

      • Radu RIZOIU spune:

        Mulțumesc pentru răspunsul extrem de elaborat, Domnilor! Mă bucur că ați explicat chiar Dvs. de ce nu pot exista acțiuni la purtător emise în formă dematerializată (i.e. pentru că nu pot fi „purtate”, cam ca hainele împăratului). În plus față de argumentul de text pe care l-ați înțeles exact (art. 91 LSC se mărginește să evoce acțiunile emise în formă dematerializată doar în cazul celor nominative), art. 99 LSC ne spune cum se transferă acțiunile la purtător (i.e. prin remitere materială, recte tradițiune). De aceea legea nu are în vedere acțiuni la purtător emise în formă dematerializată… În rest, comentariul Dvs. este pertinent cu privire la măsurile găsite ad-hoc de legiuitor pentru a putea urmări proveniența fondurilor (măsuri despre care cred că Fiscul nu este străin de vreme ce la nivelul UE se discută de mult despre lipsa de transparență a societăților cu acționariat netransparent). Eu nu neg că, în practică, cineva a ales să spună că deține astfel de acțiuni, pentru că ar fi perfect să nu existe un „obiect material” (cum se spune într-o altă ramură de drept, la care nu mă pricep), dar nu cred că o astfel de practică poate fi considerată legală…

        Cât despre analogie, dna Mazilu-Babel a făcut o analiză mult mai exactă (dar în planul dreptului european și a celui penal, la care eu nu mă pricep). Logica este una simplă: interdicțiile reprezintă limitări ale libertății (individului) și de aceea trebuie să fie de strictă interpretare (sau, cum s-ar spune, să fie interpretate în favoarea individului și împotriva autorităților). Eu știu că în practică se găsesc destule cazuri când se extind interdicții prin analogie, dar nu înseamnă că este o practică legală…

        • Am citit de curând într-o carte următorul pasaj:

          „Definitivarea, printr-o hotărâre judecătorească, a efectelor juridice pe care legea le consacră în cazul răspunderii juridice a unei persoane, fără ca elementele constitutive ale acelui tip de răspundere să fie întrunite, este o soluție care se situează în afara ordinii de drept” – și autorul trimitea „decât” la hotărârea ÎCCJ în cauza Mircea Diaconu.

          Cam așa și cu extinderea interdicției prin analogie: o soluție care se situează în afara ordinii de drept și contrară lu’ art. 7 CEDO (cel puțin).

          Pe de altă parte, acolo unde nu e vorba de sancțiuni, e posibil să fie chiar nevoie de analogie – ca să păstrăm dreptul viu. De aceea, în restul situațiilor e posibil ca interdicția analogiei să fie contrară ordinii de drept, și deci neconstituțională.

      • Alina BADEA spune:

        Imi pare rau ca acest site nu permite emoticoane, as fi transmis unul cu aplauze. Nu am mai ras de mult cum am facut-o acum citind raspunsul dvs. la pct. 1. Va multumesc! Faptul ca legea nu distinge nu poate da nastere unor aberatii faptice. Nu v-ati pus problema ca, poate, autorilor legii li s-a parut absurd sa scrie expres ceea ce este evident, respectiv ca actiunile la purtator nu pot fi emise in forma dematerializata? Pe de alta parte, daca va uitati la teza a doua a art. 91 alin. 2 din lege, veti vedea ca alternativele referitoare la forma actiunilor se refera la cele nominative.

    • Eu nu am văzut o acţiune la purtător dematerializată, dar fiind un titlu de valoare, în teorie poate fi identificată numeric, la fel ca bitcoin sau cripto valute, cripto monede, fără a fi identificată prin titular persoană fizică.
      Forma tipărită la purtător este doar un instrument doveditor al existenţei titlului de valoare, la fel ca o bancnotă, dar asta nu exclude posibilitatea de existenţă dematerializată.
      Dar nu am văzut la noi aşa ceva, deşi posibilitatea tehnică există.

      • Alina BADEA spune:

        Mie nu mi se pare ca bitcoin si cripto valutele sunt termeni de comparatie pentru valorile mobiliare.
        Actiune la purtator inseamna ca valoarea mobiliara este detinuta de cel care prezinta („poarta”) certificatul care atesta proprietatea asupra cotei. Acum, cum o putea fi dematerializat ceva la purtator… Oricum, termenii L31 trebuie interpretati as zice prin metoda istorico-teleologica, avand in vedere si faptul ca acum aproape 30 de ani nu se putea anticipa in mod rezonabil cum poate fi materializata o valoare mobiliara (dovada titlului), astfel incat referirea strict la formatul hartie este mult limitativa in contextul actual, asa cum si intelegerea termenului „nominativ” drept indicand exclusiv numele mi se pare neindicata. In concluzie, nu as zice ca o actiune identificata doar printr-un numar intr-un cont este o actiune la purtator dematerializata. Poate doar daca inlocuim termenul „la purator” cu „anonima”. Incerc sa imi imaginez cum as putea, astfel, eu, purtatorul anonim, sa probez detinerea acelei actiuni. Mai ales la o societate nelistata. Problema e interesanta si merita vazuta si Conventia UNIDROIT de la Geneva (2009).

        • Dumitru DUMBA spune:

          EI, AȘA DA! FRUMOS, CONCRET, PERTINENT ȘI CARE MERITĂ APRECIEREA ȘI RESPECTUL NOSTRU ȘI, CU SIGURANȚĂ ȘI AL ALTORA.
          Dar dacă dvs., în precedentul comentariu tot „ați scăpat porumbelul”, îi dăm drumul și noi la al nostru. În temeiul principiului egalității armelor, redăm mai jos răspunsul pe care vi-l pregătisem și pe care, după primul comentariu, consider că l-ați fi meritat din plin.
          Acum, ne cerem scuze pentru că am putut gândi astfel despre dvs. (și chiar ne-am abținut să fim și mai neiertători).

  3. Dumitru DUMBA spune:

    EI, AȘA DA! FRUMOS, CONCRET, PERTINENT ȘI CARE MERITĂ APRECIEREA ȘI RESPECTUL NOSTRU ȘI, CU SIGURANȚĂ ȘI AL ALTORA.
    Dar dacă dvs., în precedentul comentariu tot „ați scăpat porumbelul”, îi dăm drumul și noi la al nostru. În temeiul principiului egalității armelor, redăm mai jos răspunsul pe care vi-l pregătisem și pe care, după primul comentariu, consider că l-ați fi meritat din plin.

    Acum ne cerem scuze pentru că am putut gândi astfel despre dvs. (și chiar ne-am abținut să fim și mai neiertători). Și să ne amuzăm „împreună” pentru un final fericit!

    ASTFEL DE DEZBATERI DAU CULOARE ȘI FRUMUSEȚE ȘTIINȚEI DREPTULUI!

    Dar, iată comentariul: „Doamnei Alina Badea, dar nu doamnei, ci profesionistului.
    Inițial am vrut să nu vă răspundem, să nu vă derajăm, și să vă lăsăm să râdeți de una singură… până vă săturați. Dar ne-am răzgândit și profităm de oportunitatea pe care ne-ați oferit-o, pentru a mai face câteva precizări:
    a. Să spuneți că dacă ne uitam „la teza a doua a art. 91 alin. 2 din lege” vedeam „ca alternativele referitoare la forma actiunilor se refera la cele nominative”, când noi la pct. 1 al comentariului precedent, la care de altfel vă și raportați, nu excludeam, citez, „ca textul alin. (2) al art. 91, datorită modului său de redactare” poate fi „interpretat și în sensul că distincția între acțiunile în formă materială și cele în formă dematerializată este aplicabilă numai pentru acțiunile nominative”, este dovadă de ipocrizie, de miopie (la figurat vorbind), de răutate sau de altceva asemenea.
    b. Ne trageți de urechi că nu ne-am pus problema „că, poate, autorilor legii li s-a parut absurd sa scrie expres ceea ce este evident, respectiv ca actiunile la purtator nu pot fi emise in forma dematerializata”! Uite că nu ne-am pus-o, sau mai bine spus, nu ne-am pus-o așa, pentru că noi gândim cu mintea noastră și nu după mintea unor glumeți (aluzie la gluma dvs. cu emoticoane, cu aplauze și cu râs de una singură).
    Și, ca o altă paranteză, constat că vă place să vă jucați și cu emoticoane și să aplaudați. Vai, ce talent, la vârsta dvs.! (Mărturisesc că v-am căutat chipul pe „google”, dar nu m-am descurcat printre cele 64 Aline, cu același nume, BADEA).
    Dar, de unde știți dvs. că „autorilor legii” li s-a părut absurd acet fapt? Este evident că nu știți, dar vă dați cu „presupusul” ca să vă băgați în seamă!
    Dar de normele de tehnică legislativă pe care trebuie să le respecte „autorii legilor” ați auzit? Vă cităm noi una foarte simplă și foarte clară: „Actele normative trebuie redactate intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar si precis, care sa excluda orice echivoc”.
    Eu „toc mărunt” Legea nr. 31/1990 de 7 ani și jumătate, dar „poate” dvs. nu v-ați dat seama. Am „întrs-o pe taote fețele”, i-am citit și recitit de mai multe zeci de ori, sau poate de sute de ori, fiecare „cuvințel” și am încercat să înțeleg sensul fiecăruia dintre ele, iar dvs. mă trimiteți „să văd” „teza a doua a art. 91 alin. 2”?! Am „dedicat”, din pasiune, acestui act normativ mii de ore de studiu, week-enduri, sărbători legale, zile libere, concedii etc., chiar și câte 10-15 ore din 24. Sunt convins că nu vă interesează, dar vă spun, totuși, că în noaptea precedentă a zilei în care am răpuns maestrului Rizoiu, din respect pentru domnia sa „am lucrat” până, fix la ora 05 și 15 minute pentru „a-mi formula apărarea”, iar dumnealui a avut amabilitea să observe, cu „ochiu-i” de adevărat specialist, că răspunsul nostru a fost „extrem de elaborat”.
    Chiar și pentru acest comentariu am sacrificat mai multe ore de muncă, dar am făcut-o din respect pentru cititorii noștri și nu pentru dvs.
    Dvs. nu ați înțeles că noi am răspuns cu respect și modestie comentariilor celorlați intervenienți și ați întrecut măsura, determinându-mă, astfel, să vă „răspund cu aceeași monedă”.
    Prezentul comentariu nu este adresat Doamnei Alina BADEA, ci specialistului care pretinde probabil că este, și poate chiar este dar nu a reușit să ne convingă!
    c. Dvs., chiar acordați 100% credit „făcătorilor de legi” cum i-am numit eu undeva, „autorilor de legi”, cum le spuneți dvs.? Vă sugerez să vă aplecați atenția, evident dacă vă interesează, de exemplu numai asupra lucrării „Legea societăților. Comentarii pe articole” a reputaților specialiști ai dreptului comercial, Stanciu D. Cărpenaru, Gheorghe Piperea, Sorin David și veți rămâne surprinsă câte critici pertinente aduc textelor Legii nr. 31/1990 privind societățile. Iar domniile lor au fost destul de îngăduitori. Și pe lângă aceștia mai sunt mulți alții. Vedeți și comentariul de mai sus al Doamnei Mihaela MAZILU-BABEL postat la data de 12.09.2019 ora 03:04. (Iată că mai sunt și alți adevărați pasionați de dreptul comercial.) Dar și cele ale D-lui KURTYAN.
    Poate vom avea vreodată răbdarea să numărăm câte „gafe” de reglementare conține Legea nr. 31/1990 pe care noi le-am constatat: cel puțin de orinul unor zeci bune.
    d. În lucrarea „Legea societăților. Comentarii pe articole”, la care ne-am referit mai sus, am întâlnit o trimitere foarte interesantă la noțiunea de „ficțiune juridică” și mă întreb, retoric, dacă acțiunile la purtător în formă dematerializtă nu constituie, cumva, o asemenea ficțiune? D-l Kurtyan, în ultimul său comentariu face o asociere interesantă cu bitcoinul sau cripto valutele și cripto monedele.
    e. Și din dorința de apune capăt acestor „dezbateri”, închei cu o altă întrebare retorică: A văzut cineva cum arată „o parte socială”, ca titlu de participare, ca și „acțiunea”?
    D. Dumba”.
    SFÂRȘITUL PRIMEI PĂRȚI

    • Alina BADEA spune:

      Stimate domn, ipocrita nu sunt si mi se pare inadmisibil ca un asemenea comeNtariu a trecut de moderare. In fine. Pe de alta parte, nu are nicio relevanta nici la cat v-ati trezit, nici la cat v-ati culcat si nici cati ani ati studiat L31, atat timp cat va scape unele aspecte de logica. LL24 prevede precizia textului, dar, daca ati fi acordat si teoriei generale a dreptului atat timp cat ati dedicat analizei L31, ati fi observat ca o lege nu poate fi, pe de alta parte, prolixa. De aceea exista niste principii de interpretare, logica si bunul simt.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate